Simon Berrow: Cum salvezi un rechin despre care nu știi nimic?

Între peşti, sunt pe locul doi ca mărime, sunt aproape dispăruţi, și nu știm aproape nimic despre ei. În cadrul TEDxDublin, Simon Berrow descrie fascinantul rechin uriaş (”Marele pește al soarelui” în irlandeză), și metodele excepționalele - fără multă tehnologie - prin care află îndeajuns despre ei pentru a îi putea salva.

Rechinii peregrini sunt creaturi nemaipomenite. Sunt pur și simplu magnifici.

Ajung la 10 metri lungime.

Unii spun chiar mai mult.

Ar putea cântări vreo două tone.

Unii spun până la cinci tone.

Sunt pe locul doi ca mărime, între peştii din lume.

Sunt de asemenea animale inofensive, care se hrănesc cu plancton.

Și se crede că pot filtra

un kilometru cub de apă pe oră

și mănâmcă 30 de kilograme de zoo-plancton pe zi pentru a supraviețui.

Sunt creaturi fantastice.

În Irlanda suntem foarte norocoși pentru că avem mulți rechini peregrini

și multe oportunități pentru a-i studia.

Ei erau foarte importanți pentru comunitățile de coastă

acum sute de ani,

mai ales în zona Claddagh, Duff, regiunea Connemara

unde fermierii de subzistență obișnuiau să iasă pe ape

cu bărcile cu cârlige şi harpoane

câteodată departe în larg, uneori la Sunfish Bank,

la 30 de mile vest de insula Achill,

ca să omoare rechinii peregrini.

Asta este o gravură de lemn veche din anii 1700 - 1800.

Deci ei erau foarte importanți, și erau importanți pentru grăsimea din ficat.

Ficatul e cât o treime din rechin şi e plin de grăsime.

Obții galoane de ulei din ficatul lor.

Acel ulei era folosit în special pentru iluminat,

dar de asemenea pentru pansarea rănilor și alte lucruri.

De fapt, în 1742, iluminatul străzilor

din Galway, Dublin și Waterford

se făcea cu uleiul din peștele-soare.

Și ''pește-soare'' este un alt nume dat rechinilor peregrini.

Ei erau animale incredibil de importante.

Există de mult timp şi au fost forte importanţi pentru comunităţile de coastă.

Probabil că cel mai bine descris pescuit de rechini peregrini

din lume este cel din Insula Achill.

Acesta este Golful Keem, în Insula Achill.

Rechinii obişnuiau să intre în golf.

Pescarii legau o plasă de pe promontoriu,

şi o întindeau către cea din partea cealaltă.

Atunci când rechinul venea acolo, el ar fi lovit plasa care ar fi căzut pe el.

Rechinul adesea se sufoca și se îneca.

Sau, câteodată, ei ar fi vâslit din bărcile lor mici irlandeze (currach)

și îl omorau cu o lance înfiptă în ceafă.

Apoi remorcau rechinii înapoi la portul Purteen,

îi fierbeau și foloseau uleiul.

Ei obișnuiau să folosească și carnea ca fertilizator

și le rupeau şi înotătoarele.

Asta este probabil cea mai mare amenințare pentru rechini -

ruperea înotătoarelor.

Suntem adesea speriaţi de rechini mulțumită filmului ''Fălci.''

Poate cinci sau șase oameni sunt omorâți

de rechini în fiecare an.

A fost cineva chiar recent, nu-i așa? Doar cu câteva săptămâni în urmă.

Noi omorâm aproape 100 de milioane de rechini pe an.

Așa că nu știu care este echilibrul,

dar cred că rechinii au mai multe motive să se teamă de noi decât noi de ei.

A fost un pescuit foarte bine descris,

și după cum puteți vedea aici, a culminat în anii 50

când erau omorâți 1500 de rechini pe an.

Au intrat rapid în declin - un pescuit clasic gen "prinde până razi tot"

care sugerează că stocul s-a epuizat

sau că rata de reproducere este mică.

Au omorât aproximativ 12,000 de rechini în această perioadă,

doar întinzând o frânghie de Manilla

de pe vârful golfului Keem

din insula Achill.

Rechinii au continuat să fie ucişi până la mijlocul anilor '80,

mai ales în locuri ca Dunmore East în ţinutul Waterford.

Aproximativ 2500 - 3000 de rechini au fost ucişi până în '85,

mulţi de către vase norvegiene.

Cele negre, nu puteţi vedea bine, dar acestea sunt vase norvegiene de vânat rechini peregrini,

iar linia neagră din cuibul corbului

semnifică faptul că vasul prinde rechini

şi nu balene.

