YouTube

Got a YouTube account?

New: enable viewer-created translations and captions on your YouTube channel!

Romanian subtitles

← Diferența dintre iubirea sănătoasă și cea nesănătoasă

Get Embed Code
35 Languages

Showing Revision 155 created 05/25/2019 by Mirel-Gabriel Alexa.

  1. Când ne gândim la un copil, un bun prieten
    sau un partener romantic,
  2. cuvântul care ne vine în minte
    e probabil „dragoste",
  3. și apar imediat și alte emoții:
  4. bucurie și speranță,
  5. emoție, încredere și securitate,
  6. și da, uneori tristețe și dezamăgire.
  7. S-ar putea să nu fie în dicționar
    un cuvânt
  8. de care să fim mai atașați decât iubirea.
  9. Cu toate că joacă un rol important
    în viețile noastre,

  10. nu e interesant că nu învățăm niciodată
    cum să iubim?
  11. Legăm prietenii,
  12. parcurgem timpuriu relații romantice,
  13. ne căsătorim, aducem copii acasă
    de la spital
  14. cu speranța că ne vom descurca.
  15. Dar adevărul e că deseori îi rănim
    și nu îi respectăm pe cei ce îi iubim.
  16. Pot fi lucruri mărunte
  17. precum a șantaja emoțional un prieten
    pentru a petrece timp cu tine
  18. sau a trage cu ochiul la mesajele
    partenerului tău
  19. sau a învinovăți un copil
    pentru lipsa de efort la școală.
  20. 100% dintre noi vom fi afectați
  21. de comportamentul nesănătos al altora,
  22. iar 100% dintre noi
    vom face lucruri nesănătoase.
  23. Face parte din natura umană.
  24. Cel mai grav,
    răul pe care îl facem celor dragi
  25. se manifestă prin abuz și violență,
  26. iar abuzul într-o relație
  27. este ceva ce una din trei femei
    și unul din patru bărbați
  28. vor experimenta de-a lungul vieții.
  29. Acum, dacă ești ca majoritatea,
    când vei auzi aceste statistici
  30. vei spune: „Oh, nu, nu,
    asta nu mi se va întâmpla niciodată."
  31. Din instinct evităm cuvinte
    precum „abuz" și „violență"
  32. și ne gândim că li se întâmplă
    altor persoane, altundeva.
  33. Dar adevărul e că relațiile nesănătoase
    și abuzul ne înconjoară pretutindeni.
  34. Doar că le numim altfel
    și ignorăm conexiunile.
  35. Abuzul se strecoară printre noi
    sub forma iubirii nesănătoase.
  36. Lucrez pentru o asociație
    numită One Love (n.t. O iubire),

  37. înființată de o familie a cărei fiică
    a fost ucisă de către fostul iubit.
  38. A fost o tragedie la care nimeni
    nu se aștepta.
  39. Dar când au privit înapoi,
    au văzut semnalele de alarmă
  40. pe care nimeni nu le-a înțeles.
  41. Fie nebunie, dramă sau prea mult alcool,
  42. acțiunile acestuia nu i-au fost înțelese,
  43. însă au fost un semn clar de pericol.
  44. Familia fetei spune că dacă am fi fost
    educați cu privire la aceste semne,
  45. moartea ei ar fi putut fi prevenită.
  46. Așa că astăzi vrem să ne asigurăm
  47. că alții au informațiile pe care Yeardley
    și prietenii ei nu le-au avut.
  48. Avem trei scopuri principale:
  49. să ne dăm libertatea de a vorbi
    despre un subiect
  50. care este destul de incomod
    și dificil de discutat;
  51. să avem un capăt de linie,
    adică prieteni ca sprijin
  52. și să ne îmbunătățim, prin acest proces,
    abilitatea de a iubi.
  53. Pentru asta, este mereu important
    să începem prin a evidenția

  54. semnele nesănătoase care deseori ne scapă,
  55. iar munca noastră se concentrează
    pe a crea conținut
  56. pentru a iniția conversații cu tineri.
  57. Cum v-ați așteptat,
    conținutul nostru e destul de grav
  58. având în vedere subiectul de față,
  59. dar astăzi voi folosi
    unul dintre cele mai plăcute,
  60. dar totodată stimulante exemple,
  61. „Cuplurile",
  62. pentru a ilustra cinci semne
    ale iubirii nesănătoase.
  63. Primul este intensitatea.

