După cum mulți dintre voi știți,

rezultatele alegerilor recente
au fost următoarele:

Hillary Clinton, candidatul democrat

a câștigat o victorie răsunătoare

obținând un procent de 52% din voturi.

Jill Stein, candidatul Verzilor,

a obținut locul doi,
rămânând cu mult în urmă: 19%.

Donald J. Trump, candidatul republican,

era la foarte mică distanță cu 14%,

iar restul voturilor s-au împărțit
între cei care s-au abținut

și Gary Johnson, candidatul libertarian.

(Râsete)

Decideți voi, în ce fel de univers paralel
credeți că trăiesc?

Eu nu trăiesc într-un univers paralel.

Trăiesc în această lume
și exact așa a votat lumea.

Permiteți-mi să vă explic la ce mă refer.

În iunie anul curent,

am lansat ceva ce se cheamă
the Global Vote.

Acest vot la nivel mondial
are exact sensul din titlu.

Pentru prima dată în istorie,

aceasta permite oricui, oriunde în lume,

să voteze la alegerile din alte țări.

Păi, de ce ar face asta?

Care e ideea?

Permiteți-mi să vă prezint
cum stă situația.

Accesați o pagină web,

este destul de frumușică...

apoi selectați o alegere.

Aici sunt câteva la care puteți vota.

Aproximativ în fiecare lună organizăm una.

Puteți vedea Bulgaria,
Statele Unite ale Americii,

Secretarul General al Organizației
Națiunilor Unite,

iar la capăt, acolo,
referendumul pentru Brexit.

Selectați alegerea electorală
care vă interesează

și votați candidații respectivi.

Aceștia sunt candidații
de la o alegere prezidențială recentă

din micuța țară insulară
São Tomé și Príncipe,

cu 199.000 locuitori,

de pe coasta Africii de Vest.

Puteți să consultați o scurtă prezentare
a fiecăruia dintre acei candidați,

prezentare care, sper eu că este neutră,

foarte informativă și foarte concisă.

Când ați găsit candidatul 
care vă place, votați.

Aceștia erau candidații

la alegerile prezidențiale recente
din Islanda,

și așa funcționează.

De ce ai vrea să votezi
la alegerile unei alte țări?

Motivul pentru care nu ați vrea
să faceți asta,

dați-mi voie să vă asigur,

e pentru că nu puteți să vă implicați
în procesul democratic al altei țări.

Nu acesta e scopul.

De fapt, nici nu puteți face asta,

deoarece ceea ce eu fac
e să public rezultatele

după ce alegerile au avut deja loc,

deci nu e nicio posibilitate
ca voi să interveniți în proces.

Dar ceea ce e mai important,

eu nu sunt îndeosebi interesat

în chestiunile interne ale țărilor.

Nu pentru asta votăm.

Ceea ce Donald J. Trump sau Hillary 
Clinton au propus să facă pentru americani

ca să fiu sincer, nu e treaba voastră.

E o chestie la care doar americanii
au dreptul să voteze.

În platforma pentru votarea la nivel
mondial, contează un singur aspect,

anume: ce au de gând acei lideri
să facă pentru restul națiunilor?

Și asta are o importanță mare,
deoarece cu toții trăim,

desigur sunteți cu toții sătui
să tot auziți asta,

trăim într-o lume globalizată, 
hiperconectată, interdependentă,

unde deciziile politice ale oamenilor
din alte țări

pot și au un impact asupra vieții noastre

indiferent cine suntem noi,
indiferent unde trăim.

Asemenea aripilor unui fluture,

care bate cu putere
într-o parte a Pacificului

și poate, aparent, crea un uragan
în cealaltă parte a oceanului.

Într-o asemenea lume trăim noi astăzi

și așa este lumea politicii.

Nu mai există o linie de separare
între afacerile interne și internaționale.

Orice țară, indiferent cât e de mică,

chiar dacă e São Tomé și Príncipe,

poate produce următorul Nelson Mandela

sau următorul Stalin.

Ar putea polua atmosfera și oceanele,
care ne aparțin nouă, tuturor,

și ar putea, foarte bine, fi responsabili
și să ne ajute pe toți.

