Romanian subtítulos

← Cum să crești copii care pot depăși anxietatea

Obtener código incrustado.
36 idiomas

Mostrar Revisión11 creada 10/02/2020 por Mirel-Gabriel Alexa.

  1. Când eram mică aveam multe temeri.
  2. Mi-era teamă de fulgere, insecte,
  3. zgomote puternice și personaje costumate.
  4. Am avut și două fobii severe:
  5. de doctori și de injecții.
  6. În încercarea mea de a scăpa
    de doctorul de familie,
  7. deveneam atât de agresivă
  8. încât doctorul m-a și plesnit o dată
    peste față ca să mă potolesc.
  9. Aveam șase ani.
  10. Eram în instinctul de supraviețuire,
  11. iar ca să fiu imobilizată pentru un vaccin
    era nevoie de trei sau patru adulți,
  12. pe lângă părinții mei.
  13. Mai târziu, familia noastră s-a mutat
    din New York în Florida,
  14. urma să încep liceul.
  15. Fiind nou-venită la școala parohială,
  16. fără să cunosc pe nimeni,
  17. făcându-mi griji
    despre cum o să mă integrez,
  18. în prima zi de școală
  19. un profesor face prezența:
    „Anne Marie Albano”,
  20. la care răspund:
    [Cu accent Staten Island] „Aici!”
  21. Ea râde și zice: „O, scumpo, ridică-te!
  22. Spune D-O-G”.
  23. Iar eu am răspuns:
    [Cu accent Staten Island] „Dog?”
  24. Toată clasa a bufnit în râs,
    odată cu profesorul.
  25. Așa a continuat,
  26. pentru că mai avea multe cuvinte
    cu care să mă umilească.
  27. Am plecat acasă plângând,
  28. supărată,
  29. cerându-le părinților să merg
    înapoi în New York,
  30. sau la vreo mănăstire.
  31. Nu voiam să mă întorc la școala aceea.
    Sub nicio formă.
  32. Părinții m-au ascultat
  33. și mi-au zis că vor vorbi despre asta
    cu monseniorul din New York,
  34. dar că trebuia să merg la școală zilnic,
    ca să fac prezența
  35. pentru a mă transfera în clasa a noua
    în Staten Island.
  36. Toate acestea se întâmplau înainte
    să existe email și telefoane mobile,
  37. în următoarele câteva săptămâni,
  38. se presupune că se trimiteau scrisori
    între Arhiepiscopia din Manhattan
  39. și cea din Miami,
  40. și cu Vaticanul,
  41. în fiecare zi mergeam la școală plângând
    și mă întorceam plângând,
  42. la care mama îmi oferea înștiințări
    de la vreun cardinal sau episcop:
  43. „Să continue să meargă la școală
    până îi găsim un loc”.
  44. Eram cumva naivă?
  45. (Râsete)
  46. Într-o zi, câteva săptămâni mai târziu,
    așteptând autobuzul spre școală,
  47. am întâlnit-o pe Debbie,
  48. ce mi-a făcut cunoștință cu prietenii săi.
  49. Iar ei mi-au devenit prieteni,
  50. iar Papa a răsuflat ușurat.
  51. (Râsete)
  52. Am început să mă calmez și să mă integrez.
  53. Ultimele trei decenii în care am studiat
    anxietatea la copii
  54. sunt datorate, în parte,
    incursiunii mele în autocunoaștere.
  55. Am învățat multe.
  56. Pentru tineri, anxietatea
    e cea mai comună afecțiune psihiatrică
  57. din copilărie.
  58. Aceste tulburări încep timpuriu,
    de la patru ani,
  59. iar în adolescență, unul din 12 tineri
    e afectat în mod sever
  60. în abilitățile de a funcționa acasă,
    la școală și cu prietenii.
  61. Acești copii sunt atât de înspăimântați,
  62. îngrijorați,
  63. incomozi fizic din cauza anxietății.
