Voi povesti despre
20.000 de tineri remarcabili

veniți din peste 100 de țări 
în Cuba

pentru a transforma îngrijirea medicală
din comunităţile lor.

90% din ei n-ar fi plecat niciodată
de acasă

dacă nu era o bursă de studiu 
la Medicină în Cuba.

Ei și-au luat angajamentul
să se întoarcă

în locuri ca cele din care provin:
ferme, munţi, ghetouri,

pentru a deveni doctori
pentru oameni ca ei,

să arate că e realizabil.

Facultatea de medicină 
latino-americană (FMLA) din Havana

e cea mai mare facultate de medicină
din lume,

cu 23.000 de tineri absolvenți
de la înființare în anul 2005

şi cu 10.000 în pregătire.

Misiunea sa e să formeze doctori

pentru oamenii care au
cea mai mare nevoie de ei:

cei peste un miliard de oameni

care n-au fost văzuţi niciodată 
de un doctor:

oamenii care trăiesc şi mor
într-o sărăcie lucie.

Studenţii săi nu respectă nicio regulă,

sunt cel mai mare risc al facultății,
dar şi cel mai bun pariu.

Sunt recrutaţi din cele mai sărace
şi dure zone ale planetei

de o şcoală ce crede că pot deveni
nu doar buni,

ci doctorii excelenţi de care
comunităţile lor au mare nevoie

şi că vor servi unde cei mai mulți 
medici nu merg,

în zone nu doar sărace 
ci deseori periculoase,

cărând antivenin în rucsac,
mergând pe jos prin cartiere

sfâșiate de droguri, bande şi gloanţe,

locurile unde au crescut.

Speranţa e că vor ajuta 
la schimbarea accesului

la asistența medicală în zonele sărace

și chiar a modului în care medicina
e studiată şi practicată.

Și că vor deveni pionerii
scopului nostru global:

îngrijirea medicală universală,

cu siguranţă un țel înalt.

Două mari furtuni şi noţiunea 
de a arăta că se poate

au determinat crearea ELAM în anul 1998.
[Executive Leadership in Academic Medicine]

Uraganele Georges şi Mitch

au devastat Insulele Caraibe
și America Centrală

lasând 30.000 de morţi
şi 2.5 milioane fără locuinţă.

Sute de doctori cubanezi
s-au oferit voluntari după dezastru,

dar când au ajuns acolo
au găsit un dezastru şi mai mare:

comunităţi întregi fără
asistență medicală,

spitale rurale închise
din lipsă de personal

şi prea mulţi bebeluși 
care mureau în primul an de viață.

Ce urma să se întâmple 
după ce doctorii cubanezi plecau?

Era nevoie de noi doctori
pentru îngrijire de durată,

dar de unde să vină?
Unde să fie formaţi?

În Havana, campusul 
unei foste academii navale

a fost transferat 
Ministerului Cubanez de Sănătate

și a devenit Facultatea de Medicină
Latino-Americană, ELAM.

Educaţia, cazarea, hrana şi o mică bursă

au fost oferite la sute de sudenţi
din ţările lovite puternic de furtună.

Fiind jurnalist în Havana,

am văzut sosind primii 97 studenţi
din Nicaragua în martie 1999.

Se cazau în dormitoare
recondiţionate în grabă

şi ajutau profesorii nu doar 
să măture sălile de clasă,

dar şi să mute băncile,
scaunele şi microscoapele.

În următorii ani, guverne
din America de Nord și de Sud

au solicitat burse
pentru proprii studenţi.

Comitetul Congresional al Negrilor
a cerut şi a primit sute de burse

pentru tineri din SUA.

Azi, cei 23.000 absolvenţi 
provin din 83 de ţări

din America, Africa şi Asia,

iar înscrierile au crescut la 123 de state.

Mai mult de jumătate sunt tinere femei.

Provin din 100 de grupuri etnice,
vorbesc 50 de limbi diferite.

Directorul Organizaţiei Mondiale
a Sănătăţii, Margaret Chan, a spus:

Aici, dacă eşti femeie săracă
sau dintr-o populaţie indigenă,

ai un avantaj evident.

O etică ce face acestă facultate
de medicină unică.

Luther Castillo e din
San Pedro de Tocamacho,

de pe coasta atlantică 
a statului Honduras.

Nu au apă curentă, nu au electricitate,

iar pentru a ajunge în sat 
trebuie să mergi ore în șir

sau să brăzdezi valurile Atlanticului
cu o camionetă, cum am făcut eu.

Luther era unul dintre cei 40 de copii
din Tocamacho ce începuse școala.

Erau fiii şi ficele negrilor
indigeni cunoscuţi ca Garifuna,

ce reprezintă 20%
din populaţia Houndurasului.

Cea mai apropiată îngrijire
medicală era la mile depărtare.

Luther trebuia să meargă
trei ore în fiecare zi

pentru a ajunge la şcoală generală.

Doar 17 făceau acest drum.

