Pentru prima dată în istoria modernă a Americii, avem cinci generații care interacționează la serviciu. Veteranii, născuți între 1922 și 1943 sunt cunoscuți ca Măreața Generație, maturii, tăcuții. Sunt cunoscuți pentru jertfa de sine, respectul pentru autoritate, iar munca e considerată o recompensă. Boomerii au apărut la scurt timp, născuți între 1944 și 1960. Această generație a fost caracterizata prin muncă asiduă. De fapt, lor ar trebui să le mulțumim pentru termenul „workaholic”. Sunt cei care apreciază concurența și iubesc comunicarea eficientă. Și se gândesc să se pensioneze, dacă nu au făcut-o deja. Generația X este cunoscută ca o generație pierdută, generația cu cheia la gât, născuți între 1961 și 1980. Aceasta e cea mai mică generație, prinsă între boomeri și marii mileniali. Cei mai mulți părinți au divorțat în această generație decât orice generație anterioară. A fost și prima generație care ne-a spus despre echilibrul vieții profesionale, și sunt primii care cer asta la locul de muncă. Și apoi milenialii, știi, generația-în-care-toți-primesc-un-trofeu, născuți între 1981 și 2000. Nu au cunoscut nicio perioadă în care tehnologia să nu fie prezentă în casă. Sunt incredibil de pragmatici, optimiști și hotărâți. Ei cred că vor fi cei care vor schimba lumea, de fapt, chiar cred că o vor face. Uneori s-ar putea să fie puțin idealiști, dar în ultimii ani, am văzut că milenalii depășesc generația X prin a fi cea mai reprezentată generație în forța de muncă. De fapt, mai mult de unul din trei angajați din Statele Unite este milenal. Și în curând o să ni se alăture generația Z, născută după 2000, stagiarii noștri de liceu sau în curând absolvenți de liceu. Dacă deschizi orice browser de internet, uită-te pe Amazon, caută pe orice motor de căutare, ai putea presupune că există un război la locul de muncă, nu? Vedem subiecte de blog precum „17 motive pentru care milenalii sunt cea mai proastă generație”. Și „De ce baby boomers au stricat totul”. Sau „Împăcarea marii divizări dintre generații”. E ca și cum s-a transformat în „Poveste din cartierul de vest”, ca și cum boomerii intră pe o ușă, milenarii pe o altă ușă, iar în hol se luptă între ei toată ziua, se plâng, merg acasă, fac la fel, și revin la serviciu, nu? Dar dacă ți-aș spune că e posibil ca aceste generații să nu existe? Am petrecut ceva timp gândindu-mă și cercetând acest lucru, iar colegii mei cercetători și cu mine nu suntem chiar siguri că aceste generații sunt reale. Și, de fapt, dacă suntem de acord că aceste grupuri chiar există, cu siguranță nu suntem de acord cine le aparține. Și se întind cam pe 20 de ani. Deci, în orice punct al istoriei, un copil de un an și un tânăr de 20 de ani au același sistem de valori, își doreasc aceleași lucruri la locul de muncă, au aceleași stereotipuri ce îi ajută sau îi dezavantajează. Și, de fapt, diferite zone ale lumii definesc diferit aceste generații. Deci nici nu putem compara generațiile în diferite zone ale lumii. Și aceste stereotipuri despre fiecare generație au creat o profeție care se împlinește de la sine, deoarece oamenii se comportă ca și cum fac parte din acea generație pentru că am spus cu voce tare că acea generație e reală. Nu sunt sigură că așa este. Și, de fapt, această idee a generațiilor s-a înrădăcinat profund în cultura Statelor Unite. Când vorbim despre generații, oamenii știu exact despre ce vorbim. De fapt, oamenii au o mulțime de gânduri și sentimente despre fiecare dintre aceste generații. Și o să vă spun cum de știu asta. Am făcut ce face orice american în putere și profesor înainte de titularizare când are o întrebare. Am căutat pe Google. Și asta am aflat. Google se bazează pe algoritmi, și