Artă din aerul pe care îl respirăm

Emily Parsons-Lord recrează aerul din anumite momente ale istoriei Pământului – de la aerul curat, proaspăt al perioadei Carbonifere la aerul asemănător apei minerale din Marea Extincție până la aerul greu, toxic al viitorului pe care ni-l creăm. Transformând aerul în artă, ea ne invită să cunoaștem lumea invizibilă din jurul nostru. Respirați aerul Pământului trecut și viitor în această discuție halucinantă și plină de imaginație.

Dacă v-aș ruga să vă închipuiți aerul,

ce v-ați imagina?

Majoritatea oamenilor se gândesc
fie la spațiu gol

sau cer senin

sau câteodată la copaci dansând în vânt.

Și apoi îmi amintesc de profesorul meu
de chimie, cu șosete foarte lungi,

la tablă,

desenând diagrame tip bule conectate
la alte bule,

și descriind cum vibrează și se ciocnesc
într-un fel de supă haotică.

Dar serios, tindem
să nu ne prea gândim la aer.

Îl observăm mai ales

când apare un fel de intruziune
senzorială neplăcută,

ca un miros îngrozitor sau ceva vizibil
cum ar fi fumul sau ceaţa.

Dar e tot timpul acolo.

Ne atinge pe toţi acum.

E chiar înăuntrul nostru.

Aerul nostru e imediat, vital şi intim.

Şi totuşi, e uitat aşa uşor.

Deci ce e aerul?

E combinaţia de gaze invizible
care învăluie Pământul,

atrase de forţa gravitaţională.

Şi deşi sunt un artist vizual,

mă interesează invizibilitatea aerului.

Mă interesează cum ni-l imaginăm,

cum îl experimentăm

şi cum avem, cu toţii, o abilitate nativă
de a-i înţelege materialitatea

prin respiraţie.

Toate formele de viaţă de pe Pământ
modifică aerul prin schimbul de gaze,

şi o facem cu toţii chiar acum.

De fapt, de ce nu am începe chiar acum

o uriaşă inspiraţie colectivă?

Sunteţi gata? Inspiraţi. (Inspiră)

Şi expiraţi. (Expiră)

Aerul acela pe care tocmai l-aţi expirat,

l-aţi imbogăţit de o sută de ori
cu dioxid de carbon.

Deci aproximativ 5 litri de aer
într-o respiraţie, 17 respiraţii pe minut

din cele 525.600 de minute dintr-un an,

rezultă aproximativ
45 de milioane de litri de aer,

îmbogăţit de 100 de ori
cu dioxid de carbon,

doar în cazul vostru.

Echivalează cu 18 bazine olimpice de înot.

Pentru mine, aerul e la plural.

E simultan mic cât respiraţia noastră

şi mare cât toată planeta.

Şi e cam greu de imaginat.

Poate e imposibil şi poate nu contează.

Prin practica mea de arte vizuale,

încerc nu atât să reprezint aerul,

cât să îl fac visceral, tactil şi haptic.

Încerc să extind această noţiune
a esteticii, cum arată lucrurile,

ca să poată include lucruri
ca senzaţia pe care v-o provoacă

pe piele şi în plămâni,

şi sunetul vocilor voastre
când trec prin el.

Explorez greutatea, densitatea şi mirosul,
dar cel mai important,

mă gândesc mult la poveştile pe care
le asociem cu diferite tipuri de aer.

Asta e o piesă pe care am făcut-o în 2014.

Se numește: "Diferite Tipuri de Aer:
Jurnalul Unei Plante"

în care recream aerul din diferite ere
ale evoluției Pământului

și invitam publicul să îl respire cu mine.

Este surprinzător și extrem de diferit.

Nu sunt un om de știință,

dar savanții atmosferei caută urme

în chimia aerului în geologie,

cam cum rocile pot oxida,

și extrapolează și agregă acea informație,

în așa fel încât să formeze o rețetă

pentru aerul din diferite timpuri.

Apoi eu vin ca artist și preiau rețeta

și îl recreez folosind gazele componente.

M-au interesat mai ales momentele în care,

de exemplu, viața a schimbat aerul,

dar și aerul care poate influența
evoluția vieții

ca aerul din era Carboniferă.

E de acum 300-350 de milioane de ani.

E o eră cunoscută drept timpul uriașilor.

Deci pentru prima dată în istoria vieții,

lignina evoluează.

Asta e materia tare
din care sunt făcuți copacii.

