Injustețea „poliției pentru profit” și cum să îi punem capăt

Multe țări au o lege veche de secole în vigoare, care permite agențiilor guvernamentale să îți ia proprietatea — casa, mașina, afacerea — fără să te condamne pentru o infracțiune. Cercetătorul în drept, Dick M. Carpenter II arată cum practica confiscărilor civile îți amenință drepturile și impulsionează financiar autoritățile să își însușească bunurile tale, și deschide calea către stoparea „poliției pentru profit” odată pentru totdeauna.

Imaginați-vă că mâine mergeți
cu mașina undeva,

pentru a cumpăra un obiect
văzut pe Craigslist,

poate o bicicletă mountain bike,
în valoare de 3.000 de dolari.

La prețul acela, probabil că e o bicicletă

cu un motor electric...

(Râsete)

poate cu panglici la ghidoane.

(Râsete)

Vânzătorul a declarat că primește
doar numerar,

deci ai în torpedoul mașinii
3.000 de dolari.

Dintr-o dată, ești tras pe dreapta.

În timpul opririi, polițistul te întreabă:

„Aveți cumva droguri, arme,
sau sume mari de bani în mașină?”

Răspunzi sincer „Da”,

nu pentru droguri sau arme,

ci pentru sumele de bani.

Cât ai clipi, îți cere să ieși din mașină.

Polițistul percheziționează mașina
și găsește banii.

Îi confiscă pe loc,

și zice că suspectează
o legătură cu drogurile.

Câteva zile mai târziu,

procurorul întocmește actele necesare
ca să îți rețină banii...

permanent.

Totul se întâmplă

fără să fii acuzat sau condamnat
pentru vreo infracțiune.

Acum, ați putea spune:

„Ah, asta nu s-ar întâmpla niciodată
în Statele Unite.”

(Râsete)

Incidente de genul acesta
se întâmplă în fiecare zi în țara noastră.

E printre cele mai mari amenințări
la drepturile la proprietate,

despre care majoritatea nici nu a auzit.

Se numește „confiscare civilă”.

Majoritatea ați auzit
de confiscare penală,

deși termenul ar putea fi nefamiliar,

deci să începem cu confiscarea.

Când ni se confiscă ceva,
renunțăm la acel bun,

sau suntem forțați să renunțăm.

La confiscarea penală,

o persoană e acuzată și condamnată
pentru o infracțiune,

în consecință, trebuie să renunțe
la bunurile asociate cu acea infracțiune.

Spre exemplu, să zicem că folosești mașina
pentru a transporta și trafica droguri.

Ești prins și condamnat

și acum trebuie să renunți la mașină

în urma sentinței.

Aceasta e confiscarea penală.

Dar în confiscarea civilă,
nimeni nu e acuzat de vreo infracțiune,

ci bunul este acuzat și condamnat
pentru o infracțiune.

(Râsete)

Ați auzit bine.

Guvernul condamnă un obiect neînsuflețit
pentru o infracțiune.

Ca și cum acel obiect
ar fi comis infracțiunea.

De acea cazurile de confiscare civilă
au nume ciudate,

cum ar fi: „Statele Unite ale Americii
împotriva unui Ford Thunderbird din 1990”.

(Râsete)

Sau „Statul Oklahoma
împotriva a 53 234 dolari în numerar”.

(Râsete)

Sau favoritul meu:

„Statele Unite ale Americii
împotriva unui obiect solid de aur

în formă de cocoș”.

(Râsete)

Acum vă gândiți

cum se poate întâmpla așa ceva?

Asta am spus și eu
când am aflat de confiscarea civilă

într-o excursie cu soția mea.

Nu, nu am fost trași pe dreapta.

(Râsete)

Citeam despre istoria confiscării civile

ca activitate ca director de cercetare
la firma de avocatură,

și am întâlnit unul din cazurile
pe care le-am menționat:

„Statele Unite ale Americii
contra unui Ford Thunderbird din 1990.”

În cazul acela, Carol Thomas
i-a împrumutat mașina fiului ei.

Cât timp se afla în mașină, fiul a comis
o infracțiune minoră cu droguri.

