Church Growth and Decline in the COVID Crisis

traducerea: www.chilieAthonita.ro

părintele Iosua Trenham

PS Irineu al Londrei și Europei de Vest

Creșterea și descreșterea Bisericii
în criza COVID

Evident se întâmplă această transformare.

Această lucrare a harului, dacă
experiența ta, harul tău și al meu,

este similar, am văzut o binecuvântare
incredibilă în perioada COVID.

Foarte tangibilă.

Și am auzit de la mulți frați preoți
cuvinte similare.

Stiu că există multe biserici care
au suferit și poate

nici nu supraviețuiesc acestei crize,

dar există și multe biserici

care au prosperat cu adevărat.

Care sunt motivele pentru care credeți

că au existat atât de multe binecuvântări,

atât de mulți oameni noi la biserici,

așa creștere în timpul crizei COVID?

De ce?

CREDINȚA!!

Oamenii credincioși sunt atrași

de roadele credinței.

Și există o corelație foarte evidentă

pentru oricine dorește să o privească

între parohii care au scăzut în această

perioadă și cele care au crescut.

Și aproape universal, nu o voi spune

absolut pentru că există excepții de la

fiecare regulă, dar aproape universal,

parohiile care au intrat în declin sunt

cele care au cedat fricii
și au cedat mai degrabă lumii

decât celor care au fost
credincioși Bisericii și

tradițiilor ei, chiar și atunci când
acest lucru pune

intelectul și mintea în contradicție cu
temerile lumii.

Astfel bisericile care au spus
că vom opri venerarea

icoanelor pentru că ne temem
să atingem lucruri,

vom înceta să avem spovedania

pentru că ne este teamă să fim
aproape de oameni chiar și în locuri

în care guvernele nu au cerut
astfel de lucruri.

Au descoperit, și nu ar trebui să
surprindă pe nimeni,

reducerea numărului credincioșilor.

Deoarece oamenii simt că sunt lipsiți de
ceva de care nu ar trebui să fie lipsiți.

Și în locurile în care acea muncă mare,

intensă și necesară a fost facută,

au găsit modalități de a menține vie
practica Bisericii în fața restricțiilor

care ar puteau să o complice.

Am găsit oameni care se
apropiau unii de alții.

Acesta e unul dintre motivele
pentru care în propria

eparhie aproape fiecare parohie a crescut

atât de mult în această perioadă.

Nu am oprit niciodată spovedania.

Și oamenii vin și spun că nu au reușit să
se spovedească de șase luni. De ce?

Nu există niciun motiv pentru care
acest lucru ar fi imposibil.

Nici un guvern nu a interzis asta.

Dar oamenii de frică iau lucrurile care se

întâmplă în societate și spun și ei

că trebuie să oprim acest lucru
și să facem asta, etc.

Oamenii vor fidelitate
în practica bisericească

și nu vorbesc despre
fanatismul fără minte,

de a spune că nici o boală
nu mă poate atinge,

niciodată nici o boală
nu poate să mă vatăme

Asta e o prostie, e o lipsă de credință.

Un creștin credincios spune că s-ar putea
să mă îmbolnăvesc, dar fie,

că sunt în mâinile lui Dumnezeu.

Nu voi lăsa această posibilitate

să mă oprească să fac ceea ce

Domnul îmi poruncește.

Și nu mă voi lăsa lipsit de harul
pe care Dumnezeu dorește să-l acorde

din cauza temerilor
pe care societatea le arată.

Răspunsul dvs. mă face să mă gândesc la un

text frumos în 1 Corinteni când

Sfântul Pavel spune că este necesar
ca schismele și diviziunile să aibă loc

pentru ca cei care sunt încercați
să devină evidenți.

și Sf Ioan Gură de Aur în comentariul său
afirmă că Biserica este supusă unor

încercări constante ca parte a
voinței lui Dumnezeu.

Astfel încât cei credincioși
să se vădească,

și mai ales clericii credincioși,

astfel încât credincioșii să poată ști
pe cine să conteze și pe cine să evite.

E o interpretare fascinantă din partea
Sf. Ioan Gură de Aur,

și arată, de asemenea, parte din
miracolul lucrării providențiale

lui Dumnezeu prin încercări și necazuri.

