Helen Walters: Huang, ne bucurăm să te vedem. Mulţumim că ne eşti alături! Cum a fost anul acesta pentru tine? Huang Hung: Pentru mine, 2020 a început perfect normal. În ianuarie am mers la Paris, am dat un interviu pentru săptămâna modei acolo, m-am întors la Beijing pe 22 ianuarie, şi am descoperit că lucrurile erau un pic tensionate pentru că erau o mulţime de zvonuri. Întrucât trecusem deja prin perioada SARS, nu îmi făceam griji. Pe data de 23, m-a vizitat un prieten din New York care avea gripă, am luat cina împreună şi cu un alt prieten care în următoarea zi a plecat în vacanţă în Australia cu avionul. Deci nu luam toate acestea prea în serios până când a început carantina. HW: Şi am văzut acest ecou în toată lumea. Cred că unor oameni încă le e greu să înţeleagă magnitudinea unor măsuri care au fost luate în China. Ce omitem despre reacţia Chinei la toate acestea? HH: Ştii, din perspectiva istoriei, suntem doar două ţări foarte diferite în ceea ce priveşte cultura şi istoria. Acestea sunt două experienţe complet diferite pentru cetăţenii lor. Deci, în China, când se instituie carantina, oamenii sunt în regulă. Oamenii acceptă, pentru că ei se gândesc că asta ar trebui să facă un părinte bun. Dacă un copil se îmbolnăvește, îl pui în altă cameră, îl izolezi şi te asiguri că ceilalți copii nu se îmbolnăvesc. Şi ei se aşteaptă la asta de la guvern. Dar atunci când se întâmplă în afara Chinei, în America, devine o mare problemă în ceea ce priveşte lucrul corect politic şi dacă încalcă libertatea personală. Deci problemele cu care te confrunţi într-o societate democratică sunt probleme cu care nimeni nu se confruntă în China. Trebuie să spun că este un cuvânt în chineză care nu există în nicio altă limbă, şi acest cuvânt este „guăi". Astfel numim un copil care îşi ascultă părinţii. Cred că, în calitate de popor, suntem foarte „guăi”. Avem acea figură autoritară, pe care chinezii o tratează cu respect, şi ei se așteaptă ca guvernul să ia măsuri şi să rezolve problema. Oricât de multă suferinţă este, ei simt că, dacă fratele mai mare spune că asta trebuie să facem, atunci asta trebuie să facem. Şi acest lucru definește China ca o mentalitate diferită. China are o mentalitate diferită faţă de, spre exemplu, oamenii din Europa şi America. HW: Simţul responsabilităţii colective uneori pare absent în această cultură. În acelaşi timp, aici sunt, cred, motive serioase de îngrijorare în ceea ce priveşte supravegherea şi confidenţialitatea datelor. Care este echilibrul aici şi care este compromisul corect între control şi libertate? HH: Cred că în era internetului, este undeva între China şi SUA. Cred că atunci când confrunţi libertatea individuală cu securitatea colectivă, trebuie să existe un echilibru. În ceea ce priveşte supravegherea, directorul Baidu, Robin Li, a spus că chinezii sunt gata să renunțe la unele drepturi individuale în schimbul confortului. De fapt, el a fost complet criticat pe reţelele de socializare chinezeşti, dar eu cred că are dreptate. Chinezii sunt gata să renunţe la unele drepturi. Spre exemplu... chinezii sunt foarte mândri de sistemul de plăţi pe care îl avem, prin care poţi merge oriunde doar cu iPhone-ul tău şi să plăteşti pentru tot, şi doar îţi scanează faţa. Cred că probabil asta sperie americanii. China chiar acum încă se află parţial în carantină, aşa că dacă mergi undeva, este o aplicaţia unde scanezi şi introduci numărul tău de telefon şi aplicaţia îi va comunica gardianului de la intrarea în mall, de exemplu, unde ai fost în ultimele 14 zile. Când i-am spus asta unei americance, a fost îngrozită şi a crezut că este o încălcare a intimităţii. Pe de altă parte, fiind o persoană de origine chineză şi care a trăit în China în ultimii 20 de ani, deşi înţeleg mentalitatea americană, încă sunt destul de chineză pentru a gândi „Nu mă deranjează acest lucru, şi sunt mai bine, mă simt mai în siguranţă intrând în mall pentru că toţi au fost scanaţi", în acelaşi timp, cred că libertatea individuală, ca un concept abstract, într-o pandemie ca aceasta, nu are niciun sens. Cred că Vestul chiar trebuie să facă un pas spre Est şi să se gândească la colectivitate ca la un întreg, mai mult decât să se gândească doar la