Marele război a lui Tolkien

Marele război a lui Tolkien

Un documentar de jumătate de oră despre experiențele lui JRR Tolkien din primul război mondial făcut pentru o expoziție de centenar a școlii King Edward din Birmingham. Pentru mai multe informații, vă rugăm accesați adresa www.kes.org.uk/great-war-exhibition

Produs și regizat de
Elliot Weaver și Zander Weaver 2014
www.EllianderPictures.co.uk

John Ronald Ruel Tolkien,
s-a născut pe 3 ianuarie, 1892.

El și fratele lui, Hilary,
au avut o copilărie grea.

Cănd Tolkien avea doar patru ani,
tatăl lor, Arthur, a murit

de febră reumatică.

Văduvă, cu un venit mic.
Mabel, mama lor,

i-a educat pe cei doi acasă, având
un rol important în educația

și dezvoltarea lor.

Tolkien era un băiețel isteț,
cu o fascinație și o sete pentru limbi.

Tolkien a dat admiterea la școala King
Edward din Birmingham, și a luat-o.

Din toamna anului 1900,
pentru o taxă de aproximativ 64 RON pe an,

Tolkien va fi educat într-un mediu

care-l va ajuta să-și împlinească
potențialul academic.

John Garth: Această

școală a fost ceva foarte important
pentru Tolkien; era

foarte talentat. Școala King Edward
i-a oferit multe oportunități

și de asemenea, compania altor băieți
care erau la fel de talentați.

Ceva ce nu putea găsi ușor.

Simon Stacey: Nu doar că a jucat rugby
dar era și un exemplu de urmat

în clubul de dezbateri
și în cel literar.

Era foarte dedicat,

și cred că îi era dor de școală,
după ce a plecat.

VO: La 11 ani, Tolkien
și fratele său Hilary

și-au pierdut mama din cauza diabetului.

Îndurerat, s-a avântat
în studii

mai mult ca înainte.
Se remarcă pe plan academic,

iar în 1905 îl întâlneste pe Cristopher
Wiseman, rivalul său intelectual.

John Garth: Tolkien și-a întâlnit
cel mai bun prieten,

pe terenul de rugby al școlii,
Cristopher Wiseman.

Un muzician, un matematician,
destul de diferit de Tolkien.

Au dezvoltat o legătură puternică
pe terenul de rugby

pe care au numit-o;
„The Great Twin Brethren”,

o frază din „Cântecele Romei Antice”
de Macauley.

Simon Stacey: Erau și prieteni
și rivali la școală,

amândoi fiind interesați în studiile
lor. Wiseman avea un intelect formidabil

și era interesat
de aceleași

lucruri de care și Tolkien era interesat;

limbile, cred că era interesat de Egipt,
și de hieroglife.

John Garth: Tolkien și Wiseman s-au ajutat

reciporc in adolescență
deoarece aveau dispute;

aveau dispute despre
convingerile lor în viață.

Simon Stacey: Wiseman era
un muzician foarte talentat;

se pare că Tolkien nu avea ureche muzicală
dar asta nu i-a oprit din a se împrieteni!

VO: Tolkien se împrietenește
și cu fiul directorului, Rob Gilson.

Tolkien, Wiseman și Gilson,
au legat o prietenie puternică

care a rezistat de-a lungul
anilor de școală și după ce au absolvit.

În afara școlii, viața lui Tolkien
e pe cale de a se schimba, din nou.

John Garth: Tolkien locuia
cu fratele său, Hilary, în gazdă,

iar pe când avea 16 ani a întâlnit-o
pe Edith Bratt, care avea 19 ani atunci.

Era o tânără frumoasă;
o pianistă talentată și orfană ca și el.

Cei doi s-au apropiat datorită
suferinței pe care o împărtășeau

și datorită speranțelor și viselor lor.

Greutatea întâmpinată de Ronald,
cum îi spunea ea, și de Edith,

a fost aceea că el era romano-catolic
iar ea era anglicană.

VO: Tutorele lui Tolkien,
părintele Francis Morgan, preot catolic,

crede că asta este o greșeală; și
crede ca Edith îl va distrage pe Tolkien

de la a mai învăța pentru a intra
la universitatea Oxford.

