Ali Carr-Chellman: Jocul utilizat pentru a reangrena băieții la învățat

La TEDxPSU, Ali Carr-Chellman indică trei motive pentru care băieții se îndepărtează în masă de școală, și prezintă planul ei îndrăzneț pentru a-i reangrena: aducând cultura lor în sala de clasă, cu noi reguli care le permit băieților să fie băieți, și jocuri video care educă și distrează în egală măsură.

Sunt aici pentru a vă spune

că avem o problemă cu băieții,

și este o problemă serioasă.

Cultura lor nu funcționează în școală.

Și voi împărtăși cu voi

căile prin care credem că problema poate fi depășită.

Întâi, vreau să încep prin a spune, acesta este un băiat,

și aceasta este o fată.

Și asta este probabil stereotipic

pentru ceea ce gândiți despre un băiat și o fată.

Dacă aș reduce la esență sexul pentru voi azi,

atunci ați putea neglija ceea ce am de spus.

Așa că nu voi face asta, nu sunt interesată în a face asta.

Acesta este un băiat diferit și aceasta este o fată diferită.

Așa că esența este că nu toți băieții

există între aceste limite rigide

a ceea ce gândim noi ca băieți şi fete.

Și nu toate fetele există între acele limite rigide

a ceea ce gândim noi ca fete.

Dar de fapt, majoritatea băieților tind să fie de un anumit fel,

și majoritatea fetelor tind să fie de un anumit fel.

Important aici este că pentru băieți

modul în care există ei și cultura care o adoptă ei

nu funcționează bine acum în școli.

Cum de știm asta?

Proiectul "100 de fete"

ne spune niște statistici foarte drăguțe.

De exemplu: pentru fiecare 100 de fete care sunt suspendate de la școală,

sunt 250 de băieți suspendați de la școală.

Pentru fiecare 100 de fete exmatriculate de la școală,

sunt 335 de băieți exmatriculați de la școală.

Pentru fiecare 100 de fete în educație specială,

sunt 217 băieți.

Pentru 100 de fete cu o incapacitate de a învăța,

sunt 267 de băieți.

Pentru fiecare 100 de fete

diagnostizate cu o tulburare emoțională,

avem 324 de băieți.

Și apropo, toate aceste cifre sunt semnificativ mai mari

dacă se întâmplă să fii negru,

dacă se întâmplă să fii sărac,

dacă se întâmplă să exiști într-o școală supraaglomerată.

Iar dacă ești băiat,

ai șanse de patru ori mai mari

să fii diagnosticat cu ADHD --

Deficit de Atenţie / Hiperactivitate / Impulsivitate.

Există și o altă fațetă pentru asta.

Și este important să recunoaștem

că femeile încă au nevoie de ajutor la școală,

că salariile lor sunt semnificativ mai mici,

chiar și când sunt controlate pe tipuri de ocupații,

și că fetele au continut să se lupte

la matematică și la științe de ani de zile.

Toate astea sunt adevărate.

Nimic din astea nu ne împiedică

să acordăm atenție nevoii de instruire

a băieților noștri cu vârsta între 3 și 13 ani.

Și așa și trebuie.

De fapt, ceea ce trebuie să facem este luăm o pagină din programa lor

fiindcă inițiativele și programele

care au fost puse în aplicare

pentru femei în științe și inginerie și matematici

sunt fantastice.

Ele au făcut mult bine

fetelor aflate în aceste situații.

Și trebuie să ne gândim la

cum putem face ca asta să se întâmple și la băieți

în anii lor de copilărie.

Chiar și în anii de adolescență,

găsim că problema există în continuare.

Când ne uităm la universități,

60 la sută din licențiați vor fi acum femei,

ceea ce este o schimbare semnificativă.

Și de fapt, administratorii universităților

sunt puțin stânjeniți de ideea

că poate vom ajunge aproape de 70 la sută

de populație feminină în universități.

Asta face administratorii de universități foarte nervoși,

fiindcă fetele nu vor să meargă la școli care nu au băieți.

Așa că începem să vedem înființarea

de centre de studii despre bărbați

pentru a se gândi despre cum angrenăm bărbații

în experiențele lor din universități.

Dacă vorbești cu facultatea, ei poate vor spune,

"Pfui! Mda, ei bine, ei joacă jocuri video,

și jocuri online toată noaptea,

și se joacă World of Warcraft.

Și asta le afectează

realizările academice."

Știți ceva?

Jocurile video nu sunt cauza.

Jocurile video sunt simptomul.

Ei erau dezangrenați cu mult timp

înainte de a ajunge aici.

Așa că să vorbim despre de ce au ajuns dezangrenați

când au avut vârsta între 3 și 13 ani.

Eu cred că sunt trei motive

că băieții nu sunt în sincron cu

cultura școlilor de azi.

Prima este toleranța zero.

Cunosc o educatoare de grădiniță.

Băiatul ei i-a donat toate jucăriile,

iar apoi, ea a trebuit să le sorteze

și să retragă toate micile puști de plastic.

