Thomas Insel: Pentru o nouă înțelegere a bolilor psihice

La ora actuală, datorită diagnozei precoce, sunt cu 63% mai puține decese cauzate de boli cardiace decât erau doar cu câteva decenii în urmă. Thomas Insel, Directorul Institutului Național de Sănătate Mentală, se întreabă: Am putea face asta și pentru depresie și schizofrenie? Primul pas pe această nouă cale de cercetare, spune el, e o reformulare esențială: să nu le mai considerăm „tulburări psihice”, ci să începem să le privim ca „tulburări cerebrale” (Filmat la TEDxCaltech.)

Să începem cu niște vești bune.

Veștile se referă la cunoștințele noastre

în domeniul cercetării biomedicale,

care au schimbat cursul

multor boli serioase.

Să începem cu leucemia,

leucemia limfatică acută, LAA,

cea mai întâlnită formă de cancer la copii.

Când eram student,

rata mortalității era aproximativ 95%

Astăzi, cu 25-30 de ani mai târziu,

observăm că rata mortalității a scăzut cu 85%.

6.000 de copii anual,

care, în trecut ar fi murit, pot fi vindecați.

Pentru numere foarte mari

să analizăm procentajul bolilor cardiace.

Bolile cardiace erau cel mai mare ucigaș,

mai ales pentru bărbații în jur de 40 de ani.

În prezent, observăm o reducere cu 63% a ratei mortalității

cauzate de boli cardiace —

Remarcabil: 1,1 milioane de decese prevenite anual.

Incredibil, dar SIDA numai ce a fost clasificată,

luna trecuta, ca boală cronică,

însemnând că un tânăr de 20 de ani infectat cu HIV

poate trăi nu doar săptămâni, luni sau câțiva ani,

cum credeam cu doar 10 ani în urmă,

ci se poate aștepta să trăiască zeci de ani

și probabil să moară pe la 60, 70 de ani,
din alte cauze.

Aceste progrese sunt foarte importante

pentru combaterea celor mai mari ucigași.

Și mai ales unul

despre care probabil nu știți, atacul cerebral,

care obișnuia să fie, împreună cu bolile cardiace,

printre cei mai mari ucigași în această țară,

e o boală despre care acum știm

că dacă îi putem aduce pe cei afectați la urgență

în primele 3 ore de la declanșare,

cam 30% vor putea pleca din spital

fără nicio dizabilitate.

Date remarcabile,

vești bune,

toate rezumându-se la înțelegerea

unui lucru despre aceste boli
care ne-a permis

să o detectăm și să intervenim timpuriu.

Detecție precoce, intervenție timpurie,

iată povestea acestor succese.

Din păcate, nu sunt numai vești bune.

Să spunem o altă poveste

ce se referă la suicid.

Sigur, asta nu-i o boală în sine.

E o stare, o situație

ce duce la moarte.

Dar ce nu realizați este cât e de răspândit.

38.000 de sinucideri se înregistrează anual in USA.

Adică unul la circa 15 minute.

A treia cea mai răspândită cauză de deces

la categoria de vârstă 15 - 25 de ani.

E ceva extraordinar când înțelegi

că e de 2 ori mai răspândit decât omuciderea

și o cauză de deces mai frecventă

decât fatalitățile din accidente rutiere în această țară.

Când vorbim despre suicid,

există și o componentă medicală

fiindcă 90% dintre sinucideri

sunt corelate cu o boală mentală:

depresie, tulburare bipolară, schizofrenie,

anorexie, personalitate borderline.

O listă lungă de tulburări contribuie

și, după cum am spus, adesea
se manifestă de timpuriu.

Dar aceste tulburări nu duc doar la mortalitate.

Duc și la morbiditate.

Dacă studiați dizabilitatea

așa cum e definită de
Organizația Mondială a Sănătății,

cu ceva numit
Anii de Viață Ajustați de Dizabilitate,

un fel de grafic la care nu s-ar gândi

doar economiștii,

dar e o modalitate de a surprinde ce se pierde

sub aspectul dizabilității din motive medicale –

și, vedeți, aproape 30%

din dizabilitățile medicale

se pot atribui tulburărilor psihice,

sindroamelor neuropsihiatrice.

Poate nu vă vine să credeți.

Cancerul pare mult mai serios.

Bolile cardiace par mult mai serioase.

