Dacă v-aș întreba: Susțineți exploatarea copiilor prin muncă sau munca de natură exploatatorie? Credeți că traficul de persoane este rău? Sunt sigură că 99.9% dintre cei aflați astăzi aici ar spune: „Nu susțin exploatarea prin muncă a copiilor sau munca exploatatorie. Cred că traficul de persoane e groaznic.” Așadar, permiteți-mi să vă întreb atunci: Câți dintre voi pot spune cu certitudine că hainele pe care le poartă acum nu au fost făcute într-un atelier ilegal sau prin exploatarea copiilor? Câți dintre voi pot spune cu siguranță că bumbacul din hainele voastre nu a fost cules de copii care au fost traficați pentru a lucra la fermele de bumbac? Adevărul este că e foarte greu de știut de unde provine materialul din hainele noastre sau cum au fost făcute acestea. Lanțul de distribuție a hainelor este un sistem complex. Poate așa ar trebui să arate etichetele hainelor noastre. În prezent, doar 5% dintre companii știu de unde provine toată materia primă. Așadar, cum puteți fi siguri că deciziile voastre de cumpărare nu contribuie la exploatarea copiilor, la traficul de persoane, sau la degradarea mediului înconjurător? Răspunsul este îmbrăcămintea etică, o idee care a fost discutată pe larg în ultimii 10 ani. Îmbrăcămintea etică poate fi definită ca o abordare a proiectării, aprovizionării și fabricării hainelor care maximizează beneficiile oamenilor din comunități, minimizând totodată impactul asupra mediului înconjurător. Îmbrăcămintea etică e și mai relevantă astăzi datorită apariției unui nou trend numit „modă rapidă”. Când spun „fast food”, ce cuvinte vă vin în minte? Eu imediat mă gândesc „rapid, ieftin și rău”. Este similar cu moda rapidă, fiindcă moda s-a schimbat de la colecții de sezon la ceva nou aproape săptămânal. Și prețurile hainelor au scăzut substanțial de-a lungul timpului. Acum poți cumpăra un tricou pentru numai șapte dolari și o pereche de blugi pentru cincisprezece. Pentru a menține prețurile mici, companiile își externalizează producția în țări precum Bangladesh, unde salariile sunt foarte mici. În prezent, peste 92% din îmbrăcămintea vândută în Australia se face peste hotare. Ei nu doar absorb această pierdere a profitului rezultată din scăderea prețurilor, ci o transmit lanțului de distribuție pentru a compensa pierderea, până când ajunge la cei care nu o mai pot da mai departe. Aceștia sunt cei mai vulnerabili, cei care nu au un cuvânt de spus. Sunt muncitorii din fabrica de haine din Bangladesh, China, Cambodgia; fermierii săraci de bumbac din India și copiii care lucrează ca sclavi în fermele de bumbac din Uzbekistan. În prezent sunt 14.2 milioane de oameni care prestează muncă forțată și 168 de milioane de muncitori copii răspândiți pe tot globul. Peste jumătate din populația Australiei depune muncă forțată, și de șapte ori populația Australiei reflectă numărul copiilor forțați să lucreze. Mulți dintre ei sunt forțați să lucreze în ferme și fabrici care produc materia primă pentru industria noastră textilă. Salariile lor sunt atât de mici încât ei și familiile lor nu sunt capabili să iasă din sărăcie, și astfel ciclul continuă. Pe lângă reducerea salariilor, firmele încearcă să compenseze pierderile cerându-le furnizorilor să reducă prețurile en-gros. Furnizorii, dorind să facă afaceri cu orice preț, nu prea au de ales: reduc prețurile sau pierd afacerile. Furnizorii încearcă atunci să-și reducă pierderile renunțând să mențină un mediu de lucru în siguranță, ceea ce poate duce la tragedii, cum a fost prăbușirea Rana Plaza din 2013, unde au murit 1.130 de oameni. De patru ori mai mulți oameni și-au pierdut viața până acum din cauza neglijenței cuiva. Dar oamenii spun: „Nu le facem o favoare oferindu-le locuri de muncă și stimulând economia? Faptul că lucrează într-o fabrică pentru orice salariu nu e mai bine decât orice altceva? De exemplu, să lucrezi ca prostituată sau să-ți vinzi copilului ca sclav, sau să-ți părăsești satul, familia și copiii luni de zile pentru a lucra pe salarii foarte mici și în condiții de muncă periculoase.” Nu ai de ales. Asta e exploatarea vulnerabilității. Companiile profită de nevoia lor de a lucra. Trebuie să-i respectăm pe acești oameni, să-i tratăm ca pe muncitorii din Australia pentru că acest lucru nu s-ar întâmpla în Australia. Avem sindicate puternice și practici corecte de muncă. Când vorbim, oamenii ascultă. Dar voi puteți fi vocea lor. Fiind atenți ce și cât de des cumpărați, demonstrați că prețuiți viața acestor oameni suficient încât să plătiți puțin în plus pentru a vă asigura că ei o duc bine. Pentru ca un lucrător dintr-o fabrică din Bangladesh să aibă un salariu decent, se adaugă 3-5% la prețul de vânzare pe care îl plătiți la magazin. De exemplu, asta adaugă între 70 de