Modul în care stereotipurile despre generații ne sabotează la locul de muncă

Generația silențioasă, baby boomers, generația X, millenialii, generația Z - suntem cu toții în forța de muncă. Cum ne împiedică propriile ipotezele despre ceilalți să lucrăm și să comunicăm mai bine? Psihologul social Leah Georges ne arată că suntem mai asemănători decât diferiți și oferă câteva tehnici utile pentru a ne orienta într-un loc de muncă în care lucrează mai multe generații.

Pentru prima dată
în istoria modernă a Americii,

avem cinci generații
care interacționează la serviciu.

Veteranii, născuți între 1922 și 1943

sunt cunoscuți ca Măreața Generație,
maturii, tăcuții.

Sunt cunoscuți pentru jertfa de sine,

respectul pentru autoritate,
iar munca e considerată o recompensă.

Boomerii au apărut la scurt timp,
născuți între 1944 și 1960.

Această generație
a fost caracterizata prin muncă asiduă.

De fapt, lor ar trebui să le mulțumim
pentru termenul „workaholic”.

Sunt cei care apreciază concurența
și iubesc comunicarea eficientă.

Și se gândesc să se pensioneze,
dacă nu au făcut-o deja.

Generația X este cunoscută
ca o generație pierdută,

generația cu cheia la gât,
născuți între 1961 și 1980.

Aceasta e cea mai mică generație,

prinsă între boomeri și marii mileniali.

Cei mai mulți părinți au divorțat
în această generație

decât orice generație anterioară.

A fost și prima generație care ne-a spus
despre echilibrul vieții profesionale,

și sunt primii care
cer asta la locul de muncă.

Și apoi milenialii, știi,
generația-în-care-toți-primesc-un-trofeu,

născuți între 1981 și 2000.

Nu au cunoscut nicio perioadă în care
tehnologia să nu fie prezentă în casă.

Sunt incredibil de pragmatici,
optimiști și hotărâți.

Ei cred că vor fi
cei care vor schimba lumea,

de fapt, chiar cred că o vor face.

Uneori s-ar putea să fie puțin idealiști,

dar în ultimii ani,

am văzut că milenalii
depășesc generația X

prin a fi cea mai reprezentată
generație în forța de muncă.

De fapt, mai mult de unul din trei
angajați din Statele Unite

este milenal.

Și în curând o să ni se alăture
generația Z, născută după 2000,

stagiarii noștri de liceu
sau în curând absolvenți de liceu.

Dacă deschizi orice browser de internet,

uită-te pe Amazon,

caută pe orice motor de căutare,

ai putea presupune că există
un război la locul de muncă, nu?

Vedem subiecte de blog precum

„17 motive pentru care milenalii
sunt cea mai proastă generație”.

Și „De ce baby boomers au stricat totul”.

Sau „Împăcarea marii divizări
dintre generații”.

E ca și cum s-a transformat
în „Poveste din cartierul de vest”,

ca și cum boomerii intră pe o ușă,

milenarii pe o altă ușă, iar în hol

se luptă între ei toată ziua,
se plâng, merg acasă, fac la fel,

și revin la serviciu, nu?

Dar dacă ți-aș spune că e posibil
ca aceste generații să nu existe?

Am petrecut ceva timp
gândindu-mă și cercetând acest lucru,

iar colegii mei cercetători și cu mine
nu suntem chiar siguri

că aceste generații sunt reale.

Și, de fapt, dacă suntem de acord
că aceste grupuri chiar există,

cu siguranță nu suntem de acord
cine le aparține.

Și se întind cam pe 20 de ani.

Deci, în orice punct al istoriei,

un copil de un an și un tânăr de 20 de ani
au același sistem de valori,

își doreasc aceleași lucruri
la locul de muncă,

au aceleași stereotipuri
ce îi ajută sau îi dezavantajează.

Și, de fapt, diferite zone ale lumii
definesc diferit aceste generații.

Deci nici nu putem compara generațiile
în diferite zone ale lumii.

Și aceste stereotipuri
despre fiecare generație

au creat o profeție
care se împlinește de la sine,

deoarece oamenii se comportă
ca și cum fac parte din acea generație

pentru că am spus cu voce tare
că acea generație e reală.

Nu sunt sigură că așa este.

Și, de fapt, această idee a generațiilor

s-a înrădăcinat profund
în cultura Statelor Unite.

Când vorbim despre generații,

oamenii știu exact despre ce vorbim.

De fapt, oamenii au
o mulțime de gânduri și sentimente

despre fiecare dintre aceste generații.

Și o să vă spun cum de știu asta.