Nu poți avea cuțite, săbii, securi din plastic

și alte asemenea lucruri

în sala de clasă de la grădiniță.

De ce ne este frică oare că va face acest tinerel cu pușca lui?

Da' serios.

Dar stă aici ca testament al faptului

că nu poți să te joci de a lupta pe terenul de joacă de azi.

Acum, eu nu țin partea bătăușilor.

Nu sugerez că

trebuie să permitem arme și cuțite în școli.

Dar când spunem că

un cercetaș fruntaș dintr-o clasă de gimnaziu

care are o mașină încuiată în parcare

și un briceag în ea

trebuie să fie suspendat din școală,

eu cred că am mers un pic prea departe cu toleranța zero.

Un alt mod în care se manifestă toleranța zero este în scrierile băieților.

În multe clase de azi

nu îți este permis să scrii ceva care este violent.

Nu-ți este permis să scrii despre ceva

care are de a face cu jocurile video -- aceste subiecte sunt interzise.

Băietul vin acasă de la școală și spune:

"Urăsc scrisul [compunerea]."

"De ce urăști scrisul, fiule? Ce este rău la scris?"

"Acum trebuie să scriu ce îmi spune ea să scriu."

"În regulă, ce îți spune să scrii?"

"Poezii. Trebuie să scriu poezii.

Și mici întâmplări din viața mea.

Nu vreau să scriu despre așa ceva."

"Înțeleg. Păi despre ce vrei să scrii?"

"Vreau să scriu despre jocuri video. Vreau să scriu despre puncte de experință.

Vreau să scriu despre lumea asta foarte interesantă.

Vreau să scriu despre o tornadă care lovește casa noastră

și sparge toate ferestrele

și strică toată mobila și ne ucide pe toți."

"În regulă. Am înțeles."

Dacă spui asta unui profesor,

te va întreba cu toată seriozitatea:

"Nu ar trebui să trimitem acest copil la un psiholog?"

Iar răspunsul este: nu, este doar un băiat.

Este doar un băiat mic.

Nu este în regulă să scrii despre asemenea lucruri

în sălile de clasă de azi.

Deci asta este primul motiv:

politica de toleranță zero și modul în care este aplicată.

Următorul motiv pentru care cultura băieților nu este în sincron cu cea a școlilor:

sunt mai puțin profesori bărbați.

Oricine peste 15 ani nu știe ce înseamnă asta,

fiindcă în ultimii 10 ani,

numărul profesorilor bărbați din clasele elementare

s-a redus la jumătate.

Am ajuns de la 14 la sută

la șapte la sută.

Asta înseamnă că 93 la sută din profesorii

pe care îi primesc tinerii în clasele elementare

sunt femei.

Și care este problema cu asta?

Femeile sunt minunate. Da, absolut.

Dar modelele de urmat pentru băieți

care spun că este în regulă să fii isteț --

ei au tați, au pastori,

au conducătorii de la Cercetași,

dar în final, șase ore pe zi, cinci zile pe săptămână,

își petrec timpul în sala de clasă.

Iar majoritatea acelor săli de clasă

sunt locuri unde bărbații nu există.

Așa că ei spun: cred că ăsta nu este un loc pentru băieți.

Ăsta este un loc pentru fete.

Și eu nu sunt foarte bun la asta,

așa că cred că e mai bine

să joc jocuri video, să fac sport, sau așa ceva,

fiindcă este evident că nu aici mi-e locul.

Bărbaților nu le locul aici, asta este destul de evident.

Așa că asta poate fi un mod foarte direct

prin care vedem că se întâmplă.

Dar mai puțin direct,

lipsa prezenței bărbaților în cultura școlii --

aveți sala profesorilor,

și ei au o conversație

despre Joey și Johnny care se iau la bătaie pe terenul de joacă.

"Ce ne vom face cu acești băieți?"

Răspunsul la acea întrebare depinde de cine stă la acea masă.

Sunt bărbați la acea masă?

Sunt la acea masă mame care au crescut băieți?

Vedeți, conversația se schimbă

în funcție de cine stă la masă.

Al treilea motiv pentru care băieții nu sunt azi în sincron cu școala:

grădinița de azi este ceea ce a fost cândva clasa a doua.

Are loc o serioasă comprimarea a planului de învăţământ.

Când ai trei ani, ar fi indicat să-ți poți scrie citeț numele,

sau altfel te vom considera întârziat în dezvoltare.

Când ești în clasa întâi,

trebuie să fii în stare să citești paragrafe de text

poate cu o poză, poate fără,

dintr-o carte cu poate 25 - 30 de pagini.

Dacă nu poți, probabil te vom pune

într-un program special pentru cei cu dificultăți la citire.

Și dacă întrebi profesorii de acolo, ei vor spune:

au cam 4 sau 5 băieți pentru fiecare fată din program,

în clasele elementare.