Totuși, sistemul e așa de ciudat

deoarece nu poate ține pasul
cu această realitate mondială.

Doar un număr restrâns de oameni
pot vota cu acei lideri,

chiar dacă impactul lor e gigantic

și aproape universal.

Despre ce număr era vorba?

140 milioane de americani au votat

pentru următorul președinte
al Statelor Unite,

totuși, după cum știm cu toții,
în doar câteva săptămâni,

se vor transmite codurile de lansare
ale armelor nucleare

lui Donald J. Trump.

Dacă asta nu are un impact
enorm asupra tuturor,

atunci nu știu ce ar putea avea.

În mod similar,
alegerile pentru referendumul Brexit,

câteva milioane de cetățeni britanici
au votat pentru asta,

însă rezultatele votului,
indiferent cum a decurs,

au un impact semnificativ

asupra vieților a zeci, sute de milioane
de oameni din întreaga lume.

Totuși, doar puțini au avut
dreptul de a vota.

Ce fel de democrație e asta?

Decizii uriașe care ne afectează pe toți

sunt luate de un număr relativ mic
de oameni.

Nu știu ce credeți voi,

dar eu nu cred că asta 
sună prea democratic.

Deci încerc să repar asta.

După cum am zis,

nu ne interesează chestiunile interne.

Eu, de fapt, adresez doar două întrebări
tuturor candidaților.

Le transmit mereu aceleași două întrebări.

Și anume, prima întrebare:

dacă sunteți ales, ce anume veți face
pentru noi, restul populației,

pentru noi, ceilalți 7 miliarde
de persoane care trăiesc pe planetă?

A doua întrebare:

cum vedeți viitorul țării voastre în lume?

Ce rol va juca țara voastră?

Trimit aceste întrebări fiecărui candidat.

Nu răspund mereu toți.
Nu mă înțelegeți greșit.

Recunosc că dacă cineva dorește

să devină următorul președinte
al Statelor Unite,

probabil că e destul de ocupat
mai tot timpul,

deci nu mă surprinde dacă nu are timp
de răspunsuri, însă mulți răspund.

Tot mai mulți.

Unii fac chiar mai mult decât să răspundă.

Unii dintre ei răspund în modul 
cel mai entuziast și mai exaltant

pe care vi-l puteți imagina.

Vreau să vă spun o vorbă
despre Saviour Chishimba,

care era unul dintre candidații

din alegerile prezidențiale recente
din Zambia.

Răspunsurile sale la acele două întrebări
au fost practic o dizertație de 18 pagini

cu privire la opinia sa despre rolul
potențial al Zambiei în lume

și în comunitatea internațională.

Am postat răspunsul pe pagina web
să o poată citi oricine.

Saviour a câștigat votul la nivel mondial,

însă nu a câștigat alegerile din Zambia.

Am ajuns să mă întreb,

oare ce să mă fac cu acest grup
de oameni extraordinari?

Am aici niște oameni minunați
care au câștigat voturile mondiale.

Apropo, de fiecare dată rezultatul e opus.

Cel pe care îl alegem

nu e niciodată persoana votată
în alegerile reale.

Se datorează parțial faptului că mereu
se pare că optăm pentru femei.

Dar cred că e de asemenea un semnal

că alegerile interne
încă au o gândire naționalistă,

încă gândesc spre interior.

Încă își mai pun întrebarea:
ce am EU de câștigat din aceasta?

În loc de ceea ce ar trebui să se întrebe:

Ce avem NOI de câștigat din asta?

Acum e rândul vostru.

Veniți vă rog cu sugestii, nu chiar acum,

dar trimiteți-mi un email
când aveți o idee

despre ce putem face cu această echipă
extraordinară de învinși.

(Râsete)

Îl avem pe Saviour Chishimba,
menționat adineauri.

Pe Halla Tómasdóttir,

care a luat locul doi la alegerile
prezidențiale din Islanda.

Mulți poate i-ați văzut
splendidul discurs la TEDWomen

acum câteva săptămâni,

unde a vorbit despre nevoia imperioasă
ca femeile să intre în politică.

