Return to Video

4 întrebări pe care trebuie să i le pui mereu doctorului

  • 0:01 - 0:03
    Sunt neurochirurg
  • 0:03 - 0:08
    și sunt azi aici ca să vă spun că oameni
    ca mine au nevoie de ajutorul vostru.
  • 0:08 - 0:10
    Iar în câteva momente vă voi spune cum.
  • 0:10 - 0:14
    Dar mai întâi o să încep prin a vă povesti
    despre un pacient de-al meu.
  • 0:14 - 0:17
    E vorba de o femeie de vreo 50 de ani,
  • 0:17 - 0:19
    în stare generală bună,
  • 0:19 - 0:21
    care fusese internată și externată
    de câteva ori
  • 0:21 - 0:25
    pentru un tratament curativ
    împotriva cancerului mamar.
  • 0:26 - 0:29
    Acum avea o hernie a unui disc cervical,
  • 0:29 - 0:32
    ce îi dădea o durere care iradia
    sub forma unei tensiuni
  • 0:32 - 0:34
    în brațul drept.
  • 0:35 - 0:38
    Uitându-mă la IRM-ul ei
    înainte de consultație,
  • 0:38 - 0:40
    am decis să îi sugerez o operație.
  • 0:40 - 0:45
    Acum, operațiile la gât de acest fel
    sunt standardizate și sunt rapide.
  • 0:45 - 0:47
    Dar au un anumit risc.
  • 0:47 - 0:49
    Faci o incizie chiar aici
  • 0:49 - 0:52
    și diseci cu atenție după trahee,
  • 0:52 - 0:53
    esofag,
  • 0:53 - 0:57
    și încerci să nu tai
    artera carotidă internă.
  • 0:57 - 0:58
    (Râsete)
  • 0:58 - 1:00
    Apoi aduci microscopul,
  • 1:00 - 1:03
    și cu atenție îndepărtezi discul și hernia
  • 1:03 - 1:04
    de la rădăcina nervului
  • 1:04 - 1:06
    fără să distrugi măduva spinării și nervul
  • 1:06 - 1:08
    care se află la doar câțiva
    milimetri dedesubt.
  • 1:09 - 1:11
    În cazul cel mai rău
    poți deteriora măduva spinării
  • 1:11 - 1:15
    ceea ce poate duce la paralizie
    de la gât în jos.
  • 1:17 - 1:19
    Explicându-i asta pacientei, a tăcut.
  • 1:19 - 1:20
    După câteva momente
  • 1:20 - 1:24
    a rostit câteva cuvinte decisive
    pentru mine și pentru ea.
  • 1:26 - 1:29
    „Doctore, chiar este necesar?”
  • 1:29 - 1:31
    (Râsete)
  • 1:32 - 1:35
    Știți ce am realizat
    chiar în acel moment, acolo?
  • 1:35 - 1:37
    Că nu era.
  • 1:38 - 1:41
    De fapt, când am pacienți
    ca femeia aceasta,
  • 1:41 - 1:43
    înclin să îi sfătuiesc să nu se opereze.
  • 1:44 - 1:46
    Atunci ce m-a determinat să o fac acum?
  • 1:47 - 1:49
    Ei bine, vedeți,
  • 1:49 - 1:51
    hernia aceasta era atât de delicată,
  • 1:51 - 1:55
    încât mă vedeam scoțând-o
    din canalul rădăcinii nervoase
  • 1:55 - 1:57
    înainte ca pacienta să intre în cabinet.
  • 1:58 - 2:01
    Trebuie să recunosc, voiam să o operez.
  • 2:01 - 2:03
    Mi-ar fi făcut plăcere să o operez.
  • 2:03 - 2:07
    La urma urmei, operația e partea
    cea mai distractivă a meseriei mele.
  • 2:07 - 2:10
    (Râsete)
  • 2:11 - 2:13
    Cred că înțelegeți sentimentul.
