Cum folosesc arta pentru a combate poluarea cu plastic din oceanele noastre

Alejandro Duran folosește arta pentru a evidenția distrugerea continuă a ecosistemelor oceanelor noastre. În acest discurs uluitor, arată cât de meticulos organizează și refolosește deșeurile din plastic din toată lumea care ajung pe coasta caraibiană a Mexicului - totul, de la sticle de apă la proteze de picior - pentru a crea opere de artă vii ce te fascinează și te șochează.

Acesta este Sian Ka`an.

La sud de Tulum, pe coasta
caraibiană a Mexicului

este o rezervație protejată federal,

un patrimoniu universal UNESCO

și una din cele mai biodiversificate
regiuni de pe planetă.

Când am vizitat-o prima dată în 2010

am fost îngrozit și complet confuz

cu privire la motivul pentru care
plaja era acoperită cu gunoi.

Curând am realizat că era adus
de apă din toată lumea.

După acea primă călătorie,

m-am întors de câteva ori pe an,

să vizitez Sian Ka`an, în țara mea natală

să lucrez cu acest gunoi.

Și până acum,

am identificat gunoi din 58 de țări
și teritorii diferite,

de pe șase continente,

totul adus de apă la țărm
în acest paradis din Mexic.

Deși nu știu unde a fost aruncat un produs

câteodată, pe baza unei etichete,
pot știi unde a fost făcut.

Colorat în roșu, vedeți toate țările
reprezentate de gunoiul lor

în Sian Ka`an.

Ca aceste recipiente de unt haitiene
de toate formele și mărimile,

sticle de apă jamaicane.

Deloc surprinzător, multe din ele
provin din țările învecinate cu Caraibe

dar sunt de peste tot.

Iată un eșantion internațional
de sticle de apă.

Și ironia este că multe dintre cele
pe care le-am găsit

sunt produse pentru curățenie
și înfrumusețare,

cum este acest produs din Statele Unite,

care este de fapt făcut
pentru a vă proteja plasticul,

(Râsete)

șampon din Coreea de Sud

înălbitor din Coasta Rica

și un dezinfectant pentru toalete
norvegian.

Sunt produse cu care suntem
foarte obișnuiți

sau cel puțin sper că sunteți obișnuiți,
cu aceste periuțe de dinți.

(Râsete)

Ustensile de bucătărie.

Jucării.

De asemenea, găsesc dovezi
despre arderea gunoiului de plastic

care eliberează vapori cancerigeni în aer.

Oamenii au întrebat
care e cel mai interesant produs găsit

și, fără îndoială,
e această proteză de picior.

Și în spate, puteți vedea
acel mic dop albastru

care, atunci când l-am găsit,

era de fapt casa acestui micuț crab.

Este atât de drăguț.

(Râsete)

(Râsete)

Acestea sunt obiectele fascinante,

dar în același timp îngrozitoare,

fiecare cu povestea lui,

pe care le-am folosit
ca să creez lucrări de artă efemere.

Totul a început cu această imagine
din februarie 2010,

când am vizitat prima dată Sian Ka`an.

Am observat că plasticul albastru
era predominant.

Violetul e cea mai rară culoare.
Este un fel de aur pentru mine.

Dar albastrul este predominant

așa că am adunat câteva albastre

și am făcut acest mic aranjament
în fața cerului albastru

și a apelor albastre din Caraibe.

Când am făcut o fotografie
și m-am uitat la ea

parcă m-a lovit un fulger în acel moment

și am știut că mă voi întoarce

ca să creez o serie întreagă
de montaje în zonă

și să le fotografiez.

Deci aceasta s-a dovedit a fi o schiță

pentru o lucrare pe care
am terminat-o după trei ani.

Habar nu aveam că 10 ani mai târziu

aproape un deceniu mai târziu,
încă voi lucra la ea.

Dar problema persistă.

Am să vă arăt câteva imagini

din seria numită „Aducerea la mal:
transformarea unui peisaj plin de gunoi”

Rețineți, vă rog, că nu am vopsit gunoiul.

