Romanian subtitrări

← Cum am putea schimba viitorul climatic al planetei

Obține codul încorporat
37 Languages

Showing Revision 37 created 05/13/2020 by Mirel-Gabriel Alexa.

  1. Sunt aici pentru a vă vorbi
    despre schimbarea climatică,
  2. cu toate că nu sunt chiar un ecologist.
  3. De fapt, nu m-am considerat niciodată
    cu adevărat un iubitor al naturii.
  4. Nu am mers niciodată cu cortul,
    nici în drumeție,
  5. n-am avut un animal de companie.
  6. Am trăit toată viața la oraș,
  7. mai bine zis într-un singur oraș.
  8. Chiar dacă îmi plac excursiile în natură,
  9. îmi imaginam mereu
    că e ceva ce se întâmplă în altă parte,
  10. departe de mine,
  11. viața modernă fiind un fel de fortăreață
    împotriva forțelor naturii.
  12. Cu alte cuvinte,
  13. ca majoritatea celor pe care îi cunosc,
  14. îmi trăiam viața mulțumit de sine
  15. și amăgit
  16. în privința pericolului
    încălzirii globale.
  17. Credeam că se întâmplă încet,
  18. că se întâmplă undeva departe
  19. și că e doar o mică amenințare
    la viața pe care o duceam.
  20. În toate aceste moduri,
  21. greșeam extrem de mult.
  22. Majoritatea oamenilor, când vorbesc
    despre schimbările climatice,

  23. se referă la ele ca la o perspectivă.
  24. Dacă aș face asta, aș spune:
  25. „Conform Națiunilor Unite,
    dacă nu schimbăm nimic
  26. până la sfârșitul secolului,
  27. vom avea probabil o încălzire
    de circa patru grade Celsius.”
  28. Asta înseamnă, cred unii cercetătorii,
  29. de două ori mai mult război,
  30. de două ori mai puțină hrană,
  31. un PIB global cu 20% mai mic
    decât ar fi fără schimbarea climatică.
  32. Acest lucru are un impact mai puternic
    decât Marea Criză Economică
  33. și ar fi permanent.
  34. Dar efectele se vor simți
    mult mai devreme de 2100.

  35. Se estimează că până în 2050
  36. multe din cele mai mari orașe
    din Asia de Sud și Orientul Mijlociu
  37. vor avea veri insuportabil de calde.
  38. Acestea sunt orașe în care azi locuiesc
    până la 10, 12, 15 milioane de persoane.
  39. Și peste doar trei decenii,
  40. nu vei mai putea ieși la plimbare în ele
  41. fără să riști să faci insolație
    sau chiar să mori.
  42. Planeta e acum mai caldă
    cu 1,1 grade Celsius

  43. decât înainte de industrializare.
  44. Poate că asta nu pare mult,
  45. dar ne pune de fapt cu totul
    în afara intervalului de temperatură
  46. care cuprinde toată istoria umană.
  47. Asta înseamnă că tot ce știm
    până acum ca specie,
  48. evoluția de la animal la om,
  49. dezvoltarea agriculturii,
  50. dezvoltarea civilizației rudimentare,
  51. a civilizației moderne
    și a civilizației industriale,
  52. tot ce știm despre noi înșine
    ca ființe biologice,
  53. ca ființe sociale, ca ființe politice,
  54. toate acestea sunt consecința
    condițiilor climatice
  55. pe care le-am lăsat deja în urma noastră.
  56. E ca și cum am fi aterizat
    pe o planetă cu totul diferită,
  57. cu o climă total diferită.
  58. Și noi trebuie să descoperim
  59. cât din civilizația care ne însoțește
  60. poate suporta aceste noi condiții,
  61. și cât nu poate.
  62. Iar lucrurile se vor înrăutăți
    tot mai mult de acum înainte.
  63. Foarte mult timp

  64. ni s-a spus că schimbările climatice
    sunt un proces lent.
  65. Au început cu revoluția industrială,
  66. și e datoria nostră
  67. să curățăm mizeria
    lăsată de bunicii noștri
  68. pentru ca nepoții noștri
    să nu fie afectați de acestea.
  69. Era o poveste seculară.
  70. De fapt, jumătate din emisiile
  71. produse până acum
    prin arderea combustibililor fosili
  72. în întreaga istorie a umanității
  73. au fost produse doar în ultimii 30 de ani.
  74. Adică de când Al Gore a publicat
    prima carte despre încălzirea globală.
  75. Iar Națiunile Unite au înființat
  76. Grupul Interguvernamental
    pentru schimbările climatice.
  77. De atunci am adus mai multe daune
  78. decât în toate secolele,
    toate mileniile dinainte.
  79. Am 37 de ani,