  64. (Video) Blue: Nu te-am mai văzut
    de câteva zile. Mi-ai lipsit.

  65. Orange: Și mie mi-a fost dor de tine.

  66. Nu te-am mai văzut de cinci minute.
    Parcă ar fi o eternitate.

  67. Ce ai făcut fără mine în cinci minute?
    (#astanueiubire)
  68. Au trecut trei minute.
    (#astanueiubire)

  69. Vă sună familiar? Nu știu. Mie, da.

  70. Relațiile abuzive nu încep abuziv.
  71. Ele încep cu emoție și veselie.
  72. E un vârf de afecțiune și emoție,
    o scânteie.
  73. E o senzație foarte plăcută.
  74. Te simți atât de norocos,
    ca și cum ai fi câștigat la loterie.
  75. Dar în iubirea nesănătoasă,
    aceste sentimente se schimbă cu timpul
  76. de la exaltare la apăsare
    și chiar la senzația de sufocare.
  77. O simți pur și simplu.
  78. Poate fi atunci când noul iubit
    sau noua iubită
  79. spune „Te iubesc" mult prea repede
  80. sau când apare peste tot,
    trimite mesaje și sună foarte des.
  81. Poate sunt nerăbdători
    când vă ia timp să răspundeți,
  82. chiar dacă știu ca aveți și alte planuri
    în ziua respectivă.
  83. E important să ne amintim
    că nu contează cum a început o relație,
  84. ci cum evoluează aceasta.
  85. E important ca în primele zile
    ale unei noi relații
  86. să fii atent la cum te simți.
  87. Ești confortabil cu ritmul intimității?
  88. Simți că ai spațiu și timp ca să respiri?
  89. E important și să începi să exersezi
    să-ți folosești vocea
  90. pentru a discuta propriile tale nevoi.
  91. Îți sunt respectate dorințele?
  92. Al doilea punct e izolarea.

  93. (Video) Orange 2: Vrei să ieșim?

  94. Orange 1: Eu și iubitul meu
    ne distrăm mereu luni.

  95. Orange 2: Vrei să ieșim?

  96. Orange 1: Eu și iubitul meu
    ne distrăm mereu luni.

  97. - Mâine?
    - E marți, zi dedicată somnului.

  98. - Miercuri?
    - E ziua fără prieteni.

  99. După mine, izolarea e unul din semnele
    cel mai des omise

  100. și neînțelese ale iubirii nesănătoase.
  101. De ce?
  102. Pentru că fiecare nouă relație
    începe cu marea dorință
  103. de a petrece timp împreună,
  104. e ușor de omis când ceva se schimbă.
  105. Izolarea se strecoară
    când iubitul sau iubita
  106. începe să te îndepărteze de prietenii,
    familie și grupurile tale de sprijin,
  107. și te acaparează tot mai mult.
  108. Ar putea spune lucruri precum:
  109. „De ce îți petreci timp cu ei?
    Sunt niște ratați",
  110. despre prietenii tăi,
  111. sau: „Vor să ne despărțim.
    Sunt total împotriva noastră"
  112. despre familia ta.
  113. Izolarea e despre a semăna
    semințe de îndoială
  114. despre toată lumea
    pe care o cunoșteai înainte de relație.
  115. Iubirea pură include independență,
  116. doi oameni care iubesc
    să petreacă timp împreună,
  117. dar care rămân conectați cu oamenii
    și activitățile de care le păsau înainte.
  118. Deși la început ai putea petrece
    fiecare minut împreună,
  119. cu timpul, păstrarea independenței
    este cheia.
  120. Faci asta prin a-ți face planuri
    cu prietenii și a rămâne cu ei
  121. și prin a-ți încuraja partenerul
    să facă la fel.
  122. Al treilea punct al iubirii nesănătoase
    e gelozia excesivă.