John Garth: Părintele Francis Morgan,
le-a interzis să se mai vadă,

să mai comunice.

S-a reîntors la prieteniile
de la King Edward,

iar în această perioadă
a început să prospere

și să se simtă ca acasă;
el și prietenii lui erau foarte populari.

VO: Profitând de ultimul an
la școala King Edward

și de prietenii pe care și i-a făcut,

Tolkien și colegii lui au înfințat
un club neoficial.

Acești tineri se întâlneau
în biblioteca școlii

și făceau ceea ce nu
aveau voie să facă: ceai.

După școală, se întâlneau într-o cafenea
la Barrow's Stores în Birmingham

numindu-se, în glumă,
„Tea Club and Barrovean Society”

TCBS pe scurt.

(muzică nostalgică)

John Garth: Inima TCBS-ului
erau probabil

Tolkien și Wiseman iar ceilalți

gravitau în jurul lor. Și Robert

Quilter Gilson, fiul directorului

era în acest club; Rob era un băiat
cultivat și sociabil,

probabil el era cel mai sociabil din grup;

ar fi primit pe oricine cu brațele
deschise și ar fi găsit

ceva în comun cu ei. Un artist blând

căruia îi plăcea să deseneze.

Simon Stacey: Era un artist talentat și

visa să ajungă arhitect.

A mai existat un membru, venit mai târziu,
Geoffrey Bache Smith,

care era fascinat de mitologie,

de cea celtică; asta avea în comun

cu Tolkien;
era una din pasiunile

lui Tolkien.

Simon Stacey: Smith a fost un
poet desăvârșit

care i-a recomandat poezie contemporană

lui Tolkien. Când acesta a început
să scrie

poezie, Tolkien a fost inspirat
într-o oarecare măsură

de Smith și de ceilalți membrii din grup.

Acela fiind începutul

lui Tolkien ca scriitor.

John Garth: La început totul era

pentru amuzament, mai târziu, în timpul
războiului,

toate acestea s-au dezvoltat într-o
frăție din care

fiecare au extras putere

și consolare imensă.

VO: În acel an, Tolkien termină

studiile la King Edward și începe

primul semestru la Oxford, trecând cu brio

examenul de admitere.

În ziua în care a împlinit 21 de ani,

devenind independent
față de părintele Morgan,

Tolkien îi scrie lui Edith și în mai puțin

de o săptămâna cei doi se reîntâlnesc.

Edith e logodită cu un alt bărbat,

dar în ciuda faptului
că va fi ridiculizată,

acceptă să rupă logodna pentru

a fi cu Ronald.

În următoarele luni, un sentiment de

instabilitate crește în Europa,
iar pe 28

iunie, 1914, totul se schimbă.

(sunet de împușcătură)

(muzică solemnă)

Gavrillo Princip este arestat

pentru asasinarea arhiducelui
Franz Ferdinand.

După o criză diplomatică,

marile puteri europene sunt în război.

Germania invadează Belgia,
iar Marea Britanie

declară război Germaniei, parlamentul

cheamă la arme cetățenii britanici.

Paul Golightly: Cetățenii nu sunt

grăbiți să se înroleze. E tot mai evident

că sunt dispuși
să se alăture

armatei când aud poveștile dezastruaose,

atunci vrei cu ardoare

să fii lângă ceilalți.

John Garth: A fost un val de entuziasm

în legătură cu războiul, a existat
o impresie naivă

că asta le va da șanse tinerilor
să-și atingă

potențialul printr-un mod
care nu era posibil

în timpul păcii. A apărut
un sentiment

imens de patriotism și un simț al datoriei

pentru orice reprezintă Anglia
sau Marea Britanie.

Paul Golightly: Erau atrași

de idea de a regla conturile cu germanii,

sau cel puțin unii dintre ei.

Per total, credeau că vor reuși

să îî pună la punct.

John Garth: „Germanii au fost mișei”

și trebuiau să se ocupe de problema
asta și să îi pună la locul lor.

Paul Golightly: Bărbații se înrolau

din motive economice, ca în orice
alt război.