Carol nu a comis nicio infracțiune,

deci autoritățile nu puteau
să o condamne și să îi ia mașina,

dar puteau — ceea ce au și făcut —

să folosească confiscarea civilă
pentru a „condamna mașina” și să o ia.

Carol era complet nevinovată,
dar oricum și-a pierdut mașina.

Cu alte cuvinte,

a fost pedepsită pentru o infracțiune
pe care nu a comis-o.

Când am citit asta, am fost șocat.

Cum se poate așa ceva?

Cum poate fi legal?

Se pare că a început
în țara noastră prin legea maritimă.

În republica noastră timpurie,
guvernul dorea să combată pirateria.

Da, pirații adevărați.

Problema era că adesea guvernul
nu putea prinde pirații,

așa că folosea confiscarea civilă
pentru a condamna proprietatea piraților,

și a o confisca,

privându-i pe pirați
de câștigurile ilegale.

Bineînțeles, guvernul putea pur și simplu
să le ia bunurile

fără să invoce confiscarea civilă,

dar atunci ne-ar fi încălcat

drepturile fundamentale
la un proces corect și la proprietate.

Guvernul a folosit rareori
confiscarea civilă până în anii '80,

odată cu războiul împotriva drogurilor.

Am extins legile confiscării civile
pentru a acoperi infracțiuni cu droguri,

după care, și alte infracțiuni.

Canada și Uniunea Europeană
au adoptat dispoziții asemănătoare,

iar acum tot felul de oameni
sunt captivi în pânza confiscărilor,

oameni precum Russ Caswell.

Russ Caswell era proprietarul
unui motel în Tewksbury, Massachusetts.

Tatăl lui construise motelul în 1955,
Russ l-a preluat în anii '80.

În anii când Russ
era proprietarul motelului,

din când în când, persoane se cazau

și comiteau infracțiuni legate de droguri.

Russ nu accepta asta,

de fapt, de fiecare dată când afla,
suna la poliție imediat.

Russ era complet nevinovat,

dar asta n-a oprit Departamentul Justiției
să îi confiște motelul,

doar pentru că alți oameni
comiteau infracțiuni acolo.

Dar cazul lui Russ nu a fost singurul,

Între 1997 și 2016,

Departamentul Justiției a luat
mai mult de 635.000 de proprietăți.

Asta înseamnă că în fiecare an,

zeci de mii de oameni
își pierd proprietățile,

fără să fie acuzați sau condamnați
pentru vreo infracțiune.

Și nu vorbesc neapărat
despre traficanți de droguri importanți,

sau cei ce se ocupă
cu fraude financiare majore,

a căror situații implică sute de mii,
dacă nu milioane de dolari.

Multe dintre aceste confiscări
se întâmplă oamenilor obișnuiți,

ca Russ Caswell,

sau ca voi,

sau ca mine.

Dar devine și mai rău.

Vă întrebați

unde ajung toți acești bani,
toate aceste proprietăți?

În majoritatea locurilor,
rămân la autorități.

Și le folosesc
pentru a cumpăra echipament,

sau pentru a plăti reparațiile clădirilor,

sau chiar pentru a plăti salarii
și ore suplimentare.

Acesta e clar un conflict de interese.

Creează un interes perfid pentru profit,
care poate distorsiona aplicarea legii.

Iar asta nu e o problemă
care să nu îi afecteze și pe polițiști.

Fostul șef al poliției din Rochester,
Minnesota, Roger Peterson,

a descris alegerea pe care deseori
polițiștii trebuie să o ia.

După cum spunea el:

„Să zicem că sunt polițist,

și văd o vânzare de droguri.

Acum am de ales:

Mă duc după cumpărător,
și iau drogurile ilegale de pe străzi,

sau mă duc pe urma vânzătorului,

și obțin bani pe care să îi folosească
departamentul de poliție?

E lesne de înțeles de ce un polițist
ar merge pe urma banilor.

Acestea erau circumstanțele

care i-au făcut pe polițiștii
din Philadelphia să confiște o casă.

În 2014,

fiul lui Chris și Markela Sourovelis

a vândut droguri
în valoare de 40 de dolari,

în josul străzii unde locuiau.