ei îți oferă termenii căutați cel mai frecvent sau accesări sugerate, bazate pe ce caută alte persoane pe același subiect. Și am înțeles foarte bine ce cred oamenii despre fiecare dintre aceste generații. Priviți. Am aflat că baby boomers sunt conservatori și că americanii cred că sunt proști. Cea mai rea generație, sunt furioși, aparent rasiști și cei mai importanți. Privind generația X, am aflat că generația X este un grup cinic, sunt furioși, sunt cunoscuți ca generația pierdută, știm acest lucru; cea mai mică generație. Aparent, și ei sunt proști. (Râsete) Și mai ales, sunt frustrați de baby boomers. Bine, milenalilor, asta am învățat despre noi. Deci, suntem obsedați de mâncare. (Râsete) Și noi suntem proști. Suntem leneși, suntem sensibili, suntem concediați, suntem și detestați și credem că suntem importanți. Și poate cel mai înfricoșător rezultat al căutării: Generația Z este ratată. (Râsete) Bine, deci de cinci ani am vorbit cu lideri și adepți dintr-o mare varietate de organizații. Și asta am realizat. Generațiile nu au devenit parte a conversației, generațiile au devenit conversația la locul de muncă. Ce am aflat e că lucrăm sub ipoteza că acele rezultate Google sunt adevărate. Și, ce cred eu e că organizațiile sunt acum disperate să-și dea seama cum să „gestioneze” un loc de muncă cu mai multe generații. Să-l „gestioneze”. Gestionăm tot felul de lucruri. Ne pregătim ca acest val de mileniali să vină la muncă. Deci ne pregătim pentru uragane, nu? Ne pregătim să luăm MCAT, ne pregătim pentru dezastre naturale. De ce ne pregătim ca tinerii de 23 de ani să vină la muncă? (Râsete) Am vorbit cu aceste organizații și am auzit că fac lucruri uimitoare pentru a crea un spațiu de lucru unde toată lumea să se înțeleagă și să aibă autonomie și să simtă că prosperă. Dar am auzit și unele idei incredibil de aiurite despre cum să gestionezi un loc de muncă cu mai multe generații. Sunteți pregătiți? Asta am văzut. Am vizitat o organizație, și ei au adoptat această idee că ceea ce poți vedea, poți deveni. Un concept cu adevărat important. Dar cred că au dat-o în bară. Au pus poze pe pereți cu locul de muncă ideal pentru mai multe generații, pentru că ceea ce poți vedea, poți deveni. (Râsete) Sau ca acesta. (Râsete) Nici măcar nu vreau să lucrez aici. (Râsete) Aparent nu apuci să porți haine colorate aici, iar HR-ul are probleme serioase cu oamenii care sar pe tocuri. Vă promit asta. Am vorbit cu o organizație care a decis recent împotriva instalării unui bazin cu mingi în camera de pauză pentru că distrage atenția milenialilor. Avem 30 de ani, nu trei ani. (Râsete) Și, de fapt, cunosc o tânără la vremea aceea milenală, căreia i s-a spus că dacă vrea ca oamenii să o ia în serios, doar pentru că era milenală, ar trebui să facă asta: să poarte haine cu pernuțe la umeri. Da. Oamenii mai tineri și mai în vârstă decât ea nu o luau în serios dacă nu purta pernuțe la umeri. Direct-din-moda-anilor-80, nici-măcar-nu-se-mai-pot-cumpăra pernuțe de umeri. Această tânără avea două universități absolvite. Tânăra asta eram eu. Și acesta e cea mai bună idee de care suntem în stare? Cum să gestionezi un loc de muncă cu mai multe generații... pernuțele de umeri sunt răspunsul? (Râsete) Deci, aceasta e și ce am învățat vorbind cu organizațiile care angajează o gamă largă de oameni de diferite vârste. Suntem mult mai asemănători decât diferiți. Și auzim asta în mod constant. Oamenii vor un loc de muncă care contează, vor flexibilitate, vor sprijin, apreciere, vor cafea mai bună. Dar niciunul din aceste lucruri nu țin de o anumită generație. Sigur, vedem mici diferențe în ceea ce oamenii își doresc. Știm că cei de 20 de ani și de 60 de ani