E vorba despre Maria das Neves
din São Tomé și Príncipe.

E vorba despre Hillary Clinton.

Nu știu dacă dânsa e disponibilă.

E vorba de Jill Stein.

S-a putut vota și pentru

Secretarul General al Națiunilor Unite,

aici e și fostul prim-ministru
al Noii Zeelande

care ar putea fi un membru
minunat al echipei.

Mă gândesc că poate acei oameni

din clubul glorios al învinșilor,
ar putea călători

oriunde are loc vreo alegere

să le reamintească oamenilor
de importanța în era modernă

de a gândi un pic mai deschis,

de a gândi și asupra consecințelor
internaționale.

Ce ne promite viitorul votului
la nivel global?

Fără îndoială

că spectacolele Donald și Hillary
sunt un pic cam greu de urmărit,

dar cu siguranță vor urma
alte alegeri electorale importante.

De fapt, se pare că sunt tot mai multe.

Au loc schimbări majore în lume,
cu siguranță că ați observat.

Următoarele runde de alegeri
au o importanță critică.

În doar câteva zile

se vor relua alegerile prezidențiale
din Austria,

cu posibilitatea alegerii
lui Norbert Hofer,

care ar putea urma să devină

primul șef de stat de extremă dreaptă
de după Al Doilea Război Mondial.

Anul viitor urmează alegeri în Germania,

Franța,

alegeri prezidențiale în Iran

și în multe alte țări.

Nu sunt mai puțin importante.

Dimpotrivă, sunt tot mai importante.

Evident, votul la nivel mondial
nu e un proiect de sine stătător.

Nu e de unul singur.

Are un fundal.

E parte a unui proiect lansat încă în 2014

numit „The Good Country”

Ideea proiectului „The Good Country”
e foarte simplă.

Reprezintă diagnosticul meu
cu privire la ceea ce merge rău în lume

și cum o putem vindeca.

Am sugerat deja ce merge rău
în această lume.

Trebuie să facem față unui număr
alarmant și crescător

de schimbări globale existențiale:

schimbarea climatică,
încălcări ale drepturilor omului,

migrare în masă, terorism,
haos economic, proliferarea armelor.

Toate aceste probleme
care amenință să ne distrugă

sunt prin natura lor probleme globale.

Nicio țară din lume nu poate
de una singură să le rezolve.

Deci, e foarte evident

că trebuie să cooperăm
și să colaborăm ca națiuni

dacă vrem cu adevărat
să rezolvăm aceste probleme.

E atât de evident, și totuși, nu o facem.

Nu o facem destul de frecvent.

În mare parte, țările încă se comportă

de parcă ar fi triburi egoiste
care se luptă una împotriva celeilalte,

cum au făcut în mare parte
de când au fost inventate națiunile

acum sute de ani.

Asta trebuie să se schimbe.

Nu e vorba de o schimbare
a sistemelor politice sau a ideologiei.

E vorba de o schimbare de mentalitate.

Noi, cu toții, trebuie să înțelegem

că a gândi spre interior nu poate fi
o soluție pentru problemele lumii.

Trebuie să învățăm cum să cooperăm
și să colaborăm cu mult mai mult

și să concurăm un pic mai puțin.

Altfel, lucrurile se vor înrăutăți,

se vor deteriora tot mai mult,
mai devreme decât putem anticipa.

Acestă schimbare va surveni

doar dacă noi, oamenii obișnuiți,

le vom spune politicienilor
că lucrurile s-au schimbat.

Trebuie să le transmitem
că mentalitățile s-au schimbat.

Trebuie să le spunem că au un nou mandat.

Vechiul mandat era foarte simplu
și concis:

dacă vă aflați într-o poziție de putere

sunteți responsabili pentru popor
și pentru teritoriu,

și asta e tot.

Dacă, pentru a face cel mai bun lucru
pentru poporul vostru,

călcați peste interesele altcuiva
de pe planetă, e chiar și mai bine.

Asta se consideră a fi un pic macho.

Azi, cred că oricine se află
într-o poziție de putere,

are un mandat dublu,

care spune că dacă ești într-o poziție
de putere și responsabilitate,

ești responsabil pentru poporul tău

și pentru fiecare bărbat, femeie, copil
sau animal de pe planetă.

