Mereu și pretutindeni de-a lungul istoriei,
oamenii s-au întrebat:
„De unde venim?
Care ne este locul în lume?
Ce se întâmplă cu noi după ce murim?”
Religiile sunt sisteme de credință
care s-au dezvoltat și au evoluat de-a lungul timpului
ca răspuns la astfel de întrebări
și alte mistere eterne,
pornind de la sentimentul că unele întrebări
își găsesc răspunsul doar prin credință
și se bazează pe intuiția
că există ceva mult mai măreț decât noi înșine,
o putere mai mare în fața căreia răspundem,
sau o sursă din care provenim cu toții
și la care trebuie să ne întoarcem.
Hinduismul înseamnă religiile Indiei.
Nu e doar o singură religie,
ci mai degrabă o varietate de credințe
și practici spirituale înrudite.
Datează de acum cinci milenii
din timpul lui Krishna,
un bărbat de o asemenea virtute
încât a devenit cunoscut ca un avatar al lui Vishnu,
o încarnare în formă umană a unui zeu.
El spunea că viața urmează karma,
legea cauzei și efectului,
iar sarcina noastră e să ne facem datoria, sau dharma,
în funcție de locul nostru în societate
fără să ne facem griji pentru ce se va întâmpla.
Când murim, ne reîncarnăm într-un alt corp.
Dacă ne-am urmat dharma
și ne-am făcut datoria în viața anterioară așa cum se cuvine,
o să avem o karma bună,
lucru care o să ne trimită sufletul mai sus pe scara socială.
Astfel, renașterea noastră în următoarea viață
e determinată de ceea ce facem în viața aceasta.
Ciclul renașterilor se numește samsara.
E posibil ca o persoană foarte sfântă
să trăiască o viață cu suficientă karma bună
ca să scape de acest ciclu.
Această eliberare e numită moksha.
Hinduismul ne învață că toate sunt una.
Întregul univers este
o realitate transcedentă numită Brahman,
și există doar un Brahman
dar mulți zei în el,
iar rolurile lor, aspectul și formele diferă
în funcție de diverse tradiții.
Brahma este creatorul,
Vishnu este păstrătorul
care ia uneori formă umană,
iar Shiva este cel ce transformă,
sau Lordul Dansului.
Durga e mama divină înverșunat de protectoare,
Ganesha are cap de elefant
și este patronul înțelept al succesului.
Hinduismul este a treia mare religie din lume.
Și cu toate că majoritatea hindușilor trăiesc în India,
pot fi găsiți pe fiecare continent,
ajungând la un miliard.
Să mergem acum spre vest,
peste deșerturi și munți,
până în perioada fertilă de acum 4.000 de ani.
Iudaismul a început cu Dumnezeu cerându-le
lui Abraham și Sarah să plece din Mesopotamia
și să meargă în ținutul Canaan.
Ca răsplată pentru buna lor credință în Dumnezeu cel adevărat,
un concept revoluționar
în lumea politeistă din acele vremuri,
ei primeau pământ și aveau mulți descendenți.
Din această promisiune a apărut Israelul
și poporul ales,
dar a rămâne în acel ținut
și a-i ține pe toți acei oameni laolaltă
urma să fie foarte dificil.
Israeliții erau sclavi în Egipt,
dar dumnezeu i-a eliberat cu ajutorul
profetului Moise,
care a primit cele Zece Porunci
și alte sute mai târziu.
Au cucerit pământul promis,
dar l-au putut păstra doar câteva sute de ani.
Israel se află la o răscruce de drumuri
pe unde multe armate
au mărșăluit de-a lungul secolelor.
În anul 70,
Romanii au distrus templul
din capitala lor, Ierusalim.
Așadar, religia s-a transformat
de la o religie a templului
cu sacrificii și preoți,
la o religie a cărții.
Din această cauză, Iudaismul e o credință
a simbolismului, venerației, și sensurilor profunde
legate de literatura istoriei sale.
Multele scripturi sacre alcătuiesc
biblia ebraică sau Tanah,
și sute de discuții și interpretări scrise
sunt cuprinse într-un compendiu vast
al sensurilor profunde,
numit Talmud.
