Psihologia inegalității și a diviziunii politice

„Dacă vrem să ne reparăm politica, trebuie să facem ceva în legătură cu inegalitatea”, spune psihologul social Keith Payne. Arătând modul în care inegalitatea economică schimbă modul în care oamenii văd și se comportă unul față de celălalt, Payne ajută la explicarea creșterii polarizării politice care împarte societatea - și ne provoacă să ne gândim de două ori data viitoare când respingem opinia cuiva de dragul politicii.

Probabil ați auzit până acum

că inegalitatea economică
e la cel mai înalt nivel,

că cea mai bogată o zecime
de un procent din Statele Unite

are la fel de multă bogăție
ca 90% din cei de la bază,

sau că cele mai bogate
opt persoane din lume

au la fel de mulți bani

cât cei mai săraci 3,5 miliarde
de locuitori ai planetei.

Știați că inegalitatea economică
este asociată cu vieți mai scurte,

mai puțină fericire,

criminalitate mai mare

și mai mult abuz de droguri?

Acestea sună ca probleme ale sărăciei,

dar printre națiunile bogate, dezvoltate

aceste probleme de sănătate și sociale

sunt de fapt mai strâns legate
de inegalitatea dintre venituri

decât de veniturile absolute.

Și din această cauză,

Statele Unite,

cea mai bogată și cea mai
inegală dintre națiuni,

se descurcă mai rău
decât toate celelalte țări dezvoltate.

Sondajele arată că majoritatea
americanilor,

atât democrați cât și republicani,

cred că inegalitatea e prea mare
și doresc o salarizare mai egală.

Și totuși, ca societate, nu pare
să putem să găsim un punct comun,

consensul, voința politică
care să facă ceva în legătură cu asta.

Pentru că, inegalitatea
a crescut în ultimele decenii,

polarizarea politică
a crescut odată cu ea.

Îi vedem pe cei care nu sunt de acord
cu noi ca idioți sau ca imorali.

Aproape jumătate din democrați
și republicani

acum cred că cealaltă parte
nu doar că greșește,

ci că e o amenințare pentru națiune.

Și această animozitate ne împiedică
să găsim soluții comune

ca să schimbăm lucrurile.

Sunt profesor de psihologie socială
la Universitatea din Carolina de Nord,

și studiez efectele inegalității asupra
gândirii și comportamentului oamenilor.

Voi argumenta că nu este
doar o întâmplare nefericită

că inegalitate și divizarea politică
au crescut împreună.

Există motive psihologice bune

ca inegalitatea să ducă la rupturi
în politica noastră.

Asta înseamnă că sunt căi psihologice bune

pentru a le îmbunătăți pe amândouă.

Pentru a înțelege de ce
inegalitatea e atât de puternică,

mai întâi trebuie să înțelegem
că ne comparăm constant

cu alți oameni,

și când facem asta,

ne place foarte mult
să ne considerăm mai buni,

și ni se pare dureros să fim
undeva jos în clasament.

Psihologii numesc asta
„efectul mai bun decât media”.

Majoritatea oamenilor
cred că sunt mai buni decât media

la aproape orice,

ceea ce nu e posibil,
pentru că asta înseamnă media.

(Râsete)

Dar așa simt oamenii.

Majoritatea cred că sunt
mai inteligenți decât media,

muncesc mai mult decât media

și sunt mai calificați social.

Majoritatea cred că sunt
șoferi mai buni decât media.

(Râsete)

E adevărat chiar dacă faci studiul
pe un eșantion de oameni

internați în spital din cauza
unui accident pe care l-au provocat.

(Râsete)

Vrem cu adevărat să ne considerăm
mai buni decât media

și dacă vedem că e altfel,

e o experiență dureroasă
căreia trebuie să îi facem față.

Și facem asta prin schimbarea
modului în care vedem lumea.

Pentru a înțelege cum funcționează,

eu și colaboratorii mei
am făcut un experiment.

Le-am cerut participanților să facă
o sarcină pentru a câștiga bani,

și în realitate, toată lumea a câștigat
aceeași sumă de bani.

