Am un cerc restrâns de prieteni.

Locuim toți în orașe diferite
și lucrăm în domenii diferite,

de la știri locale
la instituții publice locale,

în drept, servicii financiare...

În ciuda domeniilor de lucru diferite,

avem în comun aceleași povești
cu drame la locul de muncă.

Eu definesc drama de la locul de muncă

drept un inconvenient
care intensifică stresul la muncă.

Deci, este atunci când lumea te enervează,

și nu munca în sine.

Cum parcurgeam aceste povești,

am realizat că trebuie să existe
o cale mai bună de relaționare cu colegii,

fără atâtea drame.

În consecință, am creat câțiva pași
care au funcționat pentru mine,

și pe care vreau
să îi împărtășesc cu voi astăzi.

Pasul 1: Derulează și reflectează

sau: „Unde am greșit?”

Vreau ca toți să vă amintiți
cea mai recentă dramă de la locul de muncă

ca pe un film în mințile voastre.

Ignorați toate emoțiile
și concentrați-vă doar asupra voastră.

Pentru moment, să ne gândim ipotetic:

să zicem că faci parte
dintr-un proiect de echipă,

fiecare își are sarcinile proprii,

și munca e împărțită.

Dar dintr-o dată, unul dintre colegi 
nu mai răspunde —

nu răspunde la telefon,
dispare pur și simplu.

Atunci tu sau altcineva
trebuie să preia sarcinile colegului.

Așa că iei o decizie de moment

și te plângi colegului din apropiere.

Și dintr-o dată, colegul se întoarce,

și, în mod surprinzător,
știe tot ce ai zis.

(Râsete)

Ce am greșit în această situație?

M-am plâns persoanei greșite.

De ce aș face așa ceva?

Câteodată creăm
o legătură neverbalizată cu oamenii,

care există doar în mințile noastre.

Ei nu îmi datorează discreția.

Eu doar am presupus că există.

Așa că nu trebuie să ne batem capul

încercând să aflăm
de ce au procedat astfel.

Nu contează. Faptul e consumat.

Dar scopul acestui pas este autoreflecția.

Trebuie să ne concentrăm
pe greșelile noastre

ca să le evităm pe viitor.

Pasul 2: Întoarce-te la realitate

sau „Asta trebuie să înceteze”.

(Râsete)

Vă gândiți vreodată la probleme
înainte să ajungeți la lucru?

Oh — doar eu fac asta?

(Râsete)

Ei bine, eu fac asta.

Mă gândesc la tot felul de situații,

apoi mă enervez doar gândindu-mă.

Atunci îmi spun:
„Nu, doar te pregătești, Stacy”.

(Râsete)

„Te asiguri doar că poți face față

la orice vor arunca înspre tine.”

Dar nu te pregătești.

Ce faci de fapt este să te tensionezi,

creând o anxietate

care nu este reală.

Trebuie să avem de asemenea grijă

când ascultăm scenariile inventate
ale altor oameni.

Uitați ce vreau să zic.

Să zicem că ești în pauză

și vorbești cu niște colegi.

Când, dintr-o dată, apare alt coleg.

Pare să fie îngândurat —

nu foarte vesel, dar nici nepoliticos.

Intră, după care iese.

Apoi colegii încep să analizeze

ce li se pare că e în neregulă
cu persoana aceea.

Spun lucruri precum:

„Oh, e supărat că nu a obținut job-ul”.

Sau spun: „Oh, nu, nu, nu...

mereu e supărat în anotimpul ăsta”.

Iar tu stai și zici: „Da, sigur asta e”.

Asculți lucrurile astea
ca și cum ar fi reale.

Pe când colegul poate să se gândească

la absolut orice.

Poate că tocmai deschisese
o pungă de M&M's

a nimerit patru pastile
de aceeași culoare

și încerca să își dea seama de ce.

(Râsete) (Aplauze)

Dar stai și îi asculți.

Le asculți scenariile inventate

care pot influența

modul în care vei interacționa
cu persoana respectivă în ziua aceea.

Indiferent dacă inventăm povești
în mințile noastre

sau ascultăm poveștile inventate
ale altora,

trebuie să ne oprim.

Scopul acestui pas:

nu te mai stresa pentru lucruri
care nu s-au întâmplat.

Bine. Pasul 3:

descarcă-te și eliberează-te.