cenți și un dolar la perechea de blugi de 15 dolari. În plus, suma plătită furnizorilor din fabricile de îmbrăcăminte reprezintă doar 10-20% din prețul total pe care îl plătiți în calitate de client la magazin. Acest 10-20% include totul până în punctul livrării, cum ar fi aprovizionarea cu materie primă, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte și plata profiturilor intermediarilor. Dacă știu că eu am plătit 7$ pe un tricou, furnizorul a fost plătit între 70 de cenți și 1,40 dolari. Logica îmi spune că muncitorii lui nu au fost plătiți cu mult. Nick Savaidis, fondatorul brandului de modă etică Etiko din Australia, vorbește despre trecerea de la un client conștient la unul conștiincios. Cu alte cuvinte, să treci de la a fi doar conștient de problemă la a face ceva în privința asta. El spune că administrarea unui lanț etic de distribuție e o provocare, dar nici pe departe la fel de grea precum schimbarea valorilor și credințelor oamenilor și organizațiilor. Conform unui raport, doar 10% dintre australieni iau decizii etice și ecologice atunci când cumpără ceva. Este o discrepanță uriașă față de cei 90% dintre australieni care spun că le pasă de problemă. De altfel, brandurile de haine spun că nu doresc să stocheze haine realizate etic, deoarece: a) nu sunt convinși că clienților chiar le pasă și b) prin stocarea hainelor confecționate etic, se tem de ce s-ar putea spune despre celelalte haine probabil non-etice din magazinele lor. Acest lucru evidențiază puterea noastră în calitate de consumatori. Recunosc că această problemă poate părea cu adevărat copleșitoare. Probabil vă simțiți neputincioși. Dar există speranță. Deciziile și alegerile voastre pentru cumpărăturile de zi cu zi pot scoate din sărăcie o persoană și familia acesteia. Vă sugerez să începeți cu trei pași simpli. Unu: cumpărați mai puțin. Când intrați într-un magazin, întrebați-vă dacă chiar vă trebuie acel articol vestimentar. Jurnalista britanică Lucy Siegle spune: „Dă viață mai lungă hainelor tale.” Ea spune că dacă nu promiți să porți ceva de cel puțin 30 de ori, nu îl cumpăra. Doi: căutați mărcile care practică un comerț cu bunuri echitabil. Furnizorii nu vor stoca haine de la brandurile care nu se vând. Tu, clientul, ești la conducere. Cumpără de la companii care își tratează bine lucrătorii și mediul înconjurător, nu doar își declară deciziile etice, ci încurajează și alte companii să ia măsuri similare. În al treilea rând, documentarea. Caută informații despre compania de la care vrei să cumperi. De unde s-a aprovizionat cu materie primă? Cu cât își plătește muncitorii? Pare obositor și necesită timp, nu-i așa? [1. Cumpără mai puțin 2. Cumpără mai bun] Cam așa este. Vestea bună e că există multe organizații care lucrează din greu pentru ca noi să luăm decizii etice când cumpărăm. De exemplu, Baptist World Aid, un ONG australian a publicat un „Ghid de modă etică” anual care clasifică 300 de companii care vând în Australia după criterii cum ar fi plata unui salariu decent, cunoașterea lanțului de aprovizionare. Ei fac această resursă indispensabilă disponibilă gratuit pentru toată lumea. O puteți descărca de pe pagina lor sau de pe pagina TEDx. Puteți descărca și o aplicație numită „Good On You” care vă permite să comparați și să evaluați diferite companii. Ar putea fi un final foarte fericit pentru povestea asta. De când Baptist World Aid a lansat primul „Ghid de modă etică” în urma tragediei de la Rana Plaza, numărul companiilor care țin evidența materiilor prime a crescut de la 49% la 79%. 32% dintre companii plătesc acum salariul minim sau mai mult. Acest lucru e încurajator pentru că ne demonstrează câtă influență pot avea vocile noastre. Credeam că eliminarea industriei de modă era unica soluție. Dar m-am documentat și mi-am dat seama că putem folosi această industrie ca un instrument pentru a ridica nivelul de trai al unei țări. E una dintre industriile cu cea mai mare creștere din lume în prezent. Doar în Asia 40 de milioane de oameni lucrează în fabricile de confecții. Industria modei și a hainelor poate juca un rol imens în reconfigurarea economiei unei țări. Cu toate acestea, mai e mult de muncă. Această industrie încă alimentează exploatarea copiilor, munca forțată, traficul de persoane, degradarea mediului mai ales în țările în curs de dezvoltare, exploatarea și condițiile de muncă periculoase. Vocile și deciziile voastre de cumpărare au atâta putere să schimbe direcția în care industria modei și a hainelor se desfășoară în lume. Acum sunteți cu toții conștienți de această problemă. Sper că după ziua de astăzi, 100% din TEDxTownsville va trece de la conștient la conștiincios și va contribui la o lume fără sărăcie și exploatare. Vă mulțumesc! (Aplauze)