Ești responsabil pentru teritoriul tău

și pentru fiecare metru pătrat
de pe suprafața planetei

și pentru atmosfera de deasupra.

Dacă nu îți place această responsabilitate
nu ar trebui să deții puterea.

Pentru mine aceasta e regula
epocii moderne,

acesta e mesajul care trebuie transmis
politicienilor noștri,

și să le arătăm că așa
se fac lucrurile astăzi.

Altfel, ne vom distruge.

Nu am nicio problemă, efectiv,

cu deviza lui Donald Trump:
„America înainte de toate”.

Mi se pare o declarație destul de banală

vis-a-vis de ce au făcut politicienii 
întotdeauna

și probabil așa trebuie să facă.

Desigur, sunt aleși pentru a reprezenta
interesele poporului lor.

Ceea ce consider că e 
foarte plictisitor și demodat

și atâta de lipsit de imaginație e faptul

că „America înainte de toate” înseamnă
oricine altcineva pe ultimul loc,

să facem America grozavă din nou

înseamnă să-i facem pe toți ceilalți
nesemnificativi, din nou,

și nu e adevărat.

În cariera mea de consilier politic,
în ultimii 20 de ani,

am văzut sute de exemple de politici

care armonizează nevoile internaționale
cu cele interne,

și creează o politică mai bună.

Nu le cer națiunilor să fie altruiste
sau să se sacrifice pe sine.

Asta ar fi ridicol.

Nicio națiune nu ar face asta.

Le cer să se trezească la realitate
și să înțeleagă că avem nevoie

de o formă nouă de guvernare,
ceea ce e posibil,

și care să armonizeze acele două nevoi:

sunt bune pentru propriul popor
și pentru oricine altcineva.

De la alegerile din SUA
și odată cu Brexitul

devine din ce în ce mai clar pentru mine

că acele vechi distincții
dintre aripa stângă și aripa dreaptă

nu mai au sens.

Nu se mai potrivesc.

Ceea ce contează astăzi

este foarte simplu,

fie că viziunea voastră asupra lumii

e că vă simțiți confortabil dacă priviți
spre interior și înapoi,

sau dacă, asemenea mie, găsiți speranța
spre exterior și înainte.

Asta e noua politică.

Asta e noua separare care desparte
lumea chiar în mijloc.

Poate pare critic ceea ce spun,
dar nu ăsta era scopul.

Nu pricep deloc

de ce atâția oameni se simt confortabil
privind în interior și înapoi.

Când vremurile sunt dificile,
când nu aveți bani,

când vă simțiți nesiguri și vulnerabili,

e o tendință naturală umană
de a ne întoarce spre interior,

să reflectezi la propriile nevoi

și să le desconsideri pe ale altora,

și poate să începi să îți imaginezi
că trecutul era probabil mai bun

decât ar putea vreodată
să fie prezentul sau viitorul.

Însă cred că acesta
este un capăt de drum.

Istoria ne dovedește că e o fundătură.

Când oamenii se întorc înăuntru
și spre trecut,

progresul uman regresează

și lucrurile se agravează
pentru toată lumea foarte repede.

Dacă sunteți ca și mine

și dacă credeți în exterior și în înainte,

și credeți că cel mai bun lucru
al umanității este diversitatea,

iar cel mai bun lucru al globalizării

e modul în care aprinde
diversitatea și amestecul cultural

pentru a face pe cineva mai creativ,
mai grozav, mai productiv

decât cum a fost vreodată
în istoria omenirii,

atunci, prietenii mei,
avem o sarcină în mâinile noastre,

deoarece concepțiile
spre interior și înapoi

se unesc ca niciodată înainte,

acel interior și înapoi,

acea teamă, acea neliniște,

se joacă cu cele mai simple instincte,

se împrăștie în întreaga lume.

Aceia dintre noi care cred,

cum cred și eu, în conceptele
de exterior și înainte,

trebuie să ne organizăm,

deoarece timpul se scurge
foarte, foarte repede.

Mulțumesc!

(Aplauze)