Ce a însemnat războiul drogurilor
pentru omenire?

Priviți la masacrul și crimele din Mexic,

America Centrală, atâtea alte locuri
de pe planetă,

piața neagră globală estimată

la 300 miliarde de dolari pe an,

închisori pline în Statele Unite
și în alte părți,

polițiști și militari târâți
într-un război de necâștigat

care violează drepturi de bază
şi cetățeni obișnuiți

care speră să nu fie prinși
în focuri de arme,

și între timp, mai mulți oameni

folosesc mai multe droguri ca oricând.

Cât în povestea cu prohibiţia 
şi Al Capone

din ţara mea, înmulțită cu 50.

Ca american, în special mă deranjază

faptul că noi am fost forța motrice

a războiului global cu drogurile.

Întrebaţi-vă de ce atâtea țări

condamnă droguri 
de care nici n-au auzit,

de ce tratatele ONU pun accent

pe condamnare şi nu pe sănătate,

de ce majoritatea banilor 
alocaţi gestionării

abuzului de droguri

nu ajung la instituţii de ajutorare,
ci la cele care pedepsesc,

și răspunsul e S.U.A.

De ce am făcut asta?

Unii, în special cei din America Latină,

cred că nu e vorba chiar de droguri,

ci că e un subterfugiu pentru introducerea

intereselor politice ale SUA.

În mare, nu e asta.

Nu vrem gangsteri și organizații teroriste

finanțate cu bani ilegali din droguri

care să terorizeze
și să preia controlul altor națiuni.

De fapt, America e înnebunită

când vine vorba de droguri.

Nu uitaţi că noi am crezut

că putem interzice alcoolul.

Gândiți-vă la războiul global cu drogurile

nu ca la un fel de politică rațională,

ci ca la proiecția internațională

a unei psihoze interne.

(Aplauze)

Dar iată veștile bune.

Acum rușii conduc războiul cu drogurile.

Majoritatea politicienilor

vor să oprească războiul,

să pună mai puțini oameni după gratii,

și sunt mândru să spun, ca american,

că acum suntem fruntași în lume

în reformarea legilor legate de marijuana.

E legală în scopuri medicale

în jumătate din cele 50 de state,

milioane de oameni 
își pot cumpăra marijuana,

ca medicament, în farmacii 
autorizate de guvern,

și peste jumătate din concetățeni
spun că e cazul

ca marijuana să fie legalizată 
și impozitată

ca şi alcoolul.

Asta fac Colorado și Washington,

și Uruguay, și urmează
și altele cu siguranță.

Deci asta fac eu:

încerc să opresc războiul cu drogurile.

Cred că totul a început crescând

într-o familie morală, religioasă,

cel mai mare fiu al unui rabin,

plecând la facultate unde

am fumat niște marijuana

și mi-a plăcut. (Râsete)

Îmi plăcea şi să consum alcool,
dar era evident

că, dintre ele, alcoolul era mai dăunător,

dar eu şi prietenii mei 
puteam fi arestaţi

pentru că fumam un cui.

Ipocrizia asta mă deranja,

aşa că tema de doctorat a fost
controlul internațional al drogurilor.

Am ajuns în Departamentul de Stat,

am primit o autorizație,

am intervievat sute de detectivi
şi agenți

în toată Europa și în Americi,

și i-am întrebat:

"Care credeți că e rezolvarea?"

În America Latină, mi-au spus:

"Nu prea poți opri aprovizionarea.

Soluţia e în Statele Unite,

să scadă cererea."

M-am întors acasă și am vorbit cu oameni

implicați în anti-drog, care mi-au spus:

"Ethan, nu prea poți opri cererea.

Soluţia e la ei.
Trebuie oprită aprovizionarea."

Apoi am discutat cu cei de la vamă,

care încearcă să oprească
drogurile la graniță,

și mi-au spus:
"N-o opreşti aici.

Soluţia e acolo,

trebuie oprite şi aprovizionarea
și cererea."

Atunci am înțeles:

toţi cei implicați

credeau că soluţia e la cei

despre care știau cel mai puțin.