Viața nu e foarte palpitantă iar ideea

înrolării în armată și de a face parte

din ceva foarte mare, sunt sigur

că are o anumită atracție.

(muzică solemnă) Ei văd lucrurile

dintr-o perspectivă romantică, oarecum,
care e

sortită eșecului; cu toții știm

ce devine primul război mondial.
Nu e un război

de avânt și elan; nu e

cu cavalerii și trompete auzite
în depărtare; mi-e teamă

că e tropăiala focului de mitralieră

și zgomotul artileriei

care va domina.

Așadar ei, cred, aveau așteptări despre

cum va fi războiul, și cred că aveau

impresia că se va sfârși inainte

să ajungă în Franța.

John Garth: Tolkien, citea

literatură eroică antică, care e
surprinzător

de sinceră despre ce se întâmplă
în război, era mult mai conștient

când s-a înrolat în armată. S-a descris

ca fiind un „tânăr cu o imaginație

prea bogată” și nu a savurat bătălia

în niciun sens.

Paul Golightly: Cred că asta e valabil

pentru toți cei care au luptat

dar și pentru politicienii și generalii

care l-au coordonat; cred că mulți oameni

au înțeles cât de groaznic e războiul.

Simon Stacey: Ce reiese din scrisorile

schimbate între Gilson, Tolkien
și Wiseman

apoi în poezia lui Smith, e

o determinare puternică de a-și face
datoria și că erau

pregătiți să renunțe la viață.

Acestea erau vremuri negre

și trebuiau să răzbească.

VO: G.B. Smith și Rob Gilson se înrolează

în 1914, fratele lui Tolkien, Hilary,

se înrolează ca gornist și Cristopher
Wiseman

se alătură marinei. Însă Tolkien
se confruntă

cu o dilemă.

Simon Stacey: Tolkien se afla într-o

poziție dificilă când a început războiul;

era în ultimul an la Oxford iar el

avea neapărat nevoie de diploma
de absolvire și voia

să urmeze o carieră academică; nu avea

bani spre deosebire de Gilson,

de aceea, dedicându-și trei ani

studiilor sale era important

să le finalizeze. A descoperit o strategie

prin care să urmeze o instruire

la centrul de antrenament în timp ce

studia pentru a-și finaliza studiile,
a reușit asta

cu notă maximă.

VO: Îl urmează pe prietenul lui, G.B.Smith

la regimentul din Lancashire, sperând

să fie trimiși în același batalion.

John Garth: El căuta

în armată ceva prin care ar fi putut

să-și folosească talentele, iar acestea

erau limbile și sistemele de scriere; era

fascinat de coduri și așa mai departe.
Așadar

era de așteptat să devină

semnalizator.

Paul Golightly: Deci

Tolkien a avut acces la tehnologia

disponibilă atunci și trebuia

să-l fi interesat; folosirea radio-ului,

a semnelor și a semnalizării cu fanioane.

Simon Stacey: A învățat codul morse,

cum să folosească lămpile de semnalizare,

telefoanele de pe front, care bineînțeles

au devenit ineficiente ori s-au defectat.

John Garth: A devenit ofițer

semnalizator. Tolkien trebuia

să supravegheze corespondența
unui batalion care avea

între 600 și 1000 de bărbați
depinzând

de mâna de lucru de atunci.

Paul Golightly: Sarcina

lui era să fie o legătură între

straturile de comandă și era

responsabil pentru primirea ordinelor

și să se asigure că ajung la persoanele

potrivite și bineînțeles să comunice
conducerii

situația din sectorul lui.

John Garth: El a fost un element vital

într-un război care depindea de cât

de multă informație aveai despre poziția

inamicilor tăi.

VO: În martie 1916, în timp ce
antrenamentul său

se apropie de sfârșit, Tolkien și Edith

realizează că el va fi trimis pe front

curând. Se căsătoresc iar după două

luni, Tolkien e trimis în Franța.

O iau pe drumuri diferite, fără să știe

dacă se vor mai vedea din nou.

(sunete de luptă, împușcaturi, urlete)

(muzică sinistră)

VO: Când Tolkien ajunge pe front,

războuiul începuse de aproape doi ani
deja.

