Postul Mare este mai mult decât
o perioadă a anului.
Postul Mare este o pregătire
pentru restul vieții noastre.
ÎNARMAȚI CU CREDINȚĂ
Bun găsit! Sunt părintele Gary și sunt
foarte încântat să fiu cu voi
în această nouă aventură, de aici din
Catedrala Sf. Sofia din Los Angeles.
Subiectul de azi este
Sfântul și Marele Post.
Este din nou acea perioadă a anului,
începutul Postul Mare,
și toată lumea vorbește
despre toate lucrurile la care
intenționează să renunțe
în timpul postului.
În timpul Postului Mare, petrecem cele
40 de zile dinainte de Paști,
urmăm anumite restricții alimentare
pentru a potoli patimile, a liniști
mintea și a întări sufletul.
Dar ceea ce se întâmplă este că
uneori în această perioadă
începem să vedem asta ca pe o dietă.
Și aceasta nu este doar o dietă,
este mai mult decât attât,
este o oportunitate de a te transforma
în cineva mai bun.
Atunci când vorbim despre transformare,
dorim să folosim perioada Marui Post
pentru a deveni altcineva, cineva mai bun
decât cel care am intrat în Postul Mare.
De multe ori ne petrecem acest timp
gândindu-ne la ce anume nu vom mânca:
burgheri cu brânză, miel, spaghete
în sos cu carne, și altele de genul.
În loc să ne gândim la asta
ar trebui să ne gândim mai mult la
ce hrană vom da sufletului,
ce vom face pentru a ne liniști mintea,
pentru a ne liniști inima.
Învit pe fiecare ca în timpul acestui post
să se gândească la duminica Paștelui.
Cine ai vrea să devii atunci?
Cât de diferit ai vrea să fii atunci în
comparație cu prima săptămână din Post?
De obicei, și asta vă mărturisesc,
în cele peste 30 de posturi în care
am renunțat la carne
și la unele produse din lapte,
în Săptămâna Mare devin foarte nerăbdător
când mă gândesc la miel și la burgher.
Mă gândesc la carnea la care am renunțat,
chiar la carnea de pui
pe care nu am avut-o în timpul Postului.
Dar nu este vorba de dietă.
Trebuie să ne gândim la ceea ce
vrem să devenim.
Iar pentru a ne schimba trebuie să intrăm
într-o altfel de relație cu Postul Mare,
altfel decât am făcut-o până acum.
Și iată ceea ce vă rog.
Atunci când vom ajunge la finalul
Postului Mare,
ne vom întoarce din nou la modul
nostru vechi de a face lucrurile?
Revenim exact la cum eram, și doar
începem să mâncăm din nou carne,
să bem lapte din nou, să mâncăm ciocolată?
Poate renunți la unele emisiuni TV,
deci vei începe să recuperezi
toate emisiunile TV pe care nu le-ai
văzut în tot acest timp?
Nu despre asta este Postul Mare.
În Marele Post este vorba despre
a deveni o persoană mai bună,
despre a progresa sufletește.
Aceasta îmi amintește de povestea
din cartea ”Omida înfometată".
În prima zi aceasta mănâncă o prună,
în a doua zi mănâncă 2 pere,
în a treia mănâncă 3 piersici,
și tot așa,
iar în ultima zi mănâncă banane,
înghețată, hot-dog, acadele,
toate aceste lucruri, și se face mare
și plină, iar la final ce trebuie să facă?
Trebuie să țină post.
Ce interesant!
Trebuie să postească, mănâncă doar
o frunză gigantică. Și apoi ce devine?
Ceva diferit: un fluture minunat.
Vom rămâne omizi toată viața noastră?
Vom petrece Postul Mare îngrijorându-ne
despre ceea ce măncă omida?
Iar la sfârșitul Postului să ajungem
iarăși niște pierde-vară?
În Postul Mare nu este vorba despre
renunțarea la lapte și carne.
În Marele Post este vorba despre
a deveni cineva mai bun.
Renunțăm la lapte și la carne
pentru a ne calma patimile.
Care sunt patimile?
Pofta trupească, furia, invidia, lăcomia.
Toate aceste lucruri care ne îndepărtează
de la viața în Hristos.
Acestea sunt lucrurile care ne țin departe
de o relație mai profundă cu Hristos.
Marele Post este o ocazie pentru noi
de a intra în practica ascezei.
Iar când practicăm asceza
ne întărim mușchii spiritului.
