Schimbarea climatică va strămuta milioane de oameni. Iată cum ne pregătim

Oamenii de știință au prezis că schimbarea climatică va strămuta peste 180 de milioane de oameni până în 2100, o criză a „migrației climatice” de care lumea nu este pregătită, spune avocatul recuperării din dezastre și băștinașa din Louisiana, Colette Pichon Battle. În această prelegere pasională, lirică, ea face un apel la restructurarea sistemelor economice și sociale care duc la migrația climatică, și care a cauzat-o în primul rând, și împărtășește cum putem cultiva reziliența colectivă, cum să ne pregătim înainte de dezastre și să promovăm drepturile umane pentru toată lumea.

Abia la doi ani după uraganul Katrina

am văzut prima dată hărțile
cu inundațiile din Louisiana.

Aceste hărți sunt folosite pentru a arăta
pierderile de teren din trecut.

și pierderile de teren viitoare.

Într-o zi, la o întrunire a comunității,

aceste hărți erau folosite
pentru a explica

cum inundația de 10 metri
care a acompaniat uraganul Katrina

a putut inunda comunități
ca a mea din sudul Louisianei

și comunități de-a lungul coastei
Mississippi-ului și a Alabamei.

S-a dovedit că pământul pierdut
era ca o soluție-tampon pentru mare.

M-am oferit voluntară să intru
în contact cu imaginile proiectate,

iar într-o clipă viața mea s-a schimbat
pentru a doua oară în doi ani.

Graficul arăta pierderi masive
de pământ în sudul Louisianei

și o mare uzurpatoare,

dar în special, graficul arăta
dispariția comunității mele

și multor alte comunități
înainte de sfârșitul secolului.

Nu eram singură în primul rând.

Eram cu alți membri ai comunității
din sudul Louisianei,

negri, amerindieni, săraci.

Am crezut că suntem uniți doar
de restaurarea după un dezastru temporar,

dar am aflat că eram acum
uniți de sarcina imposibilă

de a ne asigura că comunitățile noastre

nu vor fi distruse
de creșterea nivelului mării

cauzat de schimbările climatice.

Prietenii, vecinii, familia,
comunitatea mea:

am presupus vor exista pentru totdeauna.

Pământul, copacii, mlaștinele, miriștile:

am presupus că vor exista
precum au existat timp de mii de ani.

M-am înșelat.

Pentru a înțelege ce se întâmpla
cu comunitatea mea,

a trebuit să vorbesc cu alte comunități
din jurul globului.

Am început cu sudul Louisianei
cu Națiunea Unită Houma.

Am vorbit cu activiștii tineri
din Shishmaref, Alaska.

Am vorbit și cu femei pescar
pe coasta din Vietnam,

luptători pentru dreptate din Fiji,

noi generații de lideri

în cultura antică a strâmtorii Torres.

Comunități care au existat de mii de ani

au suferit aceeași soartă,

și contemplam cu toții cum vom
supraviețui în următorii 50 de ani.

Până la sfârșitul următorului secol,

se prezice că peste
180 de milioane de oameni

vor fi strămutați din cauza
schimbărilor climatice,

și în sudul Louisianei,

cei care-și permit deja pleacă.

Pleacă pentru că sudul Louisianiei
pierde pământ

în cel mai rapid ritm de pe planetă.

Dispariția e punctul comun
al comunității mele mlăștinoase

cu alte comunități de coastă.

Împotriva dispariției se luptă
comunitățile de pe glob

pe măsură ce ne dăm seama
de impactul schimbărilor climatice.

Am petrecut ultimii 14 ani
militând pentru comunitățile

care au fost afectate
direct de criza climatică.

Aceste comunități luptă
pentru combaterea discriminării

din cadrul reparării dezastrului climatic,

și încearcă să echilibreze
strămutarea în masă a oamenilor

cu afluxul altora

care văd o oportunitate
în a începe de la capăt.

Din 2005, oamenii
au fost numiți „refugiați”

când plecau din cauza
dezastrelor climatice,

chiar și atunci când nu treceau
granițele internaționale.

