Știați că 15 minute de stres sunt suficiente pentru a schimba sexul unor zone din creier? Din forma masculină în cea feminină sau invers? Nici eu n-am știut, dar când am descoperit, optica relației sex-creier mi s-a schimbat. Totul a început cu patru ani în urmă, când am decis să predau un curs despre psihologia sexelor. Am stat acasă aproape un an, citind cărți și referate științifice despre dezvoltarea bărbatului și a femeii din momentul concepției. Fiind neurolog, eram, desigur, interesată de relația sex-creier. Am descoperit repede că mulți oameni de știință, ca majoritatea dintre noi, cred că există un creier masculin și unul feminin și acesta e motivul diferențelor fundamentale dintre femei și bărbați. Potrivit unei versiuni populare ale acestei teorii, creierul feminin are centrul emoțional și al comunicării foarte dezvoltate; e setat pentru empatie. Creierul masculin, pe da altă parte, are un centru pentru agresivitate și pentru sex foarte dezvoltate; e setat pentru a construi sisteme. Poate v-ați gândit la altceva, dar asta e doar teorie științifică. (Râsete) E o teorie foarte acceptată pentru că explică simplu lumea în care trăim. Explică de ce femeile sunt mai sensibile și mai emotive, iar bărbații mai agresivi și mai sexuali. De ce majoritatea profesorilor sunt femei și cei mai mulți ingineri, bărbați. Încă din pântecul mamei, teoria spune, imensul val de testosteron transformă creierul fătului mascul din forma feminină predefinită în forma masculină. Astfel, băieții se nasc cu un creier masculin, fetele, cu unul feminin. Cu toate că noțiunea de creier masculin și creier feminin se potrivește bine cu credința că bărbații sunt de pe Marte, iar femeile de pe Venus, nu se potrivește cu datele științifice care ne indică o similaritate remarcabilă între bărbați și femei. În ultimii 50 de ani, au fost publicate peste 50.000 de referate despre diferențele pe sexe în psihologie. Nu le-am citit pe toate, nu mi-ar ajunge nici un an, dar alții au făcut-o și concluziile lor pe baza acestui număr enorm de studii e că bărbații și femeile sunt în mare măsură similari în aproape tot ce poate măsura psihologia. Abilități intelectuale, cognitive, emoționale, caractere de personalitate, interese și atitudini. Doar în câteva arii s-au găsit diferențe între sexe. De exemplu, bărbații sunt în medie, nu toți, dar în medie, mai agresivi decât femeile. Astfel considerăm agresivitatea o trăsătură masculină. Femeile au în medie mai multă compasiune decât bărbații, astfel considerăm aceasta o trăsătură feminină. Dar și în aceste arii bărbații și femeile sunt foarte apropiați, diferențele fiind foarte mici. Mai important, acum știm că fiecare persoană e un mozaic unic de caracteristici, atât masculine, cât și feminine; nu în totalitate masculină sau feminină. Cred că știați asta, nu despre mine, ci despre voi înșivă, că aveți o parte feminină și una masculină. Voi reveni la această descriere de mozaic unic de trăsături masculine și feminine mai târziu. Să ne întoarcem la creier. Încă de pe la sfârșitul secolului XIX oamenii de știință au descoperit o diferență între creierul bărbaților și cel al femeilor. Au descoperit că la bărbați creierul e în medie mai mare decât la femei. Unii oameni de știință au luat-o ca dovadă ce sprijină și explică teoria pe atunci foarte răspândită că bărbații sunt mai deștepți decât femeile. Unul dintre ei a afirmat chiar că femeile, datorită creierului mic, nu dețin capacitățile intelectuale și academice necesare pentru a face studii superioare. Nu e întâmplător că logica vi se pare familiară. E părerea cu care am început, că bărbații diferă fundamental de femei pentru că ei au creier masculin, iar ele, feminin. E o versiune învechită a mitului și acum pare absurdă. Azi, când femeile nu numai că merg la facultate, dar îi întrec numeric pe bărbații ce urmează studii superioare, sună ridicol că cercetătorii au putut crede că femeile nu pot urma o facultate pentru că au un creier în medie mai mic decât cel al bărbaților. Nu mă înțelegeți greșit, creierul la femei, în medie, e într-adevăr mai mic decât la bărbați. Nu dimensiunea creierului s-a schimbat; s-au schimbat normele sociale și legile care interziceau accesul femeilor la studiu, descurajându-le. În ultimii 100 de ani, oamenii de știință continuă să descopere diferențe între creierul masculin și cel feminin, atât la om, cât și la animale. De exemplu, femeile au un cortex mai adânc decât bărbații, mai multă substanță cenușie și mai puțină substanță albă. Bărbații au ventricule mai mari decât femeile. Aceste găuri mari pe care le vedeți în creier. (Râsete) Văd că unii dintre cei bucuroși să afle că bărbații au creierul mai mare decât femeile nu sunt prea încântați de această descoperire. Și înțeleg. Dacă tot mai credeți, la fel ca cercetătorii din secolul XIX, că ce contează e mărimea creierului, veți fi în încurcătură aflând că acele creiere mai mari vin cu niște – să le zicem – goluri mai mari. Dar vreau să răspândesc mesajul că toate astea sunt nonsens; bărbații se descurcă bine cu ventriculele lor mari. (Râsete) La fel de bine se descurcă și femeile cu creierele lor mai mici. Știm acum de sute de diferențe dintre creierul masculin și cel feminin. Nu doar diferențe de mărime pe care tocmai vi le-am arătat, ci și diferențe de microanatomie cerebrală și vă voi arăta imediat un exemplu. Pe măsură ce se descopereau tot mai