Povestea japoneză a savantului egoist - Iseult Gillespie

Urmărește întreaga lecție la: https://ed.ted.com/lessons/the-japanese-folktale-of-the-selfish-scholar-iseult-gillespie

În vechiul Kyoto, un savant Shinto se simte distras de la rugăciune și caută să practice un ritual de purificare pentru a-și curăța sufletul. Se hotărăște să plece spre sanctuarul sacru Hie; va parcurge singur drumul, ignorând orice distragere în căutarea echilibrului, fără să se abată. Dar într-o zi, întorcându-se spre casă, aude țipete disperate de ajutor. Iseult Gillespie ne împărtășește povestea îndurării.

Lecție oferită de Iseult Gillespie, regizată de Amir Houshang Moein.

În vechiul Kyoto, un savant devotat,
Shinto, ducea o viață simplă,

dar era adesea distras de la rugăciune
de agitația orașului.

Era de părere că vecinii
îi poluau sufletul,

și a încercat să practice harae,

un ritual de purificare
menit să-i curețe trupul și mintea.

A hotărât să plece
spre sanctuarul sacru Hie.

Drumul a fost o urcare extenuantă
care i-a luat toată ziua.

Dar s-a bucurat de singurătatea-i oferită,

iar pacea care l-a cuprins
la întoarcerea spre casă a fost profundă.

Școlarul era hotărât să mențină
această seninătate cât mai mult posibil,

așa că a mai făcut acest pelerinaj
de încă 99 de ori.

Mergea singur pe drum, ignorând
orice distragere în căutarea echilibrului,

și nu se abătea niciodată de la țelul său.

Era un om de cuvânt, iar pe măsură
ce zilele s-au transformat în săptămâni,

înainta prin ploaia abundentă
și prin soarele arzător.

Cu timpul, devotamentul i-a dezvăluit
lumea invizibilă a spiritelor

care există alături de lumea noastră.

A început să simtă kami (divinul)
însuflețindu-i pietrele de sub picioare,

adierea care îl răcorea
și animalele care pășteau pe câmp.

Dar nici așa nu vorbea cu nimeni,
spirit sau om.

Era hotărât să evite contactul
cu cei care s-au abătut de la drum...

și care au fost contaminați
de kegare (impuritate)

Acest tabu al întinării
afecta bolnavii și morții,

dar și cei care profanau pământul
sau săvârșeau infracțiuni violente.

Dintre toate pericolele la adresa
purității spirituale a școlarului,

kegare era cu siguranță cel mai mare.

După ce și-a prezentat omagiile
pentru a 80-a oară,

a plecat încă o dată spre casă.

Dar de cum s-a lăsat întunericul,
a început să audă hohote strașnice.

Savantul a încercat să meargă înainte
și să ignore bocetele,

dar plânsetele de disperare l-au copleșit.

Vrând-nevrând, a lăsat în urmă poteca sa
și a urmat zgomotele până la sursa lor.

A ajuns la o colibă strâmtorată,
unde o femeie stătea ghemuită afară.

Cuprins de milă, savantul a implorat
femeia să-și împărtășească durerea.

Aceasta i-a spus că mama ei
tocmai a murit,

dar nimeni nu vrea să o ajute
cu înmormântarea.

La auzul veștii, i s-a înmuiat inima.

Dacă i-ar atinge trupul,
sufletul i-ar fi întinat,

secându-l de forța vieții
și asuprindu-l de kami.

Dar auzind femeia cum plânge,
l-a cuprins mila.

Așadar, au îngropat bătrâna amândoi

pentru a-i permite trecerea
în lumea spiritelor în siguranță.

Înmormântarea s-a terminat, dar tabuul
morții atârna greu asupra savantului.

Cum a putut fi atât de nechibzuit,

să neglijeze cea mai importantă regulă
și să-și corupă călătoria divină?

După o noapte covârșitoare,

a hotărât să se întoarcă la sanctuar
pentru a se purifica.

Spre surprinderea lui, templul liniștit
de altădată era acum plin de oameni,

toți adunați în jurul unui clarvăzător
care comunica direct cu kami.

Omul s-a ascuns, necutezând să se apropie
pentru a nu-i fi văzut sufletul întinat.

Clarvăzătorul avea alte moduri de a vedea,
așa că l-a chemat în fața mulțimii.

Pregătit să-și accepte pedeapsa,
omul s-a apropiat de femeia sacră.

Dar aceasta doar a zâmbit.

L-a strâns de mâna-i necurată...

și i-a șoptit o binecuvântare
pe care doar el o putea auzi,

mulțumindu-i pentru bunătatea lui.

În acel moment, savantul a descoperit
un secret spiritual măreț:

contaminarea și coruperea
sunt două lucruri extrem de diferite.

Cuprins de revelație,
școlarul și-a reluat călătoria.

Dar de data aceasta, s-a oprit
să îi ajute pe cei pe care i-a întâlnit.

A început să vadă frumusețea
lumii spiritelor peste tot pe unde a mers,

ba chiar și în orașul
de care se ferea înainte.

Ceilalți l-au avertizat că riscă kegare,

dar el nu le-a spus niciodată
de ce se amesteca de bună voie...

cu cei bolnavi și cu cei defavorizați.

Căci știa că oamenii
pot înțelege harae cu adevărat...

doar prin propria lor călătorie.