Văzut din afară,

John părea că are totul.

Doar ce semnase contractul

pentru a-şi vinde
apartamentul din New York

cu un profit din șase cifre,

şi îl deţinuse doar cinci ani.

Şcoala pe care o absolvise ca masterand

îi oferise oportunitatea de a preda,

ceea ce însemna nu doar un salariu

dar şi beneficii,
pentru prima oară în mulți ani.

Şi cu toate astea, în ciuda faptului
că totul mergea bine pentru John,

el se lupta,

se lupta cu dependenţa şi depresia.

În seara zilei de 11 iunie 2003

s-a căţărat pe marginea gardului
de pe podul Manhattan

şi a sărit în apele
învolburate de dedesubt.

În mod remarcabil,

nu, în mod miraculos,

a supravieţuit.

În cădere şi-a spulberat braţul drept

şi-a rupt toate coastele,

şi-a perforat plămânii

şi era când conştient, când inconştient

în timp ce plutea în derivă
în josul râului East River

pe sub podul Brooklyn

şi în calea feribotului Staten Island.

Când pasagerii de pe feribot

i-au auzit strigătele de durere,

au contactat căpitanul vasului

care a contactat Paza de Coastă

ce l-au pescuit din râul East River

şi l-au dus la spitalul Bellevue.

Şi, de fapt, de aici
începe povestea noastră.

Fiindcă odată ce John s-a angajat

să-și refacă viața,

mai întâi fizic, emoţional

şi apoi spiritual,

a descoperit că existată
foarte puţine resurse disponibile

pentru cineva care încearcă
să-şi pună capăt vieţii

în modul în care el a făcut-o.

Cercetările arată că 19 din 20 de oameni

care încearcă să se sinucidă

vor eşua.

Dar oamenii care eşuează

au un risc de 37 de ori mai mare

să reușească a doua oară.

Aceasta e cu adevărat
o populaţie cu risc mare,

cu foarte puţine resurse
care s-o sprijine.

Şi ceea ce se întâmplă

atunci când oamenii încearcă
să își refacă viața,

din cauza tabuurilor noastre
în privinţa suicidului,

nu suntem siguri ce să spunem,

şi de cele mai multe ori nu spunem nimic.

Iar asta promovează izolarea
în care se găsesc oameni ca John.

Cunosc povestea lui John foarte bine

pentru că eu sunt John.

Şi asta e, astăzi,

prima oară, în orice fel de cadru public,

când menționez călătoria
pe care am făcut-o.

Dar după ce în 2006
am pierdut un profesor mult iubit

şi anul trecut un bun prieten,
care s-au sinucis,

şi participând la TEDActive anul trecut,

am ştiu că trebuie să ies din tăcerea mea

şi să îmi depășesc tabuurile proprii

şi să vorbesc despre o idee
ce merită să fie împărtăşită,

şi anume că oamenii
care au făcut dificila alegere

de a reveni la viaţă

au nevoie de mai multe resurse
şi au nevoie de ajutorul nostru.

Aşa cum spune proiectul Trevor,
devine mai bine.

Devine mult mai bine.

Şi am ales să ies

dintr-un dulap total diferit astăzi,

pentru a vă încuraja, pentru a vă îndemna,

dacă v-ați gândit la sinucidere
sau ați încercat să vă sinucideți

sau ştiţi pe cineva care a încercat,

vorbiţi despre asta, cereţi ajutor.

E o discuţie care merită purtată

şi o idee care merită împărtăşită.

Vă mulţumesc!

(Aplauze)