  64. Nu se pot concentra la școală,
  65. nu se pot relaxa, distra,
  66. nu-și pot face prieteni
  67. și restul lucrurilor
    pe care le fac copiii.
  68. Anxietatea creează suferință copiilor,
  69. iar părinții sunt martori
    ai acestei suferințe.
  70. Întâlnind tot mai mulți copii care suferă
    de anxietate în profesia mea,
  71. a trebuit să mă duc la mama și tata
    și să le pun câteva întrebări.
  72. „De ce m-ați imobilizat
  73. când mi-era frică de injecții,
  74. și m-ați forțat să le fac?
  75. Și de ce mi-ați spus poveștile acelea
    ca să merg la școală,
  76. când îmi făceam atâtea griji
    că voi fi ridiculizată din nou?”
  77. Ei mi-au răspuns:
    „Ni se frângeau inimile de fiecare dată,
  78. dar știam că acelea erau lucruri
    pe care trebuia să le faci.
  79. A trebuit să ne asumăm riscul
    că te vei supăra
  80. așteptând să te obișnuiești cu situația,
  81. odată cu trecerea timpului
    și acumulării experienței.
  82. Trebuia să fii vaccinată.
  83. Trebuia să mergi la școală”.
  84. Dar părinții mei nu știau
  85. că făceau mai mult
    decât să mă vaccineze de pojar.
  86. Ei mă imunizau împotriva unei vieți
    cu tulburări de anxietate.
  87. Anxietatea excesivă într-un copil mic
    e ca o superbacterie —
  88. infecțios, care se multiplică —
  89. încât mulți dintre tinerii
    pe care îi consult
  90. au mai multe tulburări anxioase simultan.
  91. De exemplu, au o fobie anume,
  92. plus anxietate de separare,
    plus anxietate socială, la un loc.
  93. Lăsată netratată,
  94. anxietatea în copilăria timpurie
    poate duce la depresie în adolescență.
  95. Poate să contribuie și la abuzul
    de substanțe și suicid.
  96. Părinții mei nu erau terapeuți.
  97. Nu cunoșteau psihologi.
  98. Știau doar că aceste situații
    erau incomode pentru mine,
  99. dar nu erau dăunătoare.
  100. Anxietatea mea excesivă mi-ar fi dăunat
    mai mult pe termen lung
  101. dacă m-ar fi lăsat să evit și să scap
    de situațiile acestea,
  102. fără să învăț cum să tolerez
    stresul ocazional.
  103. În esență, mama și tata făceau
    propria lor versiune
  104. de terapie prin expunere,
  105. care este componenta centrală
  106. în terapia cognitiv comportamentală
    pentru anxietate.
  107. Colegii mei și cu mine am realizat
    unul dintre cele mai mari studii
  108. asupra tratamentelor pentru anxietate
    la copii cu vârste între 7 și 17 ani.
  109. Am descoperit
    că terapia cognitiv comportamentală
  110. de expunere, centrată pe copil,
  111. sau medicamentele cu un inhibitor selectiv
    de recaptare a serotoninei
  112. sunt eficiente pentru 60%
    din tinerii tratați.
  113. Iar combinația lor tratează
    80% dintre copii în trei luni.
  114. Asta e de bine.
  115. Iar dacă tratamentul continuă,
  116. sau se fac tratamente de expune lunare,
    cum am făcut pe parcursul studiului,
  117. pot rămâne sănătoși mai mult de un an.
  118. Totuși, după ce s-a încheiat acest studiu,
  119. ne-am întors și am făcut
    un studiu de urmărire asupra pacienților
  120. și am descoperit că starea multor copii
    s-a înrăutățit cu timpul.
  121. În ciuda tratamentelor bazate pe dovezi,
  122. am descoperit că aproximativ 40%
    dintre copii
  123. au rămas bolnavi.
  124. Ne-am gândit mult la rezultatele acestea.
  125. Ce ne scăpa?
  126. Am teoretizat că datorită concentrării
  127. asupra intervențiilor centrate pe copil,
  128. poate că trebuie abordați și părinții,
  129. și implicați și ei în tratament.
