În urmă cu 5 ani am experimentat puțin cum trebuie să se fi simţit Alice în Ţara Minunilor. Penn State mi-a cerut, mie, un profesor de comunicare, să predau comunicare unor studenţi în inginerie. Eram speriată. (Râsete) Cu adevărat speriată. Speriată de acei studenţi cu minţile lor mari şi cărţile lor mari şi cuvintele lor mari şi necunoscute. Dar pe măsură ce aceste conversaţii se desfăşurau, am simţit acelaşi lucru ca şi Alice când a intrat în gaura iepurelui şi a văzut o uşă spre o nouă lume. Aşa m-am simţit având acele conversaţii cu studenţii. Am fost uimită de ideile pe care le aveau şi am vrut ca şi ceilalţi să experimenteze această lume minunată. Cred că cheia care deschide acea uşă e o bună comunicare. Avem nevoie disperată de o bună comunicare din partea oamenilor de ştiinţă şi inginerilor pentru a schimba lumea. Oamenii noştri de ştiinţă şi inginerii sunt cei care abordează cele mai mari probleme, de la energie la mediu şi sănătate, printre altele, şi dacă nu ştim despre ele şi nu le înţelegem, atunci treaba nu e făcută, şi cred că e responsabilitatea noastră ca oameni de rând să avem aceste interacţiuni. Dar aceste conversaţii nu pot avea loc dacă oamenii noştri de ştiinţă şi inginerii nu ne invită să vedem lumea lor minunată. Oameni de ştiinţă şi ingineri, vă rog, vorbiţi-ne ca unor tocilari. Vreau să împărtăşesc câteva sfaturi despre cum putem face asta pentru a ne asigura că putem vedea că ştiinţa voastră e sexy şi că ingineria voastră e captivantă. Prima întrebare la care să ne răspundeţi: şi ce dacă? Spuneţi-ne de ce ştiinţa voastră e relevantă pentru noi. Nu-mi spuneţi pur şi simplu că studiaţi trabeculele. Spuneţi-mi că studiaţi trabeculele, care reprezintă structura spongioasă a oaselor noastre deoarece sunt importante pentru a înţelege şi trata osteoporoza. Şi când vă descrieţi ştiinţa aveţi grijă cu jargonul. Jargonul e o barieră în calea înţelegerii ideilor voastre. Desigur, puteţi spune „spaţial şi temporal”, dar de ce să nu spuneţi „spaţiu şi timp”, ceea ce este mult mai accesibil pentru noi? Dacă faceţi ideile accesibile, nu înseamnă că le compromiteţi. În schimb, aşa cum spunea Einstein: „Faceţi totul cât de simplu posibil, dar nu mai simplu.” Vă puteţi transmite în mod clar ştiinţa fără să compromiteţi ideile. Lucruri de luat în seamă sunt exemplele, poveştile, analogiile. Acestea sunt modalităţi de a ne atrage şi trezi interesul pentru subiectul vostru. Când vă prezentaţi lucrările, renunţaţi la punctele marcatoare (n.t. puncte glonţ). V-aţi întrebat vreodată de ce se numesc astfel?(Râsete) Ce fac gloanţele? Gloanţele omoară şi vă vor omorî prezentarea. O astfel de prezentare nu numai că e plictisitoare, dar se bazează prea mult pe zona de înţelegere a limbajului a creierului nostru, copleşindu-ne. În schimb, acest exemplu de prezentare a Genevievei Brown e mult mai eficient. Arată că structura specială a trabeculei e atât de puternică încât a inspirat design-ul unic al turnului Eiffel. Şmecheria aici e să foloseşti o singură frază, lizibilă, pe care publicul să se bazeze atunci când e puţin pierdut, şi să furnizezi imagini care apelează la celelalte simţuri ale noastre, creând o înţelegere mai profundă a ceea ce e descris. Acestea sunt doar câteva sfaturi-cheie care ne ajută pe noi ceilalţi să deschidem acea uşă şi să vedem acest tărâm minunat al ştiinţei şi ingineriei. Şi fiindcă inginerii cu care am lucrat m-au învăţat să devin cu adevărat mai conectată la tocilarul din mine vreau să închei cu o ecuaţie. (Râsete) Luaţi ştiinţa voastră, scădeţi punctele marcatoare, şi jargonul, împărţiţi în funcţie de relevanţă, adică împărtăşiţi ceea ce e relevant pentru public, şi înmulţiţi cu pasiunea pe care o aveţi pentru munca incredibilă pe care o faceţi, şi asta va da interacţiuni incredibile, pline de înţelegere. Deci, cercetători şi ingineri, când veţi rezolva această ecuaţie, neapărat, vorbiţi-mi ca unui tocilar. (Râsete) Vă mulţumesc. (Aplauze)