Prețul războiului e clar;

zona rurală e devastată iar pierderile

sunt mari.

După un impas al războiului de tranșee

de-a lungul anului 1915, și cu un nou val

de mii de recruți poraspăt instruiți, e

evident că bătălia de pe Somme era
inevitabilă.

(soldați mărsăluind)

Batalionul lui Tolkien rămâne în rezervă,

dar el se teme pentru viața

vechilor lui prieteni care se află
pe front.

Într-o lună de la sosirea în Franța,

Puterile Antantei lansează bătălia
de pe Somme.

Într-o zi de sâmbătă, 1 iulie, la ora 7:30

avangarda trupelor britanice

pornește la atac.

(ecouri de fluiere)

Doar în prima zi a bătăliei

au murit 20.000 de oameni, 35.000 au fost
răniți

și peste 2.000 au fost dați dispăruți.

Paul Golightly: Primul dezavantaj a fost

planul. Începuse să se destrame

foarte rapid. Din păcate, pentru
cei prinși

pe câmpul de luptă a însemnat
pedeapsa capitală. 1 din 5

soldați care au luptat pe 1 iulie

au fost omorâți.

John Garth: A fost cea mai groaznică zi

din istoria armatei britanice și

o tragedie pentru întreaga țară. Erau

sate care și-au pierdut toți tinerii.

Paul Golightly: Era

văzut ca o pierdere a inocenței,
că cei 20.000 care și-au pierdut viața

reprezintă un moment crucial în

conștiința britanică și relația

între cei care dau oridnele și cei care

sunt obligați șă le îndeplinească.

(muzică de pian)

VO: Printre cei care s-au stins

atunci, se afla și dragul prieten
și membru TCBS,

Robert Gilson.

John Garth: Și-a condus plutonul în luptă

a preluat conducerea regimentului lui,
dar a fost împușcat

în mijlocul zonei tampon.

Paul Golightly: Era în al patrulea val.

A văzut cum primul val a intrat în luptă
și a eșuat,

la fel și al doilea,

iar apoi al treilea.

A venit rândul plutonului lui,

trebuiau să intre în luptă, și au facut-o.

Acesta este cel mai intens și probabil

cel mai tragic moment al zilei de 1 iulie

1916. Această generație avea atât
de multă încredere

în superiorii lor, și probabil simțeau

o răspundere mare față de camarazii lor

încăt erau pregătiți să continue,
chiar dacă asta

însemna moarte sigură.

John Garth: Tolkien auzise veștile

abia după prima participare a lui în luptă

câteva săptămâni mai tarziu; a fost
devastat.

L-a bulversat până în adâncurile

sufletului. La fel ca și ceilalți membrii

ai TCBS-ului, vedea grupul ca o frăție

care încearca să dăruiască ceva

lumii întregi. O frăție

în care toți patru erau organe vitale,

iar acum unul din ei a pierit. Deci

ce însemna asta pentru scopul frăției?
Și de asemenea

pentru scopul său.

Simon Stacey: Geoffrey Smith

i-a scris o scrisoare în care
experiențele

și sentimentele devastatoare ale lui
și un sentiment

că frăția fusese ruptă erau evidente.
Rob nu va deveni

niciodată un arhitect, nu va mai putea

să-și îndeplinească visele.

John Garthm: I-a luat ceva timp

să-și revină din șoc. Ceilalți

doi membri, Wiseman și Smith, erau

determinați să-l convingă că scopul

TCBS-ului va continua, iar

Tolkien a fost încurajat de asta.

VO: Tolkien îi scrie tatălui lui Rob,
directorul

școlii King Edward să-și exprime

condoleanțele. TCBS-ul a pierdut un tânăr

isteț, un artist talentat

și un prieten drag.

Războiul lui Tolkien începuse de-a binelea

iar în următoarele luni trăiește

greutățile luptelor în tranșee.

John Garth: Își petrecea timpul înăuntrul

și în afara tranșeelor.
Batalioanele alternau

de pe front în tranșeele de rezervă

pentru a se odihni, după cum glumeau ei,

dar nu se odihneau cu adevarat,
se antrenau.