Dar vedeți că astea
sunt mai jos pe listă

și asta pentru că aici e vorba de dizabilitate.

Ce duce la dizabilitate în cazul acestor tulburări

ca schizofrenia, tulburarea bipolară și depresia?

De ce sunt aici pe locul 1?

Probabil din trei motive.

Unul e că sunt foarte răspândite.

Cam 1 din 5 oameni
va manifesta una din acest tulburări

pe parcursul vieții.

Al doilea motiv e că la unii

acestea devin cu-adevărat debilitante,

4 - 5%, cam 1 din 20.

Dar factorul cel mai important
al acestei morbidități ridicate,

și într-o măsură a mortalității ridicate,

e că au un debut timpuriu în viață.

La 50% se declanșează până la 14 ani,

75% până la 24 de ani,

o situație foarte diferită față de cea

de la cancer sau boli cardiace,

diabet, hipertensiune – majoritatea bolilor majore

care ne vin în minte când ne gândim
la morbiditate și mortalitate.

Acestea sunt într-adevăr
tulburările cronice ale tinerilor.

Am început menționând vești bune.

Evident, asta nu e una dintre ele.

E poate partea cea mai dificilă

și, oarecum, e o confesiune a mea.

Treaba mea e să vă asigur că progresăm

în abordarea acestor tulburări.

Lucrez pentru guvernul federal.

De fapt, lucrez pentru voi. Voi îmi asigurați salariul.

Și poate acum, știind cu ce mă ocup

sau poate cum am eșuat în treaba mea,

vă gândiți că ar trebui să fiu disponibilizat

și pot cu certitudine înțelege asta.

Dar ce aș dori să sugerez,
de ce sunt aici

e să vă spun că suntem pe calea de a intra

într-o lume foarte diferită în privința
modului de abordare a acestor boli.

Până acum v-am vorbit despre tulburări mentale,

boli ale minții.

Termenul e destul de nepopular azi,

lumea fiind de părere

că e mai diplomatic termenul
de tulburări comportamentale,

să vorbim despre acestea
ca fiind tulburări de comportament.

Corect. Sunt tulburări de comportament

și sunt tulburări ale minții.

Dar eu aș vrea să vă sugerez

că ambii termeni,

folosiți de peste un secol,

sunt impedimente pentru progres.

Conceptual, pentru a progresa în acest domeniu,

trebuie să regândim aceste tulburări
ca tulburări ale creierului.

Unii veți spune:

„Vai, iar o luăm de la capăt.

Ne va vorbi despre un dezechilibru biochimic,

sau despre medicamente,

sau despre o noțiune simplistă

ce va lua experiența subiectivă

și o va transforma în molecule sau, poate,

într-un fel de înțelegere
seacă și unidimensională

a ce înseamnă să ai depresie sau schizofrenie.”

Vorbind despre creier poate fi orice,

dar nu unidimensional, simplist sau reducționist.

Depinde, desigur, de scara,

competențele pe care le consideri,

dar e un organ de o complexitate suprareală

și abia începem să înțelegem

cum să-l studiem, fie că ne referim

la cele 100 de miliarde de neuroni din cortex,

fie la cele 100 de trilioane de sinapse

care realizează conexiunile.

Abia început să dezlegăm

cum să abordăm acest sistem
extrem de complex

ce procesează informații extraordinare

și cum să ne folosim propria minte pentru a înțelege

acest creier complex pe care
se sprijină propria minte.

De fapt, e un fel de capcană crudă a evoluției

faptul că pur și simplu nu avem un creier

setat adecvat pentru a se auto-înțelege.

Într-un fel, te face să crezi

că e mai simplu de studiat
comportamentul sau cogniția,

pentru că le poți observa,

pare mai simplist și reducționist

decât a te angaja în studiul
acestui organ atât de complex, misterios,

pe care abia începem să-l înțelegem.

În cazul tulburărilor cerebrale

despre care v-am vorbit:

depresie, tulburare obsesiv-compulsivă,

stres post-traumatic,

cu toate că nu înțelegem profund

cum sunt procesate aceste anomalii

sau cum se comportă creierul în aceste boli,

am reușit să identificăm totuși

unele diferențe în conexiuni,

unele circuite diferite,

la persoanele cu aceste tulburări.

Îl numim conectomul uman

și vi-l puteți imagina

ca pe o diagramă a conexiunilor din creier.