  • 2:13 - 2:17
    Vecinul meu arhitect
    spune că îi place să stea și să deseneze
  • 2:17 - 2:18
    și să proiecteze case.
  • 2:18 - 2:20
    Ar prefera să facă asta toată ziua
  • 2:20 - 2:23
    decât să vorbească cu clienții
    care plătesc casa
  • 2:23 - 2:26
    și care chiar ar putea să îi pună
    restricții la ce să facă.
  • 2:27 - 2:29
    Dar, la fel ca toți arhitecții,
  • 2:29 - 2:31
    și chirurgii trebuie
    să-și privească pacientul în ochi
  • 2:31 - 2:33
    și împreună cu pacientul,
  • 2:33 - 2:37
    trebuie să hotărască ce e mai bine
    pentru persoana ce trebuie operată.
  • 2:38 - 2:40
    Poate că sună ușor.
  • 2:40 - 2:42
    Dar să vedem câteva statistici.
  • 2:44 - 2:47
    Amigdalele sunt două umflături
    în partea din spate a gâtului.
  • 2:47 - 2:50
    Pot fi îndepărtate chirurgical,
  • 2:50 - 2:52
    operația se numește amigdalectomie.
  • 2:52 - 2:56
    Această diagramă arată
    rata de amigdalectomii în Norvegia
  • 2:56 - 2:57
    în diferite regiuni.
  • 2:57 - 3:01
    Ce ar putea să vă sară în ochi
    e că sunt de două ori mai multe șanse
  • 3:01 - 3:05
    pentru copilul vostru,
    fiindcă e vorba de copii,
  • 3:05 - 3:08
    să sufere o amigdalectomie
    în Finnmark decât în Trondheim.
  • 3:09 - 3:12
    Indicațiile în ambele regiuni
    sunt aceleași.
  • 3:12 - 3:14
    Ar trebui să nu fie nicio diferență,
    dar există.
  • 3:15 - 3:16
    Aici e o altă diagramă.
  • 3:16 - 3:18
    Meniscul ajută
    la stabilizarea genunchiului
  • 3:18 - 3:21
    și poate fi rupt sau fragmentat
  • 3:21 - 3:23
    de obicei în cursul sporturilor
    cum ar fi fotbalul.
  • 3:24 - 3:27
    Ceea ce vedeți e rata de operații
    pentru această afecțiune.
  • 3:27 - 3:31
    Observați că rata în Møre og Romsdal
  • 3:31 - 3:35
    e de cinci ori mai mare
    decât în Stavanger.
  • 3:35 - 3:37
    De cinci ori.
  • 3:37 - 3:38
    Cum se poate asta?
  • 3:38 - 3:40
    Fotbaliștii în Møre og Romsdal
  • 3:40 - 3:43
    joacă mai murdar
    decât în altă parte a țării?
  • 3:43 - 3:44
    (Râsete)
  • 3:45 - 3:46
    Probabil că nu.
  • 3:47 - 3:49
    Am adăugat niște informații.
  • 3:49 - 3:51
    Ce vedeți acum sunt
    procedurile efectuate
  • 3:51 - 3:53
    în spitalele publice, cu linia albastră,
  • 3:54 - 3:57
    iar cele din clinicile private
    sunt cu verde.
  • 3:57 - 4:00
    E multă activitate în clinicile private
  • 4:00 - 4:02
    din Møre og Romsdal, nu credeți?
  • 4:02 - 4:04
    Ce indică asta?
  • 4:04 - 4:08
    O posibilă motivație economică
    pentru a trata pacienții.
  • 4:09 - 4:10
    Mai este ceva.
  • 4:12 - 4:15
    Cercetări recente
    au arătat că diferența ca efect
  • 4:15 - 4:19
    dintre terapia fizică regulată
    și operațiile la genunchi,
  • 4:19 - 4:20
    nu există.
  • 4:20 - 4:24
    Ceea ce înseamnă că majoritatea
    procedurilor efectuate
  • 4:24 - 4:26
    din diagrama pe care tocmai v-am arătat-o
  • 4:26 - 4:29
    puteau fi evitate, chiar și în Stavanger.
