Abia la doi ani după uraganul Katrina am văzut prima dată hărțile cu inundațiile din Louisiana. Aceste hărți sunt folosite pentru a arăta pierderile de teren din trecut. și pierderile de teren viitoare. Într-o zi, la o întrunire a comunității, aceste hărți erau folosite pentru a explica cum inundația de 10 metri care a acompaniat uraganul Katrina a putut inunda comunități ca a mea din sudul Louisianei și comunități de-a lungul coastei Mississippi-ului și a Alabamei. S-a dovedit că pământul pierdut era ca o soluție-tampon pentru mare. M-am oferit voluntară să intru în contact cu imaginile proiectate, iar într-o clipă viața mea s-a schimbat pentru a doua oară în doi ani. Graficul arăta pierderi masive de pământ în sudul Louisianei și o mare uzurpatoare, dar în special, graficul arăta dispariția comunității mele și multor alte comunități înainte de sfârșitul secolului. Nu eram singură în primul rând. Eram cu alți membri ai comunității din sudul Louisianei, negri, amerindieni, săraci. Am crezut că suntem uniți doar de restaurarea după un dezastru temporar, dar am aflat că eram acum uniți de sarcina imposibilă de a ne asigura că comunitățile noastre nu vor fi distruse de creșterea nivelului mării cauzat de schimbările climatice. Prietenii, vecinii, familia, comunitatea mea: am presupus vor exista pentru totdeauna. Pământul, copacii, mlaștinele, miriștile: am presupus că vor exista precum au existat timp de mii de ani. M-am înșelat. Pentru a înțelege ce se întâmpla cu comunitatea mea, a trebuit să vorbesc cu alte comunități din jurul globului. Am început cu sudul Louisianei cu Națiunea Unită Houma. Am vorbit cu activiștii tineri din Shishmaref, Alaska. Am vorbit și cu femei pescar pe coasta din Vietnam, luptători pentru dreptate din Fiji, noi generații de lideri în cultura antică a strâmtorii Torres. Comunități care au existat de mii de ani au suferit aceeași soartă, și contemplam cu toții cum vom supraviețui în următorii 50 de ani. Până la sfârșitul următorului secol, se prezice că peste 180 de milioane de oameni vor fi strămutați din cauza schimbărilor climatice, și în sudul Louisianei, cei care-și permit deja pleacă. Pleacă pentru că sudul Louisianiei pierde pământ în cel mai rapid ritm de pe planetă. Dispariția e punctul comun al comunității mele mlăștinoase cu alte comunități de coastă. Împotriva dispariției se luptă comunitățile de pe glob pe măsură ce ne dăm seama de impactul schimbărilor climatice. Am petrecut ultimii 14 ani militând pentru comunitățile care au fost afectate direct de criza climatică. Aceste comunități luptă pentru combaterea discriminării din cadrul reparării dezastrului climatic, și încearcă să echilibreze strămutarea în masă a oamenilor cu afluxul altora care văd o oportunitate în a începe de la capăt. Din 2005, oamenii au fost numiți „refugiați” când plecau din cauza dezastrelor climatice, chiar și atunci când nu treceau granițele internaționale. Acești termeni necorespunzător utilizați sunt folosiți pentru a-i identifica pe ceilalți, victimele, persoanele ce nu ar trebui să fie acolo, aceste denumiri sunt bariere pentru refacerea economică, pentru integrarea socială și pentru vindecarea necesară după criza și traumele climatice. Cuvintele contează. Mai contează și cum tratăm oamenii care trec granițele. Ar trebui să ne pese de oamenii care trec azi granițele, cum sunt tratați cei care căuta un refugiu și siguranță, măcar din motivul că ai putea fi tu sau cineva drag, care are nevoie să-și exercite dreptul uman de a migra în viitorul apropiat. Trebuie să ne pregătim pentru o migrație globală începând de azi. E o realitate acum. Orașele noastre și comunitățile noastre nu sunt pregătite. De fapt, sistemul nostru economic și sistemele noastre sociale sunt pregătite doar să facă profit pe seama celor ce migrează. Asta va cauza runde de gentrificare climatică, și va pedepsi de asemenea mișcarea oamenilor de obicei prin muncă și prin infracționalitate. Gentrificarea climatică ce are loc în anticiparea creșterii nivelului mării se poate observa în locuri ca Miami, unde comunităților care au fost ținute departe de malurile mării le sunt cumpărate proprietățile de pe terenurile înalte unde erau poziționați inițial pe măsură ce oamenii se mută de pe coastă. Acești oameni sunt mutați, forțați să se restabilească departe de sistemele sociale și economice de care au nevoie să supraviețuiască. Gentrificarea climatică are loc ca urmare a unui dezastru climatic. Când mase de oameni părăsesc o locație pentru o perioadă nedeterminată, vedem cum alții vin în locul lor. Mai vedem gentrificarea climatică când casele avariate sunt acum construite „verzi”, dar care acum au o valoare mai ridicată, în general inaccesibile pentru oamenii negri, mulatri și săraci care vor să se întoarcă acasă. Diferența în prețul chiriilor sau în prețul unei case este diferența între a fi capabil să-ți exerciți dreptul, dreptul tău uman de a te întoarce acasă într-o comunitate, sau să fii forțat să te restabilești altundeva, mai puțin rezistent la intemperii, mai ieftin și în singurătate. Criza climatică este o conversație mult mai amplă decât cea a reducerii emisiilor de dioxid de