Adânc, sub suprafața pământului, descoperim splendoare și știință

Exploratorul de peșteri și geologul Francesco Sauro ne poartă într-o călătorie pe continentul ascuns sub picioarele noastre, topografiind locurile adânci și întunecate de sub pământ, unde oamenii nu au putut să ajungă vreodată. În munții tepui spectaculoși din America de Sud, el descoperă noi minerale și insecte care au evoluat izolat și își folosește aceste cunoștințe despre lumi străine, neexplorate pentru a instrui astronauți.

Aș vrea să vă invit

să veniți cu mine să vizitați

un continent întunecat.

Este continentul ascuns sub pământ.

Este în mare parte neexplorat,

insuficient înțeles și subiect de legendă.

Însă mai este format
din peisaje dramatice,

cum ar fi această cameră subterană uriașă,

și este foarte bogat din punct de vedere
mineralogic și biologic.

Mulțumită eforturilor călătorilor
îndrăzneți din ultimele trei secole

- de fapt, și mulțumită
tehnologiei prin satelit, desigur -

cunoaștem aproape fiecare metru pătrat
de pe suprafața planetei noastre.

Știm însă foarte puține despre
ceea ce este ascuns în adâncul pământului.

Deoarece un peisaj din peșteră, cum ar fi
această galerie din Italia, este ascuns,

potențialul de explorare a peșterii -
dimensiunea geografică -

este insuficient înțeleasă și neapreciată.

Deoarece noi suntem
creaturi care trăiesc la suprafață,

percepția noastră
despre partea interioară a planetei

este într-un fel distorsionată,

ca și cea despre adâncul oceanelor

sau despre atmosfera superioară.

Totuși, de când a început explorarea
sistematică a peșterilor cam acum un secol

știm că există efectiv peșteri
pe fiecare continent din lume.

Un singur sistem de peșteri,
cum ar fi Peștera Mamutului din Kentucky,

poate fi atât de lung
încât depășește 600 de kilometri.

Și un abis precum Krubera Voronya,
care se află în regiunea Caucazului,

care e, efectiv, cea mai adâncă
peșteră explorată din lume,

poate coborî mai mult de 2000 de metri
sub pământ.

Asta înseamnă o călătorie care durează
săptămâni întregi pentru un explorator.

Peșterile se formează în regiuni carstice.

Regiunile carstice sunt zone ale lumii

unde infiltrarea apei
de-a lungul fisurilor și crăpăturilor

poate dizolva cu ușurință roci solubile,

formând un sistem de scurgere
din tuneluri și canale -

de fapt, o rețea tridimensională.

Regiunile carstice acoperă
aproape 20% din suprafața continentelor,

și noi știm că speologii,
în ultimii 50 de ani,

au explorat circa 30.000 de kilometri
de pasaje subterane din întreaga lume,

ceea ce înseamnă enorm.

Însă geologii au estimat
că ceea ce mai lipsește

să fie descoperit și cartografiat,

e în jur de 10 milioane de kilometri.

Asta înseamnă că pentru fiecare
metru de peșteră pe care o știm deja,

pe care am explorat-o deja,

încă mai există câteva zeci de kilometri
de pasaje nedescoperite.

Asta înseamnă că vorbim
de un continent interminabil

și că niciodată nu vom fi capabili
să-l explorăm în totalitate.

Această estimare e făcută fără a lua
în considerare alte tipuri de peșteri,

cum ar fi interiorul unui ghețar
sau chiar al unei peșteri vulcanice,

care nu sunt carstice,
ci sunt formate prin scurgeri de lavă.

Dacă aruncăm o privire la alte planete,
cum ar fi de exemplu Marte,

veți observa că această caracteristică

nu este specifică planetei noastre.

Dimpotrivă, am să vă demonstrez acum
că nu este nevoie să mergem pe Marte

pentru a explora lumi necunoscute.

Sunt speolog, adică explorator de peșteri.

Am început această pasiune
de la o vârstă foarte fragedă

în munții care se aflau nu foarte departe
de orașul meu natal din nordul Italiei,

în regiunea carstică a Alpilor
și a munților Dolomiți.

Foarte repede, setea de explorare
m-a dus spre cel mai îndepărtat

colț al planetei, în căutarea
de noi posibile oportunități

ale acestui continent nedescoperit.

Iar în 2009 am avut șansa
de a vizita platourile muntoase tepui,

care se află în bazinele râurilor
Orinoco și Amazon.

Aceste masive m-au încântat
din primul moment în care le-am văzut.

Ele sunt înconjurate de pereți de stâncă
verticali, vertiginoși,

cu cascade argintii
care se pierd în păduri.

Mi-au inspirat realmente
un sentiment de sălbăticie,

cu spiritele lor vechi
de milioane și milioane de ani.

Acest peisaj dramatic
l-a inspirat printre altele

și pe Conan Doyle în romanul său
din 1912, „O lume dispărută.”

Și acestea sunt, realmente,
o lume dispărută.

