Cum poți ajuta la transformarea internetului într-un mediu de încredere

Cum putem opri răspândirea conținuturilor înșelătoare, uneori periculoase, menținând în același timp un internet cu libertate de expresie? Expertul în dezinformare Claire Wardle explorează noile provocări ale mediului online și trasează un plan pentru a transforma internetul într-un loc al încrederii, cu ajutorul utilizatorilor obișnuiți. „Să reconstruim împreună comunitatea informațională”, spune ea.

Indiferent cine ești sau unde locuiești,

cred că ai cel puțin o rudă

căreia îi place
să distribuie acele postări.

Știți despre ce vorbesc:

cele cu afirmații dubioase
sau videoclipuri despre conspirații.

Și probabil le-ați dat „mute” pe Facebook

pentru distribuirea postărilor ca aceasta.

Este imaginea unei banane

cu o cruce roșie ciudată în mijloc.

Iar textul avertizează oamenii

să nu mănânce fructe care arată așa,

sugerând că ar fi fost injectate cu sânge

contaminat cu virusul HIV.

Și mesajul de deasupra spune:

„Vă rog distribuiți pentru a salva vieți”.

Cei care verifică faptele au demitizat
astfel de știri acum mulți ani,

dar e unul din acele zvonuri
care nu vrea să moară.

Un zvon zombie.

Și, bineînțeles, e total fals.

Ai putea fi tentat să râzi
la un asemenea exemplu, să spui:

„Cine ar putea crede asta?”

Motivul pentru care e un zvon zombie

e pentru că atinge cele mai mari temeri
ale oamenilor privind propria siguranță

și a celor pe care îi iubesc.

Iar dacă petreci la fel de mult timp
ca mine analizând dezinformarea,

știi că acesta e doar un exemplu
din multele

care ating cele mai adânci
frici și vulnerabilități.

În fiecare zi vedem un număr
mare de noi meme pe Instagram

care încurajează părinții
să nu își vaccineze copiii.

Vedem videoclipuri pe YouTube explicând
că schimbările climaterice sunt o farsă.

Pe toate platformele vedem nenumărate
postări care îi demonizează pe alții

pe baza rasei, religiei sau sexualității.

Bine ați venit la una din marile
provocări ale zilelor noastre.

Cum putem să menținem
un internet cu libertate de expresie,

asigurându-ne totodată că conținutul

nu cauzează prejudicii ireparabile
democrației, comunităților

și bunăstării noastre fizice și psihice?

Deși trăim în era informației,

totuși elementul cheie
de care depindem toți: informația,

nu mai e considerată de încredere

și câteodată poate fi chiar periculoasă.

Asta se datorează în mare parte creșterii
necontrolate a platformelor sociale

care ne permit să citim

minciuni și adevăruri alăturate,

fără niciun semnal
tradițional al încrederii.

Și, Doamne, limbajul folosit
e îngrozitor de confuz.

Oamenii încă sunt obsedați
de expresia „știri false”,

în ciuda faptului
că e extraordinar de inutilă

și folosită pentru a descrie
multe lucruri care sunt foarte diferite:

minciuni, zvonuri, farse,
conspirații, propagandă.

Și chiar îmi doresc
să nu mai folosim o expresie

care a fost folosită
de politicienii din întreaga lume,

de stânga și de dreapta,

ca să atace presă liberă și independentă.

(Aplauze)

Deoarece avem nevoie de o presă
profesionistă mai mult ca niciodată.

Și pe lângă asta, majoritatea acestui
conținut nu pretinde a fi știri.

Sunt meme, videoclipuri, postări.

Și majoritatea nu sunt false;
sunt înșelătoare.

Tindem să ne fixăm
pe ce e adevărat sau fals.

Dar cea mai mare problemă
e de fapt folosirea contextului.

Pentru că cea mai eficientă dezinformare

a fost întotdeauna cea care are
un sâmbure de adevăr în ea.

Să luam un exemplu din Londra,
din martie 2017,

un tweet care a circulat la scară largă

în urma unui incident terorist
pe podul Westminster.

Aceasta e o imagine reală, nu falsă.

Femeia care apare în poză
a fost intervievată după aceea

și a explicat că a fost
extrem de traumatizată.

Era la telefon cu o persoană iubită,

și nu se uita la victimă din respect.

Dar a circulat la scară largă
cu această descriere islamofobă,

cu multiple hashtag-uri,
printre care #InterzicețiIslamul.

Acum, dacă ai lucra la Twitter,
ce ai face?

Ai da-o jos sau ai lăsa-o?

Instinctiv, emoțional, aș da-o jos.

Urăsc descrierea acestei imagini.