Importanţa rechinilor peregrini pentru comunităţile de coastă

se observă din limbaj.

Nu pretind că ştiu multă irlandeză,

dar în Kerry ei erau numiţi "Ainmhide na seolta",

monstrul cu vele.

Alt nume era "Liop an da lapa",

fiara greoaie cu două înotătoare.

"Liabhan mor", sugerează un animal mare.

Sau favoritul meu: "Liabhan chor greine",

marele peşte al soarelui.

Iar acesta este un nume frumos, evocator.

Pe insula Tory, care oricum este un loc ciudat, ei se numeau "muldoons",

şi nimeni nu ştie de ce.

Sper că nu-i nimeni din Tory aici; un loc minunat.

Dar cel mai bine cunoscuţi prin toată insula

erau sub numele de "peştele soarelui".

Iar asta vine de la obiceiul lor de a lâncezi la suprafaţă atunci când bătea soarele.

Lumea este îngrijorată de faptul că rechinii uriaşi

au dispărut de prin toată lumea.

Unii spun că nu e vorba de un declin de populare.

Ar putea fi vorba despre schimbarea distribuţiei planctonului

Şi s-a sugerat că rechinii peregrini ar fi indicatori

fantastici ai schimbărilor climatice,

pentru că ei înregistrează mereu unde este plancton

înotând mereu cu gura căscată.

Acuma sunt pe lista animalelor în pericol la IUCN.

De asemenea există mişcări în Europa pentru stoparea prinderii lor.

Acuma există o interdicţie să-i prinzi sau să-i aduci măcar la mal

şi chiar şi pentru cei de pe mal, prinşi accidental.

Nu sunt protejaţi în Irlanda.

De fapt, în Irlanda nu au parte de nici un statut legal,

în ciuda importanţei lor ca specie

cât şi pentru contextul istoric legat de rechinii uriaşi.

Ştim foarte puţin despre ei.

Şi mare parte din cunoştinţe se bazează

pe obiceiul lor de a veni la suprafaţă.

Şi încercăm să ghicim ce fac

din comportamentul lor la suprafaţă.

Am aflat abia anul trecut, la o Conferinţă din Isle of Man,

cât de neobişnuit este să trăieşti undeva

unde rechinii peregrini vin cu regularitate, frecvent şi predictibil

la suprafaţă ca să se "bronzeze".

Este o ocazie unică pentru ştiinţă

să observe şi să interacţioneze cu rechinii uriaşi,

şi ei sunt creaturi grozave.

Ne oferă o ocazie unică să îi studiem, să avem acces la ei.

Ceea ce facem de câţiva ani - anul trecut a fost un an mare -

e că am început să îi marcăm

aşa că am putut să ne facem o idee

despre cât de bine văd ei, despre mişcările lor şi lucruri din astea.

Ne-am axat în principal

în North Donegal şi în West Kerry

ca cele două arii în care eram activ cu preponderenţă.

Şi i-am marcat foarte simplu, fără multă tehnologie,

cu o prăjină mare şi lungă.

Asta este o prăjină

cu o etichetă în capăt.

Te urci în barcă şi o aplici pe rechin.

Şi am fost foarte eficienţi.

Am marcat 105 rechini vara trecută.

Am avut 50 în trei zile

în largul peninsulei Inishhowen.

Jumătate din treabă este să ai acces, să fii la locul potrivit în momentul potrivit.

Dar este o tehnică foarte simplă şi uşoară.

Să vedeţi cum arată.

Folosim pe barcă o cameră ataşată de un stâlp

cu care filmăm rechinii.

Una ca să ne dăm seama de sexul rechinului.

Am implantat şi câteva marcaje legate la satelit, aşa că am folosit şi tehnică de vârf.

Acestea sunt marcaje care arhivează.

Ele stochează date.

Un marcaj cuplat la satelit este funcţional numai dacă nu întâmpină apă

şi semnalul poate fi transmis la satelit.

Desigur că rechinii, fiind peşti, sunt sub apă mai tot timpul.

Aşa că acest tip de marcaj dă date despre unde se află rechinul

în funcţie de oră şi de poziţia soarelui,

şi despre temperatura apei şi adâncime.

Şi cam trebuie să reconstitui drumul parcurs.

Marcajul este făcut să se desprindă de pe rechin după o perioadă prestabilită,

în acest caz de 8 luni,

apoi apare la suprafaţă, pluteşte, salută satelitul

şi trimite, nu toate datele, dar destule de care să ne putem folosi.

