În urmă cu cinci ani am experimentat
puțin din cum s-ar fi simțit
Alice în Ţara Minunilor.
Penn State mi-a cerut, mie,
un profesor de comunicare,
să predau comunicare
unor studenţi în inginerie.
Și eram speriată.
(Râsete)
Cu adevărat speriată. Speriată
de acei studenţi cu minţile lor mari
şi cărţile şi cuvintele
lor mari şi necunoscute.
Dar pe măsură ce aceste
conversaţii se desfăşurau,
am simţit acelaşi lucru
ca atunci când Alice a intrat
în gaura iepurelui şi a văzut
o uşă spre o nouă lume.
Aşa m-am simţit având
acele conversaţii cu studenţii
Am fost uimită de ideile
pe care le aveau şi am vrut ca şi ceilalţi să experimenteze această lume minunată.
Cred că cheia care deschide acea uşă
e o bună comunicare.
Avem nevoie disperată de o bună comunicare din partea
oamenilor de ştiinţă şi inginerilor pentru a schimba lumea.
Oamenii noştri de ştiinţă şi inginerii sunt cei
care abordează cele mai mari probleme, de la energie
la mediu şi sănătate, printre altele,
şi dacă nu ştim despre ele şi nu le înţelegem,
atunci treaba nu e făcută, şi cred că e responsabilitatea noastră
ca oameni de rând să avem aceste interacţiuni.
Dar aceste conversaţii nu pot avea loc dacă oamenii noştri de ştiinţă
şi inginerii nu ne invită să vedem lumea lor minunată.
Oameni de ştiinţă şi ingineri, vă rog, vorbiţi-ne ca unor tocilari.
Vreau să împărtăşesc câteva sfaturi despre cum putem face asta
pentru a ne asigura că putem vedea că ştiinţa voastră e sexy
şi că ingineria voastră e captivantă.
Prima întrebare la care să ne răspundeţi: şi ce dacă?
Spuneţi-ne de ce ştiinţa voastră e relevantă pentru noi.
Nu-mi spuneţi pur şi simplu că studiaţi trabeculele.
Spuneţi-mi că studiaţi trabeculele, care reprezintă structura spongioasă a oaselor noastre
deoarece sunt importante pentru a înţelege şi trata osteoporoza.
Şi când vă descrieţi ştiinţa aveţi grijă cu jargonul.
Jargonul e o barieră în calea înţelegerii ideilor voastre.
Desigur, puteţi spune „spaţial şi temporal”, dar de ce să nu spuneţi
„spaţiu şi timp”, ceea ce este mult mai accesibil pentru noi?
Dacă faceţi ideile accesibile, nu înseamnă că le compromiteţi.
În schimb, aşa cum spunea Einstein: „Faceţi totul
cât de simplu posibil, dar nu mai simplu.”
Vă puteţi transmite în mod clar ştiinţa
fără să compromiteţi ideile.
Lucruri de luat în seamă sunt exemplele, poveştile, analogiile.
Acestea sunt modalităţi de a ne atrage
şi trezi interesul pentru subiectul vostru.
Când vă prezentaţi lucrările, renunţaţi la punctele marcatoare (n.t. puncte glonţ).
V-aţi întrebat vreodată de ce se numesc astfel?(Râsete)
Ce fac gloanţele? Gloanţele omoară
şi vă vor omorî prezentarea.
O astfel de prezentare nu numai că e plictisitoare, dar se bazează prea mult
pe zona de înţelegere a limbajului a creierului nostru, copleşindu-ne.
În schimb, acest exemplu de prezentare a Genevievei Brown
e mult mai eficient. Arată că structura specială
a trabeculei e atât de puternică încât a inspirat
design-ul unic al turnului Eiffel.
Şmecheria aici e să foloseşti o singură frază, lizibilă,
pe care publicul să se bazeze atunci când e puţin pierdut,
şi să furnizezi imagini care apelează la celelalte simţuri ale noastre,
creând o înţelegere mai profundă
a ceea ce e descris.
Acestea sunt doar câteva sfaturi-cheie care ne ajută
pe noi ceilalţi să deschidem acea uşă şi să vedem acest tărâm minunat
al ştiinţei şi ingineriei.
Şi fiindcă inginerii cu care am lucrat
m-au învăţat să devin cu adevărat mai conectată la tocilarul din mine
vreau să închei cu o ecuaţie. (Râsete)
Luaţi ştiinţa voastră, scădeţi punctele marcatoare,
şi jargonul, împărţiţi în funcţie de relevanţă,
adică împărtăşiţi ceea ce e relevant pentru public,
şi înmulţiţi cu pasiunea pe care o aveţi
pentru munca incredibilă pe care o faceţi,
şi asta va da interacţiuni incredibile,
pline de înţelegere.
Deci, cercetători şi ingineri, când veţi rezolva
această ecuaţie, neapărat, vorbiţi-mi ca unui tocilar. (Râsete)
Vă mulţumesc. (Aplauze)