Asta reprezintă o problemă

fiindcă mesajul pe care-l primesc băieții

este "tu trebuie să faci

tot timpul ce îți cere profesorul."

Salariul profesoarei depinde

de indicatoare de performanță ca

"Niciun copil rămas în urmă" și "Cursa spre vârf",

și de responsabilitate și testări.

Așa că ea trebuie să găsească o cale

de a trece toți acești băieți prin acest plan de învățământ --

și fetele.

Acest plan de învățământ comprimat este

rău pentru toţi copiii activi.

Iar ceea ce se întâmplă este că

ea spune: "Te rog stai jos,

nu vorbi, fă ceea ce ți se pune, urmează regulile,

administrează-ți timpul, concentrează-te,

fii o fată."

Asta le spune ea băieților.

În mod indirect, asta spune ea.

Iar asta este o problemă foarte serioasă. De unde provine?

Provine de la noi.

(Râsete)

Vrem ca bebelușii noștri să citească când au șase luni.

Ați văzut reclamele?

Vrem să trăim în Lake Wobegon

unde fiecare copil este peste medie.

Dar ce face asta copiilor noștri nu e sănătos deloc.

Nu este potrivit din punct de vedere al dezvoltării,

și este rău în special pentru băieți.

Așa că ce vom face?

Trebuie să-i întâmpinăm acolo unde sunt [în dezvoltare].

Trebuie să ne includem în cultura băieților.

Trebuie să schimbăm mentalitatea

de acceptare a băieților în școlile elementare.

Putem face niște lucruri foarte specifice.

Putem proiecta jocuri mai bune.

Majoritatea jocurilor educaționale de azi

sunt de fapt bazate pe memorizare.

Ele sunt glorificarea exercițiului și repetiției.

Ele nu au adâncimea, povestea bogată

pe care le au jocurile video angrenante,

de care sunt interesați de fapt băieții.

Deci trebuie să proiectăm jocuri mai bune.

Trebuie să vorbim cu profesorii și părinții

și conducătorii școlilor și politicienii.

Trebuie să ne asigurăm că vor fi mai mulți bărbați în sălile de clasă.

Trebuie să reexaminăm politicile noastre de toleranță zero.

Au ele vreun rost?

Trebuie să ne gândim la

decomprimarea planului de învățământ, dacă putem,

încercând să aducem băieții înapoi într-un spațiu

care este confortabil pentru ei.

Toate acele conversații trebuie să se întâmple.

Există niște exemple minunate

de școli --

New York Times a scris recent despre o școală.

Un designer de jocuri de la New School

a creat o minunată școală de jocuri video.

Dar se ocupă de doar câțiva puști.

Deci asta nu este accesibil pentru mulți.

trebuie să schimbăm cultura și sentimentele

pe care le au politicienii, părinții și conducătorii școlilor

despre modul în care acceptăm și ce acceptăm

azi în școlile noastre.

Trebuie să găsim mai mulți bani pentru proiectarea jocurilor.

Fiindcă jocurile foarte, foarte bune costă bani,

iar World of Warcraft chiar are un buget mare.

Majoritatea jocurilor educaționale nu au.

De unde am pornit:

colegii mei -- Mike Petner, Shawn Vashaw și eu --

am început prin a încerca să ne uităm la atitudinile profesorilor

și să aflăm cum simt ei de fapt despre jocuri,

ce spun ei despre asta.

Și am descoperit că

ei vorbesc despre copiii din școlile lor,

care vorbesc despre jocuri,

în termeni destul de peiorativi.

ei spun: "Oh, mda. Ei vorbesc despre lucrul acela.

Ei vorbesc despre micile lor personaje de acțiune

și micile lor realizări sau insigne de merit,

sau orice altceva primesc.

Și ei vorbesc mereu despre acest lucru."

Și ei spun aceste lucruri ca și cum ar fi în regulă.

Dar dacă ar fi cultura ta,

gândește-te cum te-ai simți.

Este foarte neplăcut să fii la capătul receptor

al acelui tip de limbaj.

Ei sunt nervoși despre orice

care are orice de a face cu violența

din cauza politicilor de toleranță zero.

Ei sunt siguri că părinții și administratorii școlilor nu vor accepta vreodată o schimbare.

Așa că trebuie să ne gândim să studiem atitudinile profesorilor

și să găsim căi de a schimba atitudinile

astfel încât profesorii să fie mult mai deschiși

și să accepte cultura băieților în sălile de clasă.

Fiindcă, în final, dacă ei nu fac asta,

atunci vom avea băieți care părăsesc școala elementară spunând:

"Păi eu cred că acela a fost un loc doar pentru fete.

Nu era și pentru mine.

Așa că trebuie să mă ocup de jocuri sau să fac sport."

Dacă schimbăm aceste lucruri, dacă acordăm atenție acestor lucruri,

și reangrenăm băieții în studiul lor școlar,

atunci ei vor termina școala elementară spunând: "Sunt isteț."

Vă mulțumesc.

(Aplauze)