  • 4:30 - 4:32
    Deci, ce încerc să vă spun?
  • 4:32 - 4:37
    Chiar dacă majoritatea indicațiilor
    de tratament din lume
  • 4:37 - 4:39
    sunt standardizate,
  • 4:39 - 4:43
    sunt multe variații inutile
    ale deciziilor de tratament,
  • 4:43 - 4:45
    mai ales în Occident.
  • 4:46 - 4:49
    Unii oameni nu primesc
    tratamentul de care au nevoie,
  • 4:49 - 4:53
    dar o parte și mai mare dintre voi
  • 4:53 - 4:54
    sunt tratați excesiv.
  • 4:57 - 4:59
    „Doctore, chiar este necesar?”
  • 4:59 - 5:02
    Întrebarea asta am auzit-o
    doar o dată în cariera mea.
  • 5:02 - 5:07
    Colegii mei au spus că nu au auzit-o
    niciodată de la vreun pacient.
  • 5:07 - 5:09
    Dacă e să ne uităm de cealaltă parte,
  • 5:09 - 5:12
    de câte ori credeți că o să auziți „nu”
    de la un doctor
  • 5:12 - 5:14
    dacă îi puneți o asemenea întrebare?
  • 5:14 - 5:16
    Cercetătorii au investigat asta
  • 5:16 - 5:19
    și obțin aceeași rată de „nu”
  • 5:19 - 5:20
    oriunde ar merge.
  • 5:20 - 5:22
    Iar aceasta este de 30%.
  • 5:22 - 5:26
    Adică, de trei ori din zece
  • 5:26 - 5:29
    doctorul vostru prescrie
    sau sugerează ceva
  • 5:29 - 5:32
    ce este total inutil.
  • 5:35 - 5:37
    Și știți cum justifică asta?
  • 5:38 - 5:40
    Pacientul pune presiune.
  • 5:41 - 5:42
    Cu alte cuvinte, tu.
  • 5:43 - 5:45
    Vrei ca ceva să fie făcut.
  • 5:47 - 5:49
    Un prieten a venit pentru un sfat medical.
  • 5:49 - 5:50
    Este un tip sportiv,
  • 5:50 - 5:54
    care face mult schi fond iarna
  • 5:54 - 5:56
    și aleargă vara.
  • 5:56 - 6:00
    De data asta avea o durere urâtă de spate
    de fiecare dată când făcea jogging.
  • 6:00 - 6:02
    Atât de mare că a trebuit să se oprească.
  • 6:03 - 6:06
    L-am examinat, l-am chestionat cu atenție
  • 6:06 - 6:10
    și am aflat că probabil
    avea un disc deteriorat
  • 6:10 - 6:12
    în partea de jos a coloanei.
  • 6:12 - 6:14
    De câte ori îl forța, avea dureri.
  • 6:16 - 6:19
    Deja se apucase de înot
    în locul alergatului,
  • 6:19 - 6:20
    nu era nimic de făcut,
  • 6:20 - 6:22
    așa că i-am spus:
    „trebuie să fii mai selectiv
  • 6:22 - 6:24
    când e vorba de antrenament.
  • 6:24 - 6:25
    Unele activități sunt bune,
  • 6:25 - 6:26
    altele nu.”
  • 6:28 - 6:29
    Replica lui a fost:
  • 6:30 - 6:32
    „Vreau un IRM la spate.”
  • 6:34 - 6:35
    „De ce vrei un IRM?”
  • 6:36 - 6:39
    „Pot să îl fac gratis
    prin asigurarea de la serviciu.”
  • 6:40 - 6:43
    „Ei, haide”, am spus eu,
    la urma urmelor era prietenul meu.
  • 6:43 - 6:45
    „Ăsta nu e adevăratul motiv.”
  • 6:45 - 6:49
    „Cred că ar fi bine
    să văd cât de rău arată.”