E bine să ai un prieten
în fața căruia să te descarci.

El îți este mentor, majoretă,

terapeut,

orice ai nevoie să fie
în momentul respectiv.

Acesta nu este ca persoana din Pasul 1,
care se întâmpla să fie în apropiere.

Ai stabilit deja o relație
cu prietenul tău.

Uitați alt scenariu:

te pregătești să îi spui unui client

ceva ce pur și simplu nu vrea să audă.

În timp ce faci asta,

vine un coleg

și te întrerupe,

după care spune exact același lucru
pe care îl spuneai tu.

Nu poți face o scenă în fața clientului.

Deci trebuie să te retragi, „Mm-hmm”,
și să îl asculți în timp ce face asta.

Și arzi pe dinăuntru.

Deci ce facem?

Mergem la un prieten să ne descărcăm.

Îi povestim. Ne enervăm.

E un moment și pentru asta.
Enervează-te.

Înfurie-te.

Înjură, urlă,

fă orice e nevoie pentru a te elibera.

Acum urmează partea grea:

trebuie să schimbi acel ton
în ceva pozitiv.

Eu chiar cred
în energii pozitive și negative,

care ne pot controla starea
de-a lungul zilei.

Trebuie să te gândești așa:
„Bine, încotro mă duc acum?

Ce pot face altfel?”

Dacă ești prietenul
cu ajutorul căruia se descarcă,

e responsabilitatea ta să-ți îndrumi
prietenul înapoi spre pozitivitate.

Acum, cealaltă parte grea:

trebuie să aplici învățăturile 
la situația respectivă.

Nu poți purta resentimentele cu tine.

Dacă nu, acea situație excepțională
devine un tipar.

Tiparul de comportament e mai greu
de ignorat decât situațiile excepționale.

Scopul în acest pas este:

„Să transformăm sesiunea de descărcare
într-o conversație productivă.”

Pasul 4:

Învață un limbaj nou

sau: „Trebuie să vorbim”.

Mie nu îmi place
să răspund la telefon la lucru.

Nu îmi place.

Orice vrei să îmi spui,
o poți face printr-un mesaj instant

sau un e-mail.

Ăsta este limbajul meu de lucru.

(Râsete)

Singura problemă

este că nu poți auzi tonul prin email.

Citesc email-uri la fel cum vorbesc,

deci sunt destul de sigură că în trecut
am interpretat greșit unele tonuri,

cu excepția celor cunoscute.

Uitați un exemplu:

o să vă arăt un email
pe care vreau să îl citiți,

după care îl voi citi cu voce tare.

Bine, ați avut timp,
trebuia să-l fi citit deja.

(Râsete)

„Stacy,

Mulțumesc că ai ajutat grupul meu.

În prezent, nu mai avem nevoie
de ajutor suplimentar.

Pe viitor, dacă ne trebuie ajutor,
ți-l voi cere. Nu va trebui să ne cauți.

Ca în email-ul anterior (atașat mai jos),

am subliniat activitățile mele și ale tale

ca să evităm asta pe viitor.

Ca întotdeauna,
mulțumesc pentru parteneriat!!”

Oameni...

(Râsete)

Așa l-ați citit?

(Râsete)

Sunt anumite cuvinte acolo

pe care dacă le auzi
sau le citești într-un email,

poți să presupui
că au fost scrise cu degetele mijlocii.

(Râsete)

Atunci nu știam. Acum știu.

(Râsete)

Cred că am stricat email-urile unora.
Le corectează.

(Râsete)

Acestea fiind spuse,

trebuie să știi când e momentul
să răspunzi la telefon.

Trebuie să știi când e momentul
să ai o întâlnire față în față.

Iar aceste întâlniri față în față
nu sunt simple.

Sunt dificile, dar necesare.

Scopul este de a încerca să înțelegi
perspectiva celuilalt.

Deci vei începe conversația astfel:

„Bine, te-ai enervat când...”

Sau vei spune lucruri de genul:

„Bine, aveai deja situația sub control,

când eu am...”

Așa, poți să vezi exact
punctul lor de vedere.

De asemenea, nu încerca
să îi faci pe alții să te placă.

Cu toții avem propria educație.
Cu toții avem propriile experiențe.

Și avem cu toții
propriul stil de a comunica.

Pe măsură ce noile generații
intră pe piața muncii,

ne adaptăm și noi.

Ședințele sunt acum email-uri.