Deci dacă petrecem tot postul renunțând
la carne, lapte, lumea virtuală,
ciocolată, bomboane, poate și show-rile
de televiziune,
în săptămâna de după Paști doar
ne dezlănțuim în toate din nou?
Nu e o nebunie?
Și să uităm de tot efortul pe care
l-am depus în timpul Postului Mare?
Cred că ce trebuie să facem la început
de Post este să ne gândim
la ce vrem să devenim, la cum vrem să fim
la sfârșitul Postului Mare.
În predica sa din duminica Paștelui,
Sf. Ioan Gură de Aur vorbește despre acei
care au început postul de la început,
sau din ceasul al 3-lea (ora 9),
sau din ceasul al 9-lea (ora 3 PM),
chiar și despre cei care au început
postul în ceasul al 11-lea (6 PM),
bine primiți fiind toți
la ospățul bucuriei.
Dar atunci când intri la acel ospăț
al bucuriei nu poți să pleci
la fel cum ai venit.
Trebuie să te transformi.
Ar trebui să începem să ne gândim la cum
am vrea să fim la sfârșitul Postului,
la cum vrem să arătăm atunci când
se va striga: "Hristos a înviat!"
Ne vom întoarce înapoi
la felul nostru de demult?
Înapoi la a ne devora unul pe altul
cu limbile noastre?
Înapoi la a devora carnea, puiul, mielul,
și toate acele lucruri
despre care credem că ne-au lipsit?
Fără a ne pune problema cum ne-am
îmbunătățit spiritual?
Singurul obiectiv al Postului Mare
este să ajungem mai aproape de Hristos
pentru a deveni altfel, și nu pentru
a reveni la ceea ce am fost la început.
Provocarea în acest Post Mare
pentru toți cei care ne privesc
este să ne gândim cum vom fi la final.
Să ne gândim cum vrem să intrăm
în acea ultimă zi a Praznicului.
Cum te vei așeza la aceea masă?
Și cine vrei să devii?
Schimbarea modului de gândire
cu privire la Post.
Este interesant ceea ce spui pentru că
Postul Mare este despre a deveni diferit.
Iar Dumnezeu, în tot Noul Testament,
devine Diferit.
Dumnezeu devine Om, prin întrupare.
Dumnezeu ni se arată
la momentul Botezului.
Dumnezeu ni se arată
la Schimbarea la Față.
Iar la Înviere ni se arată în modul
cel mai desăvârșit.
Și noi trebuie să ne schimbăm!
Nu este numai o călătorie,
sărind printr-un inel.
Postul este despre schimbare,
de a deveni cineva diferit.
Dumnezeu a devenit om pentru ca noi
să devenim precum Dumnezeu.
El ne-a arătat ceea ce înseamnă să iubim,
să ne sacrificăm,
iar acel sacrificiu nu se pierde
după ce mormântul a fost deschis.
Acel sacrificiu este începutul
unei noi vieți.
Mai Mult Decât O Dietă
Când eram copil, noi nu posteam
toate cele 40 de zile.
Posteam miercurea și vinerea
- cam așa era -
și asta până mi-am luat în serios
credința
și am început să țin post toate
cele 40 de zile din Postul Mare.
Când eram copil
- am o întâmplare amuzantă -
mama mi-a zis să cumpăr o pizza
în seara de Vinerea Mare
pentru frații și surorile mele,
care urmau să vină târziu de la muncă,
și am comandat o pizza cu salam,
deși știam că ținem post.
Deci am comandat pizza cu salam, am dat
salamul deoparte, aruncându-l la coș,
dar pizza încă mirosea a salam, dar,
tehnic, nu am mâncat salam.
Deci, am ținut post?
Ce fel de practică a fost aceia?
Acela a fost un exercițiu de a găsi
punctele slabe, nu-i așa?
Deci, este postul o modalitate de a găsi
puncte slabe,
ca într-un joc ”Tetris” cu Dumnezeu?
Sau este o încercare pentru noi
de a deveni o specie nouă,
o altă formă de existență,
cu un mod diferit de a trăi,
pentru a găsi mai multă pace
în viața de zi cu zi?
Vreau să spun - și nu știu dacă
aceasta este o confesiune sau nu -
nu voi mai face nimic o oră pe zi.
Mă voi opri pur și simplu.
O oră pe zi mă voi opri.
Ce am să fac în aceea oră?
Nu știu.
Dar am să mă opresc.
