Steve Keil: Un manifest pentru joacă, pentru Bulgaria și mai departe

La TEDxBG în Sofia, Steve Keil se luptă cu un "meme al seriozității" care a infectat căminul lui din Bulgaria -- și face apel la întoarcerea la joacă pentru a revitaliza economia, educația și societatea. Un discurs sclipitor cu un mesaj universal pentru oamenii de peste tot care își reinventează locurile de muncă, școlile, viețile.

Sunt aici azi

pentru a porni o revoluție.

Acum, înainte de a porni înarmați

sau de a izbucni într-un cântec,

sau de a alege culoarea favorită,

aș vrea să definesc ce înțeleg eu prin revoluție.

Prin revoluție

înțeleg o schimbare drastică și atotcuprinzătoare

în modul în care gândim și ne comportăm --

modul în care gândim și modul în care ne comportăm.

Dar Steve, de ce avem nevoie de o revoluție?

Avem nevoie de o revoluție

fiindcă lucrurile nu funcționează; ele pur și simplu nu funcționează.

Iar asta mă face realmente trist,

fiindcă sunt complet sătul de lucrurile care nu funcționează.

Știți, sunt complet sătul de noi, care nu trăim la potențialul nostru.

Sunt complet sătul de a fi ultimul.

Și suntem ultimii la așa de multe lucruri --

de exemplu, factorii sociali.

Suntem ultimii din Europa la inovație.

Iată-ne chiar acolo la sfârșit, cel mai jos,

ultimul loc, ca o cultură care nu apreciază inovația.

Suntem pe ultimul loc în sănătate,

iar asta este important pentru a ne simți bine.

Și iată-ne acolo, nu doar ultimii în U.E.,

suntem ultimii în Europa, chiar ultimii.

Și cel mai rău,

abia a ieșit de trei săptămâni, mulți din voi ați văzut în The Economist.

Suntem cel mai trist loc de pe Pământ,

raportat la PIB-ul per cetățean --

cel mai trist loc de pe Pământ.

Asta e un aspect social, să examinăm educația.

Pe ce loc ne-am plasat cu trei săptămâni în urmă

într-un alt raport al OECD?

Pe ultimul loc la citit, matematică și științe, ultimul.

Afaceri:

Cea mai joasă percepție din U.E.

că întreprinzătorii aduc beneficii societății.

Drept urmare ce se întâmplă?

Cel mai mic procent de întreprinzători care pornesc afaceri.

Și asta în ciuda faptului că

toată lumea știe că afacerile mici

sunt motorul economiei.

Noi angajăm cei mai mulți oameni, noi plătim cele mai multe impozite.

Așa că dacă motorul nostru este stricat, ce se întâmplă?

Ultimii din Europa la PIB per cetățean.

Ultimii.

Deci nu este o surpriză că 62 procente din bulgari

nu sunt optimiști privind viitorul.

Suntem nefericiți, avem educație slabă,

și avem cele mai proaste afaceri.

Iar astea sunt fapte.

Asta nu este poveste; nu este fantezie.

Nu este.

Nu este conspirația mea împotriva Bulgariei. Acestea sunt fapte.

Deci eu cred că trebuie să fie foarte clar

că sistemul nostru este stricat.

Modul în care gândim, în care ne comportăm,

sistemul de operare al comportării este stricat.

Avem nevoie de o schimbare dramatică în modul de gândire și de comportare

pentru a transforma Bulgaria în bine,

pentru noi înșine, pentru prietenii noștri,

pentru familia noastră și pentru viitorul nostru.

Cum s-a întâmplat asta?

Să fim pozitivi acum. Vom deveni pozitivi. Cum s-a întâmplat?

Cred că suntem ultimii fiindcă --

și asta va fi drastic pentru unii din voi --

pentru că ne auto-handicapăm.

Ne tragem singuri înapoi

fiindcă nu apreciem valoarea jocului.

Da, am zis joacă.

În caz că unii din voi ați uitat ce este joaca, așa arată ea.

Bebelușii se joacă, copii se joacă,

adulții se joacă.

Noi nu apreciem joaca.

De fapt, noi devalorizăm joaca.

Și o devalorizăm în trei domenii.

Să ne întoarcem la aceleași trei domenii.

Social: 45 de ani de ce?

