Hai, visează la viitor

„Nu prezici viitorul, îți imaginezi viitorul”, spune scriitoarea de SF Charlie Jane Anders. Într-un discurs care este parte vis și parte extrapolare bazată pe cercetare, ea ne conduce într-un tur teoretic, nebunesc al plăcerilor și provocărilor pe care le poate aduce viitorul - și ne arată că dacă visăm la posibilități ciudate și inovatoare vom putea construi o lume mai bună.

Fiecare scriitor de SF

are o poveste despre o perioadă
în care viitorul a sosit prea curând.

Am o mulțime de astfel de povești.

De exemplu:

cu ani în urmă, scriam o poveste
în care guvernul

începe să folosească drone
pentru a ucide oameni.

Am crezut că era o idee foarte bună,
inovatoare,

dar până la momentul publicării,

guvernul folosea deja drone
pentru a ucide oameni.

Lumea noastră se schimbă foarte repede

și e un fel de răspuns accelerat

în care schimbarea tehnologică
și socială se susțin reciproc.

În anii '80, când eram copil,

știam cum va arăta viitorul.

Urma să fie o versiune a „ Judje Dredd”
sau „Blade Runner”.

Orașe mari și vehicule zburătoare.

Dar azi, nimeni nu știe cum va arăta lumea

chiar și peste câțiva ani

și există multe apariții înfricoșătoare
pândind la orizont.

De la catastrofa climatică
la autoritarism,

toată lumea e obsedată de apocalipsă,

chiar dacă lumea se sfârșește mereu
și noi continuăm.

Nu vă temeți să vă gândiți,
să visați la viitor,

să scrieți despre viitor.

Am văzut că e foarte relaxant
și distractiv să faci asta.

E un mod de a te autoimuniza

împotriva unor viitoare
surprize neplăcute.

Dar e și un început de responsabilizare

pentru că nu te poți pregăti pentru ceva
la care nu te-ai gândit deja.

Dar trebuie să știți ceva.

Nu puteți prezice viitorul,

puteți să vă imaginați viitorul.

Ca scriitor de SF,

ale cărui povești se petrec ani
sau secole în viitor,

am descoperit că oamenii sunt interesați
de viziunile despre viitor

care sunt colorate și vesele,

dar doar cercetarea nu e suficientă
pentru a te duce acolo.

În schimb, folosesc un amestec
de vis activ,

de conștientizare a tendințelor noi
în știință și tehnologie

și o cunoaștere a istoriei omenirii.

Mă gândesc mult la ceea ce știu
despre natura umană

și la modul în care oamenii au reacționat
în trecut la schimbări uriașe,

la revolte și transformări.

Asociez asta cu atenția la detalii

pentru că detaliile sunt acolo unde trăim.

Spunem povestea lumii noastre
prin instrumentele pe care le creăm

și prin locurile în care trăim.

În acest moment, este util
să știm câțiva termeni

pe care scriitorii de SF
îi folosesc mereu:

„istoria viitoare” și „efecte secundare”.

Istoria viitoare este exact ce pare.

E o cronologie a lucrurilor
care nu s-au întâmplat încă,

cum e faimoasa serie de povești
a lui Robert A.Heinlein,

care a venit cu un grafic detaliat
al evenimentelor viitoare

ajungând până la anul 2100.

Pentru cel mai recent roman al meu

am venit cu o cronologie foarte complicată

care ajunge până în secolul 33

și se termină cu oameni
care locuiesc pe alte planete.

Un efect secundar e
un lucru care se întâmplă

ca urmare a unei tehnologii noi
sau a unei schimbări majore.

Există o afirmație atribuită
scriitorului și editorului Frederik Pohl:

„O poveste SF bună

ar trebui să prezică nu doar
inventarea automobilului,

dar și blocajele în trafic”.

Vorbind despre blocaje în trafic,

am petrecut mult timp încercând
să îmi imaginez orașul viitorului.