Evreii găsesc un sens bogat, simbolic, în viața de zi cu zi.
La masa de Paștele evreiesc,
fiecare fel de mâncare din meniu simbolizează
un aspect al ieșirii din sclavie.
Importanța maturizării
e evidențiată când tinerii
ajung la vârsta „bar” și „bat mitzvah”,
ceremonii în cadrul cărora tinerii își asumă responsibilitatea
acțiunilor lor
și sărbătoresc împletirea
propriilor lor vieți
cu credința, istoria și textele
poporului evreiesc.
Astăzi sunt 14 milioane de evrei în toată lumea,
șase milioane în Israel,
care a devenit independent
după ororile genocidului din Cel De-al Doilea Război Mondial,
și cinci milioane în Statele Unite.
Dar acum să mergem în urmă cu 2500 de ani, în India,
unde Budismul a început
cu un tânăr prinț numit Siddhartha.
În noaptea în care a fost conceput,
se spune că mama lui, Regina Maya,
a fost vizitată în somn
de un elefant alb care i-a intrat în pântece.
Zece luni mai târziu, s-a născut Prințul Siddartha
într-o viață de lux.
Aventurându-se afară din existența sa protejată
ca tânăr bărbat,
a fost martor la suferința umană
care a fost ținută departe de el
și a început imediat să-i cerceteze cauzele.
De ce trebuie ca oamenii să sufere?
Trebuie să ne reîncarnăm de-a lungul a sute de vieți?
La început a crezut că problema
era atașamentul de lucrurile materiale,
așa că a renunțat la tot ce avea.
A devenit un cerșetor care hoinărea,
iar ceea ce a descoperit cu siguranță nu l-a făcut mai fericit.
Mai apoi a auzit un profesor de muzică spunându-i unui elev,
„Nu întinde coarda prea mult, se va rupe.
Dar nu o lăsa nici prea moale
căci nu va suna."
Cât a-i clipi, și-a dat seama
că a căuta răspunsuri la extreme
a fost o greșeală.
Calea de mijloc între lux și sărăcie
părea cea mai înțeleaptă.
Și în timp ce medita sub un smochin,
a aflat restul răspunsului.
Toată viața e plină de suferință.
E provocată de dorința egoistă
de a te realiza în detrimentul celorlalți.
Urmând un plan în opt pași
poate să ne învețe să reducem această aspirație,
și astfel să reducem acea suferință.
În ziua aceea, Siddartha a devenit Buddha,
cel luminat.
Nu singurul, ci primul.
Planul budist se numește
Calea celor opt pași,
și chiar dacă nu e ușor de urmat,
a arătat penrtu milioane de oameni
calea spre iluminare,
ceea ce înseamnă perioada Buddha,
o stare de compasiune,
înțelegere,
pace,
și tenacitate.
Din momentul în care s-a ridicat de sub acel copac
până în momentul morții sale ca bătrân,
Buddha i-a învățat pe oameni cum să devină iluminați:
o vorbire corectă,
țeluri corecte,
o minte concentrată pe ce e real,
și o inimă axată pe a-i iubi pe ceilalți.
Mulți budiști cred în d-zeu sau în zei,
dar acțiunile sunt mai importante decât credințele.
Sunt aproape un milion de budiști
în lume astăzi,
majoritatea în estul, sud-estul și sudul Asiei.
Acum 2.000 de ani, în ținutul promis Iudaismului,
s-a născut creștinismul.
Așa cum hindușii au numit Krishna "d-zeu în formă umană",
creștinii spun același lucru despre Isus,
iar creștinismul a "crescut" din iudaism,
la fel cum budismul a "crescut" din hinduism.
Îngerul Gabriel a fost trimis de d-zeul lui Abraham
să-i ceară unei tinere femei pe nume Maria
să devină mama fiului său.
Fiul era Isus,
crescut ca tâmplar
de Maria și soțul ei Iosif,
până când a împlinit 30 de ani,
când și-a început cariera publică
ca și cuvânt al lui dumnezeu.
