De ce se răspândesc zvonurile despre vaccinuri și cum să reconstruim încrederea în vaccinuri

De ce n-au încredere oamenii în vaccinuri? Antropologul Heidi Larson explorează modul în care iau naștere zvonurile în domeniul sănătății, cum se răspândesc și cum cauzează atitudinile anti-vaccinare pe plan mondial. Deși vaccinurile nu pot scăpa de „turbulențele politice și sociale" care le înconjoară, după cum afirmă ea, primul pas în stoparea răspândirii bolilor e să vorbești cu oamenii, să-i asculți și să consolidezi încrederea.

Mă ocup cu studierea zvonurilor.

Nu bârfe din tabloide

sau zvonuri ce provoacă
căderea piețelor de capital

sau creșterea lor,

ci cu genul de zvonuri
care ne afectează sănătatea noastră

și a întregii omeniri.

Cum ar fi că dacă mănânci mult usturoi

sau bei multă apă,

vei fi protejat de coronavirus;

bine-ar fi să fie așa!

Zvonurile au o reputație proastă.

Sunt privite ca minciuni,

ca fiind greșite

sau ca „un simplu zvon”.

Însă am studiat zvonurile ani de zile,

și un lucru pe care l-am învățat
e că toate au o poveste,

de cele mai multe ori una importantă.

Unul dintre zvonurile cele mai circulate
și alarmante pe care le-am investigat

a apărut în nordul Nigeriei.

Lucram în cadrul UNICEF,
la Programul Internațional de Imunizare.

Și nu zvonurile mi s-au părut alarmante,

ci impactul lor la nivel global.

Zvonurile împrăștiau bănuiala

că vaccinul polio
e de fapt un contraceptiv.

Controla creșterea populației

și ar putea cauza chiar SIDA.

Poate chiar CIA îi spionează
și îi contabilizează.

Altfel de ce ar veni cineva
să le bată întruna la ușă,

cu același vaccin pentru polio?

Când copiii mureau de rujeolă,

n-a venit nimeni cu un vaccin pentru asta.

Asta nu era despre cine are dreptate.

Era vorba despre încredere.

Era vorba despre pierderea încrederii.

De unde atâta neîncredere?

De fapt, nu mamele erau acelea
care nu aveau încredere.

Era vorba de liderii locali,

liderii religioși,

liderii politici locali.

Guvernatorul statului Kano

a decis să boicoteze

întregul efort de eradicare
a poliomielitei în acel stat,

pe o perioadă de 11 luni.

De unde această lipsă de încredere?

Ei bine, se întâmpla în 2003.

La doi ani de la evenimentele
din 11 septembrie.

Și erau convinși că Occidentul,

și în special Statele Unite

sunt în război cu musulmanii.

Și știau că Occidentul,

și în special Statele Unite,

sunt un mare susținător

și finanțator

al inițiativei mondiale
de eradicare a poliomielitei.

Aveau raționamentele lor.

Lipsa de încredere,

împreună cu unul, două zvonuri,

au costat programul de eradicare
a poliomielitei 500 de milioane de dolari

ca să o ia de la zero

și să recupereze progresul
pierdut în acele 11 luni

și mai mult de atât.

Tulpina nigeriană a virusului de polio
s-a răspândit în peste 20 de țări,

ajungând până în Indonezia.

Acesta e costul unui zvon.

Cazul Nigeria a fost unul
dintre multele episoade investigate

cât am lucrat la UNICEF

și am dobândit numele de „Director
al Departamentului de Pompieri UNICEF”.

(Râsete)

În acel moment mi-am dat seama
că niciodată n-am avut timp suficient.

Eram prea ocupată să sting focurile
și n-am avut timp să înțeleg

ce era la baza nu doar
a acelor episoade specifice,

ci de ce se întâmpla asta la nivel global.

Am părăsit UNICEF
și m-am întors la cercetare,

cercetare aplicată,

și în 2010 am înființat
Vaccine Confidence Project

la Școala de Igienă și Medicină Tropicală
din Londra.

Am convocat antropologi, epidemiologi,

psihologi,

specialiști în media digitală

și modele matematice.

Scopul nostru

era să investigăm zvonurile din trecut

și impactul lor,

pornind de la primele semnale,

factorii care le-au amplificat,

impactul pe care l-au avut

și cum s-au răspândit,

pentru a putea înțelege
ce ar trebui să analizăm

ca să ajutăm guvernele

și programele de vaccinare
să fie mai atente și mai receptive

la primele semnale ale acestor probleme.

Era un sistem de avertizare.

În 2015, am elaborat
un indice de încredere în vaccinuri.

