Biologia genului, de la ADN la creier

Cum funcționează exact genul? Nu este vorba doar despre cromozomii noștri, spune biologul Karissa Sanbonmatsu. Într-o discuție vizionară, ea împărtășește noile descoperiri din epigenetică, studiul emergent al modului în care activitatea ADN-ului se poate schimba permanent pe baza factorilor sociali, precum trauma sau dieta. Aflați cum experiențele de viață modelează modul în care se exprimă genele - și ce înseamnă asta pentru înțelegerea noastră despre gen.

Deci, ce înseamnă să fii femeie?

Toate avem doi cromozomi X, corect?

De fapt, asta nu este adevărat.

Unele femei sunt un mozaic.

Ele au un amestec de cromozomi
X, XY sau XXX.

Dacă nu este vorba
doar despre cromozomi,

atunci ce te definește ca femeie?

A fi feminină?

A te mărita?

A avea copii?

Nu trebuie să căutăm departe
pentru a găsi excepții fantastice

la aceste reguli,

dar noi toate împărtășim ceva
care ne face femei.

Poate că acest ceva
este în creierul nostru.

Poate ați auzit teorii din secolul trecut,

despre cum bărbații sunt mai buni
la matematică decât femeile,

deoarece ei au creiere mai mari.

Aceste teorii au fost infirmate.

Un bărbat are un creier
de aproximativ trei ori mai mic

decât un elefant,

dar asta nu înseamnă

că bărbatul este de trei ori
mai prost decât un elefant...

sau este?

(Râsete)

Există un nou val de femei
specialiste în neuroștiințe,

care descoperă diferențe importante
între creierele femeilor și bărbaților,

în conectivitatea neuronală,

în structura creierului,
în activitatea acestuia.

Ele au descoperit că creierul
este ca un mozaic peticit,

un amestec.

Femeile au predominant zone feminine,
și doar câteva zone masculine.

Cu aceste noi date,
ce înseamnă să fii o femeie?

Asta este ceva la care m-am gândit
aproape întreaga mea viață.

Când oamenii află că sunt o femeie,
care se întâmplă să fie transgender,

mă întreabă mereu:

„De unde știi că ești femeie?”

Ca om de știință,
eu caut o bază biologică a genului.

Vreau să înțeleg
ceea ce mă face să fiu eu.

Noi descoperiri științifice de ultimă oră

au descoperit markerii biologici
care definesc genul.

Eu și colegii mei din genetică,
neuroștiință, fiziologie și psihologie,

încercăm să descoperim exact
cum funcționează genul.

Aceste domenii vaste au un numitor comun:

epigenetica.

În epigenetică studiem
cum activitatea ADN-ului

se poate schimba
în mod permanent și radical,

chiar dacă acesta rămâne neschimbat.

ADN-ul este un șir lung de molecule,
care este înfășurat în celulele noastre.

Există atât de mult ADN

încât e împletit ca niște noduri,

pe care chiar așa le vom numi.

Deci, factorii externi schimbă modul
în care sunt formate aceste noduri ADN.

Vă puteți gândi la ele așa:

în interiorul celulelor noastre
există mașinării care creează lucruri,

circuite de legătură,

care fac toate cele necesare
pentru a face viața posibilă.

Există un lucru care citește
ADN-ul și creează ARN-ul.

Apoi acesta transportă
o cantitate uriașă de neurotransmițători,

de la un capăt al neuronului,

la celălalt.

Primesc oare spor pentru muncă
în condiții periculoase?

(Râsete)

Acesta e o întreagă fabrică de molecule,

unii spun că reprezintă secretul vieții.

Este numit ribozom.

Îl studiez încă din 2001.

Unul dintre lucrurile uluitoare
despre celulele noastre

e că componentele din interiorul lor
sunt biodegradabile.

Ele se dizolvă

și sunt reconstruite în fiecare zi,

ca un fel de caravană

în care aparatele sunt demontate
și apoi reconstruite în fiecare zi.

O diferență majoră
între celulele noastre și o caravană

este că o caravană

implică meșteșugari pricepuți
care reconstruiesc zilnic aceste aparate.

În celulele noastre nu există
asemenea meșteșugari pricepuți,

doar mașini de construit,

ce construiesc orice e scris în planuri,

indiferent de conținutul acestora.