Acești termeni necorespunzător utilizați

sunt folosiți
pentru a-i identifica pe ceilalți,

victimele,

persoanele ce nu ar trebui să fie acolo,

aceste denumiri sunt bariere

pentru refacerea economică,

pentru integrarea socială

și pentru vindecarea necesară
după criza și traumele climatice.

Cuvintele contează.

Mai contează și cum tratăm
oamenii care trec granițele.

Ar trebui să ne pese de oamenii
care trec azi granițele,

cum sunt tratați cei care căuta
un refugiu și siguranță,

măcar din motivul că ai putea fi tu
sau cineva drag,

care are nevoie să-și exercite
dreptul uman de a migra

în viitorul apropiat.

Trebuie să ne pregătim
pentru o migrație globală începând de azi.

E o realitate acum.

Orașele noastre și comunitățile
noastre nu sunt pregătite.

De fapt, sistemul nostru economic
și sistemele noastre sociale

sunt pregătite doar să facă profit
pe seama celor ce migrează.

Asta va cauza runde
de gentrificare climatică,

și va pedepsi de asemenea
mișcarea oamenilor

de obicei prin muncă

și prin infracționalitate.

Gentrificarea climatică ce are loc
în anticiparea creșterii nivelului mării

se poate observa în locuri ca Miami,

unde comunităților care au fost
ținute departe de malurile mării

le sunt cumpărate proprietățile
de pe terenurile înalte

unde erau poziționați inițial

pe măsură ce oamenii se mută de pe coastă.

Acești oameni sunt mutați,
forțați să se restabilească departe

de sistemele sociale și economice
de care au nevoie să supraviețuiască.

Gentrificarea climatică are loc
ca urmare a unui dezastru climatic.

Când mase de oameni părăsesc o locație

pentru o perioadă nedeterminată,

vedem cum alții vin în locul lor.

Mai vedem gentrificarea climatică

când casele avariate sunt acum
construite „verzi”,

dar care acum au o valoare mai ridicată,

în general inaccesibile
pentru oamenii negri, mulatri și săraci

care vor să se întoarcă acasă.

Diferența în prețul chiriilor
sau în prețul unei case

este diferența între a fi capabil
să-ți exerciți dreptul,

dreptul tău uman de a te întoarce
acasă într-o comunitate,

sau să fii forțat să te
restabilești altundeva,

mai puțin rezistent la intemperii,

mai ieftin

și în singurătate.

Criza climatică este o conversație
mult mai amplă

decât cea a reducerii emisiilor
de dioxid de carbon,

și e o conversație mult diferită
față de vremea extremă.

Ne confruntăm cu o schimbare în fiecare
aspect al realității noastre globale.

Și migrarea climatică e doar o mică parte,

dar va avea o reacție în lanț

în orașele de coastă
și în orașele continentale.

Așa că ce facem?

Am câteva idei.

(Râsete)

Prima dată trebuie să reîncadrăm
înțelegerea noastră asupra problemei.

Schimbările climatice nu sunt problema.

Schimbările climatice
sunt cel mai oribil simptom

al unui sistem economic

care a fost construit pentru câțiva

pentru a extrage orice valoare prețioasă
din această planetă și din oamenii săi,

începând de la resursele noastre naturale

până la rodul muncii oamenilor.

Acest sistem a creat această criză.

(Aplauze)

Trebuie să avem curajul să spunem
că am încasat prea mult.

Nu putem să închidem ochii la faptul

că întreaga lume plătește un preț

pentru privilegiul și confortul a doar
câtorva oameni de pe această planetă.

E timpul să facem schimbări
mai ample la nivel social,

la un sistem care stimulează consumul

până la dezechilibrul global.

Sistemul nostru social, politic
și economic de extragere

trebuie transformat în sisteme
care regenerează pământul

și promovează libertatea
umană la nivel global.

E o aroganță să credem
că tehnologia ne va salva.

Cred că suntem mândri să credem
că putem continua

cu această abordare extractivă
și injustă pe această planetă

și să și supraviețuim.

(Aplauze)

Pentru a supraviețui acestei noi
faze a existenței noastre,

va trebui să restructurăm sistemele
noastre sociale și economice

pentru a dezvolta o reziliență colectivă.