  130. Studii din laboratorul meu
    și ale colegilor de pe glob,
  131. arată o tendință constantă:
  132. părinți bine-intenționați
    sunt adesea trași din neatenție
  133. în ciclul anxietății.
  134. Cedează, și îi acomodează prea mult
    pe copiii lor,
  135. și își lasă copiii să evite
    situațiile dificile.
  136. Vreau să vă gândiți astfel:
  137. Copilul vostru intră în casă plângând.
  138. Are 5–6 ani.
  139. „Nimănui de la școală nu îi place de mine!
    Copiii sunt răi!
  140. Nimeni nu vrea să se joace cu mine!”
  141. Cum vă simțiți când vă vedeți copilul
    atât de supărat?
  142. Ce faceți?
  143. Instinctul natural de părinte
    este să reconforteze copilul,
  144. să îl protejeze și să repare situația.
  145. Să îl suni pe învățător să intervină,
  146. sau pe ceilalți părinți
    ca să organizați întâlniri de joacă
  147. este normal la vârsta de cinci ani.
  148. Dar ce faceți dacă copilul vostru
    vine în fiecare zi de la școală plângând?
  149. Le mai rezolvi problemele
    la 8, 10, 14 ani?
  150. Copiii, pe măsură ce se dezvoltă,
  151. vor întâlni inevitabil situații dificile:
  152. dormitul la prieteni, rapoarte orale,
  153. teste dificile,
  154. intrarea într-o echipă de sport,
    sau un rol într-o piesă de teatru,
  155. conflicte cu colegii...
  156. Toate aceste situații implică riscuri:
  157. riscul de a nu se descurca,
    de a nu primi ce își doresc,
  158. riscul de a greși
  159. sau de a fi umilit.
  160. Copiii cu anxietate,
  161. care nu își asumă riscuri,
    care nu se implică,
  162. nu învață cum să controleze
    astfel de situații.
  163. Corect?
  164. Pentru că abilitățile se dezvoltă
    prin expunere pe o perioadă de timp,
  165. expunere repetată la situații zilnice
    pe care le întâlnesc copiii:
  166. abilități de auto-liniștire,
  167. sau abilitatea de a te calma
    când ești frustrat,
  168. abilități de rezolvare a problemelor,
  169. inclusiv abilitatea de a rezolva
    conflictele cu alții,
  170. amânarea satisfacției,
  171. sau abilitatea de a depune
    un efor constant,
  172. chiar dacă trebuie să aștepți
    pentru a vedea ce ai realizat.
  173. Acestea, și multe alte abilități
    se dezvoltă în copii
  174. care își asumă riscuri și se implică.
  175. Și auto-eficacitatea apare,
  176. care înseamnă credința în forțele proprii
  177. și că poți depăși situațiile dificile.
  178. Copiii cu anxietate
    care evită aceste situații
  179. și îi fac pe alții să le facă
    în locul lor,
  180. devin din ce în ce mai anxioși cu timpul,
  181. și mai neîncrezători în ei înșiși.
  182. În contrast cu colegii lor
    care nu suferă de anxietate,
  183. ei încep să creadă că sunt incapabili
    să controleze aceste situații.
  184. Ei cred că au nevoie de cineva,
    cineva precum părinții lor
  185. să facă lucruri în locul lor.
  186. Chiar dacă instinctul natural
    al părinților e să protejeze copiii,
  187. și să îi reconforteze,
  188. în 1930, psihiatrul Alfred Adler
  189. îi avertizase deja pe părinți
  190. că putem să iubim un copil
    cât de mult ne dorim,
  191. dar nu avem voie să îl facem
    pe copil dependent.
  192. I-a sfătuit pe părinți să își antreneze
    copiii, încă de la început,
  193. să stea pe picioarele lor.