Dar libertatea de expresie
e un drept al omului,

și dacă începem să interzicem
părerile inconfortabile,

avem probleme.

Și acesta poate părea un caz clar,

dar, de fapt, majoritatea nu sunt.

Liniile sunt incredibil de greu de trasat.

Ce e o decizie bine intenționată
pentru o persoană

e cenzură pentru alta.

Ceea ce știm e că acest cont,
Texas Lone Star,

a făcut parte dintr-o largă campanie
rusească de dezinformare

care a fost demascată.

Vă schimba asta punctul de vedere?

Pe al meu îl schimbă,

pentru că face parte
dintr-o campanie coordonată

pentru a semăna discordie.

Iar pentru cei care cred

că inteligența artificială va rezolva
toate problemele noastre,

cred că putem fi de acord
că suntem departe

de acea IA care e capabilă să dea sens
postărilor ca aceasta.

Aș vrea să vă explic
trei aspecte interconectate

care fac problema atât de complexă

și să vă gândiți la câteva moduri
de a privi aceste provocări.

În primul rând, noi pur și simplu nu avem
o relație rațională cu informația,

ci una emoțională.

Nu e adevărat că mai multe informații
vor rezolva totul,

pentru că algoritimii care determină
ce conținut vedem,

sunt făcuți să recompenseze
răspunsul nostru emoțional.

Iar când ne temem,

poveștile simplificate,
explicațiile conspirative

și limbajul ce îi demonizează pe ceilalți
sunt mult mai eficiente.

În plus, multe din aceste companii

au modelul de afaceri bazat pe atenție,

ceea ce înseamnă că acești algoritmi
vor fi întotdeauna atrași spre emoții.

În al doilea rând, majoritatea limbajului
despre care vă vorbesc este legal.

Ar fi cu totul altceva

dacă aș fi vorbit
despre copii abuzați sexual

sau conținut care incită la violență.

E perfect legal să postezi o minciună.

Dar oamenii vorbesc despre interzicerea
subiectelor „problematice” sau „nocive”,

dar fără o definiție clară
a ce înseamnă asta,

inclusiv Mark Zuckerberg,

care a cerut recent o reglementare
globală a limbajului.

Teama mea e că vedem guverne

în toată lumea

care iau decizii politice pripite,

care chiar ar putea declanșa
consecințe mult mai grave

când vine vorba de libertatea de expresie.

Chiar dacă am putea decide
care părere e interzisă sau nu,

nu am avut niciodată atâtea păreri.

În fiecare secundă milioane de materiale

sunt încărcate de oameni din toată lumea,

în diferite limbi,

influențând mii de oameni
din contexte culturale diferite.

Pur și simplu nu am avut
niciodată mecanisme eficiente

pentru a modera limbajul
la această scară,

indiferent dacă sunt alimentate
de oameni sau tehnologie.

În al treilea rând, aceste companii,
Google, Twitter, Facebook, WhatsApp,

fac parte dintr-un ecosistem
informațional mai mare.

Ne place să dăm vina pe ei,
dar adevărul e

că mass media și reprezentanții aleși
pot juca un rol la fel de important

în amplificarea zvonurilor
și conspirațiilor atunci când vor.

La fel și noi, când distribuim inconștient
subiecte dezbinatoare și înșelătoare

fără încetare.

Contribuim la problemă.

Știu că noi toți
căutăm o rezolvare ușoară.

Dar pur și simplu nu există una.

Orice soluție ar trebui aplicată
la scară masivă, la scară de internet,

și, da, platformele sunt obișnuite
să funcționeze la acel nivel.

Dar putem și ar trebui să le permitem
să rezolve aceste probleme?

Cu siguranță încearcă.

Dar majoritatea dintre noi ar fi de acord
că, de fapt, nu vrem corporațiile globale

să fie apărătorii adevărului
și corectitudinii online.

Și cred că platformele
sunt de acord cu asta.

Iar în prezent își evaluează
propriile soluții.

Le place să ne spună

că intervențiile
pe care le derulează funcționează,

dar deoarece își scriu
propriile rapoarte de transparență,

nu e nicio metodă ca noi să verificăm
independent ce se întâmplă de fapt.

(Aplauze)

Și să fie clar, majoritatea
schimbărilor pe care le vedem

apar după ce jurnaliștii investighează

și găsesc dovezi de părtinire

sau conținut care încalcă
regulile comunității.

Deci da, aceste companii trebuie să joace
un rol important în acest proces,

dar nu pot să îl controleze.

Dar guvernele?

Mulți cred că reglementarea globală
e ultima noastră speranță.

în ce privește curățarea
ecosistemului nostru informațional.