Tolkien a vorbit de obseala omniprezentă

pe timpul războiului. În această perioadă

a fost implicat în trei atacuri, a fost

norocos de a nu lupta în

prima zi a bătăliei de la Somme; era

la câțiva kilometrii în spatele frontului.

Batalionul lui trebuia să lanseze

un al doilea val de atacuri, s-au luptat

într-un sat numit Ovillers; unde era

frontul german. A întâlnit acolo

un haos total în ceea ce privea

comunicațiile de pe câmpul de luptă. Era

un sistem primitiv. Construit
doar pe jumătate; deteriorat

de circumstanțele luptelor.
A trimis soldați

prin zona tampon cu rachete semnalizatoare

pentru a le spune că au ajuns.
Alte semnale luminoase -

„avem prizonieri”, aveau

porumbei; ei fiind una dintre cele
mai sigure

metode de comunicație.
Unul din semnalizatorii

lui Tolkien a câștigat o medalie deoarece
porumbelul lui

a reușit să treacă de zona tampon

și să-și îndeplinească misiunea.

VO: Atacul e un succes și mulți

sunt capturați. Dintre toate luptele

înfruntate de Tolkien, una dintre cele
mai semnificative

este și ultima; un atac

contra germanilor.

John Garth: Era deja octombrie,

câmpul de luptă era plin de noroi.

Atacul a fost amânat din cauza ploii
torențiale

dar pe 21 octombrie vremea s-a răcit

încât pământul a înghețat

iar atacul a continuat.

(Bubuit puternic. Artilerie puternică)

(Împușcături, gloanțe șuierând)

(muzică solemnă)

John Garth: A fost martor
la morți violente,

a văzut și a simțit teroare extremă.

Niciodată, din câte știm, nu a descris

pe larg cum a fost războiul de tranșee

dar a rezumat în două cuvinte, intr-una

din scrisorile sale, și anume;
„oroare animalică”.

Războiul te face să-ți pierzi umanitatea

și să devii o bestie disperată

să supraviețuiască. E foarte interesant

că de fiecare dată în „Stăpânul inelelor”

când personajele înfruntă un sentiment

de spaimă, sunt descrise ca fiind

îngrozite de teroare.

Paul Golightly: Majoritatea tranșeelor

britanice erau făcute incomode
intenționat,

generalli au vrut ca soldații să creadă

că acelea erau doar temporare, și că ei

vor avansa, că tranșeele

nu erau casa lor.

VO: Pe frontul de vest, Tolkien se simte

izolat de casă și scrisorile

pentru și de la Edith sunt lumina
de la capătul tunelului.

Din motive de importanță strategică
Tolkien nu

avea voie să își dezvăluie locația
în scrisori,

astfel inventează un cod din puncte
pentru ca Edith

să știe unde se află.

John Garth: Pur și simplu

când îi scria, punea

câte un punct deasupra literelor

pentru a evidenția numele locului

în care se află. Edith avea o hartă

pe perete și marca locul unde era

el în momentul în care primea scrisorile.

VO: După atacul prosper asupra tranșeului

Regina, batalionul este retras

de pe front și defilează
în fața ofițerilor superiori.

Din păcate, Tolkien se îmbolnăvește.

John Garth: Era febră din tranșee. Era

o boală luată de la păduchi,
din cauza condițiilor

neigienice de acolo.

Paul Goligthly: Se răpândea prin contact

cu păduchi și simptomele erau neplăcute.

Aveai dureri de cap, aveai crampe

stomacale, te dureau articulațiile

și oasele, apăreau răni

pe piele, nu e fatală dar poate deveni

foarte debilitant. Iar în acea stare
nu poți fi

un soldat eficient. Cazul lui Tolkien

era urât, atât de urât încât trebuia

să fie trimis înapoi acasă.

Așa s-a sfârșit războiul lui.

John Garth: I-a salvat viața, a fost

scos de pe câmpul de luptă și trimis
înapoi în Marea Britanie.

A fost transportat la Birmingham,

la spitalul First Southern General,

cum se numea atunci, care se afla

în zona universității din Birmingham.