Nu voi răspunde la email-uri,
nu voi scrie mesaje,
nu am să mă uit la nimic.
Poate am să mă culc,
poate am să mă duc la o plimbare,
poate doar am să stau în fotoliu.
În acest Post vreau să petrec o oră,
doar o oră,
în care să mă opresc [din ce fac].
Pentru că întotdeauna
suntem într-o alergătură.
Speranța mea este ca la sfârșitul
Postului Mare ca asta să devină
o practică pe care să o păstrez
în rutina zilnică a vieții mele.
Postul Spiritual
Postul spiritual este o adevărată
ocazie pentru noi să ne angajăm
într-o relație mai adâncă cu Hristos,
să stăm departe de patimi,
care ne îndepărtează de Hristos.
Practica în care vrem să ne angajăm
este oportunitatea de a ne apropia
de Hristos, să eliminăm patimile
din viața noastră,
să creștem în virtuți, ca astfel
să simțim pacea, răbdarea,
să avem mai multă înțelegere,
mai multă empatie, mai multă simpatie,
să ne pese un pic mai mult.
Nu este numai o dietă a corpului.
Este o renaștere spirituală.
Ușurarea trupului
Postul de carne, de brânză, de lactate,
de la care Biserica ne îndeamnă
să ne abținem de a le mânca,
ușurează într-adevăr trupul.
Din acea proteină, din brânză, din carne,
îți iei o anumită energie,
dar este și o sursă de sațietate și
de lenevire.
Pentru a ușura trupul și a te concentra
pe suflet trebuie să te abții de la astea,
pentru a putea să crești și să te gândești
la Hristos.
Motivul pentru care nu mâncăm
produse animale: vită, pui, ouă, lactate
și toate acestea este acela că
necesită multă energie pentru ca
acestea să fie digerate de corp.
Atunci când consumăm mâncare ușoară,
care nu necesită atât de multă energie
pentru a o arde, ne face să ne simțim
mai ușori, cu mintea mai limpede,
ca astfel să putem crește în sens
duhovnicesc.
Cum poți să ai grijă de suflet dacă
trupul este obosit de la atâta mâncare?
După cele 40 de zile
Este important să considerăm Postul Mare
ca o oportunitate
de a ne pregăti pentru tot restul anului.
Nu este numai o perioadă din an care
odată trecută ne împăchetăm toate hainele
de iarnă și le punem deoparte, deoarece
a venit primăvara sau vara e aproape.
Postul Mare este mai mult decât
o perioadă de timp.
Este o pregătire pentru tot restul vieții.
An după an, Paști după Paști, ar trebui
să creștem,
să ne maturizăm într-un mod mai bun,
deoarece nu este vorba numai de postire.
Renunțarea la carne după ce faci asta
de peste 30 de ani devine ceva ușor.
Găsești un mod să te adaptezi la asta.
Găsești alte surse de proteine, vei găsi
un mod de a sta departe de toate,
vei putea face asta.
Dar acesta este scopul?
Este scopul nostru doar să nu consumăm
carne pentru 40 zile iar apoi
în ziua Praznicului să ne îndopăm?
Nu, este mai mult decât atât.
Este o oportunitate să ne antrenăm,
să creștem,
o oportunitate de a deveni ceea ce
Dumnezeu dorește să devenim.
Adică să ne asemănăm mai mult cu El.
El a plecat departe pentru 40 de zile.
A mers în pustie.
În timpul celor 40 de zile,
El nu a mâncat. Nimic.
Cum ar trebui să postească vegetarienii?
Este amuzant când acei oameni
care sunt deja vegetarieni sau vegani
mă întreabă cum să postească.
Pentru că ei țin asta toată viața.
Dieta lor nu conține burgeri cu brânză,
fripturi de miel, și toate celelalte.
Aceștia mănâncă o dietă ușoară
în tot timpul anului.
Deci, de la ce trebuie să postească
acești oameni?
La ce ar trebui să renunțe?
Oamenilor care sunt vegetarieni sau vegani
adesea le zic că nu este vorba
de a renunța la ceva, ci de a adăuga
ceva la rutina zilnică.
Poate înseamnă să adaugi o carte
pe care ai nevoie să o citești.
Poate este iertarea pe care o acorzi
cuiva pe care îți este greu să-l ierți.
Poate fi faptul că nu vei merge la
cafeneaua ta favorită,
unde plătești 4 dolari pe o cafea.
