O cale spre siguranță pentru cele mai mortale țări din lume

E mai probabil să mori în mod violent dacă trăiești într-o democrație cu venituri medii și cu un nivel mare de inegalitate și polarizare politică decât dacă ai trăi într-o țară ce se află în război, spune consilierul în democrație Rachel Kleinfeld. Această schimbare istorică în natura violenței prezintă o oportunitate pentru votanții obișnuiți să acționeze ca o forța puternică de schimbare în societățile lor dezechilibrate. În această prelegere revelatoare, Kleinfeld dezvăluie cauzele violenței și oferă o cale spre siguranță în cele mai mortale țări din lume.

Imaginați-vă vacanța voastră de vis.

Poate vreți cu nerăbdare
să vă duceți la Carnavalul din Rio.

Sau poate vreți să stați
pe o plajă mexicană.

Sau poate vreți să vă veniți cu mine
în New Orleans la Jazz Fest.

Acum, știu că e mai puțin plăcut,

dar imaginați-vă pentru un moment

unul din cele mai violente
locuri de pe Pământ.

V-ați gândit la aceleași locuri?

Brazilia este cea mai violentă
țară din lume în prezent.

Mai mulți oameni au murit aici
în ultimii trei ani

decât în Siria.

Și în Mexic, mai mulți oameni
au murit în ultimii 15 ani

decât în Irak și Afganistan.

În New Orleans mor mai multe persoane

decât în Somalia devastată de război.

Cert este că războaiele ocupă

cam 18% din decesele violente
din întreaga planetă.

În zilele noastre ai un risc mai mare
de moarte violentă

dacă trăiești într-o democrație
cu venituri medii,

cu niveluri mari de inegalitate
a veniturilor

și o polarizare politică importantă.

Patru dintre cele 50 cele mai violente
orașe de pe Pământ sunt în SUA.

Asta e o schimbare fundamentală
în natura violenței, istoric vorbind.

Dar e și o oportunitate.

Deoarece nu putem face multe
pentru a opri războaiele,

însă violența din democrații
e problema noastră.

Deși votanții obișnuiți fac parte
din această problemă,

tot ei sunt și soluția.

Eu lucrez la un think tank,

la Fundația Carnegie
pentru Pace Internațională,

unde consiliez guverne
în materie de violență,

dar secretul murdar e

că acești politicieni nu realizează
natura schimbătoare a violenței.

Ei încă cred că cea mai mare violență
se întâmplă în țări ce se află în războaie

sau în locuri care sunt
prea sărace, prea slabe,

să lupte cu violența
și să controleze infracțiunile.

Și asta a fost și ipoteza mea.

Dar dacă vă uitați pe o hartă
a celor mai violente locuri de pe planetă,

vedeți ceva foarte straniu.

Unele dintre ele se află în război,

și câteva sunt state cu adevărat eșuate.

Violența în aceste locuri e oribilă,

însă se întâmplă să aibă populații mici,

așa că afectează de fapt puțini oameni.

Apoi mai sunt și Africa de Sud,
Brazilia și Venezuela.

Aceste zone nu sunt sărace.

Poate sunt slabe.

Eu și asistentul meu de cercetare
am cartografiat locuri

în funcție de cât de bine au executat
proiecte finanțate de Banca Mondială

și dacă puteau să asigure
servicii publice cetățenilor,

iar dacă vă descurcați în aceste domenii,

dacă puteți asigura salubritate
și electricitate poporului vostru

și puteți oferi vaccinuri,

atunci vă situați în cvadrantul
superior de dreapta.

Și apoi am suprapus asta

cu o hartă a locurilor
unde jurnaliștii sunt uciși.

Unele cazuri se întâmplau în state slabe,

dar mulți din jurnaliști sunt uciși

în locuri pe deplin capabile
să îi protejeze.

Am călătorit în aproape
fiecare continent de pe Pământ,

comparând locurile care se confruntaseră
cu violență masivă și își reveniseră

cu cele care nu-și reveniseră,

și am văzut același tipar.

Am ajuns s-o numesc
„violență privilegiată”,

pentru că se întâmpla
în democrații foarte inegale,

unde un mic grup de oameni

dorea să acapareze privilegiile
și puterea absolută.