  123. (Video)
    Blue 2: De ce ești atât de fericit?

  124. Blue 1: Tocmai mi-a dat follow
    pe Instagram!

  125. Blue 1: De ce ești atât de stresat?

  126. Blue 2: Ea... ea a început
    să mă urmărească peste tot.

  127. (#astanueiubire)

  128. Când perioada euforică se disipă,

  129. gelozia extremă poate să apară.
  130. Partenerul tău poate deveni mai dificil,
  131. dorind să știe unde și cu cine ești
    în orice moment,
  132. sau ar putea începe să te urmărească
    peste tot, online sau nu.
  133. Gelozia extremă aduce și posesivitate
    și neîncredere,
  134. acuzații frecvente de flirt
    cu alte persoane sau înșelare,
  135. și refuzul de a te asculta când le spui
  136. că nu au de ce să se îngrijoreze
    și când îți reafirmi iubirea.
  137. Gelozia face parte
    din orice relație umană,
  138. dar gelozia extremă e diferită.
  139. Are o latura amenințătoare,
    de disperare și furie.
  140. Iubirea nu trebuie să fie astfel.
  141. Punctul patru e denigrarea.

  142. (Video) Blue: Vrei să ieșim?
    Orange: Trebuie să învăț.

  143. Blue: Vei lua un 10 oricum.
    Zece de la zeiță. (#astaeiubire)

  144. Blue: Vrei să ieșim?
    Orange: Trebuie să învăț.

  145. Oricum vei lua patru.

  146. Patru de la... prostănacă.
    (#astanueiubire)
  147. Da, hmm.

  148. În iubirea nesănătoasă,
    cuvintele sunt folosite pentru a jigni.
  149. Conversațiile care erau
    distractive și relaxante
  150. devin răutăcioase și jenante.
  151. Poate partenerul tău face glume
    pe seama ta într-un mod care doare
  152. sau poate spune povești
    și glume răutăcioase despre tine.
  153. Când încerci să explici
    că sentimentele ți-au fost rănite,
  154. te descurajează și te acuză de exagerare.
  155. „De ce ești atât de sensibil?
    Care e problema? Ia mai lasă-mă!"
  156. Rămâi blocat la auzul acestor cuvinte.
  157. E destul de evident, dar partenerul tău
    ar trebui să te protejeze.
  158. Cuvintele acestuia ar trebui să te înalțe,
    nu să te denigreze.
  159. Ar trebui să păstreze secretele
    și să fie loial.
  160. Ar trebui să te facă mai încrezător,
  161. nu invers.
  162. În cele din urmă,
    al cincilea semn: volatilitatea.

  163. (Video) Orange 1: Aș fi tristă
    dacă ne-am despărți.

  164. Orange 2: Și eu aș fi trist.

  165. - Aș fi atât de deprimată
    dacă ne-am despărți...

  166. M-aș arunca de pe treapta asta.
  167. Aș face-o! Nu încerca să mă oprești!
  168. (#astanueiubire)

  169. Despărțiri și împăcări dese,
    urcușuri și coborâșuri:

  170. așa cum tensiunea crește,
    la fel și volatilitatea.
  171. certuri pline de lacrimi și frustrări
    urmate de împăcări emoționante,
  172. cuvinte urâte și dureroase precum:
  173. „Nu valorezi nimic,
    nici nu știu de ce sunt cu tine!"
  174. urmate rapid de scuze și promisiuni
    că nu se va mai repeta niciodată.
  175. Ajuns aici, ești deja dependent
    de acest roller coaster
  176. încât s-ar putea să nu realizezi
    cât de nesănătoasă și periculoasă
  177. a ajuns relația ta.
  178. Poate fi chiar greu de remarcat