Aceste planuri sunt ADN-ul.

Instrucțiuni pentru fiecare părticică
din interiorul celulelor noastre.

Dacă totul din creierul nostru

se dizolvă aproape în fiecare zi,

atunci cum își poate creierul aminti
informațiile din ziua precedentă?

Aici intră în acțiune ADN-ul.

ADN-ul este unul din acele lucruri
care nu se dizolvă.

Dar pentru ca ADN-ul să-și amintească
că ceva s-a întâmplat,

el trebuie să se schimbe cumva.

Știm că schimbarea
nu are loc în secvența acestuia,

deoarece dacă s-ar schimba mereu,

atunci ne-ar crește o nouă ureche
sau un nou ochi, în fiecare zi.

(Râsete)

În schimb, își schimbă forma,

și aici intră în acțiune nodurile ADN.

Vă puteți gândi la ele
ca la o memorie ADN.

Când are loc
ceva important în viața noastră,

precum o traumă în copilărie,

hormonii de stres ne inundă creierul.

Hormonii de stres
nu afectează secvența ADN-ului,

ci îi schimbă forma.

Ei afectează acea parte a ADN-ului

ce are instrucțiunile mașinăriilor
moleculare ce reduc stresul.

Acea parte de ADN
se încolăcește într-un nod,

iar acum mașinăriile
nu mai pot citi planurile necesare

pentru a construi mașinăriile
care reduc stresul.

Este ceva complicat,
dar asta se întâmplă la nivel micro.

La nivel macro pierdeți
abilitatea de a gestiona stresul,

și asta nu este bine.

Și astfel ADN-ul își poate aminti
ce s-a întâmplat în trecut.

Asta cred că mi s-a întâmplat și mie

când am început tranziția de gen.

Știam că eram femeie pe interior

și că purtam haine pentru femei
la exterior,

dar toți mă vedeau
ca pe un bărbat în rochie.

Am simțit că nu contează
câte lucruri aș încerca,

nimeni nu mă va vedea vreodată
ca pe o femeie.

În știință, credibilitatea este totul,

iar oamenii chicoteau pe holuri,

aruncându-mi priviri,

uitându-se cu dezgust,

temându-se să fie în apropierea mea.

Îmi amintesc primul meu discurs
de după tranziție.

A fost în Italia.

Mai susținusem discursuri înainte,

dar acesta a fost terifiant.

M-am uitat la public,

iar șoaptele au început...

privirile holbate,

zâmbetele, chicotelile.

Chiar și astăzi am o anxietate socială
în urma acelei experiențe de acum opt ani.

Mi-am pierdut speranța.

Nu vă faceți griji,
am făcut terapie, deci sunt bine,

sunt bine acum.

(Râsete)

(Urale)

(Aplauze)

Dar am simțit că este de ajuns:

sunt un om de știință,

am un doctorat în astrofizică,

am publicat în jurnale de top

despre interacțiunile undă-particulă,
despre fizica spațiului,

despre biochimia acidului nucleic.

Am fost pregătită să pornesc
de la baza lucrurilor, deci...

(Râsete)

Am intrat pe internet...

(Aplauze)

Am intrat pe internet și am găsit
articole de cercetare fascinante.

Am învățat că aceste noduri ADN
nu sunt întotdeauna ceva rău.

Înnodarea și deznodarea

— este ca un limbaj complicat
de calculator —

ne programează corpurile
cu precizie înaltă.

Deci, când devenim însărcinate,

ovulele noastre fertilizate
se dezvoltă în nou-născuți.

Pentru acest proces este necesar
ca mii de decizii ADN să aibă loc.

Ar trebui ca o celulă embrionară
să devină o celulă sanguină?

O celulă cardiacă? Un neuron?

Iar deciziile se iau în perioade diferite
pe durata sarcinii.

Unele în primul trimestru,
altele în cel de-al doilea,

iar altele în cel de-al treilea.

Pentru a se înțelege cu adevărat
sistemul decizional al ADN-ului,

trebuie să vedem procesul
de formare a nodurilor la nivel atomic.

Dar nici cel mai bun microscop
nu poate vedea asta.

Dar cum ar fi dacă am încerca
să simulăm asta pe calculator?