Atunci am început să citesc tot ce puteam

despre droguri psihoactive:
istoria, știința,

politica, totul.

Cu cât citești mai mult,

cu atât îți dai seama că 
o abordare gândită,

instruită, inteligentă
te poate aduce aici,

în timp ce politica și legile țării mele

te pot aduce dincolo.

Acestă contradicţie era ca o incredibilă

încurcătură morală și intelectuală.

Probabil nu a existat niciodată

o societate fără droguri.

Practic fiecare societate

a ingerat substanțe psihoactive

pentru durere, pentru energizare,
pentru socializare,

chiar și pentru conversația cu Dumnezeu.

Dorința de a ne modifica conștiința

e poate la fel de fundamentală
ca şi preferinţele

pentru mâncare, companie și sex.

Deci încercarea adevărată

e să învățăm cum să trăim cu drogurile

astfel încât să cauzeze răul cel mai mic

și, în unele cazuri,
beneficiile cele mai mari.

Am mai aflat ceva:

motivul pentru care unele droguri
sunt legale, iar altele nu

n-are nicio legătură
cu știința sau sănătatea

sau cu riscurile potenţiale,

ci cu cei care le folosesc,

și despre care se ştie 
că folosesc anumite droguri.

La finele secolului al XIX-lea,

când majoritatea drogurilor ilegale acum,
erau legale,

principalii consumatori
de opiacee din țara mea

erau femei albe de vârstă mijlocie,

care le foloseau pentru a diminua dureri

când nu aveau alte analgezice.

Nimeni nu s-a gândit
să le condamne

pentru că nimeni nu voia
s-o bage pe bunica la pușcărie.

Dar când sute de mii de chinezi

au apărut în țara mea,

muncind din greu la căile ferate
și în mine

și se relaxau seara

așa cum făceau acasă în țară,

pufăind din pipa de opiu,

atunci au apărut primele legi
de interzicere a drogurilor

în California și Nevada,

conduse de frica rasistă ca chinezii

să nu transforme femeile albe

în sclave sexuale dependente de opiu.

Primele legi de interzicere a cocainei,
a apărut similar

de frica rasistă de oameni de culoare
trăgând pudra aceea albă

și uitând de locul lor

în societatea sudică.

Primele legi de interzicere
a marijuanei,

au apărut de frica imigranților mexicani

în vest și în sud-vest.

Ce era adevărat în țara mea,

e adevărat în multe alte ţări,

atât despre originea acestor legi

cât și despre implementarea lor.

Gândiți-vă în felul următor,

și exagerez doar puțin:

dacă principalii fumători de cocaină

ar fi fost bărbați în vârstă înstăriți

iar principalii consumatori de Viagra

ar fi fost tineri negri,

atunci cocaina ar fi mai ușor de obținut
cu o prescripție medicală

iar vânzarea de Viagra ar duce la 
5 până la 10 ani în închisoare.

(Aplauze)

Am fost profesor și predam aceste lucruri.

Acum sunt un activist
al drepturilor umane,

iar motivul e rușinea

de a trăi într-o țară, grozavă dealtfel,

care are mai puțin de 5%
din populația lumii

dar aproape 25% din 
puşcăriaşii lumii.

Mi-e ruşine de oamenii 
cărora le-a murit cineva drag

din cauza violenţei din închisori

sau a unei supradoze
sau a SID-ei,

pentru că politica noastră promovează

condamnarea în locul sănătății.

Oameni buni și-au pierdut joburile,

casele, libertatea,
chiar și copiii,

nu pentru că au rănit pe cineva,

ci doar pentru că au ales să folosească

un drog în locul altuia.

Oare legalizarea e răspunsul?

Sunt indecis:

trei zile pe săptămână zic că da,
trei zile pe săptămână zic că nu,

iar duminica sunt agnostic.

Cum azi e marți,

dați-mi voie să spun că 
legalizarea și impozitarea

majorității drogurilor
care acum sunt ilegale

ar reduce radical 
crima, violența,

corupția și piața neagră,

drogurile contrafăcute,
și cele nereglementate

și ar crește siguranța publică,

iar banii obţinuţi ar fi folosiţi

în scopuri mult mai utile.