De comunism --

de apreciere a societății și statului în defavoarea individului

și înăbușirea fără chibzuială a

creativității, inovației și autoexprimării.

Și ce apreciem în loc?

Fiindcă a fost demonstrat

că modul în care aplicăm, generăm și folosim cunoașterea

este afectat de contextul social și instituțional,

care ce ne-a spus în comunism?

Să fim serioși.

Să fim foarte, foarte serioși.

Asta a făcut.

(Aplauze)

Să fim serioși.

Nu vă pot spune de câte ori am fost mustrat aspru în parc

pentru că am lăsat copiii mei să se joace pe jos.

Doamne ferește să se joace în murdărie, în praf,

sau chiar în apă, care îi va ucide.

Bunicii și bunicuțele mi-au spus

că nu trebuie să ne lăsăm copiii să se joace așa de mult,

fiindcă viața este serioasă

și trebuie să-i pregătim pentru seriozitatea vieții.

Avem o infecție cu un meme al seriozității.

Este o genă socială care ne afectează.

Este o genă a seriozității.

Cei 45 de ani ai ei

au creat ceea ce numesc eu factorul babei.

(Râsete)

(Aplauze)

Și iată cum funcționează.

Primul pas: femeia spune: "Vreau un copil. Un bebe drăguț."

Pasul doi: avem copilul. Uraaa!

Dar apoi ce se întâmplă în pasul trei?

Vreau să mă întorc la muncă,

fiindcă trebuie să-mi promovez cariera sau doar vreau să stau la cafele.

Voi da bebelușul în grija babei.

Dar trebuie să ne amintim

că baba este infectată de 45 de ani cu memeul seriozității.

Deci ce se întâmplă?

Ea infectează bebelușul cu acest virus,

și e nevoie de foarte, foarte mult timp -- ca la arborii mamut --

pentru ca acel meme al seriozității

să piară din sistemul nostru de operare.

Ce se întâmplă apoi?

Copilul intră în educație unde avem un sistem de educație învechit

care s-a schimbat prea puțin în ultimii 100 de ani

care apreciază învățarea mecanică,

memorizarea și standardizarea,

și devalorizează autoexprimarea, autoexplorarea,

întrebările, creativitatea și joaca.

Este un sistem de rahat.

Poveste adevărată: am fost să caut o școală pentru copilul meu.

Am fost la această mică școală renumită

iar acolo au spus că vor învăța matematică de 10 ori pe săptămână

și științe de opt pe săptămână

și citire de cinci ori pe zi și altele.

Și am spus: "Dar joaca și pauzele?"

Și ei au spus: "Ha. Nu va exista niciun moment în orar."

(Râsete)

Iar noi am spus: "Are cinci ani !!!"

Ce crimă. Ce crimă.

Și este o crimă

că sistemul nostru de educație este așa de serios fiindcă educația este serioasă,

iar noi creăm muncitori roboți, fără minte,

pentru a pune șuruburi în găuri gata făcute.

Dar îmi pare rău, problemele de azi

nu sunt problemele Revoluției Industriale.

Avem nevoie de adaptabilitate,

abilitatea de a învăța să fim creativi și inovatori.

Nu avem nevoie de muncitori mecanizați.

Dar nu, acum acest meme al nostru lucrează acolo unde nu apreciem joaca.

Creăm muncitori roboți pe care îi tratăm ca pe niște resurse,

ca pârghii de unică folosință.

Care sunt calitățile unui loc de muncă din Bulgaria?

Autocrație --

fă ceea ce spun, fiindcă eu sunt șeful.

Eu sunt șeful și știu mai bine ca tine.

Neîncrederea -- evident că ești un criminal, deci voi instala camere de supraveghere.

(Râsete)

Controlul --

evident că ești un idiot, deci voi face

un noian de mici procese pe care să le urmărești, ca să nu ieși din rutină.

Deci sunt restrictive -- nu-ți folosi telefonul mobil,

nu-ți folosi laptopul, nu căuta pe Internet,

nu fii conectat la chat.

Asta este cumva neprofesional și rău.

Iar la sfârșitul zilei, nu aduce împlinire,

fiindcă ești controlat, restricționat, nu ești apreciat

și nu te distrezi deloc.

În social, în educație și în afacerile noastre,

nu apreciem joaca.