  179. când o iubire nesănătoasă
    se transformă în abuz,
  180. dar putem spune că cu cât mai multe
    asemenea caracteristici
  181. are relația ta,
  182. cu atât mai nesănătoasă
    și periculoasă ar putea fi.
  183. Dacă instinctul îți spune
    să vă despărțiți și să pleci,
  184. sfat pe care îl dăm multor prieteni
  185. când au o relație nesănătoasă,
  186. nu e întotdeauna cel mai bun sfat.
  187. Despărțirea poate declanșa un act violent.
  188. Dacă te temi că te îndrepți
    spre abuz sau ești abuzat,
  189. trebuie să ceri sfatul experților
    pentru a ști cum să pleci în siguranță.
  190. Dar nu e doar despre relații romantice

  191. sau despre violență.
  192. A înțelege semnele iubirii nesănătoase
  193. vă poate ajuta să controlați
    și să înțelegeți aproape orice relație.
  194. Vei putea înțelege
    de ce ești dezamăgit de o prietenie
  195. sau de ce fiecare interacțiune
    cu un anumit membru al familiei
  196. te descurajează și te face anxios.
  197. S-ar putea chiar să observi
    cum propria ta tensiune și gelozie
  198. cauzează probleme cu colegii de muncă.
  199. A înțelege e primul pas spre îmbunătăţire,
  200. și cum nu poți face dintr-o relație
    nesănătoasă una sănătoasă,
  201. la unele va trebui să renunți.
  202. Poți face câte puțin în fiecare zi
    pentru a ameliora relațiile.
  203. Și aici sunt veștile bune:
  204. nu e nimic greu de înțeles.
  205. Comunicarea deschisă, respectul reciproc,
  206. bunătatea, răbdarea,
  207. le putem pune zilnic în practică.
  208. Și cum practica categoric te face mai bun,

  209. trebuie să îți promit
    că nu te va face perfect.
  210. Fac asta de o viață,
  211. mă gândesc și vorbesc zilnic
    despre relații sănătoase,
  212. și fac încă lucruri greșite.
  213. Chiar ieri, în timp ce încercam
    să îmi scot din casă cei patru copii
  214. în mijlocul neînțelegerilor
    și certurilor privind micul-dejun,
  215. mi-am pierdut total controlul.
  216. Am strigat din rărunchi:
  217. „Gura, faceți ce spun eu!
  218. Sunteți de groază!
  219. Nu vă mai las la TV
    și nu veți mai avea desert
  220. și orice altă sursă de fericire
    din viață!”
  221. (Râsete)

  222. Sună familiar?

  223. (Aplauze)

  224. Volatilitatea, slăbiciunea.

  225. Fiul meu cel mare s-a întors,
    m-a privit și a spus:
  226. „Mamă, asta nu e iubire."
  227. (Râsete)

  228. Pentru un moment am vrut să îl omor
    pentru că m-a corectat.

  229. Credeți-mă.
  230. Dar apoi m-am adunat
  231. și m-am gândit că de fapt sunt mândră.
  232. Sunt mândră că știe să mă oprească.
  233. Vreau ca toți copiii mei să înțeleagă
  234. cum e normal să fie tratați
  235. și să aibă un cuvânt de spus
    când acest lucru nu se întâmplă,
  236. în loc să accepte așa ceva.
  237. Pentru mult timp, am tratat relațiile
    ca pe un subiect delicat,
  238. când abilitatea de relaționare
    e cel mai important
  239. și mai dificil lucru
    de construit în viață.
  240. Înțelegerea semnele nesănătoase te ajută
  241. nu doar să eviți situația care duce
    spre iubirea nesănătoasă,
  242. dar a înțelege și a practica arta
    de a fi sănătos
  243. poate îmbunătăți aproape
    orice aspect al vieții.
  244. Sunt total convinsă
  245. că din moment ce iubirea
    e un instinct și o emoție,
  246. abilitatea de a iubi mai bine e
    o abilitate pe care o putem construi
  247. și îmbunătăți cu timpul.
  248. Vă mulțumesc!

  249. (Aplauze)