Am făcut ce face

orice american în putere
și profesor înainte de titularizare

când are o întrebare.

Am căutat pe Google.

Și asta am aflat.

Google se bazează pe algoritmi,

și ei îți oferă termenii
căutați cel mai frecvent

sau accesări sugerate,
bazate pe ce caută alte persoane

pe același subiect.

Și am înțeles foarte bine ce cred oamenii

despre fiecare dintre aceste generații.

Priviți.

Am aflat că baby boomers
sunt conservatori

și că americanii cred că sunt proști.

Cea mai rea generație, sunt furioși,

aparent rasiști și cei mai importanți.

Privind generația X,

am aflat că generația X
este un grup cinic,

sunt furioși,

sunt cunoscuți ca generația pierdută,
știm acest lucru;

cea mai mică generație.

Aparent, și ei sunt proști.

(Râsete)

Și mai ales, sunt frustrați
de baby boomers.

Bine, milenalilor,
asta am învățat despre noi.

Deci, suntem obsedați de mâncare.

(Râsete)

Și noi suntem proști.

Suntem leneși,
suntem sensibili, suntem concediați,

suntem și detestați
și credem că suntem importanți.

Și poate cel mai înfricoșător
rezultat al căutării:

Generația Z este ratată.

(Râsete)

Bine, deci de cinci ani
am vorbit cu lideri și adepți

dintr-o mare varietate de organizații.

Și asta am realizat.

Generațiile nu au devenit
parte a conversației,

generațiile au devenit
conversația la locul de muncă.

Ce am aflat

e că lucrăm sub ipoteza
că acele rezultate Google sunt adevărate.

Și, ce cred eu
e că organizațiile sunt acum disperate

să-și dea seama cum să „gestioneze”
un loc de muncă cu mai multe generații.

Să-l „gestioneze”.

Gestionăm tot felul de lucruri.

Ne pregătim ca acest val de mileniali
să vină la muncă.

Deci ne pregătim pentru uragane, nu?

Ne pregătim să luăm MCAT,
ne pregătim pentru dezastre naturale.

De ce ne pregătim ca tinerii
de 23 de ani să vină la muncă?

(Râsete)

Am vorbit cu aceste organizații

și am auzit că fac lucruri uimitoare

pentru a crea un spațiu de lucru
unde toată lumea să se înțeleagă

și să aibă autonomie
și să simtă că prosperă.

Dar am auzit și unele idei
incredibil de aiurite

despre cum să gestionezi
un loc de muncă cu mai multe generații.

Sunteți pregătiți?

Asta am văzut.

Am vizitat o organizație,

și ei au adoptat această idee
că ceea ce poți vedea, poți deveni.

Un concept cu adevărat important.

Dar cred că au dat-o în bară.

Au pus poze pe pereți cu locul
de muncă ideal pentru mai multe generații,

pentru că ceea ce poți vedea, poți deveni.

(Râsete)

Sau ca acesta.

(Râsete)

Nici măcar nu vreau să lucrez aici.

(Râsete)

Aparent nu apuci să porți
haine colorate aici,

iar HR-ul are probleme serioase
cu oamenii care sar pe tocuri.

Vă promit asta.

Am vorbit cu o organizație
care a decis recent

împotriva instalării unui bazin
cu mingi în camera de pauză

pentru că distrage atenția milenialilor.

Avem 30 de ani, nu trei ani.

(Râsete)

Și, de fapt, cunosc o tânără
la vremea aceea milenală,

căreia i s-a spus că dacă vrea
ca oamenii să o ia în serios,

doar pentru că era milenală,
ar trebui să facă asta:

să poarte haine cu pernuțe la umeri.

Da.

Oamenii mai tineri și mai în vârstă
decât ea nu o luau în serios

dacă nu purta pernuțe la umeri.

Direct-din-moda-anilor-80,

nici-măcar-nu-se-mai-pot-cumpăra
pernuțe de umeri.

Această tânără
avea două universități absolvite.

Tânăra asta eram eu.

Și acesta e cea mai bună
idee de care suntem în stare?

Cum să gestionezi
un loc de muncă cu mai multe generații...

pernuțele de umeri sunt răspunsul?

(Râsete)

Deci, aceasta e și ce am învățat
vorbind cu organizațiile

care angajează o gamă largă
de oameni de diferite vârste.

Suntem mult mai asemănători
decât diferiți.

Și auzim asta în mod constant.

Oamenii vor un loc de muncă
care contează, vor flexibilitate,

vor sprijin, apreciere,

vor cafea mai bună.

Dar niciunul din aceste lucruri
nu țin de o anumită generație.

