După cum mulți dintre voi știți, rezultatele alegerilor recente au fost următoarele: Hillary Clinton, candidatul democrat a câștigat o victorie răsunătoare obținând un procent de 52% din voturi. Jill Stein, candidatul Verzilor, a obținut locul doi, rămânând cu mult în urmă: 19%. Donald J. Trump, candidatul republican, era la foarte mică distanță cu 14%, iar restul voturilor s-au împărțit între cei care s-au abținut și Gary Johnson, candidatul libertarian. (Râsete) Decideți voi, în ce fel de univers paralel credeți că trăiesc? Eu nu trăiesc într-un univers paralel. Trăiesc în această lume și exact așa a votat lumea. Permiteți-mi să vă explic la ce mă refer. În iunie anul curent, am lansat ceva ce se cheamă the Global Vote. Acest vot la nivel mondial are exact sensul din titlu. Pentru prima dată în istorie, aceasta permite oricui, oriunde în lume, să voteze la alegerile din alte țări. Păi, de ce ar face asta? Care e ideea? Permiteți-mi să vă prezint cum stă situația. Accesați o pagină web, este destul de frumușică... apoi selectați o alegere. Aici sunt câteva la care puteți vota. Aproximativ în fiecare lună organizăm una. Puteți vedea Bulgaria, Statele Unite ale Americii, Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite, iar la capăt, acolo, referendumul pentru Brexit. Selectați alegerea electorală care vă interesează și votați candidații respectivi. Aceștia sunt candidații de la o alegere prezidențială recentă din micuța țară insulară São Tomé și Príncipe, cu 199.000 locuitori, de pe coasta Africii de Vest. Puteți să consultați o scurtă prezentare a fiecăruia dintre acei candidați, prezentare care, sper eu că este neutră, foarte informativă și foarte concisă. Când ați găsit candidatul care vă place, votați. Aceștia erau candidații la alegerile prezidențiale recente din Islanda, și așa funcționează. De ce ai vrea să votezi la alegerile unei alte țări? Motivul pentru care nu ați vrea să faceți asta, dați-mi voie să vă asigur, e pentru că nu puteți să vă implicați în procesul democratic al altei țări. Nu acesta e scopul. De fapt, nici nu puteți face asta, deoarece ceea ce eu fac e să public rezultatele după ce alegerile au avut deja loc, deci nu e nicio posibilitate ca voi să interveniți în proces. Dar ceea ce e mai important, eu nu sunt îndeosebi interesat în chestiunile interne ale țărilor. Nu pentru asta votăm. Ceea ce Donald J. Trump sau Hillary Clinton au propus să facă pentru americani ca să fiu sincer, nu e treaba voastră. E o chestie la care doar americanii au dreptul să voteze. În platforma pentru votarea la nivel mondial, contează un singur aspect, anume: ce au de gând acei lideri să facă pentru restul națiunilor? Și asta are o importanță mare, deoarece cu toții trăim, desigur sunteți cu toții sătui să tot auziți asta, trăim într-o lume globalizată, hiperconectată, interdependentă, unde deciziile politice ale oamenilor din alte țări pot și au un impact asupra vieții noastre indiferent cine suntem noi, indiferent unde trăim. Asemenea aripilor unui fluture, care bate cu putere într-o parte a Pacificului și poate, aparent, crea un uragan în cealaltă parte a oceanului. Într-o asemenea lume trăim noi astăzi și așa este lumea politicii. Nu mai există o linie de separare între afacerile interne și internaționale. Orice țară, indiferent cât e de mică, chiar dacă e São Tomé și Príncipe, poate produce următorul Nelson Mandela sau următorul Stalin. Ar putea polua atmosfera și oceanele, care ne aparțin nouă, tuturor, și ar putea, foarte bine, fi responsabili și să ne ajute pe toți. Totuși, sistemul e așa de ciudat deoarece nu poate ține pasul cu această realitate mondială. Doar un număr restrâns de oameni pot vota cu acei lideri, chiar dacă impactul lor e gigantic și aproape universal. Despre ce număr era vorba? 140 milioane de americani au votat pentru următorul președinte al Statelor Unite, totuși, după cum știm cu toții, în doar câteva săptămâni, se vor transmite codurile de lansare ale armelor nucleare lui Donald J. Trump. Dacă asta nu are un impact enorm asupra tuturor, atunci nu știu ce ar putea avea. În mod similar, alegerile pentru referendumul Brexit, câteva milioane de cetățeni britanici au votat pentru asta, însă rezultatele votului, indiferent cum a decurs, au un impact semnificativ asupra vieților a zeci, sute de milioane de oameni din întreaga lume. Totuși, doar puțini au avut dreptul de a vota. Ce fel de democrație e asta? Decizii uriașe care ne afectează pe toți sunt luate de un număr relativ mic de oameni. Nu știu ce credeți voi, dar eu nu cred că asta sună prea democratic. Deci încerc să repar asta. După cum am zis, nu ne interesează chestiunile interne. Eu, de fapt, adresez