Și de asta suntem ultimii,

fiindcă nu apreciem joaca.

Și puteți spune: "Steve, asta este ridicol. Ce idee tâmpită.

Nu poate fi din cauza jocului.

Joaca în sine este ceva stupid."

Avem acest meme al seriozității în noi.

Ei bine, voi spune nu.

Și voi dovedi în următoarea parte a discursului --

că joaca este catalizatorul, este revoluția,

pe care o putem folosi pentru a transforma Bulgaria în bine.

Joaca:

creierul nostru

este cablat pentru joacă.

Evoluția a selectat,

în milioane și miliarde de ani,

pentru joacă, atât la animale, cât și la oameni.

Și știți ceva?

Evoluția face o treabă foarte, foarte bună

prin deselectarea acelor trăsături care nu ne sunt avantajoase

și selectarea acelor trăsături care reprezintă un avantaj competitiv.

Natura nu este proastă și a selectat pentru joacă.

Prin întreg regnul animal, de exemplu,

furnicile, furnicile se joacă.

Poate nu știați asta.

Dar când ele se joacă,

învață ordinea socială și dinamica lucrurilor.

Șobolanii se joacă, dar poate nu știați

că cu cât se joacă mai mult

cu atât au creiere mai mari

și învață sarcinile mai bine,

au capabilități mai bune.

Pisicuțele se joacă. Cu toții știm asta.

Dar poate nu știți că

pisicuțele lipsite de joacă

sunt incapabile să interacționeze social.

Ele pot vâna, dar nu pot fi sociale.

Urșii se joacă.

Dar poate nu știați că urșii

care se joacă mai mult supraviețuiesc mai mult.

Nu urșii care învață cum să pescuiască mai bine.

Ci urșii care se joacă mai mult.

Și în final un studiu interesant,

a fost găsită o corelație

între joacă și dimensiunea creierului.

Cu cât te joci mai mult, cu atât e mai mare creierul.

Delfinii, creiere destul de mari, se joacă mult.

Dar ce credeți, cine sunt

jucătorii cu cele mai mari creiere?

Chiar voi, oamenii.

Copiii se joacă, noi ne jucăm --

toate națiile, toate rasele,

de toate culorile, din orice religie,

este un lucru universal -- ne jucăm.

Și nu numai copiii, ci și adulții.

Un termen foarte grozav: neotenie --

persistenţa jocului și a trăsăturilor juvenile în adulți.

Și cine sunt cei mai mari neoteniști?

Oamenii. Practicăm sporturi.

O facem de plăcere, sau la Olimpiade, sau ca profesioniști.

Cântăm la instrumente muzicale.

Dansăm, sărutăm, cântăm,

doar pierdem timpul.

Suntem proiectați de natură pentru joacă

de la naștere până la bătrânețe.

Suntem proiectați să facem asta continuu --

să ne jucăm foarte mult

și să nu ne oprim din joacă.

Este un mare avantaj.

Așa cum există avantaje pentru animale,

există avantaje pentru oameni.

S-a demonstrat de exemplu

că stimulează creșterea neurală în amigdală,

în zona care controlează emoțiile.

S-a arătat că ajută dezvoltarea cortexului prefrontal

unde au loc o mulțime de percepții.

Iar ca rezultat, ce se întâmplă?

Dezvoltăm mai multă maturitate emoțională dacă ne jucăm mai mult.

Dezvoltăm capacități de luarea deciziilor

mai bune, dacă ne jucăm mai mult.

Astea sunt realități.

Asta nu este ficțiune, nu e poveste, nu este fantezie;

este știință rece, exactă.

Acestea sunt beneficiile jocului.

Este un drept genetic pe care-l avem din naștere,

ca și mersul, vorbitul sau văzutul.

Și dacă ne dezavantajăm cu joaca,

ne dezavantajăm exact cum

am face cu orice alt drept din naștere pe care-l avem.

Ne abținem noi siguri.

Un mic exercițiu de o secundă:

închideți ochii

și încercați să vă imaginați o lume fără joacă.

Imaginați-vă o lume fără teatru, fără arte,

fără cântec, fără dans,

fără fotbal,

fără râsete.

Cum ar arăta o astfel de lume?

Este destul de sumbru.

Este destul de mohorât.

