Bună seara! Ce s-a întâmplat? Vă este frică de vampiri? Hehe, nu vă îngrijoraţi, nu rămân la cină. Hahaha. Sunt aici să vă însoţesc printr-o scurtă istorie a vampirilor, care prezintă cum ni s-a schimbat imaginea de la un cadavru șovăitor la gentelmanul desăvârşit din faţa dumneavoastră. Vampirii sunt vechi de când lumea. Poveştile despre noi, cei reveniți dintre morți, apar în culturi datând din timpuri preistorice. Dar atunci nu eram numiţi vampiri şi mulţi dintre noi nu arătam cum ne imaginăm azi vampirii. Nici vorbă! De exemplu, mesopotamianul Lamashtu era o creatură cu cap de leu şi corp de măgar, iar anticii strigoi greci erau simplu descrişi ca păsări însetate de sânge. Alţii erau şi mai bizari. Filipinezul manananggal îşi despica pieptul și își întindea aripi ca de liliac să zboare. Penanggalan, din cultura malaieziană, era un cap de femeie plutitor căruia îi atârnau măruntaiele. Heh heh heh heh. Vampirul Yara-ma-yha-who australian era o creatură roşie cu un cap uriaș şi o gură mare şi ventuze sugătoare de sânge pe mâini şi picioare. Ah, şi să nu uităm vampirul Sukuyan originar din Caraibe, Obayifo din Africa de Vest şi Tlahuelpuchi din Mexic. Heh heh, fermecători, nu-i aşa? Chiar dacă aspectul lor diferă, toate aceste creaturi au o trăsătură în comun. Supravieţuiesc consumând energia vitală a unei creaturi vii. Această caracteristică comună este ceea care defineşte un vampir, celelalte trăsături se pot schimba pe parcurs. Aşadar cum s-a ajuns la acest domn reînsuflețit din faţa dumneavoastră? Imaginea actuală desăvârșită apare în secolul XVIII în Europa de Est. Odată cu înmulțirea superstiţiilor legate de vampiri, poveştile despre creaturi sugătoare de sânge, ascunse în umbră, deveniseră adevărate terori nocturne. Iar în folclorul popular, precum „moroi" în cultura rromilor, sau „lugat" în Albania se regăsesc cele mai obişnuite trăsături ale vampirilor din ziua de azi: morți vii și creaturi nocturne capabile să-şi schimbe forma. Vedeți dumneavoastră, Europa de Est în secolul XVIII era un loc destul de înfiorător cu multe decese cauzate de boli şi plăgi necunoscute. În lipsa explicațiilor medicale, oamenii căutau cauze supranaturale şi au găsit aşa-zise dovezi în cadavrele victimelor. Când sătenii dezgropau cadavrele pentru a desluşi cauza misterioaselor decese, adesea descopereau cadavrele arătând surprinzător de vii cu părul şi unghiile mai lungi, pântecele umflat şi sânge în colțul gurii. He he, cu siguranță aceşti oameni nu erau tocmai morți. Heh, erau vampiri! Și îşi părăseau mormintele pentru a se ospăta cu cei vii. Sătenii îngroziți au adoptat curând un ritual pentru a omorî morţii vii. Aceste ritualuri variau în funcție de regiune, însă de obicei includeau decapitări, incinerări, şi fixarea cadavrului cu ţăruşi pentru a-l împiedica să se ridice. Lucruri cu adevărat înfiorătoare! Dar ceea ce sătenii credeau a fi o reînsuflețire profană, erau de fapt obişnuitele consecințe ale morții. Când un cadavru intră în descompunere, pielea se deshidratează, cauzând creşterea părului şi a unghiilor. Bacteriile din stomac produc gaze ce duc la balonarea pântecelui și la expulzarea sângelui şi a materiei pe gură. Din păcate, aceste date ştiințifice nu erau cunoscute pe atunci, aşa că sătenii continuau să sape. În realitate, atât de multe cadavre erau dezgropate, încât împărăteasa Austriei şi-a trimis medicul pentru a infirma poveştile despre vampiri și chiar a emis o lege interzicând profanarea mormintelor. Cu toate acestea, chiar şi după ce vânătoarea de vampiri încetase, poveştile şi legendele au supraviețuit în superstiția locală. Acestea au dus la creații literare precum „The Vampyre" de Polidri, romanul gotic „Carmilla", şi cunoscutul roman „Dracula" de Bram Stoker. Deși Stoker a inclus material istoric, precum băile Elisabetei Báthory în sânge virginal şi execuțiile crude ale lui Vlad Țepeş, au fost exact aceste mituri locale cele care au inspirat principalele elemente ale poveştii: decorul transilvănean, folosirea usturoiului pentru protecție şi străpungerea inimii cu un țăruş. Chiar dacă aceste caracteristici ne sunt cu siguranță familiare, unele elemente inventate de el însuși au dăinuit și ele de-alungul anilor: teama de crucifixe, slăbiciunea la lumina soarelui, şi neputința vampirilor de a-şi vedea propria reflecție. Prin crearea acestor noi trăsături, Stoker s-a folosit de antica tradiție de a elabora şi extinde mitul vampirilor. După cum am văzut, mi-ați cunoscut deja rudele, o mare varietate de creaturi bântuiau noaptea cu mult înaintea lui Dracula, iar multe altele vor continua să se strecoare în coşmarurile noastre. Totuşi, de vreme ce supraviețuiesc cu energia vitală a altor creaturi, ei fac parte din neamul meu. Chiar şi vampirii lucitori pot fi incluşi. Până la urmă, împărtăşirea necontenită a poveştilor şi readaptarea legendelor despre vampiri sunt cele care ne permit să trăim... veşnic. Hahahahaha!