carbon, și e o conversație mult diferită față de vremea extremă. Ne confruntăm cu o schimbare în fiecare aspect al realității noastre globale. Și migrarea climatică e doar o mică parte, dar va avea o reacție în lanț în orașele de coastă și în orașele continentale. Așa că ce facem? Am câteva idei. (Râsete) Prima dată trebuie să reîncadrăm înțelegerea noastră asupra problemei. Schimbările climatice nu sunt problema. Schimbările climatice sunt cel mai oribil simptom al unui sistem economic care a fost construit pentru câțiva pentru a extrage orice valoare prețioasă din această planetă și din oamenii săi, începând de la resursele noastre naturale până la rodul muncii oamenilor. Acest sistem a creat această criză. (Aplauze) Trebuie să avem curajul să spunem că am încasat prea mult. Nu putem să închidem ochii la faptul că întreaga lume plătește un preț pentru privilegiul și confortul a doar câtorva oameni de pe această planetă. E timpul să facem schimbări mai ample la nivel social, la un sistem care stimulează consumul până la dezechilibrul global. Sistemul nostru social, politic și economic de extragere trebuie transformat în sisteme care regenerează pământul și promovează libertatea umană la nivel global. E o aroganță să credem că tehnologia ne va salva. Cred că suntem mândri să credem că putem continua cu această abordare extractivă și injustă pe această planetă și să și supraviețuim. (Aplauze) Pentru a supraviețui acestei noi faze a existenței noastre, va trebui să restructurăm sistemele noastre sociale și economice pentru a dezvolta o reziliență colectivă. Restructurarea socială trebuie să fie îndreptată spre restaurarea și repararea Pământului și spre comunitățile ce au fost folosite, criminalizate și vizate generații întregi. Acestea sunt liniile frontului. De aici începem. Trebuie să adoptăm o nouă atitudine socială pentru a considera migrația un beneficiu, o necesitate pentru supraviețuirea noastră globală, nu ca o amenințarea a privilegiului nostru individual. Reziliență colectivă înseamnă construirea de orașe care primesc oameni și asigură găzduire, mâncare, apă, servicii medicale și eliminarea supravegherii polițienești pentru toată lumea, indiferent cine sunt, indiferent de unde sunt. Ce ar însemna dacă am începe să planificăm acum migrația climatică? Orașe extinse sau orașe în declin pot vedea asta ca o oportunitate să reconstruiască o infrastructură socială înrădăcinată în justiție și dreptate. Am putea chiar investi bani în spitale publice și să-i ajutăm să se pregătească pentru ce va veni în timpul acestei migrații, incluzând și trauma asociată cu pierderea și strămutarea. Putem investi mai mult timp în justiție, dar nu trebuie să fie pentru un câștig temporar, nu poate fi pentru a reduce deficitul bugetar, trebuie să fie pentru o schimbare pe termen lung și trebuie să fie în avantajul justiției. E deja posibil, oameni buni. După uraganul Katrina, universitățile și liceele din Statele Unite au primit elevi pentru a-i ajuta să-și termine semestrul sau anul fără rămâne în urmă. Acei elevi sunt acum modele demne de urmat în comunitatea noastră, și pentru asta comunitățile, afacerile și instituțiile noastre trebuie să se pregătească de pe acum. Momentul a sosit. Așa că pe măsură ce reîncadrăm problema într-un mod mai veritabil și restructurăm sistemele noastre sociale într-un mod mai just, tot ce ne va mai rămâne va fi să ne împământenim și să invocăm cea mai antică putere. Asta înseamnă că trebuie să învățăm să urmăm, nu să dăm cu banul, nu să epatăm, nu să revocăm, leadership-ul și cunoașterea tradițională a unui spațiu în particular. Asta înseamnă că trebuie să operăm la standarde de echitate ecologică și justiție climatică și drepturi umane ca temeiul, ca baza standard, un punct de pornire, de unde trebuie să înceapă societatea. Asta înseamnă că trebuie să recunoaștem o putere mai mare decât noi înșine și o viață mai lungă decât cea pe care o vom trăi. Trebuie să credem în lucrurile pe care suntem destul de privilegiați să nu le vedem. Trebuie să respectăm drepturile naturii. Trebuie să promovăm drepturile umane pentru toți. Trebuie să ne transformăm dintr-o societate consumeristă, individualistă într-una care vede umanitatea noastră colectivă pe termen lung, sau altfel nu vom supraviețui. Trebuie să realizăm că și cei mai buni dintre noi suntem prinși într-un sistem injust, și trebuie să ne dăm seama că singurul mod în care veți supraviețui este să ne dăm seama cum să atingem o eliberare comună împreună. Vestea bună e că ne tragem din oameni puternici. Ne tragem din acei oameni care, într-un mod sau altul, au supraviețuit destul de mult să fie cu noi astăzi. Este un motiv suficient să luptăm. Și credeți o prietenă din Louisiana de Sud, aceste lupte sunt cele ce trebuie sărbătorite. Să alegem să facem următoarea fază a existenței noastre planetare una frumoasă, și cât facem asta, să o facem just și drept pentru toți. Putem face asta, cu toții. Putem face asta, pentru că trebuie. Trebuie, astfel nu vom pierde planeta și ne vom pierde pe noi înșine. Munca începe de aici. Munca începe împreună. Asta e ce ofer eu. Vă mulțumesc că m-ați primit! Merci! (Aplauze)