E un studiu care investighează
în ce măsură cred sau nu oamenii

că vaccinurile sunt importante,

sigure, eficiente,

că funcționează

și că sunt compatibile
cu convingerile religioase ale persoanei.

Am făcut acest studiu
pe sute de mii de oameni în întreaga lume,

încercând să ne dăm seama
de încrederea și convingerea oamenilor,

dar mai ales să ne dăm seama
când scade sau crește această încredere,

deoarece voiam să vedem
când începe să scadă,

ca să intervenim imediat,

înainte să izbucnească
o criză ca cea din Nigeria.

De asemenea, am început o monitorizare
globală a mass-mediei 24h/7,

în mai multe limbi,

urmărind discuțiile despre vaccinuri,

încercând să înțelegem din timp
îngrijorările și schimbările de atitudine

cărora să le acordăm atenție.

Am creat un ecosistem
din diferite tipuri de informații,

pentru a încerca să înțelegem

cum gândesc oamenii
și cum ne putem implica.

Suntem atenți la primele semnale.

Când depistăm unul,

avem o rețea de colaboratori
în mai multe țări,

care cunosc mai bine acea zonă

ca să înțeleagă

dacă e o dezinformare

sau orice altceva
despre care ar trebui să știm.

În Londra avem o imagine mai amplă.

Urmărim o mulțime de zvonuri
care nu se răspândesc doar local,

ci trec dintr-o țară în alta.

Le-am observat cum ajung
din Japonia în Columbia,

trecând prin Europa și prin jur.

Se deplasează.

Trăim într-un mediu hiperconectat.

Am descoperit lucruri impresionante

și am învățat multe în ultimii zece ani,

anul acesta împlinim zece ani,

problema zvonurilor nu e așa recentă...

Iar unul dintre lucrurile învățate

e legat de monitorizarea globală:

Europa e cea mai neîncrezătoare
regiune din lume.

De fapt, Franța e campioană.

(Râsete)

De departe.

Și o mare parte din aceste zvonuri
s-au răspândit în alte părți ale lumii.

Dar încercăm să vedem
ce se întâmplă în Europa.

De ce Europa?

Credeam că în Statele Unite

sunt cei mai mulți sceptici,

dar se pare că m-am înșelat.

Un coleg cu care lucrăm
și care e analist politic,

Jon Kennedy,

a cules informații din 28 de țări europene

și le-a analizat

în corelație cu sondajele politice
de opinie.

Ce a descoperit?

A descoperit că persoanele
care votează pentru un partid populist

sunt cele care nu cred

că vaccinurile sunt importante,
sigure sau eficiente.

Ce am învățat de aici?

Vaccinurile nu pot scăpa
de agitația politică și socială

din jurul lor.

Cercetătorii nu erau pregătiți
pentru acest tumult de îndoială,

suspiciune și neîncredere.

De ce sunt vaccinurile
primite cu atâta împotrivire?

Am identificat o serie de factori,

dintre care primul

e că sunt foarte mediatizate de guvern,

care impune, reglementează
și de multe ori recomandă vaccinuri,

sau de multe ori recomandă
și câteodată impune.

Marile companii creează vaccinurile

și nici instituțiile, nici guvernul
sau marile companii

nu par de încredere în zilele noastre.

Apoi oamenii de știință
care descoperă și creează vaccinurile

sunt elita științifică

și nu sunt accesibili publicului larg,

cel puțin prin limbajul folosit.

În al treilea rând, trăim într-un mediu
hiperconectat la social media,

unde oamenii își pot distribui liber
punctul de vedere,

îngrijorările, anxietățile și temerile,

și să găsească și alte persoane
care gândesc exact ca ei,

iar atunci cred că temerile lor
merită să fie luate în seamă.

În sfârșit,

vaccinurile ating fiecare om
de pe planetă.

Ce altă acțiune din domeniul sănătății,

pe lângă apă,

mai ajunge la fiecare persoană?

Așadar, dacă cauți ceva
care să afecteze societatea,

acesta e domeniul perfect.

Poate de asta ar trebui
să acordăm mai multă atenție

și să recăpătăm încrederea
în această problemă.

Oamenii pun tot felul de întrebări.

Se întreabă

de ce vaccinurile...

și asta auzim mereu
pe rețelele de socializare,

de ce copilul meu nu poate să aibă
un program de vaccinare personalizat?

Ce rost au atâtea vaccinuri?

De ce conțin atâtea ingrediente
și conservanți?

Nu e vorba de oameni nebuni

și nici de oameni needucați;

sunt, de fapt, mame îngrijorate.

