Ascensiunea și căderea războinicilor celtici - Philip Freeman

Vizionați întreaga lecție: https://ed.ted.com/lessons/the-rise-and-fall-of-the-celtic-warriors-philip-freeman

Într-o seară de vară, în 335 î.Hr., Alexandru cel Mare se odihnea lângă Dunăre când un grup de străini s-au apropiat de tabăra sa. Alexandru nu a mai văzut altfel de oameni înalți, războinici fioroși cu imense inele la gât și pelerine colorate. Erau keltoi sau celți - multe triburi independente din Europa. Philip Freeman detaliază ascensiunea și căderea celților antici.

Lecție de Philip Freeman, regizat de Paper Panther.

Într-o seară de vară, în 335 î.Hr.,
Alexandru cel Mare

se odihnea lângă Dunăre
după o zi de lupte cu triburile sciților,

când un grup de străini
s-a apropiat de tabăra sa.

Alexandru nu a mai văzut
alți oameni ca acești înalți,

fioroși războinici cu imense
inele la gât și pelerine colorate -

astfel i-a invitat să petreacă cu el.

Au spus cu mândrie că sunt keltoi
sau celți din îndepărtații Alpi.

Alexandru i-a întrebat de ce le e frică
cel mai mult în lume,

sperând să spună că le e frică de el.

Ei au râs și i-au spus
că nu le e frică de nimic.

Asta e una dintre cele mai vechi povești
despre anticii celți.

Deși nu știm
de unde au venit primii celți,

în timpul lui Alexandru
ei s-au răspândit în Europa

din estul Asiei Mici până în Spania

și în insulele atlantice ale Britaniei
și Irlanda la vest.

Celții nu au fost un imperiu unit,
și nu au construit orașe și monumente.

Însă, erau sute de triburi independente
ce vorbeau aceeași limbă.

Fiecare avea regele lor războinic
și un centru religios.

Triburile se luptau între ele

cu la fel de mult entuziasm
cum se luptau și cu dușmanii.

Puține armate le-au ținut pieptul.

Oarecum ciudat pentru acele vremuri,
celții credeau în reîncarnare -

că se vor renaște pe Pământ
să trăiască și să petreacă și să lupte,

credință ce a contribuit
la curajul lor în luptă.

Câțiva din ei luptau dezbrăcați,
batjocorind armura dușmanilor lor.

Cel mai mare trofeu pe care un războinic
putea să îl dețină

era capul retezat al unui inamic.

Păstrau aceste capete
în borcane cu ulei de cedru

și le arătau oaspeților
ce le vizitau casele.

Războinicii celți erau atât de lăudați
în lumea antică

încât regii străini îi angajau
ca soldați mercenari

pentru a servi în oștirile lor.

Dar celții erau mai mult
decât simpli războinici.

Printre ei erau meșteșugari pricepuți,
artiști și poeți numiți barzi.

Barzii cântau despre faptele curajoase
ale strămoșilor lor,

aduceau laudă reușitelor
regilor războinici

și compuneau satire
despre liderii lași și egoiști.

Celții venerau mulți zei,

iar preoții, cunoscuți ca druizi,
supravegheau cum erau venerați zeii.

Oricine putea să devină druid,

dar pregătirea necesita mulți ani
de studiu și memorare -

druizii nu aveau voie să țină evidența
în scris a învățăturilor lor.

Druizii supervizau practicile religioase
și jertfele pentru zei,

dar erau și profesori, vraci,
judecători și oameni de știință.

Erau atât de respectați
încât puteau să intervină între triburi

în mijlocul unei bătălii și să o oprească.

Niciun celt nu ar răni un druid
sau s-ar îndoi de deciziile lui.

În secolul II î.Hr., romanii
au început să calce pe teritoriu celtic,

cucerind triburile din nordul Italiei.

Decât să se unească împotriva legiunilor
romane ca răspuns a acestei înfrângeri,

celții și-au menținut diviziunile tribale.

Triburile din Spania au fost învinse
la scurt timp.

În primul secol î.Hr., Iulius Cezar
și-a mărșăluit armata în Franța,

folsind mită, amenințări și minciuni
ca triburile să se lupte între ele.

Doar la apusul acestui mare război

celții s-au unit împotriva
dușmanului lor comun

sub conducerea regelui Vercingetorix,

dar era prea târziu.

Nenumărați războinici și familiile lor
au murit sau au fost înrobiți

în timp ce romanii cucereau Franța.

Protejate de apele ce îi înconjurau,

triburile celtice din Britania și Irlanda
au fost ultimele care au opus rezistență.

Când romanii au invadat Britania,

regina Boudicca a unit tribul ei
într-o revoltă, după uciderea soțului ei.

Aproape că a reușit să izgonească
legiunile romane din Britania

înainte să moară într-o ultimă bătălie
dusă împotriva dușmanului.

Până la sfârșitul primului secol,
doar Irlanda, departe în larg,

a rămas necucerită de Roma.

Acolo, obiceiurile celților antici
au supraviețuit neatinse de restul lumii

mult timp după ce din Roma
au mai rămas doar ruine.