Dar eu văd doar legislatori
care se luptă să țină pasul

cu schimbările rapide ale tehnologiei.

Mai rău, lucrează în întuneric,

deoarece nu au acces la informații

pentru a înțelege ce se întâmplă
pe aceste platforme.

Și oricum, în care guvern putem avea
încredere să facă asta?

Avem nevoie de un răspuns global,
nu de unul național.

Deci veriga lipsă suntem noi,

oameni care folosesc
aceste tehnologii în fiecare zi.

Putem proiecta o nouă infrastructură
pentru a susține informațiile de calitate?

Ei bine, cred că da,

și am câteva idei despre ce am putea face.

Mai întâi, dacă chiar vrem
să implicăm publicul în asta,

nu putem să ne inspirăm din Wikipedia?

Ne-au arătat ce e posibil.

Da, nu e perfect,

dar ne-au demonstrat
că având structurile potrivite,

cu o perspectivă globală
și foarte multă transparență,

putem construi ceva care să câștige
încrederea majorității oamenilor.

Pentru că trebuie să găsim o cale
de a accesa înțelepciunea colectivă

și experiența tuturor utilizatorilor.

E în special cazul femeilor,
oamenilor de culoare

și grupurilor subreprezentate.

Ghiciți de ce?

Ei sunt experți când vine vorba
de ură și dezinformare,

pentru că au fost țintele
acestor campanii pentru mult timp.

Și de-a lungul anilor ne-au avertizat

și nu au fost ascultați.

Asta trebuie să se schimbe.

Deci, am putea construi
o Wikipedia pentru încredere?

Am putea găsi o modalitate prin care
utilizatorii să ofere o perspectivă?

Ar putea oferi o perspectivă
despre deciziile de moderare.

Ar putea oferi feedback

când platformele decid
că vor să facă schimbări.

În a doilea rând, experiențele oamenilor
cu informația sunt personalizate.

Fluxul meu de știri pe Facebook
e diferit de al vostru.

Recomandările voastre pe YouTube
sunt diferite de ale mele.

Asta face imposibil pentru noi să examinăm

ce informații văd oamenii.

Așadar, am putea

să dezvoltăm un fel de depozit centralizat
deschis pentru date anonimizate,

cu preocupări incorporate
privind intimitatea și etica?

Imaginați-vă câte am putea învăța

dacă vom construi o rețea globală
de cetățeni

care vor să doneze științei
datele lor sociale.

Pentru că de fapt știm foarte puține

despre consecințele pe termen lung
ale urii și dezinformării

asupra atitudinii
și comportamentului oamenilor.

Și din ceea ce știm,

cele mai multe s-au desfășurat în SUA,

în ciuda faptului că e o problemă globală.

Trebuie să lucrăm și la asta.

Și în al treilea rând,

putem găsi o modalitate de a uni punctele?

Niciun sector, ONG, start-up sau guvern

nu va rezolva problema.

Dar în lume sunt oameni foarte deștepți

care lucrează la aceste provocări,

agenții de presă, societatea civilă,
academicieni, grupuri activiste.

Iar unii dintre ei pot fi văzuți aici.

Unii realizează indicatori
de credibilitate a conținutului.

Alții verifică faptele,

astfel încât afirmațiile, videoclipurile
și imaginile false să fie date jos.

Un ONG la al cărui înființare
am ajutat, First Draft,

lucrează cu agențiile de presă
din întreaga lume

pentru a-i ajuta să construiască programe
de investigație colaborative.

Și Danny Hillis, un arhitect de software,

creează un sistem nou, numit The Underlay,

care va fi o înregistrare a tuturor
declarațiilor publice

conectate cu sursele lor,

astfel încât oamenii și algoritmii
să poată judeca mai bine ce e credibil.

Și profesorii din întreaga lume
testează diferite tehnici

pentru a-i face pe oameni mai critici
în legătură cu ceea ce citesc.

Toate aceste eforturi sunt minunate,
dar ei lucrează separat

și mulți dintre ei sunt subfinanțați.

Sunt și sute de oameni foarte deștepți

care lucrează în aceste companii,

dar, din nou, aceste eforturi
sunt neconectate,

deoarece de fapt dezvoltă diverse
soluții la aceleași probleme.

Cum putem găsi o modalitate
de a aduce oamenii împreună,

într-un singur loc,
pentru zile sau săptămâni,

pentru a aborda aceste probleme împreună,

dar din diferite perspective?

Putem face asta?

Putem construi un răspuns
coordonat și ambițios,

unul pe măsura mărimii
și complexității problemei?

Eu cred că putem.

Să reconstruim împreună
mediul informațional!

Vă mulțumesc!

(Aplauze)