Adică, piața de marijuana, cocaină,

heroină și metamfetamină

sunt piețe de bunuri de larg consum

ca și piețele globale
de alcool, tutun,

cafea, zahăr și multe altele.

Acolo unde e cerere,

va exista și ofertă.

Distrugeți una din ele şi cealaltă

va ieși la lumină inevitabil.

Oamenii cred că prohibiția

e legiferarea supremă

când de fapt reprezintă
renunţarea la legiferare,

prin criminali care umplu golul.

De aceea,
să ai legislaţie penală şi poliţie

ca prioritare pentru controlul

unei piețe globale
de bunuri de larg consum

e o reţetă pentru dezastru.

Trebuie neapărat

să aducem piețele de droguri subterane

la vedere

și să le legiferăm cât de inteligent posibil

pentru a diminua atât 
efectele nocive ale drogurilor

cât și pe cele ale legilor prohibitive.

Cu marijuana, asta înseamnă

legiferare şi impozitare
ca pentru alcool.

Beneficiile sunt enorme, 
riscurile minimale.

Vor fi mai mulţi consumatori de marijuana?

Poate, dar nu vor fi cei tineri,

pentru pentru ei nu va fi legal,

iar ei deja au

cel mai bun acces la marijuana.

Cred că vor fi cei bătrâni.

oamenii cu vârste între 40 și 60

chiar 80, care preferă puțină marijuana

în locul băuturii de seară
sau a pastilei de somn

sau poate îi ajută la artrită sau diabet

poate chiar condimentează
un mariaj de termen lung. (Râsete)

Ăsta ar putea fi un beneficiu public net.

Cât despre celelalte droguri,

priviți la Portugalia,
unde nimeni nu face închisoare

pentru posesia de droguri,

iar guvernul s-a angajat

să trateze dependența ca pe o boală.

Priviți la Elveția,
Germania, Olanda,

Danemarca, Anglia, unde cei

dependenți mulți ani de heroină,

care au eșuat în mod repetat să renunțe,

pot primi heroină farmaceutică şi ajutor

în clinici medicale,
iar rezultatele se văd:

Consumul ilegal de droguri, bolile,

supradozele, crimele,
arestările au scăzut,

sănătatea și bunăstarea cresc,

plătitorii de taxe beneficiază,

și mulți reuşesc să renunţe.

Noua Zeelandă, 
a aprobat recent o lege

pentru vânzarea legală
a unor droguri recreaționale

după dovedirea siguranței lor.

În Brazilia și în alte câteva țări

o substanță psihoactivă remarcabilă,

ayahuasca, poate fi cumpărată
și consumată legal

cu condiţia existenţei 
unui context religios.

În Bolivia și Peru,

unde multe produse din frunze de coca,

sursa cocainei,

sunt vândute legal,

fără niciun rău adus sănătății publice.

Nu uitați că Coca-Cola
a conținut cocaină până în 1900

şi nu crea mai multă
dependență

decât Coca-Cola de azi.

Gândiți-vă la țigări:

nimic nu te poate prinde
și ucide ca țigările.

Cercetătorii au întreabat 
dependenții de heroină

la care drog se renunță cel mai greu,
mulți spun că țigările.

Totuși în țara mea și în multe altele,

jumătate din fumătorii

de țigări au renunțat

fără să fie arestaţi sau închişi

sau trimişi într-un "program de tratament"

de către un procuror sau judecător.

Soluţiile au fost taxele mai mari

și restricţii referitoare la locul 
şi orele de vânzare şi folosire

și campanii anti-fumat eficiente.

Am putea reduce fumatul și mai mult

dacă l-am interzice?
Probabil.

Dar imaginați-vă ce război de coșmar

ar rezulta.

Avem de-a face

cu două aspecte.

Primul e provocarea politică

de a crea și implementa alternative

de înlocuire a politicilor 
prohibitive ineficiente

pe măsură ce ne orânduim mai bine

în traiul cu drogurile 
care sunt acum legale.

Al doilea aspect e mai dur,

pentru că se referă la noi.

