Colin Stokes: Modul în care filmele ne învață bărbăția

Când fiul de 3 ani al lui Colin Stokes a aruncat o privire la Războiul stelelor, a fost fascinat într-o clipită. Dar ce mesaje a găsit el în acest clasic science-fiction? Stokes arată nevoia de mai multe filme care trimit mesaje pozitive băieților: cum că actul de a coopera e eroic și că respectul pentru femei e tot atât de eroic ca și înfrângerea răufăcătorului. (Filmat la TEDxBeaconStreet.)

Știți ce-mi place cel mai mult la a fi tată?

Filmele pe care ajung să le văd.

Ador să mă uit la filmele preferate cu copiii mei.

Când fiica mea avea patru ani

ne-am uitat împreună la „Vrăjitorul din Oz”.

Nu și l-a putut scoate din minte luni întregi.

Personajul preferat era Glinda, bineînțeles.

I-a oferit scuza perfectă să poarte o rochie sclipitoare

și să poarte o baghetă magică.

Dar te uiți la film de mai multe ori

și începi să-ți dai seama cât e de neobișnuit.

Trăim ancorați în prezent și ne creștem copiii

într-un complex de fantezie, spectacol și industrie.

Totuși, „Vrăjitorul din Oz” a fost un caz aparte.

Nu a urmat acea tendință.

40 de ani mai târziu, tendința a prins,

interesant, cu un alt film

care înfățișa un tip de metal

și un tip cu blană

deghizându-se în gărzile inamicului
ca să salveze o fată.

Știți despre ce vorbesc?
(Râsete)

Exact.

E mare diferență între cele două filme,

câteva deosebiri majore între „Vrăjitorul din Oz”

și toate filmele din prezent.

Există foarte puțină violență în
„Vrăjitorul din Oz”.

Maimuțele sunt agresive, ca și merii, de altfel.

Dar dacă „Vrăjitorul din Oz”
ar fi realizat în prezent,

vrăjitorul ar spune:
- Dorothy, tu ești salvatoarea tărâmului Oz

pe care profeția a prezis-o.

Folosește-ți pantofiorii fermecați ca să învingi

armatele cibernetice
ale Vrăjitoarei cele rele.

Dar nu se întâmplă așa.

Un alt lucru unic la „Vrăjitorul din Oz”

este că personajele cele mai viteze,

înțelepte și chiar și cele negative

sunt toate femei.

Am început să îmi dau seama de asta

când i-am arătat fiicei mele „Războiul stelelor”,

ani mai târziu, și situația era diferită.

În acel moment aveam și un fiu.

Avea numai trei ani pe atunci.

Nu fusese invitat la difuzare.
Era prea mic pentru asta.

Dar era al doilea copil

și nivelul de supraveghere scăzuse drastic.
(Râsete)

Așa că s-a furișat înăuntru

și filmul și-a pus amprenta asupra lui

așa cum face o rață cu bobocul ei.

Nu știu dacă înțelege ce se petrece,

dar e cu totul absorbit.

Mă întreb ce anume îl fascinează.

Oare prinde idea curajului,

perseverența și loialitatea?

Înțelege faptul că Luke

se înrolează în armată ca să răstoarne guvernul?

Sau e atras de faptul

că sunt numai băieți în univers,

cu excepția Mătuşii Beru şi,
bineînţeles, a acestei prinţese,

care-i grozavă, dar
care aşteaptă aproape tot filmul

să-l recompenseze pe erou cu o medalie şi o ochiadă,

să-i mulţumească pentru a fi salvat universul

cu ajutorul puterilor magice cu care s-a născut?

Comparaţi cu „Vrăjitorul din Oz" din 1939.

Cum îşi câştigă Dorothy filmul?

Împrietenindu-se cu toţi

şi fiind un lider.

Într-o astfel de lume mi-aş creşte copiii –

Oz ! – nu lumea tipilor care se luptă,

lumea în care suntem nevoiți să fim.

De ce există atâta Forţă cu F mare

în filmele pentru copiii noştri,

şi aşa de puţin drum pavat cu cărămidă galbenă?