Iar acesta este singurul mod prin care ne putem da seama de

comportamentul şi de mişcările lor când sunt sub apă.

Aici avem câteva hărţi pe care le-am făcut.

Aceea, puteţi vedea că am marcat pe lângă Kerry.

În mare parte şi-a petrecut tot timpul, ultimele 8 luni, în ape irlandeze.

De Crăciun s-a aflat pe marginea platoului.

Aici avem unul pe care încă nu l-am putut plasa pe hartă

cu temperatura suprafeţei mării şi adâncime apei,

dar din nou, şi al doile rechin şi-a petrecut mai tot timpul

în sau în jurul Mării Irlandeze.

Colegii din Isle of Man, anul trecut

au marcat un rechin

care s-a plimbat de la Isle of Man până în Nova Scoţia în 90 de zile.

Sunt 9500 de km. Nu ne-a venit să credem.

Un alt coleg din State

a marcat cam 20 de rechini lângă Massachusetts, iar marcajele lui n-au prea funcţionat.

Ştie doar unde le-a aplicat marcajele

şi ştie unde au ieşit la suprafaţă.

Iar marcajele lui ai ieşit afară în Caraibe

şi unele chiar în Brazilia.

Noi am crezut că rechinii peregrini sunt animale de climă temperată

şi că trăiesc doar la latitudinea noastră.

Dar, de fapt, ei traversează şi Ecuatorul.

Lucruri din acestea simple,

vrem să aflăm despre rechinii peregrini.

Un lucru pe care eu îl găsesc

surprinzător şi ciudat

este ce diversitate genetică scăzută au rechinii.

Nu sunt genetician, aşa că nu o să mă fac că înţeleg genetica.

De aceea este grozav să colaborezi.

Cum eu sunt un om de teren,

am atacuri de panică dacă trebuie să stau prea multe ore

într-un laborator cu halat alb pe mine - luaţi-mă de acolo.

Aşa că lucrăm cu geneticieni care se pricep la lucrurile astea.

Când au studiat genetica rechinilor peregrini,

au găsit o diversitate incredibil de mică.

Dacă priviţi prima linie,

veţi vedea că toate aceste specii diferite de rechini sunt chiar similare.

Cred că asta înseamnă că ei toţi sunt rechini

şi că au o descendenţă comună.

Dacă priveşti diversitatea nucleotidelor,

care denotă câtă informaţie genetică s-a transmis părinţilor,

observaţi că rechinii peregrini, dacă ne uităm la primul studiu,

au o ordine de mărime mai puţină diversitate

decât alte specii de rechin.

Acest studiu a fost făcut în 2006.

Înainte de 2006, nu ştiam nimic despre variaţiile genetice ale rechinilor peregrini.

Nu ştiam, erau separaţi în populaţii diferite?

Existau subpopulaţii?

Desigur, asta e important dacă vrei să afli

care era mărimea populaţiei şi starea animalelor.

Less Noble din Aberdeen

a găsit lucrurile astea puţin incredibile.

A făcut un alt studiu

folosind microsateliţi,

care sunt mult mai scumpi, înghit mai mult timp,

şi, spre surprinderea lui, a găsit rezulttate aproape identice.

Se pare că rechinii peregrini

pentru un anumit motiv, au o diversitate incredibil de mică.

Se crede că a fost probabil o gâtuire, o gâtuire genetică

acum vreo 12 000 de ani,

iar asta a cauzat o diversitate foarte mică.

Şi totuşi dacă te uiţi la rechinii balenă,

care şi ei sunt rechini mari, mâncători de plancton,

şi diversitatea lor este mai mare.

Asta nu are nici o logică.

Au aflat că nu exista o diferenţiere genetică

între rechinii peregrini din oricare din oceanele lumii.

Deşi rechinii uriaşi se găsesc prin toată lumea,

nu poţi să-i deosebeşti genetic pe unul din Pacific, Atlantic,

Noua Zeelandă, Irlanda, sau din Africa de Sud.

Toţi par să fie la fel.

Dar, din nou, asta este surprinză tor. Nu te-ai aştepta la asta.

Nu înţeleg. Nu pretind că înţeleg asta.

Şi bănuiesc că nici geneticienii nu o înţeleg,

dar ei vin cu cifrele.

Aşa că poţi estima mărimea populaţiei

bazându-te pe diversitatea genetică.

Iar Rus Hoelzel a venit cu cifra:

8 200 de animale.

Atâta tot.

8 000 de animale în lume.

Te gândeşti: "E ridicol. Nu se poate!"

