Cât de repede se poate produce un vaccin? - Dan Kwartler

Urmăriți lecția întreagă: https://ed.ted.com/lessons/how-fast-can-a-vaccine-be-made-dan-kwartler

Când un nou patogen apare, corpurile și sistemele noastre de sănătate devin vulnerabile. Și când acest patogen cauzează o pandemie, trebuie găsit un vaccin cât mai repede pentru a oferi imunitate generală cu pierderi minime de vieți. Așadar, cât de repede se poate produce un vaccin când este nevoie urgentă de el? Dan Kwartler descrie cele trei etape necesare pentru crearea unui vaccin.

Lecție prezentată de Dan Kwartler, coordonată de Good Bad Habits.

Când un nou patogen apare,

corpurile și sistemele noastre de sănătate
devin vulnerabile.

În timpuri ca acestea,
este nevoie urgentă de un vaccin

care să ofere imunitate generală
cu pierderi minime de vieți.

Așadar, cât de rapid putem crea vaccinuri
când avem nevoie de ele cel mai mult?

Crearea unui vaccin
poate fi împărțită în trei faze.

În perioada de experimentare, oamenii
de știință caută diferite modalități

pentru a găsi un design sigur
și care poate fi replicat.

Odată ce acestea sunt testate în laborator
poate începe testarea clinică,

unde vaccinurile sunt evaluate pentru
siguranță, eficacitate și efecte secundare

pe o populație variată.

În final, are loc procesul de fabricație,

în care vaccinurile sunt produse
și distribuite pentru a fi folosite.

În mod normal, tot acest proces
poate dura de la 15 la 20 de ani.

Dar în timpul unei pandemii,
cercetătorii adoptă diferite strategii

pentru a efectua fiecare etapă
cât mai rapid posibil.

Cercetarea exploratorie este probabil
cea mai flexibilă.

Scopul acestei etape este
de a găsi o modalitate sigură

de a prezenta virusul sau bacteria
sistemului nostru imunitar.

Acest lucru oferă corpului informațiile
necesare pentru a produce anticorpi

capabili să lupte cu infecția reală.

Există multe modalități de a declanșa
acest răspuns al sistemului imunitar,

dar în general, cel mai eficient design
este și cel mai greu de realizat.

Vaccinurile atenuate tradiționale creează
rezistență de lungă durată.

Dar se bazează pe tulpini virale slabe

care trebuie crescute în țesuturi
non-umane perioade îndelungate de timp.

Vaccinurile inactive se bazează
pe un proces mult mai rapid,

aplicând în mod direct căldură, acizi,
sau radiații pentru a slăbi patogenul.

Vaccinurile în subunități, care injectează
fragmente din proteinele virale

pot fi și ele create rapid.

Dar aceste metode mai rapide oferă
o rezistență mai mică împotriva virusului.

Și acestea sunt doar trei
dintre posibilele variante de design,

fiecare având avantaje și dezavantaje.

Nu e garantat că o variantă va funcționa

și toate necesită o cercetare îndelungată.

Cel mai bun mod prin care am putea
accelera procesul

e ca mai multe laboratoare să lucreze
simultan la mai multe variante.

Această strategie denumită
„goana după linia de final”,

a produs primul vaccin testabil Zika
în șapte luni,

și primul vaccin testabil COVID-19
în doar 42 de zile.

Chiar dacă sunt testabile,
nu înseamnă că vor avea neapărat succes.

Dar modelele care sunt sigure
și ușor de replicat

pot intra în testarea clinică în timp ce
alte laboratoare continuă să exploreze.

Chiar dacă un vaccin testabil
e produs în patru luni sau în patru ani,

următoarea etapă este de obicei
cea mai lungă și neprevăzută.

Testarea clinică are trei etape,
fiecare având mai multe părți.

Faza I se concentrează pe intensitatea
răspunsului imun declanșat

și încearcă să evalueze
dacă vaccinul e sigur și eficient.

Faza II urmărește alegerea unui dozaj
și program de administrare corect

pentru o populație mai largă.

Și faza III determină siguranța vaccinului

pentru a fi administrat
unei populații generale

și identifică efecte secundare rare
și reacțiile negative.

Dat fiind numărul de variabile și accentul
pus pe siguranța pe termen lung,

e foarte dificil ca testarea clinică
să fie accelerată.

În circumstanțe extreme,
cercetătorii efectuează mai multe teste

simultan în cadrul aceleiași etape.

Dar înainte de a continua,

trebuie să respecte
criteriile stricte de siguranță.

Ocazional, laboratoarele pot accelera
acest proces îmbunătățind

și folosind tratamente aprobate în trecut.

În 2009, cercetătorii au adaptat vaccinul
pentru gripă pentru a trata H1N1,

producând un vaccin disponibil
unui public larg în doar șase luni.

Cu toate acestea, această tehnică e
posibilă doar când patogenii sunt similari

și au moduri de vaccinare bine stabilite.

După ce faza III se încheie cu succes,
autoritatea națională de reglementare

analizează rezultatele și aprobă
pentru producție vaccinurile sigure.

Fiecare vaccin conține un amestec unic
de componente biologice și chimice

care necesită moduri
de producție specializate.

Pentru a începe producția imediat
după aprobarea vaccinului,

planurile de producție trebuie făcute
în paralel cu cercetarea și testarea.

Asta necesită o coordonare constantă
între laboratoare și producători,

cât și resursele pentru efectuarea
unor eventuale schimbări,

chiar dacă asta ar putea însemna
pierderea a luni de muncă.

De-a lungul timpului, progresele
în cercetarea exploratorie și în producție

ar putea accelera acest proces.

Studiile sugerează că viitorii cercetători

ar putea folosi același design

pentru materialul genetic
al mai multor tipuri de virusuri.

Aceste vaccinuri bazate pe ADN
și mARN ar putea accelera

toate cele trei etape ale producției.

Dar până când vor apărea
aceste noi metode,

strategia cea mai bună ar fi ca
laboratoarele din toată lumea să coopereze

și să lucreze în paralel
la mai multe variante de vaccin.

Împărtășind cunoștințe și resurse,

oamenii de știință pot diviza și cuceri
orice patogen.