S-a scris mult despre impactul

filmelor violente cu băieţi asupra fetelor.

Ar trebui să citiţi materialul acesta.
E foarte bun.

N-am citit multe despre cum iau băieţii acest „virus".

Ştiu din proprie experienţă că

prinţesa Leia nu a oferit contextul adecvat

pe care l-aş fi putut folosi în călătoria în lumea adulţilor

care-i de fapt pentru ambele sexe.
(Râsete)

Cred că a fost momentul primului sărut

când m-am aşteptat să ruleze numele producătorilor pe ecran,

pentru că acesta e sfârșitul filmului, nu?

Mi-am încheiat călătoria, fata e a mea.

De ce mai sunteți acolo încă?

Nu știu ce să fac.

Filmele se axează foarte mult pe înfrângerea personajului negativ

și pe obținerea recompensei
și nu prea mai e loc

pentru alte relații și alte călătorii.

E aproape ca și cum, dacă ești băiat,

ești un animal prostuț,

iar dacă ești fată, trebuie să-ți aduci costumul de războinică.

Sunt o mulțime de excepții,

și o să apăr prințesele Disney în fața oricui.

Dar se transmite un mesaj băieților,

anume că nu ei sunt adevărata audiență.

Fac o treabă minunată din a le învăța pe fete

cum să se apere împotriva patriarhatului,

dar nu arată băieților

cum să lupte împotriva patriarhatului.

Nu există modele pentru ei.

Și mai avem și niște femei minunate

care scriu noi povești pentru copiii noștri,

și chiar dacă Hermione și Katniss sunt tridimensionale și încântătoare,

rămân totuși filme ce înfățișează un război.

Și, bineînțeles, cea mai de succes casă de producție a tuturor timpurilor

continuă să scoată pe bandă rulantă filme clasice,

toate despre

călătoria unui băiat, sau a unui bărbat,

sau doi bărbați prieteni, sau un bărbat și fiul său,

sau doi bărbați care cresc o fetiță.

Până anul acesta, după cum știți,

când au scos, în sfârșit, „Neînfricata”.

Îl recomand tuturor. E la cerere acum.

Vă amintiți ce au spus criticii când a fost lansat „Neînfricata”?

– Nu pot să cred că Pixar a făcut un film cu prințese.

E foarte bun. Mergeți să-l vedeți.

Ei bine, aproape niciun film nu trece testul Bechdel.

Nu știu dacă ați auzit de testul ăsta.

N-a prins la public încă și n-a luat amploare,

dar poate inițiem o mișcare astăzi.

Alison Bechdel e o autoare de benzi desenate

și prin anii 80 a înregistrat o conversație

cu un prieten despre evaluarea filmelor pe care le vizionau.

E simplu. Sunt trei întrebări care trebuie puse:

Există în film mai mult de un singur personaj

feminin care are replici?

Încercați să atingeți standardul acesta.

Iar aceste femei își vorbesc pe parcursul filmului?

Și conversația lor este și despre altceva în afară de

băiatul pe care amândouă îl plac?
(Râsete)

Nu-i așa? Mulțumesc.
(Aplauze)

Mulțumesc frumos.

Două femei care există și discută una cu alta
despre diverse.

Se întâmplă. Am văzut asta,

dar întâlnesc asta foarte rar în filmele

pe care le știm și le îndrăgim.

De fapt, săptămâna asta am fost să văd

un film foarte bun: Argo.

Nominalizat la Oscar, vânzări mari la caserie,

o părere unanimă despre ce înseamnă un film Hollywood de calitate.

Dar pică testul Bechdel.

Nu-i normal, pentru că o mare parte a filmului,

nu știu dacă l-ați văzut, mare parte

se petrece într-o ambasadă unde bărbați și femei

se ascund în timpul unei luări de ostateci.

Avem multe scene cu bărbați

poartând în această ascunzătoare conversații profunde, marcate de anxietate,

și momentul de glorie pentru una dintre actrițe este

când aruncă o privire prin ușa întredeschisă și spune:
– Vii la culcare, iubitule?

