Ce e conștiința? - Michael S. A. Graziano

Vizualizați lecția completă: https://ed.ted.com/lessons/what-is-consciousness-michael-s-a-graziano

Pacienta P.S. a suferit un accident cercebral care i-a afectat partea dreaptă a creierului, făcând-o să nu mai fie conștientă de tot ce se întâmplă în partea sa stângă. Dacă cineva ar arunca o minge în stânga sa, ea s-ar putea feri. Dar nu ar fi conștientă de existența mingii sau nu ar ști motivul pentru care s-a ferit. De unde apare conștiința? Michael Graziano explorează întrebări dezbătute de secole de filozofi și oameni de știință.

Iată două imagini ale unei case.

Există o diferență clară,

dar pentru această pacientă, P.S.,

ele par complet identice.

P.S. a suferit un accident cerebral

ce i-a afectat partea dreaptă
a creierului,

lăsând-o inconștientă de prezența
oricărui lucru din partea sa stângă.

Dar, deși nu putea discerne
vreo diferență între case,

când cercetătorii au întrebat-o
unde ar prefera să locuiască,

a ales casa care nu ardea —

nu doar o dată, ci în mod repetat.

Creierul lui P.S.
încă procesa informațiile

din întregul său câmp vizual.

Putea vedea ambele imagini

și putea identifica diferența dintre ele,

doar că ea nu știa asta.

Dacă cineva ar arunca o minge
spre partea sa stângă,

ea s-ar putea feri.

Dar nu va fi conștientă
de prezența mingii

sau de motivul pentru care s-a ferit.

Afecțiunea lui P.S.,

cunoscută drept neglijența vizuo-spațială,

dezvăluie o diferență importantă între
procesarea informațiilor de către creier

și experiența noastră a acestei procesări.

Această experiență
e ceea ce numim conștiință.

Suntem conștienți atât de lumea exterioară
cât și de sinele nostru,

conștientizăm o imagine

cam în același fel în care conștientizăm
că noi ne uităm la imagine,

sau că sunt gândurile și emoțiile noastre.

Dar de unde apare conștiința?

Oamenii de știință, teologii și filozofii

au încercat să răspundă
la această întrebare de secole,

fără să ajungă la vreun consens.

O teorie recentă susține

că conștiința e imaginea imperfectă
a creierului despre propria-i activitate.

Pentru a înțelege teoria,

ne-ar ajuta să avem o idee clară

despre un mod important în care creierul
procesează informațiile simțurilor.

Pe baza informațiilor senzoriale,

el creează modele

care sunt actualizate constant,
reprezentând descrieri simplificate

ale obiectelor și evenimentelor din jur.

Tot ce știm se bazează pe aceste modele.

Ele nu înregistrează fiecare detaliu
al lucrurilor descrise,

ci suficient încât creierul să furnizeze
răspunsuri adecvate.

De exemplu, un model adânc înrădăcinat
în sistemul vizual

codifică lumina albă
ca fiind o strălucire incoloră.

În realitate,

lumina albă conține lungimi de undă

care corespund tuturor culorilor
pe care le putem vedea.

Percepția noastră asupra luminii albe
e greșită și suprasimplificată,

dar suficientă pentru ca noi
să funcționăm.

De asemenea, modelul creierului
despre corp

urmărește configurarea membrelor,

dar nu și a fiecărei celule
sau chiar a fiecărui mușchi,

deoarece aceste informații nu sunt
necesare pentru planificarea mișcării.

Dacă nu am avea modelul care
să monitorizeze mărimea și forma corpului,

și cum se mișcă în orice moment,

ne-am răni la scurt timp.

Creierul are nevoie și de modele proprii.

De exemplu,

el are abilitatea de a fi atent
la anumite obiecte și evenimente.

De asemenea, controlează acea atenție

schimbând-o dintr-un lucru într-altul,

în interior sau exterior,

în funcție de nevoile noastre.

Fără abilitatea
de a ne direcționa atenția,

nu am putea estima amenințările,
termina de mâncat sau funcționa.

Pentru a controla eficient atenția,

creierul trebuie să creeze un model
al propriei atenții.

Cu 86 de miliarde de neuroni
care interacționează constant,

nu se poate ca modelul creierului
pentru modul în care procesează informația

să se descrie pe sine perfect.

Dar ca în cazul modelului corpului

sau concepției noastre despre lumina albă,

nici nu trebuie.

Certitudinea noastră că avem
o experiență metafizică, subiectivă

poate proveni
dintr-unul din modelele creierului,

o descriere simplă a ceea ce înseamnă
să procesezi informația

într-un mod atent și profund.

Oamenii de știință au început deja
să încerce să descifreze

felul în care creierul își creează
acel model propriu.

Studiile RMN sunt o cale promițătoare
de a identifica rețelele implicate.

Acestea compară modele
de activare neuronală

când cineva e sau nu conștient

de un stimul senzorial,
cum ar fi o imagine.

Rezultatele arată că zonele necesare
pentru procesarea vizuală

sunt activate indiferent dacă individul
e conștient de imagine sau nu,

dar o întreagă rețea adițională
se activează

doar când acesta e conștient
că vede imaginea.

Pacienții cu neglijența vizuo-spațială,
precum P.S.

au afectată de obicei
doar o anumită zonă a acestei rețele.

O afectare mai extinsă a rețelei
poate duce la o stare vegetativă,

fără semne de conștiență.

Astfel de dovezi ne ajută să înțelegem

cum se formează conștiința în creier,

dar mai sunt încă multe de învățat.

Spre exemplu,

felul în care neuronii
din rețelele asociate cu conștiința

evaluează anumite informații

depășește tehnologia actuală.

Pe măsură ce abordăm problema conștiinței
în mod științific,

vom deschide noi direcții de cercetare
asupra identității umane.