-
Cu câteva veri în urmă,
-
lucram la un tablou intitulat "Paradis".
-
Tablou realizat într-o
manieră relaxată,
-
cu gesturi ample, subiective.
-
Versiunea mea post-modernistă
a expresionismului abstract.
-
Citesc biografia lui de Kooning,
-
despre cum bietul de Kooning și-a
petrecut ani buni înțepenit pe scaun,
-
încercând să-și picteze tabloul
cum trebuie.
-
Și lucrez la tabloul expresionist
abstract fals
-
făcând exact același lucru:
-
Îl privesc.
-
Îl ating, mă joc un pic cu el.
-
Stau jos.
-
Citesc biografia și-mi zic
-
"Trezește-te la realitate, de Kooning!"
-
Pe urmă mă gândesc,
-
"Drace, nu-i de fapt deloc ușor!"
-
Și m-am oprit în momentul ăla.
-
[RÂDE]
-
Când am început să pictez,
-
pictura era un fel de subcategorie
a sculpturii,
-
vopseaua acrilică era un fel de
pastă de modelaj.
-
Pictam cu mișcări verticale
-
Și pe urmă orizontale,
-
ca să acopăr tușele de pensulă.
-
Fără să le șlefuiesc,
-
doar evitând orice element expresionist.
-
După care, la un moment dat,
-
am început să aplic benzi de protecție
și vopsea peste tot,
-
ca să combin palpabilul contururilor
și inefabilul gesticii
-
pe aceeași pânză.
-
Ce revelație!
-
Le ai pe amândouă.
-
Ambele interpretări.
-
Albers și de Kooning
pe aceeași pânză.
Art21