Cercetătorii consideră că acei munți
sunt insule pierdute în timp,

fiind separați de câmpiile înconjurătoare

cu zeci de milioane de ani în urmă.

Aceștia sunt înconjurați de pereți
de până la peste 1000 de metri înălțime,

asemănându-se cu o fortăreață
de netrecut pentru noi, oamenii.

Și de fapt, doar câțiva
dintre acești munți au fost escaladați

și explorați până în vârf.

Acești munți conțin de asemenea
un paradox științific.

Sunt din cuarț,

care este un mineral foarte comun
de pe scoarța pământului,

iar roca constituită din cuarț
se numește cuarțit,

iar cuarțitul e unul dintre cele mai tari
și mai puțin solubile minerale.

Deci nu ne așteptăm deloc
să găsim acolo o peșteră.

În pofida acestui fapt, în ultimii 10 ani,
speologi din Italia,

Slovacia, Republica Cehă,
și desigur din Venezuela și Brazilia,

au explorat mai multe peșteri
din acea zonă.

Cum poate fi posibil?

Pentru a înțelege această contradicție,
trebuie luat în considerare factorul timp,

deoarece istoria munților tepui
este extrem de lungă,

începând cam acum 1,6 miliarde de ani,
odată cu formarea rocilor,

apoi evoluând cu ridicarea regiunii
acum 150 de milioane de ani,

după distrugerea
vechiului continent Pangea

și deschiderea Oceanului Atlantic.

Vă puteți imagina că apa a avut
zeci și chiar sute de milioane de ani

să sculpteze cele mai stranii forme
pe suprafețele munților tepui,

dar și să deschidă faliile și să formeze
orașe de piatră, orașe de roci,

câmpii pline cu turnuri caracteristice
peisajului din zona munților tepui.

Dar nimeni nu-și putea imagina

ce s-a întâmplat în interiorul unui munte
într-o perioadă atât de lungă.

În 2010 mă concentram
asupra unuia dintre aceste masive,

Auyán-tepui, care este foarte renumit
pentru că găzduiește Cascada Angel,

cea mai înaltă cascadă din lume -

aproximativ 979 metri de cădere verticală.

Căutam indicii care să ateste
existența sistemelor de peșteri

prin intermediul imaginilor din satelit,

iar în cele din urmă am identificat
o zonă de prăbușire a suprafeței -

deci bolovani mari, mormane de piatră -

asta înseamnă că exista un gol dedesubt.

Era un indiciu clar că acolo
exista ceva în interiorul muntelui.

Am încercat de mai multe ori
să ajungem în acea zonă,

pe cale terestră și cu un elicopter,

însă era foarte dificil,
deoarece trebuie să vă imaginați

că acești munți sunt acoperiți de nori
și de ceață în mare parte a anului.

Vântul bate puternic,

și sunt aproximativ
4.000 de milimetri de precipitații pe an,

deci e cu adevărat foarte, foarte greu
să găsești condiții prielnice.

De-abia în 2013 am aterizat
într-un final la fața locului

și am început să explorăm peștera.

Peștera este imensă.

Este o rețea imensă sub suprafața
platoului munților tepui,

și în zece zile de expediție

am explorat mai mult de 20 de kilometri
de galerii subterane.

Este acolo o rețea imensă
de râuri subterane,

de canale și de camere mari
la adâncimi extreme.

E un loc cu adevărat incredibil.

Și l-am numit Imawarì Yeuta.

Asta înseamnă,
în limba indigenă Pemón, „Casa Zeilor”.

Trebuie să vă imaginați că populația
indigenă nu a umblat niciodată acolo.

Le era imposibil să ajungă în acea zonă.

Totuși, circulau deja legende

despre existența unei peșteri în munte.

Când am început explorarea,

a trebuit s-o facem cu mult respect,

atât datorită convingerilor religioase
ale populației indigene,

cât și pentru că
era într-adevăr un loc sacru,

fiindcă niciun om
nu mai intrase acolo înainte.

A trebuit să urmăm protocoale speciale

pentru a nu contamina mediul
cu prezența noastră,

și am încercat să împărtășim cu populația,

cu populația indigenă,
descoperirile noastre.

Iar peșterile reprezintă cu adevărat
un instantaneu din trecut.

Timpul necesar pentru formarea acestora

poate fi de 50
sau chiar 100 de milioane de ani,

ceea ce le face să fie probabil
cele mai vechi peșteri de pe pământ.

Ceea ce puteți găsi acolo este cu adevărat
dovada unei lumi dispărute.

Când intrați într-o peșteră de cuarțit,

trebuie să uitați în totalitate
ceea ce știți despre peșteri -

despre peșterile clasice calcaroase
sau peșterile turistice

care se pot vizita
în mai multe locuri din lume.

Pentru că ceea ce pare aici
o simplă stalactită

nu e compusă din carbonat de calciu,
ci din opal,

și una dintre aceste stalactite are nevoie
de zeci de milioane de ani să se formeze.

Dar puteți găsi și forme mai stranii,
precum aceste ciuperci de siliciu

care cresc pe un bolovan.