Și dacă ei considerau că votanții
le-ar sta în calea obiectivelor,

câteodată apelau
la grupuri violente pentru ajutor.

Cartelurile de droguri
le finanțau campaniile.

Infractorii îi ajutau
să câștige alegerile.

Bandele suprimau votul.

Iar în schimb,
lor li se dădea mână liberă,

iar violența ar crește.

Să luăm exemplul Venezuelei.

Este cea mai violentă țară din lume

dacă te uiți la numărul de decese.

Acum 20 de ani, regimul actual
a dobândit puterea în alegeri corecte,

dar nu au vrut să riște s-o piardă,

așa că au apelat la bande,
numite „colectivos”, pentru ajutor.

Bandelor li s-a spus
să voteze pentru guvern

și să forțeze oamenii să voteze
pentru regim în unele cartiere

și să țină votanții opoziției departe
de numărătoarea voturilor în altele,

iar, în schimb,
aveau să primească controlul.

Dacă infractorii au control,

atunci poliția și tribunalele
nu-și pot face treaba.

Așa că în stadiul al doilea
în violența privilegiată,

tribunalele și poliția sunt slăbite,

și politicienii politizează bugetele,

angajând, concediind,

așa încât ei și grupările violente cu care
complotează să nu intre la închisoare.

Acum, destul de devreme,
polițiștii buni pleacă,

și mulți care rămân devin brutali.

Ei încep de obicei cu justiție dură.

Omoară un traficant de droguri care
ar putea fi eliberat de tribunale corupte.

Dar în timp, cei mai răi dintre ei
realizează că nu va fi nicio repercusiune

de la politicienii
cu care au legături bune,

și își fac propriile lor afaceri.

În Venezuela, aproape una din trei crime
e făcută de serviciile de securitate.

Acum, săracii sunt cel mai greu loviți
de violență din întreaga lume,

dar cu greu apelează la ajutor
de la polițiștii prădători.

Așa că tind să formeze
grupuri de justițiari.

Dar dacă înarmezi un grup
de băieți de 18 ani,

destul de curând,
ei vor deveni bande în timp.

Alte bande apar, apar găști mafiote,

și ei vor oferi protecție
față de alți infractori

și de poliție.

Spre deosebire de stat,

infractorii încearcă adesea
să cumpere legitimitate.

Ei fac acte de caritate.
Ei rezolvă dispute.

Câteodată ei chiar construiesc
case subvenționate.

Ultimul stadiu al violenței privilegiate
este atunci când oamenii obișnuiți

încep a comite o bună parte a crimelor.

Bătăile în baruri și certurile din cartier
se dovedesc a fi mortale

când violența devine normală

și repercusiunile se evaporă.

Pentru străini, cultura pare depravată,

ca și cum ceva este
foarte în neregulă cu acei oameni.

Dar orice țară poate deveni așa violentă

când guvernul este, pe rând,
absent și prădător.

De fapt, asta nu e chiar adevărat -

mai e nevoie de un pas ca un astfel
de nivel de violență să domnească.

Trebuie ca majoritatea societății

să ignore problema.

Ați crede că asta e imposibil,

că violența la acest nivel
ar fi de nesuportat,

dar e chiar suportabilă oamenilor
ca mine și ca tine.

Asta e din cauză că în fiecare
societate din lume,

chiar și cele mai violente,

violența este foarte concentrată.

Se întâmplă oamenilor din părțile
rău famate ale orașului,

oamenilor care sunt săraci,
adesea mai închiși la culoare,

adesea în grupuri care sunt marginalizate,

grupuri de care majoritatea
populației se poate separa.

Violența e așa concentrată

încât suntem șocați când deviază tiparul.

În Washington DC, în 2001,

o tânără studentă stagiară albă

a dispărut după o drumeție
în nord-vestul districtului,

și cazul ei era în ziare
aproape în fiecare zi.

Pe partea cealaltă a orașului,

un om de culoare murea
în fiecare zi a acelui an.

Majoritatea acelor cazuri
nu ajungeau nici măcar o dată în ziare.