sine ca individ. HW: Creşterea retoricii contradictorii dintre SUA şi China este evident problematică, deoarece aceste țări sunt interconectate, fie că oamenii înţeleg lanţurile globale de aprovizionare sau nu. Încotro crezi că ne îndreptăm? HH: Acesta e cel mai înfricoşător efect, sentimentele naţionaliste de ambele părţi în această pandemie. Pentru că sunt o optimistă, cred că rezultatul va fi că ambele părți vor înţelege că aceasta este o luptă pe care toată rasa umană trebuie să o ducă împreună, nu separat. În ciuda retoricii, economia globală a ajuns la o asemenea integrare, încât decuplarea ar fi extrem de scumpă şi dureroasă, atât pentru Statele Unite, cât şi pentru China. HW: A fost interesant pentru mine să văd criticile pe care China le-a primit. Spre exemplu, au fost criticați pentru mușamalizarea numărului de decese, desigur, pentru discreditarea lui dr. Li, primul doctor din Wuhan care a tras semnalul de alarmă despre coronavirus. Am văzut un articol în „The New York Times” despre utilizatorii Weibo care postau repetat la ultima postare a lui dr. Li şi făceau acest lucru în scop comemorativ pentru el, discutând cu el. Sunt aproximativ 870.000 comentarii şi numărul continuă să crească la acea ultimă postare. Vezi vreo schimbare în media? Vezi o schimbare în atitudinea faţă de liderii chinezi care de fapt ar putea duce China mai mult spre centru, la fel cum poate America are nevoie să se apropie de modelul chinez? HH: Din păcate, nu chiar, deoarece cred că este o cale de comunicare între guvernele autoritare şi oamenii lor. În noaptea în care a murit dr. Li, când a fost anunţat faptul că a murit, reţelele de socializare chinezeşti au explodat. Deşi a fost tratat incorect în calitate de avertizor, el totuşi a mers să muncească la spital şi a încercat să salveze vieţi în calitate de doctor şi apoi a murit pentru că a contractat boala. Asta a provocat furie, frustrare, şi toate acestea s-au exprimat în comemorarea unei persoane pe care ei simt că guvernul a nedreptăţit-o. Verdictul şi versiunea oficială pentru: „Cine este dr. Li? Este bun sau rău?” s-a schimbat complet la 180 de grade. Dintr-un doctor care s-a comportat greşit, a devenit eroul care a atenţionat oamenii. Deci, în condiţiile unui guvern autoritar, ei încă sunt conştienţi de opinia publică, dar, pe de altă parte, când oamenii se plâng şi îl comemorează pe dr. Li, oare vor într-adevăr să schimbe sistemul? Răspunsul meu este nu, pentru că lor nu le place acea decizie în particular, dar ei nu vor să schimbe sistemul. Unul dintre motive este că ei niciodată nu au cunoscut un alt sistem. Acesta este sistemul pe care îl cunosc. HW: Ce înseamnă „a arunca wok”, Huang? HH: „A arunca wok” e atunci când dai vina pe altcineva. În argoul chinezesc, cineva responsabil duce un wok negru. Devii ţapul ispăşitor pentru ceva rău. Deci, Trump a început să-l numească „virusul chinezesc”, „virusul din Wuhan”, şi încearcă să dea vina pentru pandemia de coronavirus pe chinezi. Apoi chinezii, cred, au dat vina înapoi pe americani. Aşa că a fost o glumă foarte amuzantă pe reţelele de socializare chinezeşti acea „aruncare de wok”. Un video de gimnastică aerobică cu „aruncarea de wok” a ajuns viral. HW: Dar spune-ne, Huang: Și tu dansezi pe TikTok, corect? HH: Da, desigur. Fac multe exerciții aerobice de tipul „aruncarea wok” pe TikTok. HW: Un potențial efect pozitiv al tuturor acestea e că a dezvăluit unele dintre inechităţile și inegalităţile din sistem, unele dintre structurile stricate pe care le avem, şi dacă suntem deştepţi, putem reconstrui ceva mai bun. HH: Da, cred că unul dintre avantajele acestei pandemii este că realizăm că umanitatea trebuie să facă ceva împreună, în loc să ne separăm prin rasă, prin culoarea pielii sau prin naţionalitate; acest virus cu siguranţă nu discriminează pe nimeni, indiferent dacă eşti bogat sau sărac, important sau neimportant, orice culoare a pielii sau naţionalitate ai avea. Deci, e timpul să fim uniți în loc să încercăm să divizăm lumea şi să ne târâm înapoi în cochiliile noastre naţionaliste. HW: E un sentiment frumos. Hunag Hung, mulţumesc că ni te-ai alăturat din Beijing. Ai grijă de tine, te rog! HH: Mulţumesc, Helen, ai grijă și tu de tine!