De ce cântă balenele? - Stephanie Sardelis

Vezi lecţia completă: http://ed.ted.com/lessons/how-do-whales-sing-stephanie-sardelis

Comunicarea subacvatică reprezintă o provocare. Lumina şi mirosul nu circulă bine prin apă, în schimb sunetul se transmite de patru ori mai repede prin apă decât prin aer — ceea ce înseamnă că mamiferele marine folosesc deseori sunetele pentru a comunica. Cel mai faimos exemplu e fără îndoială cântecul balenelor. Stephanie Sardelis descifrează cântecele evocative compuse de cele mai mari mamifere din lume. Lecţie de Stephanie Sardelis, animaţie de Boniato Studio.

Lecţie de Stephanie Sardelis, animaţie de Boniato Studio.

Comunicarea subacvatică e o provocare.

Luminile şi mirosurile
nu se transmit cu ușurință,

așa că animalelor le e greu
să vadă sau să miroasă.

Însă sunetul se transmite de patru ori
mai repede prin apă decât prin aer,

așa că în acest mediu întunecat,

mamiferele marine deseori se bazează
pe vocalizare pentru a comunica.

De asta oceanul e plin
de un cor de sunete.

Pocnete,

pulsuri,

fluierături,

gemete,

răsunete,

plânsete

şi triluri, ca să numim câteva.

Dar cele mai faimoase părţi
ale simfoniei subacvatice

sunt melodiile evocative
sau cântecele compuse

de cele mai mari mamifere din lume,

balenele.

Cântecul balenelor e unul din cele
mai sofisticate sisteme de comunicare

din regnul animal.

Doar câteva specii pot cânta.

Balenele albastre,

cu înotătoare,

de Groenlanda,

Minke

şi, bineînțeles, balenele cu cocoaşă.

Acestea sunt balene cu fanoane

ce folosesc fanoanele şi nu dinţii
pentru a-şi prinde prada.

Între timp, balenele cu dinţi
folosesc ecolocaţia

şi acestea, împreună cu alte specii
de balene cu fanoane,

emit sunete sociale, precum plânsete
sau fluierături pentru a comunica.

Dar acele vocalizări
nu au complexitatea cântecelor.

Deci cum o fac?

Mamiferele terestre ca noi
generează sunete

prin trecerea aerului prin corzile vocale

atunci când expirăm, cauzând vibrarea lor.

Balenele cu fanoane au un fald de ţesut
în formă de U între plămâni

şi organele lor gonflabile mari
numiţi sacii laringieni.

Nu știm asta sigur

fiindcă e aproape imposibil
să observăm organele interne

ale unei balene cântătoare vii,

dar considerăm că atunci
când o balenă cântă,

contracţiile musculare din gât şi piept

mişcă aerul de la plămâni peste faldul
în formă de U spre sacii laringieni,

cauzând vibrarea faldului sub formă de U.

Sunetul obţinut răsună în saci
ca un cor ce cântă într-o catedrală,

făcând cântecele destul de puternice

pentru a se propaga
la mii de kilometri depărtare.

Balenele nu trebuie
să expire pentru a cânta.

În schimb, aerul e reciclat
înapoi în plămâni,

creând din nou sunete.

Un motiv pentru care cântecele balenelor
sunt atât de fascinante e tiparul lor.

Unităţi precum gemete, plânsete
şi ciripituri sunt aranjate în fraze.

Frazele repetate sunt adunate în tematici.

Multe teme repetate într-un tipar
previzibil formează un cântec.

Structura ierarhică e un fel de gramatică.

Cântecele balenelor au
o durată variabilă mare

şi balenele le pot repeta
de nenumărate ori.

Într-o sesiune înregistrată,
o balenă cu cocoaşe a cântat 22 de ore.

De ce o fac?

Nu cunoaştem scopul exact,
dar putem presupune.

Întrucât cântăreţii sunt masculi

şi cântă mai mult în sezonul împerecherii,

cântecele ar putea fi utilizate
pentru a atrage femelele.

Sau probabil îşi apără teritoriul,
descurajând alţi masculi.

Balenele revin anual în aceleași teritorii
pentru a se împerechea și a se hrăni

şi fiecare populaţie
are un cântec diferit.

Cântecele evoluează în timp,

unități sau fraze fiind adăugate,
modificate sau eliminate.

Atunci când masculii
din populaţii diferite

se hrănesc la distanţă mică,

deseori se face schimb de fraze,

probabil fiindcă noile cântece îi fac
mai atractivi pentru femele.

Acesta e unul din cele mai rapide
exemple de transmitere culturală,

unde comportamentele învăţate
sunt trecute între indivizii neînrudiţi

ale aceleiaşi specii.

Putem trage cu urechea la aceste cântece

folosind microfoane subacvatice

numite hidrofoane.

Acestea ne ajută să urmărim
speciile atunci

când observările şi mostrele genetice
sunt rare.

De exemplu, cercetătorii
au fost capabili să deosebească

populaţiile de balene albastre
greu de observat

din toată lumea pe baza cântecelor.

Dar oceanele devin tot mai zgomotoase
ca rezultat al activităţilor umane.

Vasele,

sonarul militar,

construcţiile subacvatice

şi forajele seismice pentru petrol
sunt tot mai frecvente,

ceea ce poate interfera
cu comunicarea balenelor.

Unele balene vor evita zone esențiale
pentru hrănire și împerechere

dacă zgomotul uman e prea mare.

S-a observat că balenele cu cocoaşă
și-au redus cântecele

ca răspuns la zgomotul
de la 200 de kilometri depărtare.

Limitarea activităţii umane
de-a lungul rutelor de migraţie

şi în alte habitate importante,

reducerea poluării sonore în tot oceanul

va putea asigura supravieţuirea balenelor.

Dacă balenele vor continua să cânte
şi noi vom continua să ascultăm,

probabil într-o zi vom înţelege
cu adevărat ceea ce spun.