Când un nou patogen apare, corpurile și sistemele noastre de sănătate devin vulnerabile. În timpuri ca acestea, este nevoie urgentă de un vaccin care să ofere imunitate generală cu pierderi minime de vieți. Așadar, cât de rapid putem crea vaccinuri când avem nevoie de ele cel mai mult? Crearea unui vaccin poate fi împărțită în trei faze. În perioada de experimentare, oamenii de știință caută diferite modalități pentru a găsi un design sigur și care poate fi replicat. Odată ce acestea sunt testate în laborator poate începe testarea clinică, unde vaccinurile sunt evaluate pentru siguranță, eficacitate și efecte secundare pe o populație variată. În final, are loc procesul de fabricație, în care vaccinurile sunt produse și distribuite pentru a fi folosite. În mod normal, tot acest proces poate dura de la 15 la 20 de ani. Dar în timpul unei pandemii, cercetătorii adoptă diferite strategii pentru a efectua fiecare etapă cât mai rapid posibil. Cercetarea exploratorie este probabil cea mai flexibilă. Scopul acestei etape este de a găsi o modalitate sigură de a prezenta virusul sau bacteria sistemului nostru imunitar. Acest lucru oferă corpului informațiile necesare pentru a produce anticorpi capabili să lupte cu infecția reală. Există multe modalități de a declanșa acest răspuns al sistemului imunitar, dar în general, cel mai eficient design este și cel mai greu de realizat. Vaccinurile atenuate tradiționale creează rezistență de lungă durată. Dar se bazează pe tulpini virale slabe care trebuie crescute în țesuturi non-umane perioade îndelungate de timp. Vaccinurile inactive se bazează pe un proces mult mai rapid, aplicând în mod direct căldură, acizi, sau radiații pentru a slăbi patogenul. Vaccinurile în subunități, care injectează fragmente din proteinele virale pot fi și ele create rapid. Dar aceste metode mai rapide oferă o rezistență mai mică împotriva virusului. Și acestea sunt doar trei dintre posibilele variante de design, fiecare având avantaje și dezavantaje. Nu e garantat că o variantă va funcționa și toate necesită o cercetare îndelungată. Cel mai bun mod prin care am putea accelera procesul e ca mai multe laboratoare să lucreze simultan la mai multe variante. Această strategie denumită „goana după linia de final”, a produs primul vaccin testabil Zika în șapte luni, și primul vaccin testabil COVID-19 în doar 42 de zile. Chiar dacă sunt testabile, nu înseamnă că vor avea neapărat succes. Dar modelele care sunt sigure și ușor de replicat pot intra în testarea clinică în timp ce alte laboratoare continuă să exploreze. Chiar dacă un vaccin testabil e produs în patru luni sau în patru ani, următoarea etapă este de obicei cea mai lungă și neprevăzută. Testarea clinică are trei etape, fiecare având mai multe părți. Faza I se concentrează pe intensitatea răspunsului imun declanșat și încearcă să evalueze dacă vaccinul e sigur și eficient. Faza II urmărește alegerea unui dozaj și program de administrare corect pentru o populație mai largă. Și faza III determină siguranța vaccinului pentru a fi administrat unei populații generale și identifică efecte secundare rare și reacțiile negative. Dat fiind numărul de variabile și accentul pus pe siguranța pe termen lung, e foarte dificil ca testarea clinică să fie accelerată. În circumstanțe extreme, cercetătorii efectuează mai multe teste simultan în cadrul aceleiași etape. Dar înainte de a continua, trebuie să respecte criteriile stricte de siguranță. Ocazional, laboratoarele pot accelera acest proces îmbunătățind și folosind tratamente aprobate în trecut. În 2009, cercetătorii au adaptat vaccinul pentru gripă pentru a trata H1N1, producând un vaccin disponibil unui public larg în doar șase luni. Cu toate acestea, această tehnică e posibilă doar când patogenii sunt similari și au moduri de vaccinare bine stabilite. După ce faza III se încheie cu succes, autoritatea națională de reglementare analizează rezultatele și aprobă pentru producție vaccinurile sigure. Fiecare vaccin conține un amestec unic de componente biologice și chimice care necesită moduri de producție specializate. Pentru a începe producția imediat după aprobarea vaccinului, planurile de producție trebuie făcute în paralel cu cercetarea și testarea. Asta necesită o coordonare constantă între laboratoare și producători, cât și resursele pentru efectuarea unor eventuale schimbări, chiar dacă asta ar putea însemna pierderea a luni de muncă. De-a lungul timpului, progresele în cercetarea exploratorie și în producție ar putea accelera acest proces. Studiile sugerează că viitorii cercetători ar putea folosi același design pentru materialul genetic al mai multor tipuri de virusuri. Aceste vaccinuri bazate pe ADN și mARN ar putea accelera toate cele trei etape ale producției. Dar până când vor apărea aceste noi metode, strategia cea mai bună ar fi ca laboratoarele din toată lumea să coopereze și să lucreze în paralel la mai multe variante de vaccin. Împărtășind cunoștințe și resurse, oamenii de știință pot diviza și cuceri orice patogen.