doar două întrebări tuturor candidaților. Le transmit mereu aceleași două întrebări. Și anume, prima întrebare: dacă sunteți ales, ce anume veți face pentru noi, restul populației, pentru noi, ceilalți 7 miliarde de persoane care trăiesc pe planetă? A doua întrebare: cum vedeți viitorul țării voastre în lume? Ce rol va juca țara voastră? Trimit aceste întrebări fiecărui candidat. Nu răspund mereu toți. Nu mă înțelegeți greșit. Recunosc că dacă cineva dorește să devină următorul președinte al Statelor Unite, probabil că e destul de ocupat mai tot timpul, deci nu mă surprinde dacă nu are timp de răspunsuri, însă mulți răspund. Tot mai mulți. Unii fac chiar mai mult decât să răspundă. Unii dintre ei răspund în modul cel mai entuziast și mai exaltant pe care vi-l puteți imagina. Vreau să vă spun o vorbă despre Saviour Chishimba, care era unul dintre candidații din alegerile prezidențiale recente din Zambia. Răspunsurile sale la acele două întrebări au fost practic o dizertație de 18 pagini cu privire la opinia sa despre rolul potențial al Zambiei în lume și în comunitatea internațională. Am postat răspunsul pe pagina web să o poată citi oricine. Saviour a câștigat votul la nivel mondial, însă nu a câștigat alegerile din Zambia. Am ajuns să mă întreb, oare ce să mă fac cu acest grup de oameni extraordinari? Am aici niște oameni minunați care au câștigat voturile mondiale. Apropo, de fiecare dată rezultatul e opus. Cel pe care îl alegem nu e niciodată persoana votată în alegerile reale. Se datorează parțial faptului că mereu se pare că optăm pentru femei. Dar cred că e de asemenea un semnal că alegerile interne încă au o gândire naționalistă, încă gândesc spre interior. Încă își mai pun întrebarea: ce am EU de câștigat din aceasta? În loc de ceea ce ar trebui să se întrebe: Ce avem NOI de câștigat din asta? Acum e rândul vostru. Veniți vă rog cu sugestii, nu chiar acum, dar trimiteți-mi un email când aveți o idee despre ce putem face cu această echipă extraordinară de învinși. (Râsete) Îl avem pe Saviour Chishimba, menționat adineauri. Pe Halla Tómasdóttir, care a luat locul doi la alegerile prezidențiale din Islanda. Mulți poate i-ați văzut splendidul discurs la TEDWomen acum câteva săptămâni, unde a vorbit despre nevoia imperioasă ca femeile să intre în politică. E vorba despre Maria das Neves din São Tomé și Príncipe. E vorba despre Hillary Clinton. Nu știu dacă dânsa e disponibilă. E vorba de Jill Stein. S-a putut vota și pentru Secretarul General al Națiunilor Unite, aici e și fostul prim-ministru al Noii Zeelande care ar putea fi un membru minunat al echipei. Mă gândesc că poate acei oameni din clubul glorios al învinșilor, ar putea călători oriunde are loc vreo alegere să le reamintească oamenilor de importanța în era modernă de a gândi un pic mai deschis, de a gândi și asupra consecințelor internaționale. Ce ne promite viitorul votului la nivel global? Fără îndoială că spectacolele Donald și Hillary sunt un pic cam greu de urmărit, dar cu siguranță vor urma alte alegeri electorale importante. De fapt, se pare că sunt tot mai multe. Au loc schimbări majore în lume, cu siguranță că ați observat. Următoarele runde de alegeri au o importanță critică. În doar câteva zile se vor relua alegerile prezidențiale din Austria, cu posibilitatea alegerii lui Norbert Hofer, care ar putea urma să devină primul șef de stat de extremă dreaptă de după Al Doilea Război Mondial. Anul viitor urmează alegeri în Germania, Franța, alegeri prezidențiale în Iran și în multe alte țări. Nu sunt mai puțin importante. Dimpotrivă, sunt tot mai importante. Evident, votul la nivel mondial nu e un proiect de sine stătător. Nu e de unul singur. Are un fundal. E parte a unui proiect lansat încă în 2014 numit „The Good Country” Ideea proiectului „The Good Country” e foarte simplă. Reprezintă diagnosticul meu cu privire la ceea ce merge rău în lume și cum o putem vindeca. Am sugerat deja ce merge rău în această lume. Trebuie să facem față unui număr alarmant și crescător de schimbări globale existențiale: schimbarea climatică, încălcări ale drepturilor omului, migrare în masă, terorism, haos economic, proliferarea armelor. Toate aceste probleme care amenință să ne distrugă sunt prin natura lor probleme globale. Nicio țară din lume nu poate de una singură să le rezolve. Deci, e foarte evident că trebuie să cooperăm și să colaborăm ca națiuni dacă vrem cu adevărat să rezolvăm aceste probleme. E atât de evident, și totuși, nu o facem. Nu o facem destul de frecvent. În mare parte, țările încă se comportă de parcă ar fi triburi egoiste care se luptă una împotriva celeilalte, cum au făcut în mare parte de când au fost inventate