  194. De asemenea a avertizat că,
    dacă copiii capătă impresia
  195. că părinții nu au nimic mai bun de făcut
    decât să le stea la dispoziție,
  196. atunci vor avea o idee greșită
    asupra dragostei.
  197. Copiii anxioși din zilele noastre
  198. își sună mereu părinții,
  199. sau le trimit mesaje la orice oră din zi
    sau din noapte.
  200. Dacă copiii anxioși nu învață
    mecanisme de adaptare cât sunt tineri,
  201. ce se întâmplă cu ei când cresc?
  202. Conduc un grup pentru părinți
    de tineri cu tulburări de anxietate.
  203. Tinerii au între 18 și 28 de ani.
  204. Cei mai mulți trăiesc cu părinții,
  205. dependenți de ei.
  206. Mulți dintre ei au fost la școală
    sau facultate.
  207. Unii au absolvit.
  208. Aproape niciunul nu lucrează,
  209. stau doar acasă fără să facă mare lucru.
  210. Nu au relații însemnate cu ceilalți,
  211. și sunt foarte, foarte dependenți
    de părinții lor,
  212. ca să facă lucruri în locul lor.
  213. Părinții le fac încă programările
    la doctor în locul lor.
  214. Le sună vechii prieteni
    și imploră să îi viziteze.
  215. Spală hainele copiilor, gătesc pentru ei.
  216. Și se află într-un mare conflict
    cu tânărul adult,
  217. pentru că anxietatea s-a dezvoltat,
    dar nu și tânărul.
  218. Acești părinți se simt foarte vinovați,
  219. după care mâniați,
  220. după care și mai vinovați.
  221. Bine, ce ziceți de niște vești bune?
  222. Dacă părinții și figurile semnificative
    din viața copilului
  223. îl pot ajuta să își confrunte temerile
  224. și să își rezolve problemele,
  225. atunci șansele sunt mai mari
    ca acel copil să-și dezvolte
  226. propriile mecanisme interne de adaptare
    pentru a controla anxietatea.
  227. Îi învățăm pe părinți să fie prezenți
  228. și să se gândească la reacțiile lor
    la anxietatea copilului.
  229. Le cerem:
  230. „Observați situația în cauză.
  231. Cât de amenințătoare este situația
    pentru copilul meu?
  232. Și ce vreau în final să învețe din ea?”
  233. Bineînțeles, vrem ca părinții să asculte
    cu mare atenție,
  234. dacă un copil e agresat,
    sau se află în pericol,
  235. vrem ca părinții să intervină,
  236. absolut!
  237. Dar în situațiile zilnice
    producătoare de anxietate,
  238. părinții își pot ajuta copilul
    cel mai mult
  239. dacă rămân calmi, raționali,
  240. dacă validează sentimentele copilului,
  241. dar îl ajută,
  242. îl asistă planificând modul
    în care copilul va administra situația.
  243. Iar atunci — asta e esențial —
  244. copilul să rezolve problema
    de unul singur.
  245. Bineînțeles, ți se frânge inima să te uiți
    cum suferă un copil,
  246. după cum mi-au spus părinții
    după mulți ani.
  247. Când îți vezi copilul suferind,
  248. te gândești că poți interveni,
    să îl scapi de suferință,
  249. asta e tot ce contează, nu?
  250. Asta vrem să facem.
  251. Indiferent dacă suntem tineri sau bătrâni,
  252. anxietatea excesivă ne face
    să supraestimăm riscul și stresul,
  253. și să subestimăm abilitatea
    de a face față.
  254. Știm că expunerea repetată
    la ceea ce ne sperie reduce anxietatea,
  255. în timp ce construiește resurse
    și rezistență.
  256. Știau părinții mei ceva.
  257. Tineretul hiper-anxios din ziua de azi
    nu este ajutat
  258. de protejarea excesivă.
  259. Calmul și siguranța de sine
    nu sunt doar emoții.
  260. Sunt mecanisme de adaptare
    pe care părinții și copiii le pot învăța.
  261. Vă mulțumesc!
  262. (Aplauze)