  • 6:51 - 6:54
    „De când ai început să interpretezi
    scanări IRM?” am spus.
  • 6:54 - 6:56
    (Râsete)
  • 6:56 - 6:58
    „Ai încredere în mine.
  • 6:58 - 7:00
    Nu ai nevoie de scanare.”
  • 7:01 - 7:03
    „Ei bine”, a spus el,
  • 7:03 - 7:05
    și după un moment a continuat:
    „Ar putea fi cancer”.
  • 7:06 - 7:08
    (Râsete)
  • 7:08 - 7:10
    A făcut scanarea, evident.
  • 7:11 - 7:13
    Iar prin asigurarea de la serviciu
  • 7:13 - 7:15
    s-a întâlnit cu unul dintre colegii mei
  • 7:15 - 7:17
    care i-a spus despre discul degenerat
  • 7:17 - 7:18
    și că nu era nimic de făcut
  • 7:18 - 7:22
    decât să continue cu înotul
    și să renunțe la jogging.
  • 7:24 - 7:26
    După un timp l-am reîntâlnit și mi-a spus:
  • 7:26 - 7:28
    „Ei, cel puțin acum știu ce este.”
  • 7:29 - 7:30
    Dar să vă întreb ceva.
  • 7:30 - 7:34
    Dacă toți cei din această cameră,
    cu aceleași simptome, ar face un IRM?
  • 7:34 - 7:37
    Și dacă toți oamenii din Norvegia
  • 7:37 - 7:41
    ar face un IRM dacă ar avea
    dureri de spate ocazionale?
  • 7:42 - 7:46
    Lista de așteptare ar fi de patru ori
    mai mare, poate chiar mai mult.
  • 7:46 - 7:49
    Și ați putea lua locul pe această listă
  • 7:49 - 7:51
    cuiva care chiar are cancer.
  • 7:52 - 7:55
    Așa că un doctor bun spune câteodată nu,
  • 7:56 - 8:00
    dar pacientul suspicios refuză
  • 8:00 - 8:03
    o oportunitate
    să fie diagnosticat sau tratat.
  • 8:05 - 8:08
    „Doctore, chiar este necesar?”
  • 8:08 - 8:12
    Știu că poate fi
    o întrebare dificil de pus.
  • 8:12 - 8:14
    De fapt, acum 50 de ani,
  • 8:14 - 8:17
    era chiar considerat nepoliticos.
  • 8:17 - 8:18
    (Râsete)
  • 8:18 - 8:20
    Dacă doctorul hotăra ce era de făcut,
  • 8:20 - 8:22
    aia făceai.
  • 8:24 - 8:26
    O colegă de-a mea, acum medic generalist,
  • 8:26 - 8:30
    când era mică a fost trimisă
    la un sanatoriu pentru tuberculoză
  • 8:30 - 8:31
    pentru șase luni.
  • 8:31 - 8:33
    A fost o traumă pentru ea.
  • 8:34 - 8:36
    Mai târziu, când a crescut, a aflat
  • 8:36 - 8:40
    că testele ei pentru tuberculoză
    fuseseră negative tot timpul.
  • 8:40 - 8:44
    Doctorul a internat-o
    doar pe bază de suspiciuni.
  • 8:44 - 8:49
    Nimeni nu îndrăznise și nici măcar
    nu luase în considerare să îl contrazică,
  • 8:49 - 8:51
    nici măcar părinții ei.
  • 8:52 - 8:55
    Astăzi, ministrul norvegian al sănătății
  • 8:55 - 8:58
    vorbește despre programul
    de îngrijire medicală.
  • 8:59 - 9:03
    Se presupune că pacientul primește
    sfaturi de la doctor despre ce să facă.
  • 9:04 - 9:06
    Acesta este un mare progres.
  • 9:06 - 9:10
    Dar de asemenea
    pune mai multă responsabilitate pe tine.
