”Pe măsură ce ajungeam tot mai departe și mai departe, Pământul se făcea tot mai mic. În cele din urmă s-a micșorat până la mărimea unei mărgele, cea mai frumoasă mărgică pe care ți-o poți imagina... ...odată ce vezi așa ceva, te schimbi ca om.” James Irwin, astronaut în misiunea Apollo 15 Când cauți o poză cu Pământul și Luna, găsești imagini în care ele sunt destul de apropiate. Ceva de genul acesta. Dar, în realitate, Pământul și Luna sunt cam atât de depărtate. Așa arată Pământul și Luna, dacă păstrăm proporțiile. Făcând același lucru, dar pentru sistemul solar observăm că aproape orice imagine a sistemului solar nu păstrează proporțiile. Dacă ai pune orbitele planetelor pe o bucată de hârtie, respectând proporțiile planetele ar deveni microscopice și nu ai putea să le vezi. Pur și simplu nu există nicio imagine care să-ți arate în mod corect cum se vede din exterior. Singura modalitate de a vedea un model la scară al sistemului solar este de a construi unul. Bine ați venit în deșertul Piatra Neagră (Black Rock). El este Alex, eu sunt Wylie, el va fi în spatele camerei, Voi face, probabil, o mulțime de greșeli în fața camerei... Avem 36 de ore pentru a măsura distanțele, trasa orbitele și pregăti o filmare cu încetinitorul de sus, de pe un munte din apropiere. Pentru a crea un model la scară redusă, cu Pământul mare cât această mărgică, avem nevoie de 7 mile (11,3 kilometri) de spațiu liber. Deci, de asta am venit aici. Voi de ce ați venit? Eu n-am serviciu… La această scară, Soarele are un metru și jumătate, un rotund cam atât de mare... Acum ne îndreptăm cu mașina către Mercur, ... și tocmai am ajuns. Venus este de aceeași mărime ca Pământul... Am lumea pe undeva prin buzunare... Și iată Pământul. Iar acesta este Marte. Avem câțiva roboți ce se plimbă pe ăsta. Imediat ce filmarea cu încetinitorul e gata, vom circula pe fiecare orbită cu câte o lumină sperând că vei putea vedea cât de mari sunt în realitate. Mai departe, către planetele exterioare. Jupiter Saturn Lumina aia mică de acolo este Soarele nostru, la peste o milă (1,6 kilometri) distanță. Soarele este acum foarte, foarte departe. Asta este, am ajuns la marginea sistemului nostru solar. Este ora 7 dimineața, ne-am trezit chiar înainte de răsăritul Soarelui... Suntem pe orbita Pământului, Wylie e acolo, ținând Soarele nostru, semn pentru muzica emoționantă a răsăritului de soare. Deci, dacă am construit modelul în mod corect, priveliștea de lângă Pământul din modelul nostru, va fi identică cu cea de pe Pământul real. Astfel, dacă ne uităm înapoi la soare, vedem că Soarele din modelul nostru și Soarele real au exact aceeași mărime. Și astfel verificăm faptul că proporțiile sunt corecte. Există doar 24 de oameni, în întreaga istorie a speciei umane care au reușit să vadă conturul întreg al Pământului cu ochii lor. Știri: "După micul dejun, astronauții s-au dus în camera de echipare, unde au îmbrăcat costumele spațiale..." Cronkite: "Acesta este Omul, încercând să ajungă la Lună..." Crainic: "Am decolat..." Pe orbita terestră, orizontul este doar puțin curbat. Când pornești spre Lună, acel orizont se curbează încet și se strânge în jurul său, și dintr-o dată privești la ceva ce este foarte ciudat, dar foarte foarte familiar... Astronaut: "O, Doamne, uite ce e în partea aia..." "Ioi, ce fermecător este!" Dacă ții degetul mare în sus, poți ascunde Pământul în spatele degetului mare. Tot ceea ce ai știut vreodată. Totul e în spatele degetului tău. Nimic mai mare de atât și atât de departe. Este foarte frumos. Încât îți vine să plângi. Asta e ceea ce am vrut să încerc și să surprind. Suntem pe o mărgică, plutind în mijlocul a nimic. Iar când vezi cu ochii tăi acest lucru, e tulburător.