  80. ceea ce înseamnă că viața mea
    a trecut prin întreaga poveste.
  81. Când m-am născut,
    clima planetei părea stabilă.
  82. Astăzi
  83. suntem la limita unei catastrofe.
  84. Criza climatică nu e moștenită
    de la strămoșii noștri.
  85. Este cauzată de o singură generație.
  86. A noastră.
  87. Toate astea par vești proaste.

  88. Și într-adevăr,
    chiar sunt vești foarte proaste.
  89. Dar conțin totuși, cred,
  90. și anumite vești bune,
    cel puțin relativ vorbind.
  91. Aceste efecte sunt înspăimântător de mari.
  92. Dar cred că sunt și palpitante.
  93. Deoarece reflectă de fapt
  94. cât de multă putere avem asupra climei.
  95. Dacă vom ajunge
    la aceste scenarii infernale,
  96. va fi deoarece noi le-am provocat,
  97. deoarece am ales să le lăsăm să aibă loc.
  98. Ceea ce înseamnă că putem alege
    să aibă loc și alte scenarii.
  99. Asta ar putea părea prea frumos,

  100. iar obstacolele politice
    sunt de fapt enorme.
  101. Dar contează un simplu aspect -
  102. principala cauză a încălzirii globale
    e activitatea omului:
  103. cât de mult carbon punem în atmosferă.
  104. Puterea e în mâinile noastre.
  105. Și putem să scriem noi înșine
    viitorul climatic al planetei.
  106. Nu numai că putem, ci o facem.
  107. Pentru că și inacțiunea
    e un fel de acțiune,
  108. vom scrie acest viitor noi înșine,
    fie că ne place sau nu.
  109. Asta nu e o poveste oarecare,
  110. avem cu toții viitorul planetei
    în mâinile noastre.
  111. Este genul de poveste
    pe care o găsim doar în mitologie
  112. și în teologie.
  113. O singură generație
  114. care a amenințat viitorul umanității,
  115. are acum datoria
    să-i asigure un nou viitor.
  116. Cum ar putea arăta acesta?

  117. Ar putea însemna panouri solare
    răspândite pe toată planeta,
  118. oriunde te-ai uita.
  119. Ar putea însemna, dacă am dezvolta
    baterii mai bune,
  120. că nu va fi nevoie să le instalăm
    la o scară așa de largă,
  121. pentru că, s-a calculat,
    doar o fâșie din deșertul Sahara
  122. absoarbe suficientă energie solară
    pentru toată lumea.
  123. Dar am avea nevoie probabil
    de o nouă rețea electrică,
  124. una care nu pierde două treimi
    din energie prin căldură,
  125. fiindcă asta e problema azi în SUA.
  126. Noi am putea folosi
    mai multă energie nucleară, probabil,
  127. cu toate că ar trebui să fie
    o energie nucleară cu totul diferită,
  128. pentru că tehnologia de azi
    pur și simplu nu are un preț competitiv
  129. față de energia regenerabilă,
    al cărei preț coboară cu rapiditate.
  130. Am avea nevoie de un nou tip de avion,

  131. pentru că nu cred că e foarte practic
  132. să ceri ca întreaga lume
    să renunțe la călătoriile cu avionul,
  133. mai ales când atât de mulți oameni
    din emisfera sudică
  134. își permit acest lucru pentru prima dată.
  135. Avem nevoie de avioane
    care nu emană carbon.
  136. Avem nevoie de un nou tip de agricultură.
  137. Probabil nu putem cere tuturor
    să renunțe la carne și să devină vegani.
  138. Ar fi nevoie de un nou mod
    de a crește animalele.
  139. Sau poate un mod vechi,
  140. considerând că știm deja
    că pășunatul tradițional
  141. ar putea transforma fermele
  142. din așa numitele surse de carbon,
    care produc CO2,
  143. în piscine de carbon, care îl absorb.
  144. Dacă preferați o soluție tehnologică,
  145. am putea crește
    o parte din acea carne în laborator.
  146. Probabil am putea hrăni
    animalele cu alge,
  147. pentru că asta ar reduce emisiile de metan
    cu 95 sau 99 la sută.
  148. Probabil că va trebui să facem
    toate aceste lucruri,

