În 1905, psihologii Alfred Binet și Théodore Simon au creat un test pentru copiii cu dificultăți de învățare din Franța. Creat pentru a determina care copii necesitau o atenție personalizată, metoda lor puneau bazele testului de inteligență. Începând cu sfârșitul secolului XIX, savanții au presupus că abilitățile cognitive precum raționamentul verbal, memoria de lucru și competențele vizuo-spațiale reflectau nivelul de inteligență de bază sau factorul g. Simon și Binet au creat o mulțime de teste pentru a măsura aceste abilități și au combinat rezultatele într-un singur scor. Întrebările erau adaptate pentru fiecare grup de vârstă, iar rezultatul indica cum s-a descurcat față de alți copii de vârsta sa. Împărțind rezultatul la vârsta lor și înmulțind-ul cu 100 obțineai coeficientul de inteligență, sau IQ-ul. Astăzi, un rezultat de 100 reprezintă media unui eșantion din populație, 68% din populație având între 85 și 115 puncte. Simon și Binet au crezut că abilitățile pe care testul le evalua vor reflecta inteligența generală. Dar nici atunci și nici acum, nu există un acord asupra definiției inteligenței generale. Şi aceasta a lăsat mână liberă pentru ca oamenii să utilizeze testul în folosul presupunerilor preconcepute despre inteligență. Ce a început ca un mod de a-i identifica pe cei ce aveau nevoie de ajutor la școală a fost utilizat rapid pentru clasificarea oamenilor în alte moduri, deseori în folosul ideologiilor profund eronate. Una din implementările pe scară largă a avut loc în Statele Unite în timpul Primului Război Mondial, când armata utiliza un test de inteligență pentru a clasa recruții și a-i selecta pentru a fi pregătiți ca ofițeri. Atunci mulți credeau în eugenie, idea că trăsăturile genetice dorite și nedorite ar putea și ar trebui controlate la oameni prin reproducere selectivă. Erau multe probleme în cazul acestui mod de gândire, printre ele și idea că inteligența nu era doar fixată și moștenită, dar și legată de rasa persoanei. Sub influența eugeniei, savanții utilizau rezultatele inițiativei militare pentru a susține afirmația eronată că anumite grupuri rasiale erau superioare intelectual față de alții. Fără să ia în considerare faptul că mulți din recruții testați erau noi imigranți în Statele Unite care nu aveau educație formală sau nu aveau contact cu limba engleză, ei au creat o ierarhie eronată a inteligenței grupurilor etnice. Intersecția dintre eugenie și testarea IQ-ului a influențat nu doar știința, dar și politica. În 1924, statul Virginia a creat o lege ce permitea sterilizarea forțată a oamenilor cu un IQ scăzut – o decizie pe care Curtea Supremă a Statelor Unite a susținut-o. În Germania nazistă, guvernul a autorizat uciderea copiilor ce aveau un IQ redus. După Holocaust și mișcarea pentru drepturile civile, utilizarea discriminatorie a testelor de inteligență a fost contestată din motive morale și științifice. Savanții au început să studieze efectele mediului asupra IQ-ului. De exemplu, în timp ce testele IQ erau reevaluate periodic de-a lungul secolului XX, noile generații au obținut rezultate mai mari la testele vechi decât generațiile anterioare. Acest fenomen cunoscut ca Efectul Flynn, a avut loc mult prea repede ca să fie cauzat de trăsăturile evolutive moștenite. În schimb, cauza era una legată de mediu: îmbunătățirea educației, a asistenței medicale și a nutriției. La mijlocul secolului XX, psihologii au încercat să utilizeze testele IQ pentru a evalua alte aspecte decât inteligența generală, în special schizofrenia, depresia și alte tulburări psihiatrice. Aceste diagnostice se bazau în parte pe evaluările clinice ale evaluatorilor și utilizau un subgrup de teste ce determinau IQ-ul – o practică care s-a dovedit că nu oferea informații clinice utile. Astăzi, testele IQ folosesc elemente de design și tipuri de întrebări asemănătoare cu cele ale primelor teste, deși avem tehnici mai bune pentru a identifica potențialele discriminări dintr-un test. Ele nu mai sunt utilizate pentru a diagnostica boli psihiatrice. Însă o practică problematică similară ce folosește rezultatele subtestului e utilizată uneori pentru diagnosticarea dificultăților de învățare, împotriva sfatului multor experți. Psihologii din toată lumea încă mai utilizează testele IQ pentru a identifica dizabilitatea intelectuală, iar rezultatele pot fi utilizate pentru determinarea sprijinului educațional adecvat, în pregătirea profesională și în asistența medicală. Rezultatele testelor IQ au fost utilizate pentru a justifica politici oribile și ideologiile nefondate științific. Aceasta nu înseamnă că testul în sine e inutil; de fapt, el reușește foarte bine să măsoare modul de raționare și abilitățile de rezolvare a problemelor pe care le propune. Dar nu e același lucru cu măsurarea potențialului unei persoane. Deși sunt multe probleme de ordin politic, istoric, științific și cultural implicate cu testarea inteligenței, tot mai mulți savanți sunt de acord în această privință și au respins ideea că oamenii pot fi clasificați în funcție de un singur rezultat numeric.