Sigur, vedem mici diferențe
în ceea ce oamenii își doresc.

Știm că cei de 20 de ani și de 60 de ani
merg acasă și fac lucruri diferite.

Ei au valori diferite.

Cel puțin când vine vorba despre
lucrurile care se petrec în afara muncii.

Dar, ce cred eu că s-a întâmplat

e că acestă focalizare
pe cohortele de generații,

aceste grupuri de oameni,

au creat un spațiu în care noi
am uitat că oamenii sunt oameni.

Și pentru a ști cine sunt cu adevărat,
cu cine lucrăm cu adevărat,

trebuie să ne dăm seama
cum să conducem mai bine

acest loc de muncă cu mai multe generații

decât folosind un bazin cu mingi.

Spune-mi că sunt un milenial idealist,
dar cred că putem realiza asta.

Și nu cred că ideea e cumplit de dificilă.

Ce se întâmplă dacă radical,
pur și simplu, deloc ușor,

cunoști oamenii acolo unde sunt?

Individualizăm abordarea.

Niciodată nu am întâlnit o generație.

Am avut multe conversații

cu oameni care s-au identificat
cu o cohortă a unei generații specifice.

Știu persoane de 80 de ani
ce trimit mesaje

și persoane de 23 de ani
ce croșetează pături.

Niciunul dintre aceste lucruri
nu e un stereotip al acelei generații, nu?

Nilofer Merchant
e un lider de gândire în inovație.

Ea ne spune că trebuie să întâlnim
oamenii în singurătatea lor,

adică acel loc din lume unde doar stăm,

ca funcție a trecutului nostru unic,
experiențelor și speranțelor noastre.

Dar acest lucru necesită
flexibilitate și curiozitate.

Și ce se întâmplă când întâlnim
oameni în singurătatea lor,

doar în acel loc din lume
unde ei doar stau,

învățăm că acel boomer
care acționează mereu nervos la muncă

este speriat.

Pentru că a muncit în fiecare zi
de la 16 ani,

și într-o zi de luni,
mai devreme decât își poate imagina,

nu va mai merge niciodată la muncă.

Are planuri.

O să dureze în jur
de o săptămână și jumătate

să facă toate lucrurile
pe lista de pensionare.

Dar după aceea, ce?

Ce se întâmplă dacă oferim
puțină bunăvoință

persoanei care ar putea fi puțin speriată?

Sau acea generație X

care are patru despărțiri,
trei copii, două mâini,

și doar încearcă să se mențină
pe linia de plutire?

Sigur, poate că ea e
puțin distantă la muncă.

Poate că e puțin independentă,
poate e epuizată.

Sau acel milenial

care cere o majorare după două luni
pentru că are „dreptul?”

Poate e pentru că generația respectivă
are mai multe datorii

decât orice altă generație precedentă
după absolvire

și au nevoie de bani

pentru a merge mai departe,
pentru a plăti chiria.

Și dintr-o dată, când întâlnești
oamenii în singurătatea lor,

locul acela în lume în care doar ei stau,

nu mai putem vorbi despre o generație.

Vorbim despre Jim, Jen sau Candice.

Și iată provocarea mea pentru noi.

Alege o persoană, doar una,
și analizează-i singurătatea.

Și apoi învață.

Și apoi în momentele
unde este cazul, predă.

Și dă-ți seama ce aduc la muncă,
ceva ce nimeni nu poate aduce,

pentru că asta face munca mai bogată.

Și apoi faceți-o din nou.

Și din nou.

Și apoi într-o zi,
nu o să mai lucrăm cu generații.

O să lucrăm cu oameni.

Pentru a înțelege cu adevărat frumusețea
locului de muncă cu mai multe generații,

cred că trebuie doar să întâlnim
oamenii acolo unde sunt ei.

Și asta nu înseamnă să ne mutăm cu ei.

Dar am putea descoperi, ocazional,
că e un loc frumos de vizitat.

Și, deci cred că nu este nevoie

să demonstrăm care generație
este cea mai nervoasă

sau cea mai îndreptățită
sau cea mai obsedată de mâncare.

Venim cu toții la birou să lucrăm,
iar apoi mergem înapoi la casele noastre,

puțin obosiți și puțin epuizați uneori.

Hai să facem tot posibilul
să întâlnim oamenii acolo unde sunt,

cum se arată în acea zi,

generația și toate celelalte.

Și în acele momente

în se poate simți puțin
războiul între generații,

cred că putem fi de acord cu toții

că pernuțele la umeri nu sunt soluția.

(Râsete)

Vă mulțumesc!

(Aplauze)