Piedicile reformei nu-s doar înafară,

reprezentate de închisori puternice

sau de interese motivate care doresc

să lase lucrurile așa cum sunt,

ci în fiecare dintre noi.

Fricile și lipsa de cunoștință

și imaginație stau 
împotriva reformei reale.

Mai cred că e vorba de copii

și de dorința fiecărui părinte
de a-și ține copilul într-un balon,

și spaima că drogurile
vor sparge acel balon

și-i va pune pe tineri în pericol.

Câteodată pare că

întreg războiul drogurilor se justifică

ca un act imens de protecție a copilului,

şi orice tânăr v-ar contrazice.

Iată ce le zic adolescenților:

În primul rând, 
nu luați droguri.

În al doilea rând,
nu luați droguri.

În al treilea rând,
dacă luați droguri,

vreau să ştiţi nişte lucruri,

pentru că grija mea ca părinte

e să ajungeți seara cu bine acasă,

să creșteți și să duceţi
o viață matură bună şi sănătoasă.

Asta e mantra educației despre droguri:
siguranța pe primul loc.

Acestui lucru mi-am dedicat viața:

construirii unei organizații 
şi a unei mișcări

de oameni care cred că
trebuie să întoarcem spatele

prohibițiilor nereușite din trecut

și să îmbrățișăm noile politici 
bazate pe știință,

compasiune, sănătate și drepturi umane,

unde oamenii care vin
din spectrul politic

și din orice alt spectru,

unde oamenii 
care iubesc drogurile,

oamenii care le urăsc,

și oamenii cărora nu le pasă,

dar fiecare dintre noi crede
că acest război cu drogurile,

acest război rușinos, fără suflet
şi dezastruos

trebuie să ia sfârșit.

Mulțumesc.

(Aplauze)

Mulțumesc. Mulțumesc.

Chris Anderson: Ethan,

felicitări -- ce mai reacție.

A fost un discurs puternic.

Nu chiar toată sala în picioare, totuși,

și cred că unii oameni de aici

sau între cei care ne privesc online,

poate careva ştie un adolescent
sau un prieten,

pe cineva care s-a îmbolnăvit,

poate chiar a murit de la o supradoză.

Astfel de oameni te-au mai abordat.

Ce ai avea să le transmiți?

Ethan Nadelmann: Cel mai uimitor lucru

a fost să întâlnesc un număr 
crescând de oameni

care au pierdut un frate sau un copil

în urma unei supradoze.

Acum 10 ani ei au propus

să aliniem toți dealerii și să-i împușcăm

și asta va rezolva situația.

Ei au reuşit să înţeleagă

că războiul drogurilor n-a făcut nimic 
să le protejeze copiii.

În orice caz, a făcut posibil

ca acei copii să fie puși în pericol.

Ei acum fac parte din această

mișcare de reformare politică.

Sunt şi alții care au copii:

unul alcoolic, celălalt dependent
de heroină sau cocaină,

și se întreabă:

De ce acestuia i se dă ocazia

să încerce să-și revină treptat

și celălalt face închisoare

cu poliție și criminali în jur?

Toată lumea înțelege,

că războiul drogurilor nu apără pe nimeni.

CA: Desigur că în SUA
ai blocaje politice

în majoritatea chestiunilor.

Există vreo șansă reală

ca ceva să se schimbe în următorii 5 ani?

EN: Aș spune că e chiar uluitor.
Sunt sunat

de jurnaliști care acum îmi zic,

"Ethan, se pare că
singurele două probleme

cu atenție politică în America

sunt reglementarea legilor 
marijuanei și mariajul gay.

Ce anume faci bine?"

Apoi vezi dovezi de susținere

din partea republicanilor din congres

și legi statale 
care permit adoptarea de cereri

cu suport democratic majoritar,

deci am ajuns din a fi
a cincea roată la căruță,

cel mai de temut obiectiv din politcă,

la a fi cel mai de succes.

CA: Mulțumesc pentru participarea
la TEDGlobal

EN: Chris, Mulțumesc mult.
CA: Mulțumesc. (Aplauze)