Vă puteți imagina discuțiile dintre noi
în timp ce exploram peștera.

Noi am fost primii care am intrat
și am descoperit aceste lucruri neștiute,

ca aceste ouă uriașe.

Eram un pic speriați
pentru că totul era o descoperire,

și nu voiam să găsim un dinozaur.

Nu am găsit un dinozaur.

(Râsete)

Oricum, noi știm
că acest fel de formațiune,

după mai multe studii,

știm că acest tip de formațiuni
sunt organisme vii.

Sunt colonii de bacterii ce folosesc
siliciu pentru structuri minerale

care seamănă cu stromatolitele.

Stromatolitele sunt unele dintre
cele mai vechi forme de viață.

Și aici, în munții tepui,

este interesant
că aceste colonii de bacterii au evoluat

complet izolate de suprafața exterioară,

și fără a intra în contact cu oamenii.

Niciodată nu au intrat
în contact cu oamenii.

Deci implicațiile pentru știință
sunt enorme,

deoarece aici puteți găsi, de exemplu,

microbi ce ar putea fi utili în medicină
pentru rezolvarea unor boli,

sau chiar puteți găsi un nou tip
de material cu proprietăți necunoscute.

De fapt, am descoperit în peșteră
o nouă structură de minerale,

care se cheamă rosiantonită,
un fosfat-sulfat.

Orice găsiți în peșteră,
chiar și un mic greier,

a evoluat în întuneric, complet izolat.

Și într-adevăr, orice simțiți
în peșteră sunt conexiuni reale

între lumea biologică și cea minerală.

Deci, pe măsură ce explorăm
acest continent întunecat

și îi descoperim diversitatea
și unicitatea mineralogică și biologică,

probabil că vom găsi indicii
despre originea vieții pe planeta noastră

și despre relația și evoluția vieții

în relație cu lumea minerală.

Ceea ce pare a fi
doar un mediu întunecat și gol,

poate fi în realitate un cufăr cu minuni

plin de informații valoroase.

Împreună cu o echipă de speologi italieni,
venezuelieni și brazilieni

numită La Venta Teraphosa,

ne vom întoarce în curând
în America Latină

pentru că vrem să explorăm alți munți
din zonele mai îndepărtate ale Amazonului.

Aceștia sunt munți încă neexplorați,

ca Marahuaca, la aproape 3.000 de metri
înălțime deasupra nivelului mării

sau Aracà, aflat în regiunea de sus
a Fluviului Negru din Brazilia.

Și presupunem că am putea găsi acolo
sisteme de peșteri chiar și mai mari,

și fiecare dintre acestea
este o lume nedescoperită.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)

Bruno Giussani: Mulțumim, Francesco.
Dă-mi aia pentru început, ca să nu uităm.

Francesco, ai zis că nu e nevoie să mergem
pe Marte pentru a găsi viață străină,

și într-adevăr, dată trecută
când am vorbit erai în Sardinia

și instruiai astronauți europeni.

Deci ce anume tu, ca și speolog,
le spuneai și îi învățai pe astronauți?

Francesco Sauro: Da, așa este,
e un program de instruire

nu doar pentru europeni, ci și pentru
astronauți NASA, Roskosmos, JAXA.

Astfel că ei pot sta izolați
într-o peșteră timp de o săptămână.

Trebuie să muncească împreună
într-un mediu foarte, foarte periculos,

și este un mediu cu adevărat străin
pentru că e ceva neobișnuit.

E mereu întuneric. Trebuie să facă
activități științifice. Au multe sarcini.

Este ceva foarte asemănător
cu o călătorie pe Marte

sau pe Stația Spațială Internațională.

BG: În principiu.
FS: Da.

BG: Vreau să revenim
asupra unei fotografii

care era în prezentarea ta,

e la fel de reprezentativă
ca celelalte fotografii...

Nu-i așa că acele fotografii
sunt uimitoare? Da?

Spectatorii: Daaa!

(Aplauze)

FS: Trebuie să le mulțumesc
fotografilor din echipa La Venta,

pentru că toate acele fotografii
sunt făcute de ei.

BG: Ai dus, efectiv, fotografi
cu tine în expediție.

Sunt profesioniști, sunt speologi
și în același timp fotografi.

Dar când mă uit la aceste poze, mă mir:
e zero lumină acolo,

și totuși pozele
par incredibil de bine expuse.

Cum faceți aceste fotografii?

Cum fac colegii tăi fotografii,
aceste fotografii?

FS: Da, ei practic lucrează
într-o cameră obscură,

deci pot deschide
obturatorul camerei foto

și pot folosi lumina
pentru a picta mediul.

BG: Deci, practic...

FS: Da, poți efectiv
să ții obturatorul deschis un minut

și apoi să pictezi mediul.

Rezultatul final este
ceea ce vrei să obții.

BG: Pulverizezi mediul cu lumină
și obții asta.

Poate putem încerca și noi acasă
într-o zi, nu știu.

(Râsete)

BG: Francesco, mulțumesc.
FS: Mulțumesc.

(Aplauze)