Sântul nu vorbea de boli ci despre bolile
spirituale ale schismelor și diviziunilor,

Mă întreb dacă, poate, și pentru că
vestul nostru a fost atât de secularizat

și s-a ascuns de moarte,

și a încercat să-și scoată moartea
din minte și din vedere...

Mă înteb dacă forța pură prin care
moartea apare ar putea fi folosită

pentru a stârni în mintea oamenilor
aprecierea veștilor bune.

Vestea bună e bună dacă crezi
că vin și vești proaste.

Dacă nu crezi că vin și rele,
crezi că totul e grozav,

că nu vei muri niciodată...

Pentru ce ai avea nevoie de Iisus?

Mă întreb dacă, poate, [moartea] ar fi
fost un aspect a ceea ce fac oamenii,

dacă ar fi avut viața zdruncinată,
și-ar pune întrebări mai mari

despre ce li s-ar întâmpla dacă mor?

Vine un punct în viața fiecărei persoane,
dacă iau credința în serios,

în care trebuie să se confrunte
cu întrebarea:

Chiar CRED lucrurile pe care
le spun sau cred?

Totul e „ok”, așa că spunem din inerție,
„Hristos a înviat!”, „Adevărat a înviat!”

dar CHIAR CREZI de fapt în ceea ce spui?

Pentru că dacă crezi acele cuvinte

atunci moartea nu te mai poate captura
ca un dușman de neînvins.

Dacă chiar crezi că Hristos
a înviat din morți și a cucerit moartea.

Asta trebuie să schimbe radical modul cum

privești totul, chiar și propria
moarte și boală.

În vremuri de pace și liniște
spunem tot felul de lucruri

și credem că le credem,
dar nu sunt niciodată puse la încercare.

Motiv pentru care Biserica

a înflorit întotdeauna cel mai mult
în vremuri de persecuție

sau foamete sau ciumă.

Ne rugăm întotdeauna ca Dumnezeu
să ne scutească de persecuție

foamete, ciumă și așa mai departe.

Dar în realitate,

Dumnezeu ne dă aceste lucruri

tocmai pentru că prin ele credința este

întărită. Prin acele teste, precum fierul

este forjat în foc și faptul că

apare o boală în care oamenii cred că

ar putea să îi îmbolnăvească,

ar putea pune capăt vieții lor...

Asta ar trebui să fie ceva de care ești

conștient oricum. Există multe lucruri

care ți-ar putea pune capăt vieții.

Niciunul dintre noi nu știe dacă
vom mai avea o altă zi sau

alte cinci minute și totuși este

nevoie de o pandemie globală

pentru ca oamenii să înceapă să

se întrebe ce se va întâmpla când mor?

Și încep să pună întrebări
într-un sens pozitiv.

Poate că ar trebui să iau mai în serios

credința în care pretind că cred, așa

că tocmai de aceea Biserica este puternică

când aceste momente sunt
gestionate în mod corespunzător.

I-am spus unui creștin din parohiile
mele în timpul unei vizite:

„Acum un an și jumătate trebuia să
te implor să vii la timp la liturghie.

Trebuia să te rog să fii aici
înainte de citirea Evangheliei.”

Rușii sunt notorii pentru că cred că
liturghia începe la jumătatea liturghiei..

Nu doar în Rusia...

„Dar uită-te acum din cauza a ceea
ce s-a întâmplat și a dificultăților,

faptul că a trebuit să limităm numărul în
anumite biserici, asta înseamnă că dacă

vrei să fii înăuntru,
trebuie să fii aici la început.”

Acum când ajung la începutul liturghiei,

biserica este plină la capacitate.

„Uite cât de serios îți iei acum credința
din cauza luptelor prin care ai trecut.”

Minunatul nostru Metropolit Hilarion,

primul ierarh al bisericii
noastre din străinătate,

a emis o epistolă anul trecut,
în timpul uneia dintre aceste carantine

și a spus foarte frumos:

„Probabil am luat de-a gata ceea ce ni
se dăduse înainte, faptul că

Biserica era întotdeauna deschisă,
întotdeauna aici.

Dacă voiam să venim și să ne rugăm, ușile
erau deschise. Poate Dumnezeu știa exact

ce face atunci când a spus că
o să ne fie greu pentru o vreme.

Voi închide ușa, astfel încât
să înveți să iubești

ceea ce ar trebui să iubești.”

Traducerea: www.chilieAthonita.ro