Numai cinci au mers la liceu
şi doar unul la universitate:

Luther, la ELAM,

era în prima serie
de absolvenţi din Garifuna.

Doar doi doctori din Garifuna
fuseseră înaintea sa

în întreaga istorie a statului Honduras.

Acum sunt 69 
mulţumită facultății ELAM.

Problemele mari au nevoie
de soluţii măreţe,

aprinse de idei mărețe, 
imaginaţie şi îndrăzneală,

dar şi de soluţii realizabile.

ELAM nu avea o experiență anterioară

aşa că au învăţat pe calea grea,

făcând şi corectând cursurile
pe măsură ce erau predate.

Nici cei mai străluciţi studenţi
din aceste comunităţi sărace

nu erau pregătiţi academic
pentru şase ani de formare medicală,

aşa că a fost implementat un curs
de pregătire în ştiinţe.

Apoi limbile:

mapuche, quecheas, guarani;

indigeni ce au învăţat spaniola
ca a doua limbă

sau haitieni ce vorbeau creolă.

Spaniola a devenit parte
a curiculei pre-premedicale.

Chiar și așa, în Cuba,

muzica, mâncarea, aromele,
aproape totul era diferit,

ca urmare profesorii au devenit 
familia ELAM.

Religiile variau de la cele indigene,

la yoruba, islam şi creștin-evanghelice.

Diversitatea a devenit un mod de viaţă.

De ce au cerut atăt multe ţări
aceste burse?

În primul rând pentru că
nu au destui doctori

şi unde au, distribuţia lor
îi dezavantajează pe săraci.

Criza sănătăţii globale e alimentată
de o criză a resurselor umane.

Ne lipsesc între 4 şi 7 milioane
de lucrători în îngrijirea sănătății

doar pentru necesităţile de bază.

Problema există peste tot.

Doctorii sunt concentraţi în oraşe,

unde trăieşte doar jumătate
din populaţia lumii,

iar în orașe, nu în cartiere sărace
sau în South LA.

În Statele Unite unde are loc 
o reformă a sănătăţii,

nu avem destui profesionişti.

Până în 2020 ne vor lipsi 45.000
de doctori de familie.

Și SUA face parte din problemă,

e principalul importator de doctori
din ţările în curs de dezvoltare.

Al doilea motiv pentru care
studenţii dau năvală în Cuba

e cardul de sănătate bazat 
pe o îngrijire deosebită a familiei.

O comisie din The Lancet evaluează Cuba

printre cele mai performante țări
cu venit mediu în domeniul sănătăţii.

„Salvaţi Copiii” a cotat Cuba ca
cea mai bună țară din America Latină

pentru a deveni mamă.

Cuba are aceeaşi speranţă de viaţă

şi mortalitate infantilă mai scăzută
decât Statele Unite,

cu mai puține inegalități,

în timp ce cheltuie pe persoană 
1/20 din ce alocăm noi în SUA.

Din punct de vedere academic
FMLA e dificilă,

dar 80% din studenţi absolvă.

Materiile sunt familiare:
ştiințe de bază și clinice,

dar sunt și diferenţe majore.

1). Instruirea 
a fost scoasă din turnul de fildeş

în sălile de clasă din clinici
şi în cartiere,

genul de locuri în care majoritatea
vor profesa.

Desigur, au cursuri
şi fac rotaţii în spitale,

dar practica în comunitate
începe din prima zi.

2). Studenţii
tratează pacientul ca un întreg,

minte şi trup,

în contextul familiei, 
comunităţii și culturii.

3). Învaţă despre sănătatea publică

pentru a evalua apa potabilă,
condiţiile de trai,

condiţiile sociale şi economice
ale pacienţilor.

4). Sunt învăţaţi că o anamneză bună
şi un examen clinic complet

asigură majoritatea indiciilor
pentru diagnostic,

economisind costisitoarea 
tehnologie de confirmare.

Şi în final, li se repetă mereu 
că profilaxia e importantă,

în special a bolilor cronice

ce paralizează sistemele 
de sănătate din întreaga lume.

Un astfel de studiu paralel cu practica
presupune o abordare de echipă,

cum să lucrezi în echipă 
și cum s-o conduci cu modestie.

După absolvire, doctorii 
își împărtășesc cunoștințele

cu asistentele, moașele,
personalul medical din comunități,

pentru a-i ajuta să se perfecționeze,
nu să-i înlocuiască,

să lucreze cu șamani
și cu vindecători tradiționali.

Au demonstrat absolvenții ELAM
succesul acestui experiment?

Zecile de proiecte denotă
ce sunt capabili să facă.

Priviți absolvenții din Garifuna.

Nu doar că s-au întors acasă,
dar au organizat comunitățile

pentru a construi primul spital
indigen din Honduras.

Cu ajutorul unui arhitect,
localnicii l-au ridicat de la zero.

Primul pacient a fost primit
în decembrie 2007

și de atunci spitalui a îngrijit

aproape un milion de pacienți.