Cum este? Din ce e facut?

Cui îi e destinat?

Am încercat să îmi imaginez un oraș verde
cu grădini verticale

și clădiri care sunt parțial crescute
mai degrabă decât construite

și alei în loc de străzi,

pentru că nimeni nu mai merge cu mașina,

un oraș care trăiește și respiră.

Am început să visez
cele mai nebunești lucruri

pe care mi le-am putut imagina

și apoi m-am întors la cercetare,

și am încercat să le fac
cât se poate de plauzibile,

analizând un amestec de futurism urban,
model pornografic

și speculație tehnologică.

Apoi m-am întors și am încercat
să îmi imaginez cum ar fi

să trăiești în acel oraș.

Deci, procedeul meu începe
și se termină cu imaginația,

iar imaginația mea seamănă
cu două felii de pâine

într-un sandwich de cercetare.

Ca povestitor, în primul rând,

încerc să trăiesc prin ochii
personajelor mele

și să văd cum trec prin încercările lor
personale

în contextul spațiului pe care l-am creat.

Ce miros ei? Ce ating?

Cum e să te îndrăgostești
într-un oraș inteligent?

Ce vezi când privești pe geam,

depinde de felul cum softul ferestrei
interacționează cu dispoziția ta?

Și în final, mă întreb
cum un viitor oraș va reuși

ca nimeni să nu fie fără adăpost
și să nu doarmă pe străzi.

Și iată cum devine utilă istoria viitoare,

pentru că orașele nu apar peste noapte
ca buruienile.

Ele apar și se transformă.

Poartă cicatricile și ornamentele
războaielor, migrațiilor,

creșterii economice,
dezvoltării culturale.

Un oraș al viitorului ar trebui
să aibă monumente,

dar să păstreze și arhitectura veche,

clădiri recondiționate

și toate semnele despre cum
am ajuns în acel loc.

Apoi mai sunt și efectele secundare,

cum merg lucrurile greșit - sau corect -

într-un fel pe care nimeni
nu l-a anticipat?

Cum ar fi, dacă pereții casei tale
ar fi făcuți dintr-un fel de ciupercă

care crește singură
pentru a repara orice defect,

dacă oamenii ar putea mânca pereții?

(Râsete)

Vorbind despre mâncare:

ce fel de sistem de canalizare
are orașul viitorului?

Este o întrebare capcană.
Nu există canalizări.

Este ceva foarte ciudat la sistemul
actual pe care îl avem

în Statele Unite,

unde deșeurile sunt aruncate
într-un tunel,

sunt amestecate cu apa de ploaie
și adesea sunt aruncate în ocean.

Să nu mai vorbim despre hârtia igienică.

Câteva tehnologii, create de Bill Gates,,

încearcă să reinventeze toaleta

și e posibil ca toaleta viitorului

să pară foarte ciudată pentru cineva
din zilele noastre.

Cum va reuși istoria viitorului,
cu toate acele încercări și erori,

să creeze un mod mai bun
de a merge la toaletă?

Acum sunt companii

care experimentează un fel de baghetă
de curățare,

care poate înlocui hârtia igienică,

folosind aer comprimat sau
spray-uri igienizante pentru curățare.

Dar dacă aceste lucruri sunt mai mult
iluzii decât tehnologie?

Dacă toaleta v-ar putea analiza deșeurile

și v-ar arată că flora intestinală
are nevoie de ajutor ?

Dacă experimentele care transformă
deșeurile umane în combustibil

ar crea o baterie inteligentă
ce v-ar alimenta casa?

Să ne întoarcem la orașul viitorului.

Cum călătoresc oamenii în spațiu?

Dacă nu există străzi,
cum se orientează oamenii?

Îmi place să mă gândesc la un loc
unde sunt spații

doar parțial în realitatea virtuală

și ai nevoie de echipament special
pentru a le descoperi.