Dar i-am împărțit la întâmplare
în două grupuri,

și am spus unui grup
că s-au descurcat mai bine decât media,

iar celuilalt grup am spus
că s-au descurcat mai rău decât media.

Deci, avem un grup care se simte mai bogat
și un grup care se simte mai sărac,

dar fără niciun motiv obiectiv.

Și apoi le-am pus câteva întrebări.

Când i-am întrebat: „Cât de buni
sunteți la luarea deciziilor?”

grupul mai bun decât media
a spus că sunt mai competenți

decât grupul sub medie.

Grupul mai bun decât media
a spus că succesul lor

a fost rezultatul corect al meritocrației.

Grupul sub medie
a crezut că sistemul a fost trucat,

și în acest caz, desigur, aveau dreptate.

(Râsete)

Chiar dacă cele două grupuri
aveau aceeași sumă de bani,

grupul care se simțea mai bogat
voia să reducem taxele celor bogați,

să reducem beneficiile celor săraci.

Lasă-i să lucreze din greu
și să fie responsabili, au spus.

Acestea sunt atitudini care presupunem
că sunt înrădăcinate în valori profunde

și sunt din experiența de o viață,

dar un exercițiu de zece minute

ce a făcut oamenii să se simtă
mai bogați sau mai săraci

a fost suficient
pentru a le schimba aceste opinii.

Această diferență de a fi și a te simți
bogat sau sărac e importantă,

pentru că cele două
nu se împacă întotdeauna bine.

Auzi des oamenii spunând cu nostalgie:

„Eram săraci, dar nu știam asta”.

Așa a fost scenariu în care am crescut,

până într-o zi,

în rândul de la prânz din clasa a IV-a,

când am avut un nou casier
care nu știa regulile,

și mi-a cerut 1,25 de dolari.

Am fost uimit, pentru că niciodată nu
mi s-a cerut să-mi plătesc prânzul.

Nu știam ce să spun,
pentru că nu aveam niciun ban.

Și dintr-o dată,
mi-am dat seama pentru prima oară

că noi, copiii cu prânzul gratuit,
eram cei săraci.

Acest moment ciudat
de la coada de la prânz a școlii

a schimbat multe pentru mine,

pentru că pentru prima dată
m-am simțit sărac.

Nu aveam bani mai puțini
decât cu o zi înainte,

dar pentru prima dată,

am început să observ lucrurile altfel.

A schimbat modul în care vedeam lumea.

Am început să observ cum
copiii ce își plăteau prânzul

păreau mai bine îmbrăcați
decât copiii cu prânz gratuit.

Am început să observ bucățile mari
și galbene de brânză de stat

care veneau la ușa noastră

și bonurile de masă pe care mama mea
le scotea la alimentară.

Am fost mereu un copil timid,

dar cu greu am putut vorbi
după aceea la școală.

Cine eram eu să vorbesc?

De zeci de ani sociologii au căutat dovezi

că sentimentul de te simți sărac
în comparație cu alții

poate motiva la acțiuni politice.

Au crezut că se vor mobiliza
proteste, greve,

poate chiar și revoluții.

Dar din nou și din nou ce au găsit
a fost că a paralizat oamenii,

pentru că adevărul e
că să te simții mai sărac ca alții,

aduce rușine.

Îi face pe oameni să nu se implice,

dezgustați de sistem.

Să te simți mai bine decât alții...

asta este motivant.

Ne motivează să ne protejăm
această poziție,

și asta are consecințe importante
pentru politica noastră.

Pentru a vedea de ce,
gândiți-vă la acest experiment.

Din nou, am întrebat participanții
să ia decizii pentru a câștiga niște bani,

și i-am spus unui grup
că s-au descurcat mai bine decât media

și celuilalt grup că s-au descurcat
mai rău decât media.

Și din nou, grupul mai bun decât media
a spus că e o meritocrație corectă,

că trebuie reduse taxele bogaților

și beneficiile celor săraci.

Dar de data aceasta,
i-am întrebat și ce credeau

despre alți participanți
care nu sunt de acord cu ei

pe aceste probleme.

Sunt deștepți sau incompetenți?