merg acasă și fac lucruri diferite. Ei au valori diferite. Cel puțin când vine vorba despre lucrurile care se petrec în afara muncii. Dar, ce cred eu că s-a întâmplat e că acestă focalizare pe cohortele de generații, aceste grupuri de oameni, au creat un spațiu în care noi am uitat că oamenii sunt oameni. Și pentru a ști cine sunt cu adevărat, cu cine lucrăm cu adevărat, trebuie să ne dăm seama cum să conducem mai bine acest loc de muncă cu mai multe generații decât folosind un bazin cu mingi. Spune-mi că sunt un milenial idealist, dar cred că putem realiza asta. Și nu cred că ideea e cumplit de dificilă. Ce se întâmplă dacă radical, pur și simplu, deloc ușor, cunoști oamenii acolo unde sunt? Individualizăm abordarea. Niciodată nu am întâlnit o generație. Am avut multe conversații cu oameni care s-au identificat cu o cohortă a unei generații specifice. Știu persoane de 80 de ani ce trimit mesaje și persoane de 23 de ani ce croșetează pături. Niciunul dintre aceste lucruri nu e un stereotip al acelei generații, nu? Nilofer Merchant e un lider de gândire în inovație. Ea ne spune că trebuie să întâlnim oamenii în singurătatea lor, adică acel loc din lume unde doar stăm, ca funcție a trecutului nostru unic, experiențelor și speranțelor noastre. Dar acest lucru necesită flexibilitate și curiozitate. Și ce se întâmplă când întâlnim oameni în singurătatea lor, doar în acel loc din lume unde ei doar stau, învățăm că acel boomer care acționează mereu nervos la muncă este speriat. Pentru că a muncit în fiecare zi de la 16 ani, și într-o zi de luni, mai devreme decât își poate imagina, nu va mai merge niciodată la muncă. Are planuri. O să dureze în jur de o săptămână și jumătate să facă toate lucrurile pe lista de pensionare. Dar după aceea, ce? Ce se întâmplă dacă oferim puțină bunăvoință persoanei care ar putea fi puțin speriată? Sau acea generație X care are patru despărțiri, trei copii, două mâini, și doar încearcă să se mențină pe linia de plutire? Sigur, poate că ea e puțin distantă la muncă. Poate că e puțin independentă, poate e epuizată. Sau acel milenial care cere o majorare după două luni pentru că are „dreptul?” Poate e pentru că generația respectivă are mai multe datorii decât orice altă generație precedentă după absolvire și au nevoie de bani pentru a merge mai departe, pentru a plăti chiria. Și dintr-o dată, când întâlnești oamenii în singurătatea lor, locul acela în lume în care doar ei stau, nu mai putem vorbi despre o generație. Vorbim despre Jim, Jen sau Candice. Și iată provocarea mea pentru noi. Alege o persoană, doar una, și analizează-i singurătatea. Și apoi învață. Și apoi în momentele unde este cazul, predă. Și dă-ți seama ce aduc la muncă, ceva ce nimeni nu poate aduce, pentru că asta face munca mai bogată. Și apoi faceți-o din nou. Și din nou. Și apoi într-o zi, nu o să mai lucrăm cu generații. O să lucrăm cu oameni. Pentru a înțelege cu adevărat frumusețea locului de muncă cu mai multe generații, cred că trebuie doar să întâlnim oamenii acolo unde sunt ei. Și asta nu înseamnă să ne mutăm cu ei. Dar am putea descoperi, ocazional, că e un loc frumos de vizitat. Și, deci cred că nu este nevoie să demonstrăm care generație este cea mai nervoasă sau cea mai îndreptățită sau cea mai obsedată de mâncare. Venim cu toții la birou să lucrăm, iar apoi mergem înapoi la casele noastre, puțin obosiți și puțin epuizați uneori. Hai să facem tot posibilul să întâlnim oamenii acolo unde sunt, cum se arată în acea zi, generația și toate celelalte. Și în acele momente în se poate simți puțin războiul între generații, cred că putem fi de acord cu toții că pernuțele la umeri nu sunt soluția. (Râsete) Vă mulțumesc! (Aplauze)