Aşa că Less a făcut un studiu mai rafinat

al cărui rezultat a fost de aproximativ 9 000.

Folosind microsateliţi diferiţi a obţinut rezultate diferite.

Dar media acestor studii a relevat -

minimul e de cam 5 000,

ceea ce eu personal nu cred,

dar eu sunt un sceptic.

Dar chiar dacă sugerezi câteva numere,

probabil este vorba de o populaţie de 20 de mii de animale.

Mai ţineţi minte câţi au omorât la Achill

prin anii '70 şi '50?

Ce ne spune asta?

Că există riscul de extincţie pentru această specie

deoarece populaţia ei este prea mică.

De fapt, din cele 20 de mii, 8 mii se crede că sunt femele.

Sunt doar 8 mii de femele de rechin uriaşi în lume?

Nu ştiu. Nu cred asta.

Problema este că

ei au fost constrânşi să lucreze pe mostre.

Nu au avut destule mostre

ca să studieze genetica

în amănunţime.

Aşa că, de unde îţi iei mostre

pentru analizele genetice?

O sursă evidentă e rechinii morţi,

aduşi la mal.

Am găsi doi sau trei rechini morţi pe ţărm, într-un an în Irlanda,

dacă am fi norocoşi.

O altă sursă ar fi cei pescuiţi accidental.

Am găsit câţiva prinşi în plase de suprafaţă lăsate să plutească.

Asta e împotriva legii şi e o veste bună pentru rechini.

Câţiva sunt prinşi în plase, de către traule.

Acest este un rechin care a fost adus la mal în Howth chiar înainte de Crăciun,

ilegal, pentru că nu ai voie să faci asta sub legislaţie UE,

şi a fost vândut de fapt cu 8 euro / kg pentru friptură de rechin.

Au pus şi o reţetă pe perete, până li s-a spus că este ilegal.

Şi chiar au primit o amendă pentru asta.

Dacă priviţi studiile ce vi le-am arătat,

numărul total de mostre din întreaga lume

este de 86, la momentul actual.

Este o muncă foarte importantă,

şi ei îşi pot pune întrebări importante,

ne pot spune despre mărimea populaţiei

despre subpopulaţii şi structură,

dar sunt constrânşi de numărul de mostre.

Pe vremea când marcam rechini,

aşa făceam pe o barcă gonflabilă - foarte repede -

din când în când rechinii reacţionau.

Şi odată când ne aflam în Malin Head, în Donegal,

un rechin a lovit barca cu coada,

mai mult speriat că o barcă s-a apropiat de el,

decât din cauza marcării.

A fost în regulă. Ne-am udat puţin. Nicio problemă.

Apoi când eu şi Emmett

ne-am întors la Malin Head, la debarcader,

am observat puţină murdărie pe botul bărcii.

Şi mi-am amintit - obişnuiam să petrec mult timp pe vasele comerciale de pescuit -

că pescarii pot oricând să îţi spună

dacă s-a prins un rechin uriaş în plase

pentru că lasă urme de mâzgă neagră.

Aşa că m-am gândit că aceea trebuia să fie de la rechin.

Acum aveam interesul să

fac rost de mostre pentru geneticieni

pentru că ştiam că sunt foarte preţioase.

Şi puteam folosi metode convenţionale -

am un arc, vedeţi aici arcul în mâna mea,

cu care luam mostre de la balene şi de la delfini tot pentru a studii genetice.

Aşa că am încercat asta. Am încercat multe tehnici.

Tot ce-am reuşit a fost să-mi rup săgeţile

pentru că pielea rechinilor e foarte dură.

Nu aveam cum să luăm o mostră de acolo.

Cu asta nu avea cum să mergă.

Atunci când am văzut mâzga neagră de pe botul bărcii,

m-am gândit, "Dacă iei ce ţi se oferă pe lume ..."

Aşa că am răzuit-o.

Aveam un tub mic cu alcool în care am pus-o ca să o trimit la geneticieni.

Aşa că am răzuit mâzga şi am trimis-o la Aberdeen.

Le-am spus: "Încercaţi asta".

Au stau cu ea luni de zile.

Se întâmplase doar pentru că era o conferinţă pe Isle of Man.

Dar am continuat să le scriu, spunând,

"V-aţi uitat cumva la mâzga mea?"

Şi tipul zicea: "Da, da, da... Mai încolo, mai încolo."

Până la urmă s-a gândit că mai bine s-ar uita,

pentru că nu-l mai întâlnisem până atunci,

şi s-ar fi făcut de râs dacă nu s-ar fi ocupat de mostra trimisă de mine.