Clasa de mijloc își cumpără
scăparea de violență.

Trăim în cartiere mai bune.

Unii oameni cumpără securitate privată.

Ne și spunem o istorioară.

Ne spunem că majoritatea
oamenilor care sunt uciși

sunt implicați probabil și ei în crime.

Dar crezând că unii oameni
merită să fie uciși,

de altfel fiind oameni buni,
ne permitem să trăim

în locuri unde șansele de viață
sunt extrem de limitate.

Ne permitem.

Pentru că, de altfel, ce am putea face?

Se pare că destul de multe.

Asta pentru că violența în zilele noastre
nu mai este rezultatul războaielor,

ci a politicii putrede
în democrațiile noastre,

votanții de rând sunt cea mai mare
forță pentru schimbare.

Luați în considerație
transformarea Bogotei.

În 1994, candidatul Columbiei
la președinție

a fost prins luând milioane de dolari
în contribuții de campanie

de la cartelul de droguri din Cali,

iar capitala a fost cucerită de bande
și grupări paramilitare.

Dar votanții sătui de probleme
au depășit numărul partizanilor înrăiți

și au oferit aproape
două treimi din voturi

unui candidat independent,

destul să perturbe
starea de fapt existentă.

În prima zi a primarul Mockcus în funcție,

poliția abia s-a deranjat
să îl informeze despre asasinări,

și când a întrebat de ce,
ei au dat din umeri și au spus:

„Sunt doar niște criminali
ce ucid alți criminali.”

Consiliul local corupt

a vrut să dea poliției o impunitate
și mai mare în brutalitate.

E realmente o tactică des întâlnită
ce este folosită în întreaga lume

când politicienii vor să pară
duri cu infracțiunile,

dar de fapt nu schimbă status quo-ul.

Și cercetările arată că asta
are repercusiuni peste tot în lume.

Dacă arunci mulți infractori
cu delicte minore în închisori,

de obicei în închisori
deja supraaglomerate,

ei învață unul de la altul
și devin mai puternici.

Ei încep să controleze închisorile
și de acolo, străzile.

În loc, Mockus a insistat ca poliția
să înceapă anchete după fiecare deces.

El s-a luptat
cu consiliul local de dreapta

și a abandonat tacticile
polițienești tip SWAT.

A luptat cu sindicatele de stânga

și a concediat mii de polițiști prădători.

Polițiștii onești erau în sfârșit
liberi să-și facă treaba.

Mockus a provocat apoi cetățenii.

El a cerut clasei de mijloc
să nu-și mai neglijeze orașul,

să respecte regulile de circulație

și de altfel să se comporte
ca și cum ar împărtăși același destin.

El a rugat pe cei săraci să respecte
normele sociale împotriva violenței,

adesea cu riscuri imense
la propria persoanei.

Și a mai rugat pe cei bogați să dea
încă 10% taxe, în mod voluntar.

63.000 de persoane s-au conformat.

Și la sfârșitul deceniului care a cuprins
cele două mandate ale primarului,

asasinările au scăzut cu 70%.

Audiența: Uau!

(Aplauze)

Oamenii în locuri cu cea multă violență,

fie că e Columbia sau Statele Unite,

pot face cea mai mare diferență.

Cel mai important lucru
ce îl putem face este abandonarea noțiunii

că unele vieți valorează efectiv
mai puțin decât celelalte,

că cineva merită să fie violat sau ucis,

pentru că, la urma urmei,
au făcut ei ceva,

au furat sau a făcut ceva
care să-i bage în închisoare

unde se întâmplă lucruri de genul.

Această devalorizare a vieții umane,

o devalorizare pe care abia
ne-o putem admite nouă înșine,

este ceea ce permite
această decădere să se întâmple.

E ceea ce permite ca un glonț
tras de o bandă de infractori în Rio

să-și găsească calea
spre capul unei fetițe de doi ani

ce se cațără
pe niște bare de cățărat din zonă.

Și face o echipă SWAT în căutarea unui
traficant de metamfetamină din Georgia

să arunce o grenadă flash
în pătuțul unui copilaș,

explodând lângă fața lui
și mutilându-l pe viață.