Pentru una dintre povești, am venit
cu ceva numit „interfață noroasă”,

în care spun cum un păianjen de crom
îți intră în cap

folosind noduri temporale.

Nu e o imagine cu asta, dar e o poză
amuzantă pe care am făcut-o într-un bar.

(Râsete)

Am fost luată de val imaginându-mi
baruri, restaurante, cafenele

în care poți intra

doar dacă ai dispozitivul potrivit
de realitate augmentată.

Încă o dată, efectele secundare:

într-o lume formată de realitatea
augmentată,

ce fel de noi comunități vom avea,

ce fel de noi infracțiuni,
la care nici nu ne-am gândit încă?

Să spunem că tu și cu mine stăm
unul lângă altul

și tu crezi că suntem într-un bar
sportiv zgomotos,

iar eu cred că suntem
într-un salon elegant

cu un cvartet de coarde
și vorbind despre Baudrillard.

Nu-mi pot imagina ce ar putea merge rău
în acest scenariu.

Sunt sigură că va fi bine.

Mai sunt și rețelele sociale.

Îmi imaginez scenarii distopice drăguțe

în care lucruri precum chestionarele
pe internet,

aplicațiile matrimoniale,
horoscopul, roboții,

se unesc toate pentru a vă atrage
și mai mult într-o lume imaginară,

în relații proaste și în politici
și mai proaste.

Dar apoi mă gândesc la discuțiile
pe care le-am avut

cu oameni care lucrează la IA,

și mereu aud că, cu cât devine
mai inteligentă lA

cu atât devine mai bună în a crea relații.

Poate viitoarele rețelele sociale
vor fi mai bune.

Poate ne vor ajuta să avem relații
mai sănătoase, mai puțin distructive.

Poate vom avea dispozitive ce vor facilita
prietenia și întâmplarea fericită.

Îmi doresc foarte mult asta.

Îmi place să cred că dacă puternica IA
va exista cu adevărat,

probabil s-ar bucura de drama
relațiilor noastre ciudate

așa cum și nouă ne place să urmărim
„Gospodinele adevărate de pretutindeni”.

Și în cele din urmă e medicina.

Mă gândesc mult la cum poate
progresul în medicina genetică

să îmbunătățească viața oamenilor
cu cancer sau demență,

și poate într-o zi, vârsta de 100 ani
va fi un alt reper

pe drumul spre alți 20-30 ani de viață
activă, sănătoasă.

Poate că toaleta viitorului
pe care am menționat-o

va îmbunătăți sănătatea multor oameni,

inclusiv a oamenilor din anumite
părți ale lumii

unde nu există aceste sisteme
complicate de canalizare.

Dar, ca persoană transsexuală,

mă gândesc: dacă vom face progrese
în înțelegerea sistemului endocrin

care să îmbunătățească
opțiunile transsexualilor,

în același mod în care hormonii
și operațiile au extins opțiunile

pentru generația anterioară?

În final, sunt aici de fapt
pentru a vă spune

că oamenii vorbesc despre viitor

de parcă ori va fi o minune tehnologică

ori un mare rahat apocaliptic.

(Râsete)

Dar, de fapt nu va fi niciuna dintre ele.

Va fi ceva de mijloc. Vor fi amândouă.
Va fi totul.

Singurul lucru pe care îl știm

e că viitorul va fi incredibil de ciudat.

Gândiți-vă doar cât de ciudat
ar părea începutul secolului XXI

cuiva de la începutul secolului XX.

Există un fel de eroare logică
pe care o avem cu toții

când credem că viitorul e o prelungire
a prezentului.

Oamenii din anii '80

credeau că Uniunea Sovietică
va exista și azi.

Dar viitorul va fi mult mai ciudat
decât ne putem imagina.

Dar putem încerca.

Știu că vor fi niște lucruri
înfricoșătoare,

dar vor fi și minunății și puncte forte.

Și primul pas pentru a vă găsi drumul

e să vă lăsați imaginația liberă.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)