Sunt rezonabili sau sunt părtinitori?

Grupul mai bun decât media
a spus că oricine nu e de acord cu ei

e incompetent, părtinitor,

orbit de interesul propriu.

Grupul sub medie

nu a presupus asta despre adversarii lor.

Există multe studii psihologice

care arată că atunci când
oamenii sunt de acord cu noi,

credem că sunt geniali,

iar dacă nu sunt de acord cu noi,

tindem să credem că sunt idioți.

(Râsete)

Dar acest lucru e nou pentru că
a fost condus în întregime de grup

care s-a simțit mai bine decât media,

care s-a simțit îndreptățit să umilească
acei oameni care nu sunt de acord cu ei.

Gândiți-vă ce face asta
în politica noastră,

că cei care au și cei care nu au
se depărtează din ce în ce mai mult.

Da, mulți dintre noi cred
că oamenii de cealaltă parte sunt idioți,

dar oamenii care s-au implicat suficient
în politică ca să țipe unul la altul

sunt de fapt în mare parte cei bogați.

De fapt, pe măsură ce inegalitatea
a crescut în ultimele decenii,

interesul politic și participarea
săracilor a scăzut.

Din nou, vedem că oamenii
care se simt lăsați în urmă

nu ies în stradă pentru a protesta,
nu organizează înregistrări electorale.

Adesea, nici măcar nu votează.

În schimb, se întorc și abandonează.

Deci, dacă vrem să facem ceva
pentru inegalitățile extreme,

trebuie să ne reparăm politica.

Și dacă vrem să ne reparăm politica,

trebuie să facem ceva
în legătură cu inegalitatea.

Deci ce facem?

Lucrul minunat legat de spirale

este că le poți întrerupe
în orice moment al ciclului.

Cred că cele mai mari speranțe stau în cei

care au beneficiat cel mai mult
de creșterea inegalității,

aceia dintre noi care am trăit
mai bine decât media.

Dacă ai avut succes,

e firesc să crezi că succesul tău
e consecință propriei tale munci.

Dar, ca în studiile pe care le-am arătat,

toată lumea face asta,

chiar dacă a fost sau nu
munca cea care a contat cel mai mult.

Fiecare persoană de succes
pe care o cunosc

poate găsi momente în care a muncit
și s-a străduit să reușească.

Pot găsi și vremuri

în care au beneficiat de noroc
sau de o mână de ajutor,

dar această parte e mai grea.

Psihologii Shai Davidai și Tom Gilovich

au numit asta „asimetria muncă-noroc."

Când te lupți împotriva unor provocări,

acestea sunt singurele pe care le vezi.

E ceea ce observi și îți amintești.

Dar când totul îți merge bine,

tot ce observi ești tu însuți

și propriile noastre talente uimitoare.

Așa că trebuie să ne oprim
și să ne gândim puțin

pentru a recunoaște
acele condiții prielnice care ne ajută.

E ușor de observat
ce e în neregulă cu oamenii

care nu sunt de acord cu tine.

Unii dintre voi au decis că sunt un idiot
în primele două minute,

când am zis că inegalitatea e dăunătoare.

(Râsete)

Partea grea este să recunoaștem

că dacă am fi într-o poziție diferită,

s-ar putea să vedem lucrurile diferit,

la fel ca participanții
din experimentele noastre.

Deci, dacă vă aflați în grupul
peste medie,

și dacă urmăriți un discurs TED
probabil sunteți,

(Râsete)

atunci vă las cu această provocare:

data viitoare când veți fi tentat
să tratați pe cineva

care nu e de acord ca pe un idiot,

gândiți-vă la condițiile prielnice
care v-au ajutat să ajungeți aici.

Ce avantaje ați avut

fără de care lucrurile ar fi stat altfel?

Pentru ce oportunități
sunteți recunoscători?

Recunoscându-ne norocul avut
ne oferă smerenia de care avem nevoie

să vedem că cei care nu sunt
de acord cu noi nu sunt idioți.

Adevărata muncă
e în găsirea unui teren comun,

pentru că cei care o duc bine au puterea

și responsabilitatea
de a schimba lucrurile.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)