Acolo, Tolkien și soția lui, Edith

s-au reunit, și tot aici, el

a început să scrie primele povești despre
Pământul de Mijloc.

Reuniunea cu Edith a fost
foarte emoționantă

și a fost o inspirație pentru diferite

scrieri din mitologia sa, mai exact

povestea lui Luthien și Beren; care apare

în „Silmarillion” și e menționată

în „Stăpânul inelelor”. O poveste
de iubire

între un bărbat muritor
și o elfă nemuritoare.

(Muzică de pian)

VO: Însă răgazul lui Tolkien nu durează
mult.

După puțin timp, el

află de la Cristopher Wiseman,

că prietenul lor G.B.Smith a fost omorât.

John Garth: Bătălia de la Somme

se terminase, și Smith organiza un

meci de fotbal pentru soldații lui
la o distanță de 6.5 km

în spatele frontului, când un proiectil

a explodat aproape de el.

A fost lovit de șrapnel și a dezvoltat

o gangrenă gazoasă,

care l-a omorât în câteva zile.
La începutul anului 1916, pe când

Tolkien încă se antrena, a primit o
scrisoare

de la G.B.Smith, care se afla deja
în tranșee

în Franța.

VO: Smith era pe punctul să meargă
în Patrula de Noapte.

Ofițerul care a condus Patrula de Noapte

de dinainte, fusese capturat și porbabil
ucis.

John Garth: Era probabil
cea mai periculoasă

activitate pe care puteai să o faci
pe front,

Smith era pe cale să meargă și a profitat

de ocazie și i-a scris lui Tolkien,

spunându-i; „Sunt pe cale de a merge
în Patrula de Noapte,

sunt un mare admirator

a ceea ce ai scris și ce vei scrie”

I-a spus lui Tolkien „tu ești alesul, sunt
sigur,

și trebuie să publici”.

Smith a fost primul fan al Pământului

de Mijloc.

Simon Stacey: Smith spune în acea
scrisoare

că moartea nu poate curma TCBS-ul,

nu îi poate opri pe cei „patru nemuritori”
cum spunea el, că Tolkien

poate spune tot ce vrea să spună,

după ce el nu va mai fi.

Asta e foarte emoționant deoarece Tolkien,

deși era un artist desăvârșit,

a încercat în ultimii ani ai carierei sale

să împlinească visul artistic pe care-l

aveau în comun.

John Garth: A reușit să-și adune puterile

și să îl vadă pe Smith ca un ideal
la care trebuie să ajungă.

VO: În vara anului 1918, Tolkien

și Wiseman adună câteva din poeziile
lui Smith

și le publică într-un volum mic,

numit; „A Spring Harvest”.

Războiul lui Tolkien s-a sfârșit,
dar impactul

experiențelor îl va urmări toată viața,

și îi va influența scrierile.

John Garth: Experiența războiului

a afectat mult mitologia lui

Tolkien. Imediat ce s-a întors

de la Somme a început să scrie o poveste

numită „Căderea Gondolinului”
care a fost primul

element al mitologiei sale care implica
și lupte.

Și ce e și mai fascinant e că

atacatorii folosesc lucruri numite

de Tolkien „dragoni” „bestii”
ori „monștrii”

dar sunt descrise ca lucruri metalice

care scuipă foc iar unele ascund

soldați înăuntru, e destul de clar

că e o încercare de mitologizare
a tancului.

Tancul fiind arma secretă a tării lui,

care fusese lansată la Somme când

Tolkien era prezent.

„Stăpânul inelelor” se axează pe o frăție,

separată pe diferite câmpuri de luptă,

cum era și TCBS-ul.

Simon Stacey: Atunci când

a conceput ruperea frăției

în „Stăpânul inelelor”, Tolkien

a fost influențat de pierderea lui

din primul război mondial și ruperea

frăției TCBS.

Există o scrisoare în care menționează

că mlaștinile morții, prin care Frodo,

Sam și Gollum trec, se aseamănă

cu nordul Franței, zona Somme-ului

unde a luptat el.