națiunile acum sute de ani. Asta trebuie să se schimbe. Nu e vorba de o schimbare a sistemelor politice sau a ideologiei. E vorba de o schimbare de mentalitate. Noi, cu toții, trebuie să înțelegem că a gândi spre interior nu poate fi o soluție pentru problemele lumii. Trebuie să învățăm cum să cooperăm și să colaborăm cu mult mai mult și să concurăm un pic mai puțin. Altfel, lucrurile se vor înrăutăți, se vor deteriora tot mai mult, mai devreme decât putem anticipa. Acestă schimbare va surveni doar dacă noi, oamenii obișnuiți, le vom spune politicienilor că lucrurile s-au schimbat. Trebuie să le transmitem că mentalitățile s-au schimbat. Trebuie să le spunem că au un nou mandat. Vechiul mandat era foarte simplu și concis: dacă vă aflați într-o poziție de putere sunteți responsabili pentru popor și pentru teritoriu, și asta e tot. Dacă, pentru a face cel mai bun lucru pentru poporul vostru, călcați peste interesele altcuiva de pe planetă, e chiar și mai bine. Asta se consideră a fi un pic macho. Azi, cred că oricine se află într-o poziție de putere, are un mandat dublu, care spune că dacă ești într-o poziție de putere și responsabilitate, ești responsabil pentru poporul tău și pentru fiecare bărbat, femeie, copil sau animal de pe planetă. Ești responsabil pentru teritoriul tău și pentru fiecare metru pătrat de pe suprafața planetei și pentru atmosfera de deasupra. Dacă nu îți place această responsabilitate nu ar trebui să deții puterea. Pentru mine aceasta e regula epocii moderne, acesta e mesajul care trebuie transmis politicienilor noștri, și să le arătăm că așa se fac lucrurile astăzi. Altfel, ne vom distruge. Nu am nicio problemă, efectiv, cu deviza lui Donald Trump: „America înainte de toate”. Mi se pare o declarație destul de banală vis-a-vis de ce au făcut politicienii întotdeauna și probabil așa trebuie să facă. Desigur, sunt aleși pentru a reprezenta interesele poporului lor. Ceea ce consider că e foarte plictisitor și demodat și atâta de lipsit de imaginație e faptul că „America înainte de toate” înseamnă oricine altcineva pe ultimul loc, să facem America grozavă din nou înseamnă să-i facem pe toți ceilalți nesemnificativi, din nou, și nu e adevărat. În cariera mea de consilier politic, în ultimii 20 de ani, am văzut sute de exemple de politici care armonizează nevoile internaționale cu cele interne, și creează o politică mai bună. Nu le cer națiunilor să fie altruiste sau să se sacrifice pe sine. Asta ar fi ridicol. Nicio națiune nu ar face asta. Le cer să se trezească la realitate și să înțeleagă că avem nevoie de o formă nouă de guvernare, ceea ce e posibil, și care să armonizeze acele două nevoi: sunt bune pentru propriul popor și pentru oricine altcineva. De la alegerile din SUA și odată cu Brexitul devine din ce în ce mai clar pentru mine că acele vechi distincții dintre aripa stângă și aripa dreaptă nu mai au sens. Nu se mai potrivesc. Ceea ce contează astăzi este foarte simplu, fie că viziunea voastră asupra lumii e că vă simțiți confortabil dacă priviți spre interior și înapoi, sau dacă, asemenea mie, găsiți speranța spre exterior și înainte. Asta e noua politică. Asta e noua separare care desparte lumea chiar în mijloc. Poate pare critic ceea ce spun, dar nu ăsta era scopul. Nu pricep deloc de ce atâția oameni se simt confortabil privind în interior și înapoi. Când vremurile sunt dificile, când nu aveți bani, când vă simțiți nesiguri și vulnerabili, e o tendință naturală umană de a ne întoarce spre interior, să reflectezi la propriile nevoi și să le desconsideri pe ale altora, și poate să începi să îți imaginezi că trecutul era probabil mai bun decât ar putea vreodată să fie prezentul sau viitorul. Însă cred că acesta este un capăt de drum. Istoria ne dovedește că e o fundătură. Când oamenii se întorc înăuntru și spre trecut, progresul uman regresează și lucrurile se agravează pentru toată lumea foarte repede. Dacă sunteți ca și mine și dacă credeți în exterior și în înainte, și credeți că cel mai bun lucru al umanității este diversitatea, iar cel mai bun lucru al globalizării e modul în care aprinde diversitatea și amestecul cultural pentru a face pe cineva mai creativ, mai grozav, mai productiv decât cum a fost vreodată în istoria omenirii, atunci, prietenii mei, avem o sarcină în mâinile noastre, deoarece concepțiile spre interior și înapoi se unesc ca niciodată înainte, acel interior și înapoi, acea teamă, acea neliniște, se joacă cu cele mai simple instincte, se împrăștie în întreaga lume. Aceia dintre noi care cred, cum cred și eu, în conceptele de exterior și înainte, trebuie să ne organizăm, deoarece timpul se scurge foarte, foarte repede. Mulțumesc! (Aplauze)