Acum imaginați-vă locul de muncă.

Este vesel? Este jucăuș?

Sau poate locul de muncă al prietenilor voștri -- aici ne gândim înainte.

Este vesel? Este jucăuș?

Sau este de rahat? Este autocratic, controlat,

restrictiv, neîncrezător și neîmplinit?

Avem acest concept

că opusul jocului este munca.

Chiar ne simțim vinovați dacă suntem văzuți jucându-ne la muncă.

"Vai, m-au văzut colegii râzând. Sigur nu am destul de lucru."

sau "Vai, trebuie să mă ascund, fiindcă poate mă vede șeful.

Va crede că nu lucrez intens."

Dar am o veste pentru voi: gândim invers.

Opusul jocului

nu este munca.

Opusul jocului este

depresia, da, depresia.

De fapt,

jocul îmbunătăţește munca noastră.

Exact cum sunt avantaje pentru oameni și animale,

există avantaje pentru jocul la locul de muncă.

De exemplu, stimulează creativitatea.

Mărește deschiderea noastră pentru schimbare.

Îmbunătățește capacitatea de a învăța.

Asigură un sentiment de utilitate și măiestrie --

doi factori motivaționali de bază

care cresc productivitatea,

prin joacă.

Așa că înainte de a gândi la joacă ca la ceva neserios,

joaca nu înseamnă ceva frivol.

Atletul profesionist care iubește schiatul,

el este serios despre asta, dar iubește schiatul.

El se distrează, el este în mare formă, el este în flux.

Un medic poate fi serios,

dar râsul tot este un medicament grozav.

Noi ne gândim invers.

Nu ar trebui să ne simțim vinovați.

Ar trebui să sărbătorim joaca.

Un exemplu scurt din lumea corporațiilor.

FedEx are un motto simplu: oameni, servicii, profit.

Dacă îți tratezi oamenii tăi ca oameni, dacă îi tratezi ca lumea,

ei sunt mai fericiți, sunt împliniți, au o senzație de măiestrie și un scop.

Ce se întâmplă? Ei asigură servicii mai bune --

nu mai proaste, ci mai bune.

Și când clienții apelează la servicii

și au de a face cu oameni fericiți care pot lua decizii și sunt împliniți,

cum se simt clienții? Se simt grozav.

Și ce fac clienții care se simt grozav?

Ei cumpără mai multe servicii de la tine și spun mai multor prieteni,

ceea ce duce la mai mult profit.

Oameni, servicii, profit.

Joaca mărește productivitatea, nu o scade.

Și vei spune:

"Da, asta poate funcționa pentru FedEx acolo în Statele Unite,

dar nu poate funcționa în Bulgaria.

În niciun caz. Noi suntem diferiți."

Funcționează în Bulgaria. Din două motive.

Primul, joaca este universală.

Nu este nimic straniu cu bulgarii ca noi să nu ne putem juca,

cu excepția acelui meme al seriozității de care trebuie să scăpăm.

Al doilea, am încercat asta. Am încercat la Sciant.

Când am ajuns acolo, aveam zero clienți fericiți.

Niciun client nu ne recomanda.

I-am întrebat pe toți.

Aveam un profit slab -- am întrebat.

Am avut un profit slab

și aveam acționari nefericiți.

Prin niște schimbări fundamentale,

schimbări ca îmbunătățirea transparenței,

schimbări ca promovarea autoorientării

și colaborării, încurajarea colaborării,

nu autocrație,

lucruri ca orientarea pe rezultate.

Nu-mi pasă când vii dimineața la lucru sau când pleci.

Îmi pasă doar ca clienții tăi și echipa ta să fie fericiți

și ești organizat pentru asta.

De ce să-mi pese dacă vii la ora nouă?

De fapt am promovat distracția.

Prin promovarea distracției și a unui mediu grozav

am fost în stare să transformăm Sciant

și în numai trei ani --

pare mult timp, dar schimbarea este lentă --

de la zero clienți care să ne facă reclamă la toți clienții,

profit peste media industriei

și acționari fericiți.

Și ați putea spune: "Ei bine, cum de știi că sunt fericiți?"

Am câștigat în fiecare an în care am participat,

unul din topurile pentru cel mai bun angajator pentru afaceri mici.

