Arta sub semnul întrebării 1 - VAN GOGH : Noaptea înstelată

Mai multe filme și un interviu complementar gratuit pe http://www.canal-educatif.fr
Noua versiune aduce îmbunătățiri la nivelul sunetului, calității imaginilor și a sincronizării.

Arta...

in intrebari [Detectiv de arta]

Luna,

o biserică,

un chiparos.

Un tablou de Vincent van Gogh.

O noapte liniştită la ţară?

Cu toate astea

repausul pare ne neconceput sub cerul furios.

De fapt, Van Gogh a pictat acest decor nocturn într-un azil de boli mintale,

un an înainte de a îşi lua viaţa.

Strigătul de rebeliune a unui geniu, mult înaintea timpului său?

În timp ce contemporanii săi cădeau pradă luminilor strălucitoare ale oraşului,

Van Gogh părăseşte Parisul şi ne oferă visul unui citadin stresat.

Aşa încăt - haideţi să ne găsim eliberarea în nebunia artei,

şi să ne reconectăm cu plăcerile liniştite ale vieţii la ţară.

Nebunia noptii înstelate nu serveşte oare la mascarea unei viziuni reacţionare?

Van Gogh: Noaptea înstelată - noaptea transfigurată

Partea 1: O nebunie bien studiată

Nu reprezintă, oare, acest tablou expresia spontană a demenţei?

Să ne ferim de judecăţile fără argumente:

Van Gogh îşi pictează noaptea în 1889, într-o epocă în care astronomia este o practică popularizată în manuale

ilustrate cu primele fotografii ale cerului.

Aceasta spirală se inspiră de asemenea de nebuloase reale:

Venus, care îşi încheia ciclul, era deosebit de strălucitoare în acel an

iar luna este aşa cum putea pictorul să o vadă din celula sa...

... la răsărit în data de 25 mai 1889.

În schimb, sub fereastra lui, Van Gogh nu vedea decât un spaţiu îngrădit.

Aşa încât el compune un peisaj fictiv

în care adaugă chiparosul şi clopotniţa satului

care conferă lucrării un efect de profunzime

şi structurează imaginea.

Chiar şi tempestuoasa spirală ajută la conturarea perspectivei, a verticalităţii.

Dacă nebunia nu apare în compoziţie,

nu aparea ea în tuşele artistului, atât de brutale şi de schematice?

În graba sa, Van Gogh nu are nici măcar grijă să acopere întreaga pânză!

În realitate, tuşele întăresc opoziţia între cele două părţi ale tabloului.

La bază, fiecare casă este încercuită de negru, ca un vitraliu,

iar copacii sunt trataţi ca o minge de lână.

Solul are soliditatea unei opere de artizanat.

Cerul, in schimb, este fluid. ca un banc de peşti.

Lumina stelelor se propagă prin unde concentrice.

Agitaţia tabloului este, ca urmare, mai degrabă calculată decât spontană, prezentând 2 forţe opuse:

- Cea fermă şi tangibilă a solului

- Cea dinamică şi unduioasă a cerului

Ca un pod între cele doua, chiparoşii, deşi ca smoala dar vii ca o flacără.

De ce agită Van Gogh o noapte rurală liniştită?

Partea 2: Noapte periculoasă sau noapte religioasă?

Înainte de a aborda noaptea sub forma

cerului înstelat...

... Van Gogh se intereseazp de ea ca un moment de relaxare când oamenii sunt liberi de muncă.

Ce contrast cu picturile avangardiste care exaltă mişcarea şi luminile bucuriilor citadine!

La Van Gogh raporturile se inverseată:

Este masa albăstrie a ţăranilor cea care devine nobilă, ...

... în timp ce oraşul strălucitor provoacă urâţirea.

Tristă şi dură la o primă vedere...

.. această masă unde comesenii se privesc şi comunică...

sub o lumină consolantă provenind dintr-o singură sursă, glorificând odihna binemeritată după efort.

Familia este sudată ca una dintre aceste căsuţe reunite în jurul unui singur clopot, simbolul credinţei creştine.

Această celebrare a demnităţii ţărăneşti nu este inventată de Van GoghŞ

ea este împrumutată de la Jean-François Millet, pe care pictorul îl admiră.

În Angelus, seara era deja un moment de fervoare şi de comuniune cu pământul.

Însă Van Gogh inventează o reprezentare a oraşului care devine aproapre infernală.

În sala de Bal de la Arles, o multitudine de lumini terne a înlocuit lumina unificatoare.

Fiecare dansator pare pierdut în mijlocul unei mulţimi haotice şi isterice.

În acest cafe deschis întreaga noapte, atmosfera este apăsătoare.

Culorile complementare - roşu şi verde - crează o atmosferă acidă,

O masă de biliard a înlocuite vechea masă familială:

pasiunea devorantă pentru jocuri a distrus energiile şi legăturile dintre oameni.