și poate vei merge să cumperi o cafea
mai ieftină și dai restul de bani,
poate 3.5 dolari, cuiva
care are nevoie de ei.
Cum ar trebui să facem milostenie?
Nu cred că a face milostenie se referă
doar la bani.
Cred că milostenia (a da de pomană)
înseamnă să oferi dragoste.
Cu toții avem dragoste de oferit.
Atunci când mi s-a născut
al doilea băiat mă îngrijoram că
nu o să mai am dragoste pentru el,
crezând că toată s-a dus la primul.
Dar mama mea mi-a amintit că dragostea
nu se divide, dragostea se multiplică.
Dragostea se dă gratis.
De câte ori ne plimbăm și privim pe
cineva în ochi și îl întrebăm ce mai face?
De câte ori salutăm pe cineva, arătând
prin asta că l-am văzut, că l-am observat?
Putem face conversație cu cineva atunci
când stăm la coadă la magazin.
Ieși din tine însuți puțin mai mult
în acest Mare Post.
Fă-l să reprezinte mai mult
decât o simplă dietă.
Fă mai mult decât îți vine la îndemână.
Pentru a împărtăși din dragostea
lui Dumnezeu trebuie să găsești
o modalitate să crești în virtuți
și să descrești în patimi.
Pentru a face asta nu contează
ce venit ai, nu contează câți bani faci,
nu contează ce statut social ai.
Dumnezeu cere asta fiecăruia dintre noi,
fie că sunt miliardari,
fie că sunt persoane
care locuiesc pe stradă.
El dorește să ne iubim unii pe alții.
Și avem oportunitatea să practicăm
asta în timpul Postului.
Cum putea face asta?
Nu deveni așa de frustrat.
Ia-o încet!
Îți taie cineva calea pe stradă?
Ia-o încet.
Vrei să fii întotdeauna primul atunci când
oprești la un semafor?
Vrei să ai tot timpul acel loc din față?
Ia-o încet!
Fă o rugăciune pentru persoana
care te depășește.
Poate că sunt în drum spre spital
pentru că s-a întâmplat ceva rău.
Dă-le oamenilor încrederea că
poate au dreptate în felul lor.
Nu presupune mereu ce este mai
rău despre oameni.
Nu toți cei care apasă pe pedală
o fac din plăcere.
Dă-le oamenilor o șansă, găsește-le
o scuză bună.
Poate se află pe drum pentru a ajunge
la tatăl lor care își dă ultima suflare.
Poate au întârziat de la serviciu,
iar dacă nu vor ajunge la lucru
nu vor fi plătiți sau vor fi concediați.
Dă-le oamenilor o șansă
la compasiunea ta.
Și aș vrea să mai zic un alt lucru aici.
De multe ori când ne uităm în Scriptură,
și ne gândim la cele spuse de Iisus,
nu ne gândim și la lucrurile
pe care Acesta nu le zice.
Să ne aducem aminte
de femeia cu doi bănuți.
Iisus stătea, înconjurat de ucenici, și
se uita la toți cei care dădeau milostenie
fiecare după propria lor conștiință.
Iar la momentul în care femeia pune
cei doi bănuți,
Iisus încetează totul
și-i face atenți [pe ucenici]:
Ați văzut ce a făcut aceasta?
Dintre toți care au dat milostenie aici
ea a dat mai mult decât toți.
Aceasta a dat 2 bănuți.
Vă imaginați pe ucenici, ca mine,
care ar fi întrebat:
Sunt numai 2 bănuți. De ce să fim atenți
la asta? Hai să mergem.
Dar El le explică că acei doi bănuți ai ei
reprezentau un procentaj mai mare
din resursele ei în comparație cu
ce au dat toți ceilalți oameni.
Dar observați ce NU spune Iisus aici,
este foarte important.
Iisus nu ia cei doi bănuți
ca să-i dea femeii înapoi
și să-i spună: "Uite, păstrează-i!"
El lasă cei doi bănuți acolo.
De ce i-a lăsat acolo?
Deoarece noi toți trebuie
să facem milostenie.
Fiecare dintre noi trebuie să dea ceva.
Dacă i-ar fi dat cei doi bănuți înapoi
asta ar fi însemnat:
”Darul tău nu este bun.
Darul tău nu este bine-primit.”
Deci, în această perioadă, orice
oferim este bine primit de Dumnezeu.