Pentru asta, am avea nevoie
de un milion de calculatoare.

Asta este exact ceea ce avem
la Laboratoarele Los Alamos:

un milion de calculatoare,
conectate într-o rețea imensă.

Deci, aici prezentăm ADN-ul
care formează o genă întreagă,

împăturită în forme specifice nodurilor.

Pentru prima dată,

echipa mea a simulat
o întreagă genă ADN,

cea mai mare simulare biomoleculară
realizată vreodată.

Pentru prima dată, începem să înțelegem
problema nerezolvată

a modului în care hormonii
declanșează formarea acestor noduri.

Formarea nodului ADN
poate fi văzută clar la pisicile calico.

Decizia între portocaliu și negru

are loc mai devreme în pântec,

astfel că modelul zonelor
portocaliu-negru

reprezintă o copie exactă
a ceea ce s-a întâmplat,

când acea pisică a fost
doar un mic embrion,

în interiorul pântecului mamei ei.

Iar tiparul peticit e prezent
și în creierul nostru și în cancer.

Are legătură directă cu dizabilitățile
intelectuale și cu cancerul de sân.

Aceste decizii ale ADN-ului au loc
și în alte părți ale corpului.

Se pare că organele genitale precursoare
se transformă în feminine sau masculine

pe durata primului trimestru al sarcinii.

Precursorul creierului, pe de altă parte,

se transformă în feminin sau masculin
pe durata celui de-al doilea trimestru.

Deci, modelul funcțional actual

este că un amestec unic
din pântecul mamei

face ca precursorul organelor genitale
să se transforme într-un fel,

dar precursorul creierului
să se transforme diferit.

Majoritatea cercetărilor epigenetice

s-au axat asupra stresului,
anxietății, depresiei,

a lucrurilor rele,

negative.

(Râsete)

Dar în zilele noastre,

mai nou,

oamenii cercetează relaxare.

Poate asta avea un efect pozitiv
asupra ADN-ului?

Momentan, ne lipsesc date cheie
de la modelele pe șoareci.

Știm că șoarecii se relaxează,

dar pot ei medita ca Dalai Lama?

Pot atinge iluminarea?

Pot ei să mute pietre cu mintea lor,
ca Maestrul Jedi Yoda?

(Vocea lui Yoda): Hm, un șoricel Jedi
trebuie să simtă curgerea forței.

(Râsete)

(Aplauze)

Mă întreb dacă sprijinul pe care l-am
primit după acea prezentare din Italia

a încercat să-mi modifice ADN-ul.

Având un mare cerc de prieteni,
părinți care mă sprijină,

și aflându-mă într-o relație de dragoste,

mi-a dat putere și speranță
pentru a-i ajuta pe alții.

La muncă port o brățară
în culorile curcubeului,

Uneori provoacă ridicări din sprâncene,
dar de asemenea ridică conștientizarea.

Există atât de mulți oameni transsexuali,
în special femei de culoare

cărora nu le mai lipsește
decât un comentariu înjositor

pentru a-și lua viața.

40% dintre noi au tentative de sinucidere.

Dacă ascultați și simțiți
că nu aveți altă opțiune,

încercați să sunați un prieten,

intrați pe internet sau încercați
să găsiți un grup de sprijin.

Dacă sunteți femeie, dar nu transgender,
însă cunoașteți durerea izolării,

a asaltului sexual,

cereți ajutor.

Deci, ce înseamnă să fii femeie?

Ultimele cercetări arată

că creierul femeilor și al bărbaților
se dezvoltă diferit în pântec,

probabil dându-ne nouă, femeilor,
acest sentiment înnăscut de a fi femeie.

Pe de altă parte,

poate este simțul nostru comun,
al comuniunii, cel care ne face femei.

Suntem atât de diferite,

încât a întreba ce înseamnă să fii femeie
poate nu e cea mai potrivită întrebare.

Este ca și cum ai întreba o pisică calico,
ce înseamnă să fii pisică calico?

Poate că a deveni femeie
înseamnă să ne acceptăm pe noi înșine,

pentru ceea ce suntem cu adevărat,

și să recunoaștem asta
la fel în ceilalți.

Vă văd.

Iar voi tocmai m-ați văzut.

(Aplauze și urale)