multe diferențe, punctul de vedere cum că există un creier masculin și unul feminin devenea tot mai puternic pentru că toată lumea lua drept fapt presupunerea că aceste diferențe se cumulau așa cum am arătat în această schemă. La început și mie mi s-a părut asta perfect logic; există multe diferențe între creierul bărbaților și cel al femeilor, așa că trebuie să fie un creier masculin și unul feminin. Dar apoi am citit referatul despre care v-am vorbit la început, cel care a arătat că stresul poate schimba sexul creierului, și mi-am dat seama că această logică șchiopătează. Să analizăm acest studiu împreună. Aici cercetătorii au studiat efectele stresului asupra ariei cerebrale numită hipocampus. Au măsurat densitatea spinelor dendritice. Vedeți aici un neuron cu dendritele sale, punctele mici roșii sunt spinele dendritice. Aici vedem o dendrită de șobolan, de la un mascul și de la o femelă. Am adăugat săgeți indicând spinele. Se vede clar o diferență între sexe. Masculii au spine mai puține decât femelele. Savurați clipa, e prima dată când vedeți diferența între sexe a creierului. Putem spune că dendritele din această regiune au o formă masculină cu spine rare și una feminină cu spine dense. A mai fost un grup de șobolani în acest studiu; aceștia au fost stresați timp de 15 minute; cât durează acest discurs, deci vă puteți imagina ce se întâmplă cu creierul meu acum. (Râsete) Aici se văd dendritele unui mascul stresat și cele ale unei femele stresate. În mod ciudat, dendrita masculului stresat are ceea ce am definit drept formă feminină: multe spine. Iar dendrita femelei stresate are ce am definit anterior drept formă masculină: spine puține. Deci observăm că forma dendritelor din această regiune depinde de sex; e diferită la masculi față de femele. Dar nu depinde doar de sex. A ști că dendrita studiată e de la o femelă nu e suficient pentru a prezice forma dendritei, dacă va avea spine puține sau multe. Pentru a prezice asta trebuie să se știe dacă această femelă era sub stres sau nu. Deci cu toate că sexul e important, e vorba de interacțiunea sexului cu mediul, în cazul acesta, stresul, ca fiind ceea ce determină forma neuronilor din această arie. Vă imaginați cât de surprinsă am fost de acest studiu. Așa că am început să caut alte studii similare. Nu mi-a fost prea greu să dau de ele. Au existat studii semnalând efecte similare cu cele ale stresului, când acesta a survenit în uter, la naștere sau în perioada matură. Efecte similare au fost raportate și ca urmare a diferitelor manipulări. De exemplu, dacă șobolanii erau ținuți individual sau în grup, dacă aveau cu ce să se joace sau nu. Manipulările au afectat și alte arii cerebrale, nu numai hipocampusul. Precum și multe caracteristici ale creierului ca mărime, număr de neuroni și morfologia dendritelor așa cum tocmai am arătat. Toate aceste studii au arătat că, oricare ar fi manipularea, unele caracteristici cerebrale și-au schimbat forma sexuală, altele nu. Vă puteți întreba: „Ce rost are să vorbim despre sexul unei arii cerebrale, dacă o simplă manipulare poate schimba forma masculină într-una feminină?” Aveți întru-totul dreptate, nu are rost să vorbim de o formă masculină și una feminină. E mult mai logic, mai rezonabil, mai rațional să se folosească termeni informativi cum ar fi rar vs. dens, ridicat vs. scăzut, lung vs. scurt. Dar voi continua să folosesc această terminologie masculin-feminin fiindcă asta mă ajută să îmi exprim clar punctul de vedere. Să ne întoarcem acum la fetusul masculin și la valul de testosteron ce îi transformă creierul din forma feminină în cea masculină, și nu numai în prezența stresului. Imaginați-vă mama fătului în lungile săptămâni de sarcină. Uneori trece prin stres, nu totdeauna, uneori. De fiecare dată, unele caracteristici ale creierul fătului își schimbă sexul. La naștere, creierul e un mozaic de caracteristici, atât masculine, cât și feminine. Mozaicul e personal. Dat de interacțiunile complexe ale hormonilor săi cu mediul în care a trăit până atunci. Același lucru e valabil și pentru fătul feminin. Și creierul ei e modelat de interacțiunile complexe dintre hormoni și mediu, astfel că și fetița se naște cu un mozaic cerebral de caracteristici masculine și feminine. Vedem că încă de la naștere avem un creier care nu e nici masculin, nici feminin. E intersexual, o combinație de caracteristici masculine și feminine. Acesta, creierul nostru intersexual, va continua să se schimbe pe parcursul vieții ca rezultat al experiențelor noastre unice. Putem acum adăuga imaginii noastre de mozaic unic de caracteristici masculine și feminine, imaginea creierului ca fiind un mozaic unic de caracteristici masculine și feminine. Închei astfel: Multă lume crede că există un creier masculin și unul feminin pentru că asta le dă o explicație de ce femeile sunt atât de diferite de bărbați și de ce se comportă și trebuie tratate diferit. V-am arătat azi că nu are sens să vorbim de sexul creierului. Creierul nu are sex. Dacă vă referiți la sexul creierului, îl puteți numi intersexual, o combinație de caracteristici masculine și feminine. Nu există creier bărbătesc, nici creier femeiesc. De aceea, existența lor nu poate explica diferențele fundamentale dintre bărbați și femei. Ceea ce nu e o problemă foarte mare, având în vedere că femeile și bărbații sunt remarcabil similari. Fiți voi înșivă. (Râsete) Mulțumesc. (Aplauze)