O imagine valorează mai mult 
decât o mie de cuvinte,

aşa că îmi voi începe discursul

cu câteva imagini

obţinute recent.

Deja am 6000 de cuvinte în discurs,

aşa că mă opresc aici.

(Râsete)

În acelaşi timp,

trebuie să vă explic

imaginile anterioare.

Ce încerc să fac ca fotograf,

ca artist, e să unesc

lumea artei şi a ştiinţei.

Fie că e vorba de o bulă de săpun

surprinsă chiar în momentul când se sparge,

aşa cum vedeţi aici,

sau un Univers din mărgele mici

de vopsea de ulei,

lichide ciudate care se comportă aparte,

sau vopsea modelată de forţe centrifuge,

mereu încerc să leg cele două domenii.

Ce mă intrigă la ele

e că ambele au un lucru în comun:

răspund la mediul înconjurător.

Totuşi, o fac diferit.

Ştiinţa, pe de-o parte,

are o abordare raţională

a mediului înconjurător,

în timp ce arta

abordează mediul d.p.v. emoţional.

Încerc să unesc

cele două puncte de vedere într-unul singur

încât ambele imagini să se adreseze

atât inimii cât şi creierului privitorului.

Voi demonstra asta prin trei proiecte.

Primul e acela de a face sunetul vizibil.

După cum ştiţi,

sunetul se propagă prin unde,

şi dacă ai o boxă,

boxa nu face altceva decât

să ia semnalul audio,

să-l transforme în vibraţie,

care apoi se propagă prin aer,

şi e captată de ureche,

apoi transformată din nou în semnal audio.

Mă întrebam

cum să fac aceste unde vizible?

Aşa că mi-am imaginat următorul aranjament:

am luat o boxă şi am pus o foiţă subţire

de plastic pe ea,

apoi am adăugat cristale micuţe

deasupra.

Dacă prin boxă se auzea un sunet,

asta făcea ca cristalele să salte.

E o mişcare rapidă,

cât clipeşti din ochi,

aşa că, împreună cu LG am capturat mişcarea

cu un aparat capabil să facă

3000 fotografii /secundă.

Să vă arăt.

(Musică: "Teardrop" de Massive Attack)

(Aplauze)

Vă mulţumesc.

De acord. Arată fantastic.

Dar trebuie să vă spun ceva hazliu.

M-am prăjit la soare, în casă, făcând asta

pe când fotografiam în Los Angeles.

În Los Angeles te poţi prăji frumos la soare

pe oricare din plaje,

dar eu m-am prăjit în casă.

Motivul stă în faptul că

dacă fotografiezi la 3000 de cadre/secundă,

trebuie să ai lumină foarte puternică, multe becuri.

Aveam boxa pregătită,

cu camera îndreptată spre ea,

şi cu multe lumini focalizate pe boxă,

iar eu pregăteam boxa,

aşezând cristalele pe ea,

şi făceam asta de multe ori la rând,

şi abia la prânz mi-am dat seama

că aveam faţa complet roşie

din cauza luminilor îndreptate spre boxă.

Haios era că

boxa era luminată din dreapta,

aşa că aveam partea dreaptă complet roşie

şi am arătat ca Fantoma din Opera

tot restul săptămânii.

Să vă prezint alt proiect

desfăşurat cu substanţe mai puţin dăunătoare.

A auzit cineva de ferrofluid?

A, unii da. Excelent.

Să sar peste asta?

(Râsete)

Ferrofluidul are un comportament ciudat.

E un lichid complet negru.

Are consistenţă uleioasă.

Şi are mici particule de metal,

care-l fac să fie magnetic.

Dacă pui lichidul într-un câmp magnetic,

îşi va schimba forma.

Vă fac o demonstraţie live aici

ca să vă arăt.

Am camera îndreptată către placă,

şi sub placă e un magnet.

Adaug puţin ferrofluid

peste magnet.

Să-l mişcăm uşor spre dreapta

şi să focalizăm mai aproape. Excelent.

Observaţi că

ferrofluidul a format ţepi.

Asta din cauza atracţiei şi respingerii

dintre particulele individuale din lichid.

Acuma arată deja interesant,

dar hai să adaug nişte acuarele.

Sunt acuarele standard

cu care se pictează.

Nu aţi picta cu seringi,

dar ele funcţionează la fel.

Acuma vedem cum

culoarea curgând prin structură

nu s-a amestecat cu ferrofluidul.

Asta pentru că ferrofluidul

e hidrofob.

Adică nu se amestecă cu apa.

În acelaşi timp, el încearcă să-şi menţină poziţia

deasupra magnetului,

şi rezultă aceste uimitoare

structuri de canale şi lacuri mici

de vopsea colorată.

Acesta a fost al doilea proiect.

Să vi-l prezint pe ultimul,

care e legat de

băutura naţională a Scoţiei.

(Râsete)

Imaginea asta şi la fel şi asta,

au fost făcute folosind whiskey.

Vă întrebaţi

cum am făcut?

Oare am băut jumătate de sticlă

apoi am desenat viziunile din beţie

pe hârtie?

Vă asigur că eram deplin conştient

în timp ce fotografiam astea.

Whiskey-ul conţine 40% alcool,

care are nişte proprietăţi foarte interesante.

Poate că ştiţi deja

despre unele din ele,

dar eu mă refer la proprietăţile fizice,

nu la celelalte.

Când deschid sticla, moleculele de alcool

se răspândesc în aer,

deoarece alcoolul e o substanţă volatilă.

În acelaşi timp alcoolul e foarte inflamabil.

Aceste două proprietăţi

au făcut posibilă crearea imaginilor

pe care le vedeţi acum.

Vă demonstrez aici.

Am un recipient de sticlă.

E gol.

Îl voi umple cu oxigen

şi cu whiskey.

Mai adaug.

Aşteptăm câteva secunde

ca moleculele să se răspândească prin sticlă.

Acuma să-i dăm foc.

(Râsete)

Asta-i tot ce se-ntâmplă.

Se desfăşoară rapid, nu foarte spectaculos.

Pot să repet, ca să mai vedeţi odată,

dar unii s-ar împotrivi unei asemenea risipe

de whiskey, pe care mai bine l-aş bea.

Dar să vă arăt cu încetinitorul

într-o cameră complet întunecată

ceea ce am demonstrat aici.

Flacăra

a trecut prin sticlă de sus în jos,

arzând amestecul de molecule de aer

şi alcool.

Imaginile ce le-aţi văzut la început,

reprezintă o flacără oprită în timp,

la trecerea prin sticlă,

şi imaginaţi-vă că sticla

era răsturnată 180 de grade.

Aşa au fost obţinute acele imagini.

(Aplauze)

Vă mulţumesc.

V-am arătat trei proiecte,

şi poate că vă întrebaţi la ce folosesc?

Care e ideea de la bază?

E doar risipă de whiskey?

E vorba de materiale ciudate?

Cele trei proiecte se bazează pe un foarte simplu

fenomen ştiinţific,

precum magnetismul, undele sonore,

sau aici, proprietăţile fizice ale unei substanţe,

iar eu încerc

să folosesc aceste fenomene

şi să le expun într-o manieră poetică nevăzută,

invitând prin asta privitorul

să se oprească un moment

şi să reflecteze la toată frumuseţea

care ne înconjoară permanent.

Vă mulţumesc din suflet.

(Aplauze)