Logica lui Dumnezeu
Postul Mare este o ocazie pentru noi
de a înțelege mai mult
din logica lui Dumnezeu.
Dacă ne gândim puțin la unele
din lucrurile pe care le-a zis Iisus,
acestea vin în contradicție cu cele
pe care le-am învățat în lume,
sau pe care lumea ne învață
să le urmăm.
Să-i iertăm pe dușmanii noștri?
Chiar așa?
Nimeni nu a zis asta înainte de Iisus.
Nimeni nu a învățat asta:
să ierți dușmanilor tăi.
Să ierți înainte de a te ierta ei?
Atunci când te lovesc peste obraz
să-l întorci și pe celălalt?
Dacă vrem să trăim și să-l urmăm
pe Hristos trebuie cu adevărat
să privim la ceea ce ne învăță
El să facem
și să analizăm și să implementăm
acestea în viața noastră.
Iartă-i pe dușmani,
întoarce și celălalt obraz...
Aceste sunt învățături pe care
nu le-a mai dat nimeni înainte.
Oamenii erau obișnuiți cu
”ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”.
Iubește-ți dușmanii, iartă,
împrumută și nu aștepta nimic înapoi,
acestea sunt concepte pe care lumea
le consideră ca fiind nebunești.
Dar Postul este o ocazie de a reflecta
asupra acestora,
pentru a ne uita la noi înșiși
și a reflecta la ceea ce facem,
sau la ceea ce nu facem.
Nu [neapărat] la ceea ce mâncăm.
Trebuie să lăsăm asta pe locul doi.
Este ușor a renunța la ceva.
Pe când eram la seminar, se obișnuia
să se oprească mașina de lapte.
Aveam o mașină la care apăsai pe buton
și curgea laptele.
Dar în timpului Postului
o încuiau sub lacăt.
Astfel nu mai puteai lua lapte.
Âsta nu este post:
asta este restricție.
Poți să-mi spui că postesc de lapte?
Dar nu mi se dă lapte.
Faptul că nu cumperi lapte sau carne
înseamnă cu nu vei mânca asta.
Dar te face asta o altfel de persoană?
Cum vom deveni alții la sfârșitul
Postului Mare?
Nu cred că este vorba despre
a mai renunța la ceva.
Renunțare la ciocolată, la una, la alta,
renunțare, renunțare, renunțare.
Dar este vorba despre ceea ce devenim.
De curând am citit o întâmplare deosebită
despre Sf. Ioan Gură de Aur.
În Vinerea Mare, acesta s-a așezat
în fața bisericii
și a început să mănânce
copane de miel.
Actul său i-a scandalizat pe toți
care treceau pe acolo,
că arhiepiscopul Constantinopolului
mânca copane de miel:
„Uitați-vă la el, mănâncă copane de miel.”
Acesta a încetat să mai mănânce și a zis:
”Eu mănânc carne cu gura, dar voi
vă sfâșiați unul pe altul cu limba.
Eu mănânc carne dar voi
vă mâncați unul pe altul.
Vă mâncați unii pe alți prin
vorbele voastre.”
Ne vom întoarce din nou acolo,
sau ne vom opri?
Viața creștină nu este ca o tranzacție:
dau asta, primesc asta în loc.
Nu este ca o tranzacție.
Ceea ce Dumnezeu ne dă este mai mare
decât [tot].
Nu există preț pentru ce
ne oferă Dumnezeu, și anume
șansa de a fi cu el în Împărăție
pentru totdeauna.
Acesta este un dar care
ne este dat gratuit prin credință.
Putem avea o conversație despre har
și lucrări și despre toate acestea,
dar nu este vorba de asta.
Este vorba de ceea ce vrem să ajungem.
Trăind o viață în Biserică,
punând în practică Tradiția
și toate cele care sunt instituite
de Biserică pentru noi,
nu înseamnă impunere de restricții
pentru a ne face viața nefericită.
Este de fapt o ocazie pentru noi de a găsi
o mare bucurie și pace
într-o lume aglomerată și complicată.
Nevoia de Luptă
Există un studiu realizat de specialiști
în arboristică, care au plantat copaci
în condiții de mediu controlat.
Și controlau totul: lumina de la soare,
vântul, apa pusă la dispoziție copacului.
Aceștia au observat că dacă au mai
puțin vânt, dacă sunt mai puțin deranjați,
copacii nu cresc la fel de sănătos precum
cei supuși la condiții mai vitrege.
De ce asta?