  • 9:10 - 9:13
    Trebuie să stai pe scaunul șoferului
    împreună cu doctorul tău
  • 9:13 - 9:15
    și să luați împreună decizii.
  • 9:15 - 9:19
    Deci, data viitoare când sunteți
    în cabinetul doctorului,
  • 9:19 - 9:21
    vreau să îl întrebați:
  • 9:21 - 9:24
    „Doctore, chiar este necesar?”
  • 9:24 - 9:27
    Iar în cazul pacientei mele
  • 9:27 - 9:29
    răspunsul ar fi nu,
  • 9:29 - 9:32
    dar operația ar putea fi
    de asemenea justificată.
  • 9:32 - 9:37
    „Deci, doctore, care sunt
    riscurile acestei operații?”
  • 9:37 - 9:43
    Ei bine, pentru 5-10% dintre pacienți
    durerile se vor agrava.
  • 9:43 - 9:45
    1-2% dintre pacienți
  • 9:45 - 9:48
    vor avea o infecție la locul operației
    sau chiar o hemoragie
  • 9:48 - 9:51
    care s-ar putea încheia
    cu încă o operație.
  • 9:52 - 9:56
    0,5% dintre pacienți
    rămân cu o răgușeală permanentă
  • 9:56 - 9:57
    și puțini, dar totuși câțiva,
  • 9:57 - 10:02
    vor avea o scădere a funcționalității
    brațelor sau picioarelor.
  • 10:03 - 10:06
    „Doctore, mai sunt alte opțiuni?”
  • 10:06 - 10:10
    Da, odihna și terapia fizică,
    după un timp,
  • 10:10 - 10:12
    te pot face perfect sănătos.
  • 10:13 - 10:16
    „Și ce se întâmplă dacă nu fac nimic?”
  • 10:16 - 10:17
    Nu este recomandat,
  • 10:17 - 10:20
    dar chiar și așa, există
    o mică șansă să te faci bine.
  • 10:21 - 10:22
    Patru întrebări.
  • 10:23 - 10:24
    Întrebări simple.
  • 10:24 - 10:29
    Considerați-o noua voastră cutie
    cu instrumente ajutătoare.
  • 10:29 - 10:30
    Chiar este necesar?
  • 10:30 - 10:32
    Care sunt riscurile?
  • 10:32 - 10:34
    Mai sunt și alte opțiuni?
  • 10:34 - 10:37
    Și ce se întâmplă dacă nu fac nimic?
  • 10:37 - 10:41
    Întreabă asta când doctorul tău
    vrea să te trimită să faci un IRM,
  • 10:41 - 10:44
    când îți prescrie antibiotice
  • 10:44 - 10:46
    sau îți sugerează o operație.
  • 10:46 - 10:48
    Ce știm din studii
  • 10:48 - 10:51
    este că unul din cinci dintre voi, 20%,
  • 10:51 - 10:54
    își va schimba părerea
    despre ce este de făcut.
  • 10:55 - 10:58
    Și făcând asta,
    nu doar că îți vei face viața
  • 10:58 - 11:02
    mult mai ușoară și probabil mai bună,
  • 11:02 - 11:04
    dar întregul sistem de îngrijiri medicale
  • 11:04 - 11:07
    va beneficia de hotărârea ta.
  • 11:07 - 11:09
    Vă mulțumesc!
  • 11:09 - 11:12
    (Aplauze)
Title:
4 întrebări pe care trebuie să i le pui mereu doctorului
Speaker:
Christer Mjåset
Description:

„Doctore, chiar este necesar?” Susținut de surprinzătoare studii despre tratamentul exagerat, neurochirurgul Christer Mjåset explică puterea acesteia și a altor întrebări simple în contextul tratamentului medical și al chirurgiei, și ne împărtășește cum pacienții pot lucra mai bine cu doctorii pentru a primi îngrijirile de care au nevoie.

more » « less
Video Language:
English
Team:
closed TED
Project:
TEDTalks
Duration:
11:25

Romanian subtitles

Revisions