Deci practic, copacii și-au inventat
trunchiurile atunci,

și au devenit mari, mai mari, și mai mari,

și au populat Pământul,

eliberând oxigen, eliberând oxigen,
eliberând oxigen,

astfel încât nivelul de oxigen era dublu

față de nivelul de azi.

Acest aer bogat susține insecte enorme:

păianjeni uriași și libelule
cu deschiderea aripilor de cam 65 cm.

Pentru respirat, acest aer
e foarte curat și proaspăt.

Nu prea are o aromă,

dar dă corpului
un impuls energetic subtil.

E foarte bun pentru mahmureli.

(Râsete)

Sau mai este aerul Marii Extincții,

de acum 252.5 milioane de ani,

chiar înainte să evolueze dinozaurii.

Geologic vorbind, perioada e foarte scurtă

între 20 și 200 de mii de ani.

Foarte repede.

E cea mai mare extincție
din istoria Terrei,

chiar mai mare ca dispariția dinozaurilor.

85-95% dintre specii au dispărut atunci,

simultan cu o creștere dramatică
a nivelului dioxidului de carbon,

iar oamenii de știință conchid

că rezultă din erupții vulcanice simultane

și din efectul de seră galopant.

Nivelurile de oxigen atunci
au scăzut sub jumătatea celor de azi,

deci aproximativ 10%.

Cu siguranță aerul acesta nu permite viața

dar e în regulă să îl respiri o dată.

Și e ciudat de reconfortant să îl respiri.

E foarte calmant, e destul de cald

și aroma e un pic ca apa minerală.

Are genul acela de aciditate chiar plăcută

Deci cu toată gândirea aceasta
despre aer la trecut,

e destul de firesc să începem
sa ne gândim la aerul viitorului.

Și în loc să fim speculativi cu aerul

și să inventăm ceea ce credem
că ar putea fi în viitor,

am descoperit acest aer sintetizat de om.

Asta înseamnă că nu apare deloc în natură,

dar e făcut de oameni în laborator

pentru aplicații în diferite industrii.

De ce e aer viitor?

Ei bine, acest aer e o moleculă
foarte stabilă,

care va fi practic parte din aer
odată ce e eliminat,

pentru 300 sau 400 de ani
înainte să fie descompusă.

Asta înseamnă 12 până la 16 generații.

Acest aer al viitorului
are niște calități senzoriale.

E foarte greu.

E cam de 8 ori mai greu ca aerul
pe care suntem obișnuiți să îl respirăm.

E așa de greu, de fapt, încât când inspiri

orice cuvinte pronunți sunt grele și ele,

deci ți se scurg pe bărbie și cad pe podea

și intră în crăpături.

E aerul care funcționează cam ca lichidele

Acest aer are și o dimensiune etică.

Oamenii au făcut acest aer,

dar e și cel mai puternic gaz de seră

care a fost testat vreodată.

Potențialul de încălzire e de 24000 de ori
mai mare ca al dioxidului de carbon,

și are longevitatea
a 12 până la 16 generații.

Deci această confruntare etică
e principală în munca mea.

(Într-o voce joasă)

Mai are o calitate
destul de surprinzătoare.

Îți schimbă dramatic tonul vocii.

(Râsete)

Deci, când începem să ne gândim --
oh! Încă e acolo un pic.

(Râsete)

Când ne gândim la schimbările climatice,

probabil nu ne gândim la insecte gigant
și vulcani care erup

sau la voci amuzante.

Imaginile care apar mai degrabă în minte

sunt lucruri ca glaciari topindu-se
și urși polari plutind pe aisberguri.

Ne gândim la diagrame și grafice

și nenumărați politicieni vorbind
oamenilor de știință purtând geci.

Dar poate e timpul să începem
să ne gândim la schimbările climatice

la același nivel visceral
la care percepem aerul.

Ca aerul, schimbările climatice
sunt simultan la nivelul moleculei,

respirația și planeta.

Sunt imediate, vitale și intime,

în același timp amorfe și cer mult spațiu

Și totuși sunt uitate așa ușor.

Schimbările climatice sunt autoportretul
colectiv al umanității,

ne reflectă deciziile ca indivizi,

ca guverne și ca industrii.

Și dacă am învățat ceva studiind aerul,

e că deși se schimbă, persistă.

Poate nu ar întreține viața pe care o știm

dar va întreține ceva.

Și dacă noi suntem o parte
vitală a acelei schimbări,

cred că e important să simțim discuția.

Pentru că deși aerul e invizibil,

oamenii lasă o urmă puternică în el.

Vă mulțumesc.

(Aplauze)