Patruzeci de dolari.

Poliția a urmărit vânzarea.

Puteau să aresteze cumpărătorul,
și să confiște drogurile,

dar nu au făcut-o.

Îl puteau aresta pe băiatul vânzător

chiar pe stradă,

și să obțină 40 de dolari.

Dar n-au făcut-o.

Au așteptat ca să îl aresteze acasă,

pentru că așa au putut să confiște
întreaga casă.

Casa valora 350.000 dolari.

La asta mă refer când spun
interes perfid pentru profit.

Dar cazul familiei Sourovelis
nu a fost o excepție.

Philadelphia, „Orașul Iubirii Frățești”,

„Atena Americii”,

„Leagănul Libertății”,
locul unde a luat naștere Constituția,

casa lui Liberty Bell
și a Independence Hall,

„Orașul care te iubește înapoi”...

(Râsete)

această Philadelphia avea o mașinărie
a confiscărilor.

Între 2002 și 2016,

Philadelphia a obținut

mai mult de 77 de milioane de dolari
din confiscări,

pe lângă 1.200 de case.

Mașini, bijuterii, electrocasnice
pe care le-au vândut,

și au păstrat câștigurile.

Și ar fi continuat să facă asta,

dacă nu se deschidea un proces colectiv,

procesul colectiv al echipei noastre...

(Aplauze și urale)

Mulțumesc!

I-am forțat să schimbe abordarea
confiscării civile

și să despăgubească nedreptățiții.

(Aplauze și urale)

Când echipa noastră a început
să cerceteze confiscările, în 2007,

nu aveam idee cât de mare
e profitul din confiscări.

De fapt, nimeni nu știa.

Asta până când am realizat
un studiu revelator, „Policing for Profit”

și am descoperit
că agențiile de poliție au primit

aproape 40 miliarde de dolari —

miliarde cu M —

începând din 2001,

mai mult de 80 la sută din sumă,
prin confiscare civilă.

Din păcate, nu avem idee

cât au încasat agențiile locale
și cele statale,

pentru că în multe state,
nici nu trebuie să raporteze.

Deci până nu reformăm confiscările,

nu vom afla
cât de multe confiscări iau loc

în Statele Unite.

Și avem nevoie disperată de o reformă.

Legiuitorii ar trebui să abroge
confiscarea civilă

și să o înlocuiască cu cea penală.

Iar toate veniturile din confiscări
să meargă către un fond neutru,

cum ar fi un fond general.

Când câștigurile din confiscări
nu mai afectează poliția în mod direct,

atunci vom pune capăt
poliției pentru profit.

(Aplauze)

După cum vă puteți imagina,

reprezentanții poliției nu sunt fanii
acestor recomandări.

(Râsete)

Pot pierde mulți bani,

și ei cred că confiscarea civilă
e eficientă împotriva infracțiunilor.

Problema e că,

nu este.

În iunie 2019, am publicat un studiu,

care a arătat că nu ajută
la combaterea infracțiunilor.

Raportul a arătat și că

agențiile de poliție caută că obțină
mai mulți bani din confiscări

în perioade cu dificultăți financiare.

Deci, când bugetele orașului
și al județului sunt restrânse,

poliția va folosi confiscarea civilă
pentru a găsi bani.

Atunci nu e de mirare

că reprezentanții poliției prezic
o apocalipsă infracțională

(Râsete)

dacă aceste reforme sunt adoptate.

Dar unele state le-au implementat deja,

și ne luptăm pentru reformă în toată țara,

pentru că,
până nu reîncadrăm legal confiscările,

o putem păți oricare dintre noi.

Se poate întâmpla în Statele Unite,

se poate întâmpla în Regatul Unit,

se poate întâmpla în țări
din Uniunea Europeană,

și mai departe.

Persoane ca mine, ca voi,
ca familia Sourovelis și Russ Caswell,

trăindu-ne viețile,

putem fi prinși într-o schemă
care nu ne închipuiam că ar fi posibilă.

E vremea să punem capăt
poliției pentru profit,

odată pentru totdeauna.

Vă mulțumesc!

(Aplauze și urale)