  149. deoarece considerând fiecare aspect
    al acestui puzzle,
  150. problema e pur și simplu
    prea mare și complicată
  151. pentru a avea o singură
    soluție universală.
  152. Și nu contează
    cât de multe soluții am găsi,

  153. nu vom reuși probabil
    să curățăm atmosfera la timp.
  154. Asta e problema teribilă
    cu care avem de-a face.
  155. Nu vom putea învinge schimbarea climatică.
  156. Putem doar să trăim cu ea și să o limităm.
  157. Și asta înseamnă că avem nevoie probabil
  158. de o anumită cantitate
    de ceea ce numim emisii negative,
  159. care de asemenea
    scot carbonul din atmosferă.
  160. Miliarde de copaci noi,
    poate trilioane de copaci noi.
  161. Și întregi plantații
    de instalații de captare a carbonului.
  162. Probabil o industrie
    de două ori sau de patru ori mai mare
  163. decât afacerile actuale cu petrol și gaze
  164. pentru a repara pagubele făcute
    de acele afaceri în ultimele decade.
  165. Avem nevoie de noi tipuri
    de infrastructuri,

  166. turnate cu un alt tip de beton,
  167. pentru că, dacă betonul ar fi o țară,
  168. ar fi al treilea cel mai mare
    poluator din lume.
  169. Iar China toarnă tot atâta beton
    la fiecare trei ani
  170. cât a turnat SUA în tot secolul XX.
  171. Va trebui să construim diguri și faleze
  172. pentru a proteja oamenii
    care locuiesc pe litoral,
  173. din care mulți sunt prea săraci
    ca să le construiască azi,
  174. ceea ce însemnă sfârșitul
    geopoliticii naționaliste înguste
  175. care ne permite să considerăm suferința
    celor care trăiesc în alte zone din lume
  176. ca fiind nesemnificativă,
  177. chiar când cunoaștem situația.
  178. Acest viitor mai bun nu va fi ușor.

  179. Dar singurele obstacole sunt cele umane.
  180. Asta ar putea să nu fie prea reconfortant
  181. dacă ați ști ceea ce știu eu despre
    brutalitatea și nepăsarea oamenilor,
  182. dar vă promit
    că e mai bine decât alternativa.
  183. Știința nu ne oprește să luăm măsuri,
  184. și nici tehnologia.
  185. Avem instrumentele necesare
    pentru a începe chiar azi.
  186. Desigur, avem și posibilitatea
    de a pune capăt sărăciei globale,
  187. epidemiilor
  188. și abuzurilor față de femei.
  189. Dar mai mult decât de noi instrumente,
    avem nevoie de o politică nouă,
  190. un mod prin care să depășim
    toate aceste obstacole umane:
  191. cultura, economia,
  192. prejudecățile status quo,
  193. dezinteresul de a lua în serios
    tot ceea ce ne sperie.
  194. Obtuzitatea noastră.
  195. Interesul propriu.
  196. Și egoismul
    celor bogați și puternici din lume
  197. care nu au nicio intenție să schimbe ceva.
  198. Vor suferi și ei,
  199. dar nu atât de mult
    ca cei care au cel mai puțin,
  200. care au cauzat cel mai puțin
    încălzirea climatică
  201. și au beneficiat cel mai puțin
  202. de procesele care ne-au adus
    în această criză,
  203. dar vor fi împovărați cel mai mult
    în următoarele decenii.
  204. O nouă politică
  205. va trebui să gestioneze această povară:
  206. pe cine va afecta și cât de mult,
  207. și e prioritatea maximă a zilelor noastre.
  208. Oricât ne-am strădui, schimbarea climatică
    va transforma viața modernă.

  209. O creștere a temperaturii
    e deja în curs și e inevitabilă,
  210. ceea ce înseamnă probabil
    și o suferință suplimentară.
  211. Și chiar dacă am lua măsuri dramatice
  212. și am evita câteva din scenariile
    cele mai groaznice,
  213. ar însemna să trăim
    pe o planetă cu totul diferită.
  214. Cu o nouă politică, o nouă economie,
  215. un raport nou cu tehnologia
  216. și o nouă relație cu natura -
  217. o lume complet nouă.
  218. Dar una relativ locuibilă.
  219. Relativ prosperă.
  220. Și verde.
  221. De ce să nu o alegem pe asta?
  222. Vă mulțumesc!

  223. (Aplauze)