Acesta e Hollywoodul.

Să ne uităm la cifre.

2011: dintre cele mai populare 100 de filme,

câte credeți că au femei ca protagoniste?

Unsprezece. Nu e rău.

Nu-i procentul femeilor

pe care tocmai le-am ales în Congres, asta-i bine.

Dar există un număr mai mare decât acesta

și care o să vă șocheze.

Anul trecut, The New York Times a publicat un studiu

făcut de guvern.

Iată ce spune:

Una din cinci femei în America

spune că a fost agresată sexual la un moment dat.

Nu cred că e vina divertismentului popular.

Nu cred că filmele pentru copii au de-a face cu asta.

Nici măcar nu cred că

videourile muzicale și pornografia au legătură directă cu asta,

dar ceva nu-i în regulă.

Și când aud statisticile,

un lucru la care mă gândesc e că asta

înseamnă o mulțime de agresiuni sexuale.

Cine sunt tipii ăștia? Ce învață ei?

Ce nu reușesc să învețe?

Asimilează oare povestea că

treaba unui erou masculin e să înfrângă
răufăcătorul prin violență

și apoi să-și ia recompensa, o femeie

care nu are prieteni și care nu vorbește?

Ne lăsăm furați de această poveste?

Știți,

ca părinte care are privilegiul

de a crește o fată,

la fel ca toți care faceți același lucru,

găsim această lume și aceste statistici foarte alarmante

și vrem să îi pregătim.

Avem la îndemână mijloace de genul
„puterea fetelor”,

și sperăm că le va fi de folos.

Dar mă întreb dacă puterea asta a fetelor le va proteja,

dacă, activ sau pasiv,

ne învățăm simultan fiii să-și păstreze puterea băieților?

Ce comandăm la Netflix

e o modalitate de a face ceva important.

Și mă adresez în principal taților.

Cred că trebuie să le arătăm fiilor noștri

o nouă definiție a bărbăției.

Definiția calității de a fi bărbat se inversează deja.

Ați citit despre modul în care noua economie

schimbă rolul îngrijitorului și cel al salariatului.

Aruncă asta în aer.

Fiii noștri vor trebui să găsească un mod

de a se adapta, o relație nouă.

Trebuie să le arătăm, să le fim model

pentru un bărbat adevărat,

cineva care are încredere în surorile lui,

care le respectă și vrea să fie în echipa lor

și le ține piept băieților răi,

care sunt cei care vor să abuzeze de femei.

Sarcina noastră în comenzile de la Netflix

e să căutăm acele filme care trec testul Bechdel,

dacă le putem găsi, și să căutăm eroinele,

cele care există,

care dau dovadă de curaj,
care aduc oamenii laolaltă,

și să-i îndrumăm pe fiii noștri să se identifice cu acele eroine

și să spună: - Vreau să fiu în echipa lor,

pentru că oricum vor fi în echipa lor.

Când mi-am întrebat fiica despre personajul favorit din Razboiul stelelelor,

știți ce mi-a răspuns?

Obi-Wan.

Obi-Wan Kenobi și Glinda.

Ce au aceștia doi în comun?

Poate nu doar rochița strălucitoare.

Cred că oamenii aceștia sunt experți.

Sunt cei doi oameni din film

care știu mai mult decât oricine altcineva

și cărora le place să-și împărtășeasca cunoștințele altora

pentru a-i ajuta să-și realizeze potențialul.

Sunt lideri.

Mi-ar plăcea o astfel de călătorie pentru fiica mea,

mi-ar plăcea o astfel de călătorie pentru fiul meu.

Vreau mai multe călătorii de genul acesta.

Vreau mai puține călătorii în care fiului meu i se spune:

- Du-te și luptă singur!

și mai multe în care vede că e sarcina lui să se alăture unei echipe,

poate unei echipe conduse de femei,

pentru a ajuta alți oameni să devină mai buni,

să fie mai buni,

precum Vrajitorul din Oz.

Vă mulțumesc.

(Urale) (Aplauze)