A fost uimit pentru că chiar a găsit ADN în acea urmă de murdărie.

Au amplificat-o, au testat-o

şi au găsit că "Da", era ADN de rechin peregrin,

care se găsea în acea urmă.

Aşa că a fost foarte entuziasmat.

A devenit cunoscută ca "mâzga de rechin a lui Simon".

M-am gândit: "Pot elabora pe tema asta".

Aşa că ne-am gândit, OK, o să încercăm să ieşim în larg

să facem rost de ceva mâzgă.

Cheltuind deja 3500 pe marcajele pentru sateliţi,

m-am gândit să investesc 7,95 - încă are preţul pe ea -

în magazinul din Kilrush

pentru un mâner de mop

şi încă şi mai puţin pe nişte bureţi de curăţat cuptoare.

Am înfăşurat buretele de cuptor la capătul mânerului de mop

şi eram disperat, disperat

să mi se ofere ocazia

să dau peste ceva rechini.

Asta se întâmpla prin August,

iar rechinii sunt mulţi prin Iunie, Iulie.

Îi vezi rar.

Rar te poţi afla la locul potrivit să găseşti rechini în August.

Aşa că eram disperaţi.

Ne-am repezit la Blasket imediat ce am auzit că erau rechini acolo

şi am reuşit să găsim câţiva.

Trecând doar cu mopul peste rechini

cum înotau ei pe sub barcă -

vedeţi, aici e un rechin care trece pe sub barcă -

am reuşit să adunăm mâzgă.

Iat-o aici.

Priviţi acea superbă mâzgă neagră de rechin.

În aproape o jumătate de oră,

am luat 5 mostre, de la 5 rechini diferiţi,

cu sistemul de colectare al mostrelor de rechin al lui Simon.

(Râsete)

(Aplauze)

Am lucrat pe balene şi pe delfini în Irlanda, deja de 20 de ani,

şi la ei e mai dramatic.

Probabil aţi văzut filmuleţul cu balena cu cocoaşă

pe care l-am făcut acum o lună sau două în largul County Wexford.

Mereu te gândeşti că laşi ceva lumii, în urmă.

Eu mă gândeam la balenele cu cocoaşă spărgând apa

şi delfinii.

Dar, câteodată, ţi se trimit nişte lucruri

şi trebuie să le iei aşa cum vin.

Probabil că asta va fi moştenirea mea -

mâzga de rechin a lui Simon.

Aşa că am primit mai mulţi bani anul acesta

ca să continuăm să adunăm şi mai multe mostre.

Şi un lucru care este foarte folositor

este că folosim camere de filmat pe prelungitoare - aceasta este colega mea Joanne cu o astfel de cameră -

şi poţi vedea sub rechin.

Şi ce încercăm noi să vedem este că masculii au catarame,

care atârnă la spatele rechinului.

Aşa că poţi cu uşurinţă să apreciezi sexul rechinului.

Dacă putem aprecia sexul rechinului

înainte de a colecta mostra de pe el,

putem spune geneticienilor că mostra a fost luată de pe un mascul sau o femelă.

Pentru că în prezent, ei nu au cum

să facă diferenţa dintre un mascul şi o femelă,

ceea ce cred că este uluitor,

pentru că ei nu ştiu ce primeri să caute.

Fiind capabil să stabileşti sexul unui rechin

a devenit foarte important

pentru controlul comerţului

cu rechini peregrini şi cu alte specii prin firme,

pentru că este ilegal să faci comerţ cu rechini.

Ei sunt prinşi şi se găsesc pe piaţă.

Ca biolog de teren,

vrei doar să te întâlneşti cu aceste animale.

Vei să afli cât de multe poţi.

Deseori întâlnirile sunt scurte. Depind de sezon.

Şi vrei doar să afli cât de multe cât de repede.

Dar nu-i aşa că-i fantastic

că poţi oferi aceste mostre

şi oportunităţi unei alte discipline, cum ar fi genetica,

care câştigă atât de mult prin asta.

Aşa cum am spus,

aceste lucruri ţi se trimit pe căi stranii. Profită când poţi.

Am să las asta ca moştenire ştiinţifică.

Sper să fac ceva mai spectaculos şi mai romantic înainte să mor.

Dar până atunci, vă mulţumesc pentru asta.

Şi fiţi cu ochii pe rechini.

Dacă sunteţi interesaţi, avem un site pentru rechinii peregrini.

Vă mulţumesc şi vă mulţumesc pentru atenţie.

(Aplauze)