Guvernul e atent la ce se întâmplă
și dă exemplu acest spital model

pentru sănătatea publică rurală
din Honduras.

Absolvenții sunt deștepți,
puternici și dedicați.

Haiti, ianuarie 2010. Durerea ?

Oameni acoperiți de 30 milioane
de tone de dărmături. Copleșitor.

340 de doctori cubanezi existau deja 
la fața locului pe termen lung,

mulți erau pe drum,
dar și mai mulți erau necesari.

La ELAM, studenții FMLA lucrau non stop,

au contactat 2.000 de absolvenți.

Ca rezultat, sute au ajuns în Haiti.

Din 27 de țări, din Mali și Sahara
St. Lucia, Bolivia, Chile și SUA.

Comunicau ușor între ei în spaniolă
și cu pacienții în creolă,

datorită studenților mediciniști din Haiti
ce au învățat la FMLA.

Mulți au rămas câteva luni, chiar și când 
a izbucnit epidemia de holeră.

Sute de absolveți din Haiti
au trebuit să ia ce a rămas,

să-și depășească durerea
și să preia povara

de-a construi un nou sistem
de sănătate pentru Haiti.

Astăzi, cu ajutorul organizațiilor 
și guvernelor

din Novegia, Cuba și Brazilia,

zeci de noi centre medicale 
au fost construite și utilate,

iar în 35 de cazuri conduse
de absolvenți ELAM.

Haiti ilustrează marile probleme
ce confruntă multe țări:

748 absolviseră până în 2012
când holera a apărut,

aprope jumătate lucrau
în sectorul public de sănătate,

un sfert erau șomeri,
iar 110 plecaseră din Haiti definitiv.

În cele mai bune scenarii,
acești absolvenți

deservesc și întăresc 
sistemul public de sănătate,

deseori fiind singurii doctori
disponibili.

În alte cazuri nu sunt destule
locuri de muncă

în sectorul sănătății publice,

unde cea mai mare parte
a oamenilor săraci sunt tratați.

Nu e destulă voință politică,
destule resurse, nimic nu ajunge,

doar prea mulți pacienți
fără îngrijire medicală.

Abslovenții se confruntă 
și cu greutăți în familie

și se zbat cu disperare 
de la lună la lună.

Când nu sunt destule posturi
în sectoul public,

noii doctori pleacă în sectorul privat

sau în străinătate pentru a trimite
bani acasă.

În cel mai rău caz, în unele țări

societățile medicale infuențează
comisiile de acreditare

să nu aprobe diploma ELAM.

Temători, absolvenții își ocupă posturile

sau își reduc numărul de pacienți
și venitul.

Nu e o problemă de competență.

În SUA, Comitetul Medical din California

a aceditat școala după inspecții
riguroase.

Noii doctori câștigă pariul Cubei,
reușesc să treacă examenele

și sunt acceptați în stagii
de specializare foarte respectate

din New York, Chicago și New Mexico.

200 dintre aceștia se întorc în SUA
plini de energie, dar și nemulțumiți.

Un fost student a spus:

„În Cuba, suntem pregătiți să oferim
îngrijire de calitate cu resurse minime.

Când văd toate resursele de aici
și îmi spui că nu se poate,

știu că nu-i adevărat."

Nu numai că am văzut că e posibilă,
dar am făcut-o posibilă.

Absolvenții ELAM, 
unii din Washington,DC și Baltimore,

provin dintre cei mai săraci,
dar oferă îngrijire medicală, educație

și o voce comunităților din care provin.

Ei au făcut partea grea.

Acum e rândul nostru:

să-i ajutăm împreună pe cei 23.000:

fundații, directorii de specializări,
presa,

antreprenori, politicienii
sau oamenii simpli.

Trebuie să luăm atitudine la nivel global

să le oferim acestor doctori
ocazia să-și dovedească diploma.

Trebuie să fie susținuți să treacă
examenele de licență în țările lor.

Au nevoie de locuri de muncă
în sectorul sănătății publice

sau în centrele nonprofit de sănătate

pentru a-și demonstra
pregătirea si dedicarea.

Le trebuie oferită ocazia de a deveni
doctorii de care pacienții lor au nevoie.

Pentru a progresa, e posibil să trebuiască
să ne întoarcem din drum

la acel pediatru ce venea
la ușa casei mele când eram copil,

ce suna acasă și era un funcționar public.

Acestea nu sunt idei noi
despre cum ar trebui să fie medicina,

nouă e încercarea de globalizare
și înfățișarea doctorilor.

Un absolvent ELAM e mai probabil
să fie o EA decât un EL.

În Amazon, Peru sau Guatemala,
e un doctor indigen,

în SUA, un doctor de culoare
ce vorbește fluent spaniola.

Sunt bine pregătiți, te poți baza pe ei

și împărtășesc înfățișarea
și cultura pacienților.

Merită cu siguranță suportul nostru,

căci fie că se deplasează 
cu metroul, catârul sau canoe,

ei ne învață să ne ținem de cuvânt.

Mulțumesc. (Aplauze)