Veți auzi mai multe peste câteva minute.

Important e că dacă studiem

persoanele cu aceste tulburări, cei 1 din 5 dintre noi

care suferă într-un fel sau altul,

constatăm o variabilitate mare

în conexiunea circuitelor din creier,

dar există și unele tipare predictibile,

factori de risc pentru instaurarea
unei astfel de tulburări.

E diferit de modul în care tratăm
tulburările cerebrale

ca Huntington, Parkinson sau Alzheimer

în care o parte a cortexului e anihilată.

Aici e vorba de ambuteiaje, uneori deraieri

sau probleme cu conexiunile

și cu funcționarea creierului.

Ați putea compara asta cu,

pe de-o parte, infarctul miocardic

unde există țesut cardiac mort,

versus aritmia, unde organul nu funcționează

din cauza problemelor de comunicare din el.

Ambele ucid, dar doar într-una

se poate detecta o leziune majoră.

Considerând asta, poate ar fi mai bine

să intrăm mai adânc într-o anumită tulburare,
schizofrenia.

Cred că e un exemplu bun

pentru a înțelege de ce contează
considerarea acestora ca tulburări cerebrale.

Iată imagini ale lui
Judy Rapaport și colegii ei

de la Institutul Național de Sănătate Mentală

în care au studiat copii cu un debut
de schizofrenie timpuriu.

Vedeți deja, sus,

arii în roșu, portocaliu, galben,

zone cu materie cenușie mai puțină.

Urmărindu-i timp de 5 ani

și comparându-i cu grupul de control,

vedem, mai ales în zone

cum e cortexul prefrontal dorsolateral

sau girusul temporar superior,
o pierdere masivă de materie cenușie.

E important, dacă încercăm să comparăm.

Față de dezvoltarea normală,

apare o pierdere a masei corticale,
a matereii cenușii,

iar în schizofrenie se depășește o limită

și la un moment dat

se coboară sub un prag de la care

etichetăm persoana ca având boala

pentru că au simptome comportamentale specifice,

halucinații și închipuiri.

Acestea le putem observa.

Dar priviți atent și vedeți că, de fapt,
a coborât sub un alt prag.

A coborât sub pragul cerebral mult mai devreme,

nu la 20-22 de ani,

ci la 15-16 poți observa

o traiectorie de dezvoltare cerebrală diferită

dar nu încă la cel comportamental.

De ce e important? Pentru că,

în cazul tulburărilor cerebrale,
comportamentul e ultimul care se schimbă.

Știm asta pentru Alzheimer, Parkinson, Huntington.

Au loc modificări în creier cu un deceniu sau mai mult

înainte de a observa primele semne
în schimbarea de comportament.

Aparatura de care dispunem la ora actuală
ne permite să detectăm

aceste modificări cerebrale mult mai devreme,
mult înainte de instaurarea simptomelor.

Dar cel mai important e să revenim
de unde am început.

Veștile bune din medicină

vin din diagnoza timpurie, intervenția timpurie.

Dacă am aștepta până la declanșarea infarctului,

am sacrifica 1,1 milioane de vieți anual,

în această țară, datorită bolilor cardiace.

Exact asta facem în prezent

când decidem că toți care au
tulburări psihiatrice,

tulburări ale circuitelor cerebrale,
au tulburări de comportament.

Așteptăm până comportamentul se manifestă.

Asta nu-i diagnosticare timpurie.
Asta nu-i intervenție timpurie.

Să fiu înțeles clar, încă nu suntem
pe punctul de a face asta.

Nu avem toate datele. Nici măcar nu știm

care vor fi mijloacele

și nici ce să urmărim exact în fiecare caz

pentru a le putea detecta înainte
de apariția comportamentului diferit.

Dar asta ne spune cum să abordăm

și la ce să fim atenți.

Se va întâmpla curând ?

Cred că se va întâmpla

în câțiva ani, dar aș vrea să închei

cu un citat care încearcă să prezică
modul în care se va întâmpla,

rostit de cineva care a cugetat profund
asupra schimbărilor

în concepte și tehnologie.

„Întotdeauna supraestimăm
schimbarea ce se va produce

în următorii doi ani și subestimăm

schimbarea ce se va produce
în următorii zece.” – Bill Gates.

Vă mulțumesc mult.

(Aplauze)