Restructurarea socială trebuie să fie
îndreptată spre restaurarea și repararea

Pământului

și spre comunitățile ce au fost folosite,

criminalizate

și vizate generații întregi.

Acestea sunt liniile frontului.

De aici începem.

Trebuie să adoptăm
o nouă atitudine socială

pentru a considera migrația un beneficiu,

o necesitate pentru supraviețuirea
noastră globală,

nu ca o amenințarea a privilegiului
nostru individual.

Reziliență colectivă înseamnă
construirea de orașe care primesc oameni

și asigură găzduire,

mâncare, apă, servicii medicale

și eliminarea supravegherii polițienești

pentru toată lumea,

indiferent cine sunt,

indiferent de unde sunt.

Ce ar însemna dacă am începe
să planificăm acum migrația climatică?

Orașe extinse sau orașe în declin
pot vedea asta ca o oportunitate

să reconstruiască o infrastructură socială
înrădăcinată în justiție și dreptate.

Am putea chiar investi bani
în spitale publice

și să-i ajutăm să se pregătească

pentru ce va veni în timpul
acestei migrații,

incluzând și trauma asociată
cu pierderea și strămutarea.

Putem investi mai mult timp în justiție,

dar nu trebuie să fie
pentru un câștig temporar,

nu poate fi pentru a reduce
deficitul bugetar,

trebuie să fie pentru
o schimbare pe termen lung

și trebuie să fie în avantajul justiției.

E deja posibil, oameni buni.

După uraganul Katrina,

universitățile și liceele
din Statele Unite au primit elevi

pentru a-i ajuta să-și termine semestrul
sau anul fără rămâne în urmă.

Acei elevi sunt acum modele demne
de urmat în comunitatea noastră,

și pentru asta comunitățile,
afacerile și instituțiile noastre

trebuie să se pregătească de pe acum.

Momentul a sosit.

Așa că pe măsură ce reîncadrăm
problema într-un mod mai veritabil

și restructurăm sistemele noastre
sociale într-un mod mai just,

tot ce ne va mai rămâne
va fi să ne împământenim

și să invocăm cea mai antică putere.

Asta înseamnă că trebuie
să învățăm să urmăm,

nu să dăm cu banul, nu să epatăm,
nu să revocăm,

leadership-ul și cunoașterea tradițională

a unui spațiu în particular.

Asta înseamnă că trebuie să operăm
la standarde de echitate ecologică

și justiție climatică și drepturi umane

ca temeiul, ca baza standard,

un punct de pornire,

de unde trebuie să înceapă societatea.

Asta înseamnă că trebuie să recunoaștem
o putere mai mare decât noi înșine

și o viață mai lungă decât
cea pe care o vom trăi.

Trebuie să credem în lucrurile pe care
suntem destul de privilegiați

să nu le vedem.

Trebuie să respectăm drepturile naturii.

Trebuie să promovăm
drepturile umane pentru toți.

Trebuie să ne transformăm
dintr-o societate consumeristă,

individualistă

într-una care vede umanitatea
noastră colectivă pe termen lung,

sau altfel nu vom supraviețui.

Trebuie să realizăm că și cei mai buni

dintre noi suntem prinși
într-un sistem injust,

și trebuie să ne dăm seama

că singurul mod în care veți supraviețui

este să ne dăm seama

cum să atingem o eliberare
comună împreună.

Vestea bună e

că ne tragem din oameni puternici.

Ne tragem din acei oameni care,
într-un mod sau altul,

au supraviețuit destul de mult
să fie cu noi astăzi.

Este un motiv suficient să luptăm.

Și credeți o prietenă
din Louisiana de Sud,

aceste lupte sunt cele
ce trebuie sărbătorite.

Să alegem să facem următoarea fază a
existenței noastre planetare una frumoasă,

și cât facem asta,

să o facem just și drept pentru toți.

Putem face asta, cu toții.

Putem face asta,

pentru că trebuie.

Trebuie, astfel nu vom pierde planeta

și ne vom pierde pe noi înșine.

Munca începe de aici.

Munca începe împreună.

Asta e ce ofer eu.

Vă mulțumesc că m-ați primit! Merci!

(Aplauze)