În timpul Primului Război Mondial, una dintre ororile tranșeelor era un nor galben otrăvitor, numit gaz muștar. Cei care aveau ghinionul de a fi expuși nu mai puteau respira, aveau arsuri în zona ochilor și dezvoltau bășici uriașe pe pielea expusă. Oamenii de știință au încercat cu disperare să găsească un antidot. În încercările lor, au descoperit că acest gaz distrugea măduva osoasă a soldaților afectați— împiedicând-o să mai producă celule sangvine. În ciuda acestor efecte devastatoare, oamenii de știință au avut o idee. Celulele canceroase au ceva în comun cu măduva osoasă: ambele se reproduc rapid. Ar fi posibil ca una dintre atrocitățile războiului să devină o armă în lupta contra cancerului? Cercetătorii au investigat acest lucru în anii 1930 prin injectarea unor componente derivate din gazul muștar în venele pacienților care sufereau de cancer. A durat ceva timp și multe încercări pentru a găsi medicamente care să ajute, dar spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, au descoperit primele citostatice. Astăzi, există mai mult de o sută de tipuri. Citostaticele sunt administrate prin pastile și injecții și folosesc agenți citotoxici, care sunt dăunători pentru celulele vii. În general, aceste medicamente dăunează la un anumit nivel tuturor celulelor— chiar și celor sănătoase. Dar au cele mai puternice efecte asupra celulelor care se divid rapid, care reprezintă semnul distinctiv al cancerului. Luați ca exemplu primele citostatice, numite agenți alchilanți care sunt încă folosiți în prezent. Aceștia sunt injectați în sânge, ceea ce îi răspândește în celulele din întregul corp. Odată ajunși înăuntru, atunci când celula își expune ADN-ul pentru a fi copiat, agenții alchilanți afectează structura de dublu helix a ADN-ului, ceea ce duce la moartea celulei, în cazul în care daunele nu sunt reparate. Pentru că celulele canceroase se multiplică rapid, ele asimilează o concentrație mare de agenți alchilanți, iar ADN-ul lor este expus frecvent și reparat doar rareori. Așadar, celulele canceroase mor mai des decât celelalte celule, care au timp să repare ADN-ul afectat și nu acumulează aceeași concentrație de agenți alchilanți. O altă formă de chimioterapie utilizează stabilizatoarele microtubulilor. Celulele au mici tubuli care se asamblează cu scopul diviziunii celulare și replicării ADN-ului, iar mai apoi se descompun. Când stabilizatoarele microtubulilor ajung în interiorul celulei, ele împiedică descompunerea tubulilor. Aceasta împiedică celula să se dividă, distrugând-o. Acestea sunt doar două exemple din cele șase clase de citostatice folosite în ziua de azi pentru tratarea cancerului. Dar în ciuda beneficiilor, chimioterapia are un mare dezavantaj: afectează alte celule sănătoase din corp care se regenerează rapid. Foliculii de păr, mucoasa bucală și cea gastro-intestinală, sistemul reproducător și măduva osoasă sunt afectate aproape precum cancerul. În mod similar, replicarea rapidă a acestor celule normale înseamnă că ele consumă resurse mai frecvent— și sunt, ca rezultat, mai expuse la efectele citostaticelor. Aceasta conduce la efecte secundare specifice chimioterapiei, incluzând pierderea părului, oboseala, infertilitatea, greața și vărsăturile. Doctorii prescriu în mod obișnuit medicamente care să ajute, precum medicamente antivomitive puternice. Împotriva alopeciei, dispozitivele care scad temperatura scalpului pot reduce prin vasoconstricție circulația sângelui în jurul capului, limitând cantitatea de citostatice care ajunge la foliculii de păr. Odată ce sesiunea de chimioterapie s-a terminat, țesuturile sănătoase care au fost afectate de medicamente își vor reveni și vor începe să se regenereze ca de obicei. Doar în 2018, peste 17 milioane de oameni din lume au primit diagnosticul de cancer. Dar chimioterapia și alte tratamente au schimbat perspectiva pentru mulți. Doar luați în considerare că aproape 95% din cei care au cancer testicular supraviețuiesc datorită progreselor tratamentelor. Chiar și în cazul persoanelor cu leucemie acuta mieloidă— un cancer foarte agresiv— chimioterapia aduce aproximativ 60% din pacienții sub 60 de ani în remisie după prima fază a tratamentului. Cercetătorii încă dezvoltă tratamente mai precise care să țintească doar celulele canceroase. Acest lucru va crește șansele de supraviețuire, provocând totodată daune reduse țesuturilor sănătoase, și va îmbunătăți una din armele cele mai importante împotriva cancerului.