Unele au venit la mine și mi-au spus:
„Ne simțim ignorate,

ne simțim judecate dacă punem o întrebare

și chiar ne simțim denigrate

ca și cum am face parte
dintr-o grupare anti-vaccin.”

A trebuit să fim mai receptivi.

Poate de aceea anul trecut

câteva studii au arătat

că în șase luni din 2019,

online,

au fost sute...

o sută de milioane de utilizatori
de social media,

deși numărul celor care s-au manifestat
în grupurile online

erau favorabili vaccinurilor

când venea vorba de grupuri,

cei împotriva vaccinurilor

își căutau adepți

printre cei care nu erau deciși
că vor sau nu să se vaccineze.

Cei foarte împotrivă

din grupările anti-vaccin

îi recrutau pe cei indeciși

cu o rată de 500 de ori mai mare

decât cei din grupările pro-vaccin.

De 500 de ori mai repede.

Erau mult mai rapizi, mai receptivi

și chiar ascultau.

Majoritatea oamenilor cred
că vaccinurile sunt bune

și sunt convinși de importanța lor.

Dar această încredere e atacată.

Trebuie să creăm mai multe
oportunități pentru conversație.

Și putem să facem asta.

Nu e ușor pentru profesioniștii
din domeniul sănătății

să discute când autoritatea lor
e pusă la îndoială.

E neplăcut.

Și sunt mult prea ocupați
ca să mai asculte aceste îndoieli.

Însă trebuie să facem ceva,

deoarece pierdem mulți părinți îngrijorați

care doar vor să vorbească cu noi.

Avem nevoie de voluntari instruiți
care să stea în sălile de așteptare,

să răspundă la liniile telefonice,

să poarte discuții pe forumuri online

sau în ferestre de chat.

Pentru copiii mai mici din școli,

învățați-i despre sistemul imunitar

și spuneți-le

că vaccinul pe care l-a făcut
fratele lui mai mic...

Acel vaccin i-a trezit sistemul imunitar.

E un lucru minunat și din acest motiv.

Trebuie să construim această încredere,

trebuie să ascultăm.

În ciuda acestor semne de întrebare,

și sunt foarte multe,

iar eu aud probabil mai multe decât voi,

rămân o optimistă.

Optimismul meu se datorează
generației tinere.

Generația tânără
a devenit foarte conștientă

de riscurile rețelelor de socializare,

ale informațiilor false,

ale conturilor false,

și atunci se întorc către știință.

Iar unii dintre ei sunt un grup de copii
ai căror mame au refuzat să-i vaccineze.

Primăvara trecută, în 2019,

un tânăr de 18 ani, Ethan Lindenberger,

a scris un post pe Reddit:

„Mama mea nu crede în vaccinuri.

Îi e teamă că provoacă autism.

E convinsă de asta.

Dar eu am 18 ani.

Sunt în ultimul an de liceu.

Pot să conduc o mașină, pot vota

și aș putea să mă duc singur
să mă vaccinez.

Poate cineva să-mi spună unde să merg?”

Postarea a devenit virală.

A declanșat o adevărată mișcare
a tinerilor.

L-am văzut pe Ethan
vorbind la o conferință,

toamna trecută
la Global Vaccine Summit din UE.

A vorbit plin de elocvență

și am fost impresionată

în fața unui întreg forum.

Și-a spus povestea,

apoi s-a adresat acelui grup:

„Toată lumea vorbește despre dezinformare,

dar vreau să vă vorbesc
despre alt fel de dezinformare,

aceea care spune că oameni ca mama,

care e o mamă iubitoare,

e o persoană rea
pentru că nu m-a vaccinat.

Vreau să vă spun tuturor
că nu m-a vaccinat

pentru că mă iubește

și pentru că a crezut
că așa e mai bine pentru mine.

Eu am o altă părere

și niciodată nu-i voi schimba părerea,

dar nu înseamnă că e o persoană rea.”

Acesta e mesajul unui adolescent.

Empatie, bunătate și înțelegere.

Avem o mulțime de informații științifice

cu care să combatem zvonurile false.

Dar nu asta e problema noastră.

Avem o problemă de relaționare,

nu una de dezinformare.

Dezinformarea e efectul,

nu cauza.

Dacă oamenii au încredere,

vor accepta un risc mic
pentru a evita unul mai mare.

Singurul lucru pe care-l doresc și sper

e ca noi, comunitatea medicală
și din domeniul sănătății,

să avem curajul moral și modestia

de a lupta în mod eficient,

precum Ethan,

cu cei care nu sunt de acord cu noi.

Sper să se întâmple asta.

Vă mulțumesc!

(Aplauze și urale)