De fapt, majoritatea violenței oriunde

se întâmplă oamenilor care
se află pe partea greșită a orașului

la momentul nepotrivit,

iar unii din acei oameni
sunt din comunități

pe care noi le considerăm foarte diferite.

Unii sunt oameni
care au făcut lucruri oribile.

Dar reducând violența începe
cu privilegiul adus fiecărei ființe umane,

și pentru că e corect așa,

dar și pentru că prețuirea
fiecărei vieți demne de proces echitabil

poate crea societăți în care viețile
celor inocenți sunt în siguranță.

În al doilea rând, să recunoaștem azi

că inegalitatea din țările noastre

este o cauză mult mai mare
decât violența prin război dintre țări.

Acum, inegalitatea duce la violență
din mai multe motive,

dar una din ele ar fi
că ne face să ne separăm

de ce se întâmplă
pe partea cealaltă a orașului.

Cei dintre noi care sunt
de clasa mijlocie sau bogați,

care beneficiază de aceste sisteme,

trebuie să le schimbe
la un cost imens pentru ei.

Trebuie să plătim destule taxe

și apoi să cerem ca guvernele să pună
profesori buni în școlile altor copii

și poliție bine instruită
pentru a proteja cartierele altora.

Dar desigur, asta nu va avea vreun efect

dacă guvernul fură banii
sau alimentează violența,

așa că ne mai trebuie politicieni
mai buni, cu stimulente mai bune.

De fapt, noi știm destul de mult
despre ce e necesar să reducem violența.

E vorba de politici
precum a pune polițiști

în puținele locuri unde se întâmplă
cele mai multe violențe.

Dar aceștia nu încap cu ușurință
în cutiuțe cum ar fi Dreapta sau Stânga,

așa că ai nevoie
de politicieni foarte cinstiți

care sunt gata să revigoreze
partizanatul automat

și să implementeze soluții.

Și dacă vrem
ca politicieni buni să ne conducă,

trebuie să începem
să respectăm politicienii.

Sunt încă multe de făcut pentru a combate
violența privilegiată în alte țări.

Cele mai violente regimuri
tind să fie alimentate de droguri,

iar apoi acestea spală profiturile
prin sisteme financiare

în New York sau Londra,

prin tranzacții imobiliare

și prin stațiuni foarte moderne.

Dacă te folosești de droguri,

cunoașteți lanțul de furnizori
de la cap la coadă,

sau recunoaști câtă durere cauzezi altora

pentru propria ta plăcere.

Între timp, aș vrea să văd una
din aceste zone turistice

să facă echipă cu jurnaliștii
investigativi

să creeze o iconiță mică -

lângă cea care spune
că locația are WiFi gratuit și piscină,

ar trebui să fie o armă mică

care să zică „front probabil
de spălare de bani.”

(Râsete)

(Aplauze)

Dar până atunci,

dacă faci o rezervare
într-o țară periculoasă,

fie că e Jamaica sau New Orleans,

faceți o mică cercetare pe Internet,

să vedeți dacă există
vreo legătură infracțională.

Și să fie mai ușor,

sprijiniți legislația

care face sistemele noastre
financiare mai transparente -

precum a interzice
deținerea anonimă a companiilor.

Asta pare a fi poate prea visător,

dar e ca și când reciclezi conservele,

e doar un strop în oceanul
unei probleme gigantice,

dar e de fapt o concepție greșită.

Asasinările au scăzut de secole întregi.

Morții din bătălii au scăzut de decenii.

În locuri unde oamenii cer schimbare,

morțile violente au scăzut,
din Columbia până în New York,

unde omuciderile
au scăzut cu 85 la sută din 1990.

Ce e adevărat e că violența
va fi întotdeauna cu noi,

dar nu e o constantă.

A scăzut de secole,
și poate scădea și mai repede.

Poate scădea cu 25% în următorul secol,
cu o treime?

Mulți dintre noi credem că ar putea.

Cred că toți copii
care ar crește cu tații lor,

toate familiile care le-ar avea
din nou pe surorile lor,

pe frații lor.

Tot ce trebuie e un mic imbold.

Trebuie să ne pese.

Mulțumesc.

(Aplauze)