John Garth: Frodo și Sam se aseamănă

cu un ofițer și cu un soldat; servitorul

său. Tolkien a spus că „Sam Gamgee

al meu e inspirat de ofițerii

și soldații pe care i-am întâlnit
în primul război mondial.”

Frodo reprezintă sentimentele unui

tânăr ca Tolkien, prins fără să vrea

într-un război și obligat să poarte

o povară, una a datoriei.
Putem observa

că Frodo dezvoltă simptome
care ar fi catalogate

ca stres post traumatic sau

trauma de război, sau cum era
numită atunci

psihoză traumatică. Se retrage

în sine atât de mult încât

spune că nu-și amintește cum arată iarba,

sau cum e lumina soarelui.

Când războiul se sfârșește în
„Stăpânul inelelor”

Frodo nu se comportă ca un erou,

e vizibil traumatizat de întreaga

experiență. Așa au fost majoritatea

soldaților care s-au întors de pe frontul

vestic, nu puteau să vorbească
despre experiențele

care i-au afectat atât de mult.

(muzică de pian retrospectivă)

Paul Golightly: Generația care luptă

în primul război mondial, ar trebui
numită curajoasă.

Simon Stacey: Sacrificiul acelei generații

a fost extraordinar.

John Garth: A însemnat o pierdere tragică
și pentru familii, prieteni

și pentru civilizație

ca întreg. A tulburat convingeri

și ipoteze glorificate înainte.

Simon Stacey: A fost primul

război al mașinăriilor.

Mii și milioane de oameni

puteau fi eradicați, puteau fi distruși

fără să-și întâlnească dușmanul.

Paul Golightly: Ei nu aveau

onoarea de a muri pe rând, ei mureau

la grămadă; și acele numere, cred,

ne traumatizează așa tare. De aceea avem

memorialele de la Thiepval
și la Menin Gate;

unde se găsește doar o listă lungă
cu nume.

Corpurile lor au dispărut,

fiecare dintre ei avea o viață distinctă

însă au pierit simultan.

John Garth: Când citești cronica școlii

King Edward, cum o fac eu cercetând

viața lui Tolkien, ajungi să-i cunoști
pe băieții

cu care a crescut și să le vezi

realizările, vezi ce învățau,

vezi cât de inteligenți,

creativi și splendizi erau. Apoi

a început războiul, și alfi

că s-au dus la luptă.

Paul Goligthly: Acești tineri,

care aveau viața înainte, știm

cu toții asta, au fost deconectați

de la dezvoltarea lor. Erau încărcați
cu potențial,

erau plini de viață, de energie,
de planuri,

de ambiție; vrând să facă tot felul

de lucruri cu viața lor

profesională și personală, însă nu au avut
șansa.

John Garth: Când realizezi cum a fost

războiului, e uimitor că Tolkien

a supraviețuit și a reușit să producă

opere literare minunate; opere

care ne-au format cultura. Mulți

se întreabă câți dintre cei care
n-au supraviețuit,

aveau un potențial care

nu a fost descoperit.

Pierderea e imensă.

Simon Stacey: G.B.Smith arată

cum o viața se stinge înainte

ca visele ei să fie împărtășite
în întregime.

Paul Golighty: Aceasta este o generație

care nu vorbea despre sentimente. Astfel

reacția emoțională a durat

mult. O parte din veterani
au supraviețuit războiului

doar ca să-și dea seama
că nu puteau supraviețui

păcii.

VO: În capela de la King Edward,

pe opt plăci de alamă sunt înscripționate

numele a 245 foști elevi care au pierit

în primul război mondial. Tolkien
și prietenii lui

din TCBS, sunt doar patru dintre

cei 1.500 de foști elevi

care s-au înrolat și au luptat
în marele război,

și povestea fiecăruia merită să fie spusă.

Paul Golightly: Cimitirele
prin care te poți

plimba în nordul Franței au devenit

un fel de catedrale ale secolului XXI;

unde trebuie puse câteva întrebări
importante

despre natura războiului și natura

sacrificiului, iar în cazul primului
război mondial,

dimensiunea sacrificiului.
Sau dacă un război

merită atât de mult sacrificiu.

(Solo la pian)