Deoarece aceștia sunt antrenați
de către realitatea mediului.
Sfânta Scriptură zice că există timp
pentru râs și este timp pentru... ce?
Pentru tânguire.
Dumnezeu nu ne spune că...
Este timp pentru a râde și timp
pentru a plânge.
Asta ne spune Sfânta Scriptură.
Hristos nu ne spune că
vom râde tot timpul.
Scriptura nu ne spune că vom fi
tot timpul fericiți.
Trebuie să verși lacrimi.
Vor fi vremuri când viața ne va pune
în genunchi.
Iar atunci când vom fi în genunchi
ce vom face?
Ce vei face când te vei afla acolo?
Despre asta este vorba în Postul Mare.
În Postul Mare este vorba despre
a te pregăti pentru atunci
când te vei afla lovit și îngenunchiat.
Și vă spun că Dumnezeu nu va spune:
O, stai, suntem în luna iulie, vom lăsa
lupta spirituală pentru martie.
În viață nu sunt anotimpuri.
Anotimpurile vieții sunt în fiecare zi.
Problemele vin în viața noastră
la momente diferite, în moduri diferite,
iar pentru acele perioade ne pregătim
prin exercițiul pe care ni-l dă Biserica
în timpul Marelui Post.
Deci, în timp ce ne pregătim, și vedem
venirea primăverii și vegetația
cum înflorește, să ne întrebăm cum
vom înflori și noi anul acesta.
Știți, este amuzant că soția mea
creștea omizi la clasa pregătitoare,
iar copii priveau cum omizile ies afară
din cochilie, distrugând acel înveliș.
Trebuie să lași [omida] să se lupte
ca astfel să aibă putere pe mai departe.
Acea luptă îi dă putere.
Dacă nu trece prin luptă, lichidul
din interiorul său nu este împins
spre aripi și atunci corpul [fluturelui]
este mai greu și nu poate zbura.
Deci aceea luptă îi dă șansa să zboare.
Deci ne supunem unei lupte,
unei nevoințe, ca apoi să putem zbura.
Dacă nu ne supunem acelei încercări,
și vom rămâne doar la nivelul de omidă,
ce vom face cu ceea ce ne-a dat
Dumnezeu?
Ne vom întoarce la a face același lucru
din nou și din nou?
Și ne învârtim, și ne învârtim,
și ne ostenim și ne trudim,
ca apoi să revenim la ce făceam de obicei?
Nu acesta este scopul.
Scopul este de a ne elibera
și a ne dezvolta.
Aceea luptă ne va ajuta să evoluăm
în ceva mult mai frumos.
Da, Postul Mare este o ocazie minunată
pentru a ne transforma și a crește
și a trece prin acea luptă duhovnicească
ca să putem "împinge acel fluid în aripi
și să devenim fluturi"
la sfârșitul Postului Mare.
A ne da posibilitatea de a ne dezvolta
astfel și a trece prin această luptă
înseamnă cumva a întoarce
complet spatele păcatului.
”Metanoia” este o schimbare de direcție,
o schimbare a drumului, o redirecționare,
ca astfel noi să devenim "fluturi".
Dacă acea omidă nu trece prin aceea
situație de criză, prin aceea luptă,
nu va ajunge niciodată fluture.
Nu poate să renunțe.
Nu poate să înceteze.
Mama care dă naștere unui copil trebuie
să treacă prin aceea durere.
Iar după aceea durere primește atât
de multă bucurie.
Îți mulțumesc că ești parte din privitorii
canalului ”Înarmați cu credință”.
Sunt foarte entuziasmat de această
nouă șansă de a aduce mesajul peste tot.
Sper că este lămuritor, că ți-a plăcut.
Iar dacă ai întrebări
ești binevenit să mi le trimiți la
FrGary@SaintSophia.org
Voi fi bucuros să-ți răspund la toate
acele întrebări pe care le vei trimite.
Mulțumesc.
Cred că ”Înarmat cu credință” înseamnă
că ne înarmăm cu toate acele mijloace
pe care Dumnezeu ni le dă pentru
a duce lupta.
Nu suntem chemați să ne luptăm,
ci trebuie să ne luptăm.
Nu avem altă alegere.
Este o luptă [nevăzută] și noi trebuie
să ne luptăm.
Dumnezeu ne dă mijloacele, armura,
armele de care avem nevoie
și pe care le vom utiliza.
Aceasta înseamnă
”Înarmați cu credință”.