Mai puțin interesat de religiozitate
decât de dreptate și milă,
Isus i-a vindecat pe cei bolnavi pentru a aduna mulțimile
iar apoi i-a învățat despre tatăl său ceresc --
iubitor, iertător și grijuliu.
Apoi, i-a invitat pe toți la o masă comună
pentru a ilustra împărăția lui Dumnezeu,
paria, păcătoși și sfinți luând masa laolaltă.
După trei ani,
înțelepciunea sa neconvențională
i-a făcut probleme.
Dușmanii săi l-au arestat,
și a fost executat de romani
în maniera clasică
în care erau executați agitatorii de mulțimi,
crucificarea.
Dar la scurt timp după ce a fost îngropat,
femeile i-au găsit mormântul gol
și au dat de știre repede,
convinse că a înviat din morți.
Primii creștini au descris
aparițiile sale de după înviere,
transmițând încredere că mesajul său era adevărat.
Mesajul: iubiți-vă așa cum v-am iubit eu.
Creștinii sărbătoresc nașterea lui Isus
în decembrie, de Crăciun,
iar suferința, moartea și învierea Lui
în timpul săptămânii sfinte primăvara.
La ceremonia botezului,
o spălare de păcate
și o primire în comunitatea creștină,
reamintesc de botezul lui Isus
când a lăsat în urmă viața sa ca tâmplar.
În ritualul Comuniunii,
creștinii mănâncă pâinea și beau vinul
binecuvântate ca trupul și sângele lui Isus,
reamintinfd de ultima cină a lui Isus.
Sunt două miliarde de creștini în întreaga lume,
reprezentând aproape o treime din populația lumii.
Islamul a început acum 1400 de ani
cu un bărbat de o mare virtute,
care medita într-o peșteră din munte,
în deșertul Arabiei.
Bărbatul era Mahomed.
A fost vizitat de un mesager divin,
din nou îngerul Gabriel,
Jibril în arabă,
transmițându-i Cuvântul lui Allah,
singurul dumnezeu lui Abraham.
În următorii câțiva ani,
a primit tot mai multe mesaje,
și le-a memorat și le-a predat altora.
Versurile pe care le recita erau pline de vorbe înțelepte,
rime frumoase,
și metafore misterioase.
Dar Mahomed era un negustor, nu un poet.
Mulți au fost de acord că versurile
erau într-adevăr cuvintele lui Dumnezeu,
iar acești credincioși au devenit primii musulmani.
Cuvântul „islamist" înseamnă „cel care se predă",
adică o persoană care se supune voinței lui Dumnezeu.
Cele mai importante cinci îndatoriri ale unui musulman
sunt numite Cei Cinci Stâlpi:
Shahada, musulmanii declară public
că nu există alt d-zeu decât Allah,
și că Mahomed e ultimul său profet;
Salat, ei se roagă de cinci ori pe zi cu fața la Mecca;
Zakat, fiecărui musulman i se cere
să dea săracilor 2 sau 3% din venitul lor net;
Sawm, postesc în timpul zilei
timp de o lună în postul Ramadanului
pentru a-și face voința mai puternică
și a-și întări credința în Dumnezeu;
și Haji, o dată în viață,
fiecare musulman trebuie să facă un pelerinaj
la orașul sfânt Mecca,
pregătindu-se pentru clipa
când vor sta înaintea lui dumnezeu
pentru a fi judecați și considerți vrednici sau nu
de viața eternă alături de El.
Cuvintele lui Dumnezeu,
revelate profetului timp de 23 de ani,
sunt adunate în Coran,
care se traduce literal „recitare".
Musulmanii cred că e singura carte sfântă
care nu a fost coruptă de oameni.
Mulți o mai consideră
a fi cea mai frumoasă operă literară
în limba arabă.
Islamismul e a doua mare religie din lume,
practicată de mai mult de 1,5 miliarde de musulmani
din toată lumea.
Religia a fost un aspect cultural
pe parcursul întregii sale existențe,
și există nenumărate variații ale practicii sale.
Comun tuturor religiilor
e căutarea sensului
dincolo de vanitățile deșarte
și realitățile existenței,
dincolo de păcat,
suferință,
și moarte,
dincolo de frică,
și dincolo de noi înșine.