L-am adunat și l-am ordonat după culoare

pe aceleași plaje pe care l-am găsit.

Aceasta e grămada mea de gunoi
preferată făcută în 2015

după prima ediție a „Museo de la Basura”

sau „Muzeul gunoiului”.

E dorința mea de a mă interesa
de acest gunoi,

de a-l înălța,

de a-l pune pe un piedestal

și de a-l organiza într-un muzeu.

Am văzut cu toții imaginile răvășitoare

ale animalelor care mor
cu plastic în burtă.

Și e foarte important pentru noi
să le vedem cu adevărat

și să le înțelegem.

Prin realizarea unor aranjamente estetice,
unii le-ar numi frumoase,

plecând de la risipa mondială,

încerc să îl alarmez pe privitor

pentru a-i atrage pe cei care
poate sunt insensibili la ororile lumii

și să le oferim o modalitate diferită
de a înțelege ce se întâmplă.

Unii au descris
marele strat pacific de gunoi

ca pe o insulă
de două ori mai mare decât Texas

dar mi s-a spus că e greu de văzut

pentru că e foarte asemănătoare
cu ceața.

Deci prin lucrarea mea de artă,

încerc să descriu realitatea a ceea
ce se întâmplă cu mediul nostru

și să fac invizibilul vizibil.

Întrebarea mea cheie la început,
după începerea proiectului,

a fost: „Ce voi face cu gunoiul
când am terminat?”

mi s-a spus că ar putea fi bunuri
deteriorate

după călătoria de-a lungul oceanului
și fiind expuse fenomenelor naturii,

s-ar putea degrada și ar putea
strica un lot de reciclare.

Nici groapa de gunoi nu era
un loc potrivit.

Și apoi în final, am înțeles,

după toate eforturile mele
și ale oamenilor care m-au ajutat

să adun, să organizez
și să strâng acest gunoi

că trebuia să îl păstrez.

Și acesta este planul,

să îl folosesc și să îl refolosesc
continuu,

să creez și mai multă artă

și să atrag comunitățile în realizarea
operelor de artă ecologice.

Iată un exemplu de artă
bazată pe comunitate realizat anul trecut

cu tinerii localnici din Punta Allen,
în Sian Ka`an.

O parte importantă a muncii în comunitate
este curățarea plajelor

și crearea de programe educaționale.

Și cu cât comunitatea
din jurul proiectului crește

și colecția mea de gunoi crește,

cred cu adevărat că și impactul va crește.

Și astfel, de-a lungul anilor

am devenit puțin obsedat
de colecția mea de gunoi.

Am strâns-o în valize
și am călătorit cu ea.

Am luat-o în vacanță cu mine.

(Râsete)

Și în ultima lucrare

am început să rup planul
bidimensional al fotografiei.

Sunt foarte încântat de această
nouă lucrare.

O văd ca pe o operă de artă vie,

care se va transforma
și va crește în timp.

Deși dorința mea cea mai mare este
să rămân fără materie primă

pentru această lucrare,

dar nu suntem încă acolo.

Deci în etapa următoare a proiectului

intenționez să continui munca
în comunitate

și să îmi fac treaba
la o scară mult mai mare

pentru că problema este enormă.

Opt milioane de tone de plastic aruncate
ajung în oceanele noastre în fiecare an,

distrugând ecosistemele.

Chiar acum, în timp ce vorbesc,
se formează un val de materiale plastice.

Consider acest proiect ca o pledoarie
pentru ajutor și un apel la acțiune.

Sănătatea și viitorul nostru
se leagă în mod complex

de sănătatea și viitorul oceanelor.

Numesc proiectul „Aducerea la mal:
transformarea unui peisaj plin de gunoi”

dar, de fapt, m-a transformat pe mine

și m-a făcut să îmi regândesc
comportamentul și consumul.

Și dacă poate ajuta pe cineva
să devină mai conștient,

atunci a meritat.

Vă mulțumesc mult!

(Aplauze)