Respinşi peste tot, alcoolicii eşuează aici, ca fluturii de noapte prinşi în capcană de trei sori

falşi, devoranţi şi explozivi.

În acest tablou, Van Gogh pare să utilizeze tehnica japoneză a imprimării pentru a arăta falsitatea vieţii moderne.

Puterea emoţională a cearcănelor negre,

alăturarea brutală a diferitelor planuri,

contrastele strălucind în culori complementare...

Van Gogh opune falsităţii oraşului ordinea şi eternitatea cerului înstelat.

Dar meciul nu este câştigat dinainte.

În ciuda unui cer solid, parcă cioplit,

stelele sunt, în final, pale şi slabe...

... în faţa strălucirii acide a relflecţiilor din apă.

Van Gogh descoperă fenomenul “poluării luminoase”:

luminile artificiale ne împiedică să vedem stelele

și invadează orașul și împrejurimile sale, în spiritul acestei agitații care anunță că încă o bucățică de pământ de la țară va fi absorbit.

Similar acestui montaj referitor la sateliții Nasa, realizat un secol mai târziu, pământul pare să preia aerul acesta de cer înstelat.

Pentru a doua probă, Van Gogh părăsește Arles pentru a se refugia într-un sat…

și în schimbă radical tehnica de pictură.

Pământul primește soliditatea imuabilă a cerului,

în timp ce cerul înstelat împrumută luminilor artificiale moderne…

aciditatea lor explozivă și dinamismul lor ondulatoriu

Rezultatul este spectaculos dar chiar exagerat: recădem într-o nebunie necontrolată.

De ce s-a încăpățânat Van Gogh să scoată asffel în evidență puterea cerului?

Este atât de grav să uiți stelele?

Partea 3: Noaptea contra-atacă

În afara operei lui Van Gogh, cerul înstelat fascinează pentru că oferă doua experiențe fundamentale:

cea a frumosului și a sublimului.

Experiența comună a cerului, este cea a unei vaste bolte, frumoase datorită ordinii și perfecțiunii.

Văzute de la distanță, astrele strălucitoare și eterne

par foarte îndepărtate de pământul nostru tern și dărăpănat unde totul se schimbă și totul se distruge!

Chiar dacă această viziune naivă a fost demontată de fizica modernă

Van Gogh vede în cerul înstelat o hartă geografică și în moarte o navetă spațială.

Vederea stellar mă face să visez așa cum punctele negre reprezintă pe harta geografică orașe și sate.

Nu mi se pare imposibil ca holera și cancerul să devină mijloace de locomoție celeste,

ca vapoarele cu abur, ca omnibusul sau căile ferate în plan terestru.

Cele două nopți ale sale sunt moștenitoarele următoarei viziuni:

Prima - unde cerul se aseamănă unei construcții divine solide, iar stelele apar în configurația lor originară.

Și a doua, unde chiparoșii, arborii cimitirelor, evocă această moarte care ne permite să călătorim de pe pământ spre lumina celestă.

Dar ea moștenește o experiență mai modernă a cerului, legată, de această dată de sentimentul infinitului și a imensității.

În universul muzicii, acest proiect de docor pentru Flautul fermecat al lui Mozart are întotdeauna ecou în bolta celestă.

Dar crescendo-ul Reginei nopții oferă frisonul sublimului, care vine nu doar din ordine, dar și din

sentimentul lipsei noastre de importanță raportat la fenomenele de neoprit.

Iar în arhitectură, Etienne-Louis Boullée a conceput o clădire funerară gigantică, acoperită de găuri pentru a imita

luminozitatea stelelor şi pentru a reduce oamenii la dimensiunea furnicilor.

Cu cea de-a doua noapte, Van Gogh cauta de asemenea calea spre nemăsurabil.

El inovează introducând, în cerul lui, ceea ce alți pictori știau bine să capteze:

Forța erupțiilor,

a avalanșelor

și a inundațiilor.

Dar de această dată, nu este vorba despre celebrarea științei prin raportarea la imaginar, ci despre celebrarea voinței noastre.

În fapt, voința noastră poate rămâne fermă chiar și când este confruntată cu elemente care au potențialul să o distrugă.

Este vorba aici despre principiul “dinamicii sublime”: pentru a funcționa, e nevoie ca mici figuri înzestrate cu voință confruntate cu forța elementelor.

În secolul 17, indestructibila catedrală din Toledo este cea care a jucat acest rol de reper sub un cer de furtună.

Van Gogh transpune aceste forțe direct în cerul care se întinde deasupra mândrului clopot din Saint-Rémy.

Pretinsa nebunie a nopții înstelate este, deci, bine calculată! Banalul sat provensal accede la mit:

mitul unui sublim punct de reper confruntat cu tulburările modernității.

Mulțumiri pentru subtitrarea în limba română: Ioana Muresan