Analiză independentă a rezultatelor chestionarelor

completate de angajați anonimi.

Funcționează și poate funcționa în Bulgaria.

Nu ne împiedică nimic,

cu excepția propriei mentalități despre joacă.

Pentru a termina, iată niște pași pe care-i putem face

pentru această revoluție prin joacă.

În primul rând, trebuie să mă credeți.

Dacă nu mă credeți,

mergeți acasă și mai gândiți-vă la asta.

În al doilea rând, dacă nu aveți în voi această dispoziție pentru joacă,

trebuie să redescoperiți joaca.

Orice ar fi fost ceea ce vă plăcea când ați fost copil,

de care vă bucurați cu doar șase luni în urmă,

dar acum că ați obținut promovarea nu vă mai puteți bucura,

fiindcă simțiți că trebuie să fiți serios,

redescoperiți-o.

Nu-mi pasă dacă este mountain biking sau citirea unei cărți sau jucarea unui joc,

redescoperiți acela.

Fiindcă voi sunteți conducătorii,

conducătorii în inovare și conducătorii de opinie.

Voi trebuie să mergeți înapoi la birou

sau să vorbiți cu prietenii voștri

și să aprindeți focul schimbării în revoluția jocului.

Voi trebuie s-o faceți și dacă voi nu simțiți asta,

colegii voștri, angajații voștri, nu o vor simți.

Voi trebuie să mergeți înapoi și să spuneți: "Hei, voi avea încredere în tine".

Un concept straniu. Te-am angajat. Ar trebui să am încredere în tine.

Te voi lăsa să iei decizii. Te voi împuternici.

Și voi delega la cel mai de jos nivel, în loc de cel din vârf.

Voi încuraja critica constructivă.

Te voi lăsa să-mi pui la îndoială autoritatea.

Fiindcă prin contestarea modului în care se fac mereu lucrurile

este posibil să ieșim din rutina în care suntem

și să creăm soluții inovative

pentru problemele zilei de azi.

Ca și conducători nu avem mereu dreptate.

Vom eradica frica.

Frica este dușmanul jocului.

Și vom face lucruri ca

eliminarea restricțiilor.

Știți ceva, lăsați-i să-și folosească telefoanele mobile

pentru apeluri personale -- ferească Dumnezeu!

Lăsați-i să fie pe Internet.

Lăsați-i să fie pe chat.

Lăsați-i să ia prânzuri lungi.

Prânzul este pentru muncă ca și recreația.

Este când ieși în lume

și îți reîncarci creierul, te întâlnești cu prietenii,

bei o bere, mânânci ceva, vorbești,

obții niște sinergie de idei

pe care poate nu ai obținut-o înainte.

Lăsați-i s-o facă. Dați-le ceva libertate.

Și în general lăsați-i să se joace. Lăsați-i să se distreze la locul de muncă.

Petrecem așa de mult din viețile noastre la locul de muncă,

și ar trebui să fie - ce? O corvoadă mizerabilă.

ca peste 20 de ani să te trezești spunând "Asta este?

Asta a fost tot?"

Inacceptabil. [neclar].

(Râsete)

Deci în sumar,

avem nevoie de o schimbare drastică

în modul în care gândim și ne comportăm,

dar nu avem nevoie

de o revoluție a muncitorilor.

Nu avem nevoie de o revoluție a muncitorilor.

Avem nevoie

de răscoala jucătorilor.

Avem nevoie de o răscoală a jucătorilor.

Avem nevoie de o răscoală a jucătorilor.

Serios, trebuie să ne strângem împreună.

Azi este începutul răscoalei.

Dar ce trebuie să faceți

este să aprindeți flăcările revoluției.

Trebuie să mergeți și să împărtăşiți ideile voastre și poveștile

de succes despre ce a funcționat,

despre revigorarea vieților noastre, a școlilor noastre,

și a muncii noastre cu joacă;

despre cum jocul promovează

o senzație de speranță și autoîmplinire;

despre cum joaca promovează inovația și productivitatea;

și în final, despre cum joaca crează înțeles.

Fiindcă nu o putem face singuri. Trebuie s-o facem împreună.

Iar împreună, dacă facem asta și împărtășim aceste idei despre joacă,

putem transforma Bulgaria în bine.

Mulțumesc.

(Aplauze)