Email-urile sunt acum mesaje.

Ședințele sunt acum pe Skype.

În timp ce ne adaptăm la asta,

trebuie măcar să încercăm să înțelegem

ce tip de comunicare folosesc.

Scopul în acest pas

este să înțelegem cu adevărat
limbajul lor de lucru

și să acceptăm faptul că acesta
poate diferi de al tău.

Pasul 5: Recunoaște și protejează,

sau: „Trebuie să facem o plimbare”.

Iată ultimul scenariu,
de la un prieten profesor.

Ești pe cale
să ai o întâlnire cu un părinte,

iar înainte, tu și un coleg
discutați despre asta,

iar colegul îți zice:
„E în regulă, sunt de partea ta.

O să fiu de acord cu recomandările tale”.

Te uiți la el cu coada ochiului,
pentru că te-a mai ars și în trecut,

dar l-ai avut pe „trebuie să vorbim”,

așa că zici: „Suntem pe aceeași
lungime de undă, o să am încredere”.

Întâlnirea are loc,

părintele nu e de acord cu tine,

și negreșit, colegul
e de acord cu părintele,

făcându-te să arăți ridicol.

Din nou, nu putem face o scenă
în fața oamenilor, nu?

Deci trebuie să te abții.

Iar după întâlnire,

același coleg are tupeul

de a veni la tine să zică:
„O întâlnire nebună, nu?”

(Râsete)

Da...

Acum te testează. E un test. (Râde)

Acum e momentul să răbufnești, nu?

Ăsta e un recidivist.

(Râsete)

Te-ai abținut, iar ei au revenit.

Dar încercăm să evităm drama
la locul de muncă, nu să o cauzăm,

deci trebuie să ne abținem.

Tu conduci acea conversație
ieșind pe prima ușă.

Nu faci asta pentru ei.

O faci pentru tine.

Trebuie să îți protejezi energia.

Nu încerca să afli de ce au făcut așa ceva

și gata cu conversațiile de tip
„întoarcerea la Iisus”.

Este ce este, au făcut ce au făcut,

și dacă ar avea oportunitatea,
probabil ar face-o din nou.

Dar acum știi asta.

Acum vezi asta.

Acum poți să acționezi în consecință.

De obicei avem așteptări
pe care le impunem

celorlalți,

și suntem dezamăgiți
când ei nu le onorează.

Trebuie să învățăm să acceptăm oamenii
așa cum sunt

și să ne adaptăm noi
pentru a gestiona aceste situații.

Scopul acestui pas

este să recunoaștem când e vremea
să ne depărtăm profesional de cineva.

Oameni, îmi dau seama că pașii ăștia
ar putea suna ca: „Fă ceea ce se cuvine”.

Iar oamenii mereu spun asta.
„Fă ceea ce se cuvine.”

Și descriu asta
ca pe un drum elegant al virtuții,

plin de curcubee și unicorni.

Nu este așa.

E jenant.

E umilitor.

Îți lasă un nod de resentimente
în stomac.

Și cum călătorești
pe acest drum fantastic al moralității,

vezi panouri publicitare
cu lucruri ce ar fi trebuit spuse

și lucruri pe care trebuia să le faci.

Mergi și vezi și calea ușoară,

stau acolo liniștiți, fără nicio grijă.

Dar trebuie să recunosc,

cu cât călătoresc mai mult pe acest drum,
devine un pic mai ușor.

Situațiile mărunte
nu mă mai deranjează așa de mult.

Învăț câte un pic ici și colo.

Și cum continui pe drumul ăsta,

par să fie mai multe oportunități
care mă așteaptă.

Cunosc oameni asemenea mie,
care vor să intre în contact cu mine,

proiecte la care lumea vrea să particip,

lideri care mă caută

pentru că au auzit de mine prin altcineva.

Partea cea mai bună?

Nevoia de a mă uita la drumul ușor

nici nu mai există.

Nu vom schimba comportamentul
adulților la locul de muncă.

N-o s-o facem.

Și din acest motiv,
mereu vor fi drame la locul de muncă.

Dar dacă recurgem la acești pași

și depunem efortul necesar,

putem învăța să le evităm.

Vă mulțumesc că ați fost prietenii
cu ajutorul cărora m-am descărcat.

(Râsete)

Și vă mulțumesc pentru timpul acordat!

(Aplauze)